Mă întorc şi întâmpin: Meletos, bărbaţi atenieni, săvârşeşte nedreptăţi; el îşi bate joc de lucruri serioase, chemând în judecată cu nesocotinţă pe oameni, ocupându-se de lucruri în care se face a se pricepe, dar cu care de fapt nu s-a ocupat niciodată. Că este adevărat, voi încerca îndată să dovedesc.
— Vino, Meletos, mai aproape! Vino şi spune-mi, găseşti cu cale sau nu ca tinerii să devină cât mai virtuoşi?
— Găsesc, îi răspunse.
— Ia spune acum acestei lumi, zise Socrate, cine-i face oameni de treabă? Fără îndoială, ştii cine, de vreme ce te ocupi de acestea. Căci
18
APĂRAREA LUI SOCRATE
iată, pe mine care îi stric, cum zici tu, m-ai găsit; m-ai chemat în judecată în faţa acestora şi mi-aduci învinuiri. Ia arată-mi acum pe unul care îi face oameni de treabă; spune-i numele ca să-1 audă şi aceştia. Cine este?
MELETOS...?
SOCRATE: Vezi, Meletos, că taci şi nu eşti în stare să-mi răspunzi? Şi cu toate astea, nu-ţi pare ruşinos şi nu-ţi pare o dovadă îndestulătoare ce spun, că nu te ocupi de acestea de fel? Spune-mi dar tu, virtuosule, cine-i face pe tinerii noştri virtuoşi?
MELETOS: Legile.
SOCRATE: Dar nu te întreb asta, preavirtuosule! Cine anume este omul care din capul locului le cunoaşte şi pe acestea?
MELETOS: Judecătorii de aici, Socrate.
SOCRATE: Cum, Meletos, sunt aceştia în stare să dea creştere tinerilor, să-i facă mai virtuoşi?
MELETOS: Fără îndoială.
SOCRATE: Toţi sunt în stare sau numai unii?
MELETOS: Toţi.
SOCRATE: Pe Hera, minunat vorbeşti; o adevărată comoară de oameni folositori ne-ai descoperit. Dar ce zici despre aceşti auditori? Pot şi ei să facă din tineri oameni de treabă sau nu?
MELETOS: Şi ei.
SOCRATE: Dar senatorii?
MELETOS: Şi senatorii.
SOCRATE: Bine, Meletos, nici marea mulţime care vine în adunări, nici aceştia nu strică pe tineri, sau şi aceştia îi fac mai virtuoşi?
MELETOS: Şi aceştia.
SOCRATE: Pe cât se pare, aşadar, toţi atenienii fac din tineri cunoscători ai frumosului şi slujitori ai binelui, numai eu îi stric. Aşa zici?
MELETOS: Tocmai aşa.
SOCRATE: Mare nenorocire arunci pe capul meu! Dar răspunde-mi mai departe. Oare despre creşterea cailor tot aşa crezi că stau lucrurile? Adică toţi oamenii sunt în stare să-i crească, desăvârşindu-i, şi numai unul îi strică?
Sau tocmai pe dos: unul singur este în stare să-i desăvârşească prin îngrijire, sau în tot cazul foarte puţini, pe când marea mulţime, dimpotrivă, când umblă cu caii şi-i foloseşte, îi strică?
19
25a
*
PLATON
26a
Nu se întâmplă, Meletos, cu caii ca şi cu toate celelalte vieţuitoare? La fel se întâmplă, orice vei spune tu şi Anytos. într-adevăr, ce mare fericire ar fi pentru tineret, dacă în lumea asta numai unul ar căuta să-i strice, pe când toţi ceilalţi semeni s-ar strădui să-i desăvârşească!
Dar tu ne-ai dovedit cu prisosinţă, Meletos, că niciodată nu te-ai ocupat de creşterea tinerilor; ne-ai dat pe faţă
nepăsarea ta desăvârşită faţă de asemenea lucruri, prin urmare ne-ai adus la judecată pentru chestiuni pe care nu le pricepi defel.
Pe Zeus, mai spune-mi ceva, Meletos. Oare este mai bine să trăim cu cetăţenii de treabă sau cu cei răi?
Răspunde-mi, prietene, doar nu te întreb ceva greu! Oare cei răi nu influenţează în rău pe cei din preajma lor?
Cei virtuoşi, în bine?
MELETOS: Desigur.
SOCRATE: Este cineva care vrea să fie mai degrabă păgubit de către cei din jurul său, decât în câştig?
MELETOS: ...?
