APĂRAREA LUI SOCRATE
să creadă în anumite divinităţi fie noi, fie cele de până acum? ' d Recunoşti asta sau nu?
MELETOS: Recunosc.
SOCRATE: Dacă eu cred în divinităţi precum recunoşti, dacă aceste divinităţi sunt chiar zei, atunci e tocmai ce-am mai spus: tu vii cu ghicitori şi glume, susţinând pe de o parte că nu cred în zei, pe de altă parte că aş crede, de vreme ce cred în divinităţi. Căci dacă divinităţile sunt copii naturali ai zeilor, fireşte, născuţi fie din nimfe fie din alte mame, aşa cum se spune, care om poate crede că există copii ai zeilor, însă nu există zei? Tot aşa de necugetat ar fi cineva dacă ar e susţine că există catâri coborâtori din cai şi măgari, însă nu există nici cai, nici măgari. Vezi dar, Meletos, că nu e cu putinţă să fi făcut această pâră cu alt gând decât ca să ne ispiteşti, în tot cazul fără să ai un temei de învinuire pentru vreo dreaptă călcare de lege. Altfel cum îţi închipui că ai putea convinge pe cineva cu oricât de slabă cugetare că acelaşi om 28a crede în cele spirituale şi divine, dar nu crede că există spirite şi zei?
Chemarea lui Socrate
Dar, atenienilor, mi se pare că nu am nevoie de o lungă apărare ca să vă dovedesc că nu calc legile, cum scrie actul de învinuire al lui Meletos; poate că sunt de ajuns acestea.
Vă voi aminti ce v-am mai spus, şi să ştiţi bine că este un adevăr faptul că mi-am stârnit multă ură şi mi-am făcut mulţi duşmani. Tocmai aceasta — ponegrirea şi pizma celor mulţi — este singurul lucru ce mă va înfrânge, de va fi să cad; nu Meletos şi Anytos! Astfel s-au prăbuşit mulţi bărbaţi destoinici, şi cred că vor mai cădea; nu vă fie teamă, această nenorocire nu se va opri la mine. b Poate că s-ar găsi cineva să mă întrebe: „Nu-ţi este ruşine, Socrate, că ţi-ai ales o îndeletnicire din care acum îţi vine primejdia morţii?" Iată ce i-aş răspunde pe drept cuvânt: „Omule, nu judeci drept dacă găseşti cu cale că un om, cât de neînsemnat, când s-apucă de ceva trebuie să-şi cântărească sorţii vieţii şi ai morţii, în loc să aibă în vedere numai ceea ce va face, adică, dacă sunt sau nu drepte, dacă sunt sau nu vrednice de un om cinstit sau de un om păcătos. Mişei ar fi, după socotinţa ta, eroii care şi-au risipit viaţa pe câmpiile Troiei; de nimic ar fi atâţia şi c mai ales acel fiu al zeiţei Thetis care, faţă de o viaţă ruşinoasă, PLATON
APĂRAREA LUI SOCRATE
29a
a dispreţuit moartea atât de mult, încât, când mamâ-sa, văzându-1 dornic să-1 omoare pe Hector, îi zise, pe cât mi-aduc aminte: „Copilul meu, dacă vei răzbuna moartea prietenului tău Patroclu şi vei ucide pe Hector, vei pieri şi tu. Doară şi tu te vei duce curând după moartea lui Hector."
El, auzind acestea, dispreţui orice primejdie şi mai ales moartea; dar se temea foarte mult de a trăi cu necinste fără să-şi răzbune prietenul.
„Ah, zise atunci, de-aş muri chiar acum... numai să pedepsesc pe nelegiuitul şi să nu rămân o batjocură pelângă corăbii, o povară a pământului".
Crezi că s-a gândit câtuşi de puţin la moarte şi primejdie? Iată un adevăr statornic, cetăţeni atenieni: de orice lucru s-ar apuca cineva — fie din propriul imbold, fiindcă 1-a socotit bun, fie din porunca stăpânului său — el trebuie, după părerea mea, să rămână acolo, să înfrunte orice primejdie, să nu pregete faţă de nimic, nici chiar faţă de moarte, afară numai de necinste.
Ar trebui, bărbaţi ai Atenei, să am o purtare urâtă dacă m-aş teme de moarte sau de alte primejdii într-atât, încât
să părăsesc rândurile, eu care am stat la datorie în Potideia2, în Amphipolis3 şi în Delion4, unde chiar generalii pe care voi i-aţi ales mi-au poruncit să stau în linia de bătaie şi să înfrunt primejdiile morţii; să mă tem de moarte tocmai acum când, după credinţa şi tălmăcirea mea, Zeul însuşi mi-a poruncit să nu trăiesc altfel decât ca iubitor al înţelepciunii, ca necurmat cercetător al sufletului meu şi al celorlalţi.
Ar fi din parte-mi ceva în adevăr grozav... şi atunci pe drept m-ar putea chema cineva în judecată, fiindcă nu cred în zei, nu mă supun poruncilor divine, fiindcă m-am temut de moarte şi am crezut că sunt înţelept fără să fiu.
Căci, judecătorilor, a se teme de moarte nu este alta decât a te crede înţelept; este a zice că ştii ceea ce în fapt nu poţi şti. Nimeni nu-şi poate da seama ce este moartea, chiar dacă s-ar întâmpla 1 Homer, Iliada, XVIII, 96,98, 104.
2 Potideia, cetate în Tracia; deşi aliata Atenei, s-a revoltat împotriva ei. După un lung asediu (423—429) a fost însă cucerită.
3 Amphipolis, cucerită la 422 de Brasidas, generalul lacedemonilor.
4 Delion, recucerit de beoţieni în 424. Aici Socrate a salvat viaţa lui Alcibiade şi Xenofon.
24
să fie pentru om cea mai mare fericire; cei ce se tem de ea sunt deci ca şi cum ar şti cu siguranţă că moartea este cea mai mare dintre nenorociri. Şi ce alta decât o ruşinoasă neştiinţă ar putea fi credinţa că ştii ce nu se poate şti?
1
Eu, atenienilor, tocmai prin aceasta mă deosebesc de marea mulţime a oamenilor; şi, dacă mi-aş îngădui să cred că sunt întrucâtva mai înţelept decât alţii, pentru atâta numai sunt mai înţelept că, nefiind în stare să cunosc îndeajuns cele de dincolo, cele din lumea lui Hades, nici nu susţin că ştiu. Ce ştiu cu siguranţă este că a săvârşi nedreptăţi, a nu asculta de cel mai cuminte ca tine, om sau zeu, sunt lucruri rele şi ruşinoase. De aceea, niciodată
nu mă voi teme, nici voi fugi de un lucru, fără a şti cu siguranţă că poate avea şi sorţi de bine; însă mă voi feri de ceea ce ştiu cu siguranţă că este rău.
Dacă acum mi-aţi da drumul şi n-aţi asculta cererea lui Anytos, care a spus că sau nu trebuia din capul locului să
fiu adus aici, sau, o dată adus, n-am altă soartă decât moartea, deoarece, scăpând, copiii voştri, care au urmat învăţăturile lui Socrate, se vor strica de tot; dacă deci mi-aţi spune aceasta: „Socrate, nu ascultăm pe Anytos, îţi dăm drumul, dar să nu mai umbli de azi înainte cu cercetările tale; să nu mai filosofezi; iar dacă te apuci iar de acestea, te vom osândi la moarte", dacă, precum spuneam, m-aţi elibera cu această condiţie, eu v-aş răspunde:
„Cetăţeni ai Atenei, îmi sunteţi dragi şi vă iubesc, însă mă voi supune Zeului mai degrabă decât vouă. Câtă
vreme mai suflu şi sunt în putere, nu voi înceta să filosofez, să sfătuiesc, să călăuzesc, pe oricine mi-ar ieşi în cale; şi, întâlnindu-1, l-aş întâmpina ca de obicei cu aceste cuvinte: O, cel mai bun dintre oameni, tu eşti atenian; eşti cetăţeanul celui mai mare stat, al celui mai renumit în înţelepciune şi putere. Nu-ţi este ruşine să te ocupi aşa mult de averi, căutând să le tot sporeşti, iar pe de altă parte să nu te ocupi, nici să te îngrijeşti câtuşi de puţin de numele, de cinstea şi de cugetul tău, de adevăr şi de suflet, căutând cum să le faci mai desăvârşite?"2
Şi dacă unul dintre voi ar răspunde şovăitor că şi de acestea se îngrijeşte, nu-mi va scăpa din mâini uşor, nu mă
voi depărta, ci-1 voi întreba, îl voi cerceta, şi-1 voi dovedi cum este; dacă voi găsi că nu a 1 Cf. asupra acestei idei şi Alcibiade, 118 a.
2 Cf. asupra ideii că sufletul omului este partea cea mai însemnată din fiinţa lui, Alcibiade, 129 b sq.
25
PLATON
dobândit virtutea, ci numai spune că e virtuos, îl voi mustra, căci 30a socoate de cel mai mic preţ lucrurile vrednice de cea mai mare luare-aminte, pe când cele de nimic le pune mai presus de orice.
Această mustrare o voi face oricui îmi va ieşi în cale: tânăr, bătrân, străin, cetăţean, dar mai ales compatrioţilor mei, cu atât mai mult cu cât îmi sunt mai apropiaţi prin neam. Zeul, să ştiţi bine — el îmi porunceşte acestea. Eu sunt, de altfel, încredinţat că în statul nostru nu s-a săvârşit pentru voi un fapt mai deosebit decât supunerea mea faţă de zeul din Delfi.
Dacă umblu printre voi, nu fac nimic altceva decât încerc să vă conving pe toţi, tineri şi bătrâni, să nu vă îngrijiţi mai mult ca orice de b trupuri, nici să vânaţi averi cu atâta .înverşunare, ci să vă daţi osteneala şi pentru suflet: cum adică s-ar putea desăvârşi; căci nu din averi izvorăşte virtutea, ci din virtute izvorăsc şi averi şi toate celelalte bunuri omeneşti; pentru unul singur sau pentru o societate întreagă.
Dacă învăţând acestea pe tineri eu îi stric, sunt vătămător; şi tot astfel, dacă cineva susţine că altele şi nu acestea sunt învăţăturile mele, minte.
La cele spuse, bărbaţi atenieni, mai adaug atât: mă veţi elibera c sau osândi, eu nu-mi schimb felul de viaţă, de-ar fi să mor şi de mai multe ori.
Cine pierde prin moartea lui Socrate?
