Dacă aş fi avut bani, v-aş fi cerut o pedeapsă bănească, pe care s-o fi putut plăti fără nici o pagubă. însă... nu am, afară numai dacă mă veţi osândi la cât pot plăti. Poate m-aş înlesni să plătesc o mină de argint; eu la atât mă
osândesc.
Dar, bărbaţi ai Atenei, Platon acesta, Criton, Critobulos şi Apolodor mă tot îndeamnă să vă cer o pedeapsă de treizeci de mine; fie, mă osândesc şi la atât; dar dânşii vor fi chezăşii mei pentru plata banilor.
(Judecătorii votează aplicarea unei pedepse. La cele 281 voturi contra lui, se adaugă 80; Socrate este astfelosândit la moarte, după cele mai multe probabilităţi, cu 361 voturi.)Partea a treia SOCRATE, OSÂNDIT LA MOARTE, RĂSPUNDE
Socrate înfruntă pe cei care au votat contra lui
Bărbaţi ai Atenei, nu pentru mulţi ani din viaţa mea v-aţi dobândit o faimă rea şi v-aţi însuşit o vină ce vi se va arunca în obraz de către
36
oricine va vrea să-şi bată joc de statul vostru. Vor spune: „Aţi omorât un om înţelept, pe Socrate!" Voind să vă
facă vouă o dojana, ei mă vor porecli, desigur, om înţelept, deşi nu sunt.
Dacă aţi fi aşteptat numai puţină vreme, moartea mea ar fi venit de la sine. Vedeţi vârsta cât de mult a înaintat asupra vieţii şi cât de aproape a ajuns de moarte. Spun aceasta nu pentru toţi, ci numai pentru d cei ce m-au osândit la moarte. Aceloraşi le mai spun următoarele: poate veţi crede, atenieni, că am căzut învins fiindcă n-am întrebuinţat cuvinte din acelea cu care v-aş fi putut îndupleca; aş fi făcut-o, fireşte, dacă aş fi avut credinţa că un om trebuie să facă totul, să vorbească orice, numai şi numai să scape de urmărire. însă eu sunt departe de părerea aceasta.
Da, sunt înfrânt din pricina unei lipse, însă nu de vorbe, ci de cutezanţă şi neruşinare. Sunt înfrânt fiindcă n-am vrut să mă apropii de voi cu acel chip de vorbire cum ştiu că v-ar fi plăcut prea mult să auziţi; să vin cu plânset şi vaiet. Fiindcă nu am făcut şi nu am vorbit multe şi de toate, pe care le socotesc nevrednice de mine; dar voi sunteţi deprinşi e să le auziţi de la atâţia alţii!
Eu însă, nici când m-am apărat n-am vrut să fac nimic ce nu este demn de un cetăţean liber, chiar dacă am fost pus în faţa primejdiei; nici acum nu-mi pare rău că mi-am făcut o astfel de apărare. Dimpotrivă, apârându-mă în acest chip, cer mult mai stăruitor să mor decât să trăiesc în alt chip; căci nici la judecată, nici în luptă, nici eu, nici chiar altul nu se cuvine să uneltească asemenea lucruri şi să scape de moarte prin 39a orice fel de mijloace!
De câte ori n-ar putea cineva în război să scape de moarte aruncând armele şi întorcându-se cu rugăminţi către vrăjmaşi? Tot astfel în fiecare primejdie sunt multe mijloace de a te feri de moarte; nu-ţi trebuie decât cutezanţa de a face sau de a spune orice. în adevăr, atenieni, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea. b Acum iată, eu, încetinel şi bătrân, am fost doborât de ceea ce vine mai încetinel decât mine: moartea. Prigonitorii mei, iuţi şi puternici, au fost biruiţi de un lucru mai grabnic ca dânşii: păcatul1. Eu plec spre moarte, osândit de voi. Ei se duc spre păcat şi nedreptate, osândiţi de
1 Locul aminteşte un vers din Iliada, IX, 502, unde Rugile personificate merg mai încet decât Păcatul.
37
PLATON
40a
adevăr: fiecare rămâne la osânda sa. Poate că aşa şi trebuia să se întâmple şi cred că în lucrurile acestea a fost o măsură.
îmi rămâne acum încă o dorinţă; vreau să vă prorocesc ceva vouă, celor care m-aţi osândit. Eu trăiesc acum acele clipe când sufletul omului poate mai mult ca oricând să prorocească. Vouă, cetăţeni ce m-aţi ucis, vă spun în numele lui Zeus: pedeapsă mult mai grea decât aceea că m-aţi ucis pe mine vă aşteaptă curând după moartea mea. Dând această hotărâre, credeţi să depărtaţi cumva de la voi răspunderea faptelor din timpul vieţii: vi se va întâmpla tocmai dimpotrivă; aşa văd eu. Cei ce vă vor chema la răspundere vor fi mai mulţi; eu i-am stăpânit acum, pe când voi nici n-aţi simţit. Şi vor fi faţă de voi cu atât mai aprigi, cu cât sunt mai tineri; şi amarnic vă
vor necăji! Dacă credeţi cumva că numai ucigând oameni veţi înlătura pe cei ce vă mustră că nu duceţi o viaţă
cinstită, nu judecaţi bine. Nu aceasta e scăparea cea bună şi cinstită, ci tocmai dimpotrivă: cea mai dreaptă şi cea mai uşoară mântuire o veţi găsi nu prin înăbuşirea glasului celorlalţi, ci printr-o pregătire de sine însuşi a fiecăruia, ca să deveniţi cât mai virtuoşi cu putinţă. Aceasta vă prevestesc vouă, care m-aţi condamnat... şi mă
duc de lângă voi.
Socrate întâmpină pe cei care au votat pentru dânsul
Cât pentru cei ce n-au votat contra mea, aş sta cu plăcere de vorbă cu dânşii asupra întâmplării de faţă, cel puţin cât mai zăbovesc dregătorii1, până când va trebui să plec spre locul unde trebuie să-mi dau sfârşitul. De aceea, atenieni, puteţi să mai rămâneţi cât timp nu ne împiedică nimic; să mai povestim câte ceva unii altora, cât ne mai este îngăduit. Ca prieteni ce-mi sunteţi, aş vrea să vă spun ce mi s-a întâmplat mai adineauri, precum şi ce
însemnătate are faptul.
Judecătorilor — vă zic aşa, fiindcă voi sunteţi adevăraţii mei judecători —, mi s-a întâmplat ceva minunat.
Obişnuitul glas profetic al îngerului meu păzitor l-am auzit prea adesea în cursul întregii mele vieţi; el mi se împotriveşte ori de câte ori am de gând să săvârşesc ceva nedrept, chiar şi în lucruri neînsemnate; iar astăzi, când vedeţi şi voi şi
1 Este vorba, negreşit, de formalităţile cerute pentru aducerea la cunoştinţă a sentinţei, în mod oficial, către dregătorii însărcinaţi cu executarea ei. (Nota ap. Croiset, p. 170).
APĂRAREA LUI SOCRATE
oricine ar putea înţelege că trec prin cele mai grele împrejurări, astăzi, acest semn al zeului nu m-a întâmpinat nici de dimineaţă, când am ieşit din casă, nici mai apoi, când am sosit aici, la judecătorie, nici în clipa când începeam să mă apăr. Cu toate acestea, în multe alte împrejurări, când vorbeam, mă oprea chiar din mijlocul cuvântării. în împrejurarea de faţă însă nu m-a oprit deloc şi nu mi s-a împotrivit la nici o faptă, la nici un cuvânt al meu. Care să fie pricina acestui lucru? Să vă spun eu. Pasămite, cele ce s-au întâmplat cu mine sunt un bine şi nu e drept să credem că moartea este o nenorocire. Dovadă puternică tocmai faptul că, dacă n-aş fi săvârşit azi vreun bine, glasul tainic nu ar fi tăcut, ci mi s-ar fi împotrivit.
Dar să adâncim puţin judecata că e întemeiată nădejdea de a socoti moartea un bine. în adevăr, din două lucruri unul este a fi mort: sau este tot una cu a nu fi deloc, şi atunci cel mort n-are nici o simţire pentru nimic, sau este, după cum spun unii, numai o schimbare şi o trecere a sufletului dintr-un loc într-altul. Şi dacă în moarte nu-i nici o simţire, ci este aşa ca un somn adânc, când cineva doarme fără măcar să aibă un vis, atunci moartea se înfăţişează ca un minunat câştig. Căci eu socotesc că dacă şi-ar alege cineva o noapte în care a dormit aşa de bine că n-a fost tulburat nici măcar de un vis, dacă apoi ar compara acea noapte cu toate celelalte nopţi şi zile ale vieţii sale şi, cercetându-le întru sine, ar trebui să spună câte zile şi câte nopţi din viaţa lui a trăit mai liniştit şi mai plăcut decât în noaptea aceea, socotesc că nu numai un om de rând, dar însuşi Marele Rege ar găsi că acestea sunt prea puţine la număr faţă de celelalte zile şi nopţi.
Dacă moartea este aşa ceva, eu o numesc câştig. Căci atunci întreaga veşnicie nu pare a fi altceva decât o singură
noapte senină. Dacă însă moartea este ca şi o călătorie de aici în alt loc, dacă sunt adevărate cele ce se spun, că
acela este locul de întâlnire al tuturor care au murit, atunci ce bine s-ar putea închipui mai mare decât moartea, o, judecătorii mei?
Oare, să scape cineva de aceşti aşa-zişi judecători, să se coboare în lăcaşul lui Hades, să găsească acolo pe adevăraţii judecători, despre care se spune că împart dreptatea pe ceea lume, pe Minos, Radamante, Aias, Triptolem şi pe ceilalţi semizei, care în viaţa lor au trăit după dreptate, oare această călătorie este rea? Şi tot astfel: pentru cine dintre voi este lucru de mic preţ a se întâlni cu Orfeu, Museu, Hesiod şi Homer?
Dar eu de mai multe ori aş vrea să mor, dacă acestea sunt adevărate; căci mi-aş petrece şi pe-acolo vremea minunat, când mă voi
41a
38
PLATON
42a
