SOCRATE: Spune-mi acum, Eutifron, în ce constă acţiunea ta? Eşti urmărit sau tu urmăreşti?

EUTIFRON: Eu urmăresc.

SOCRATE: Pe cine?

EUTIFRON: Pe unul pentru care sunt socotit nebun fiindcă-1 4a urmăresc.

SOCRATE: Ce fel? N-oi fi urmărind pe unul care zboară?

EUTIFRON: Nu numai că nu zboară, dar întâmplarea face să fie gârbovit de ani.

SOCRATE: Cum, cine-i?

EUTIFRON: Chiar tata!

SOCRATE: Tatăl tău,preabunule?

EUTIFRON: Chiar el.

SOCRATE: Şi care-ţi este plângerea? De ce-1 învinuieşti?

EUTIFRON: De omor, Socrate.

SOCRATE: Heracles! Desigur, Eutifron, mulţimea n-are habar cum este calea dreaptă. Nu-i dat oricui să

înţeleagă dreptatea unei astfel b de urmăriri, ci numai unuia care a înaintat mult în goana după înţelepciune.

43

PLATON

EUTIFRON

EUTIFRON: Da, pe Zeus! Numai unul care a înaintat mult, Socrate!

SOCRATE: Şi cel ucis de tatăl tău este desigur vreo rudă, nu-i aşa? Că doar n-oi fi făcut proces de omor tatălui tău pentru vreun străin!

EUTIFRON: Şi tu mă faci să râd, Socrate, cu astfel de judecăţi! Adică ce deosebire este dacă mortul e străin sau rudă? Dimpotrivă, socotesc că noi trebuie să ne ocupăm de un singur lucru: dacă cel care a ucis era în drept să

facă crima sau nu. Dacă a făcut-o pe drept, ucigaşul trebuie lăsat în pace; dacă nu, vezi bine, eşti obligat să-1

urmăreşti, chiar de locuieşti într-o casă cu el, chiar de-ai mânca la aceeaşi masă. Pângărirea este aceeaşi pentru amândoi, dacă, ştiind ce-a făcut, trăieşti cu el şi nu te curăţeşti pe tine şi pe dânsul prin urmărirea lui Injustiţie.

Iată şi faptul. Ucisul era un vechil al meu; şi, cum făceam agricultura împreună în Naxos, îl ţineam totdeauna ajutor pe lîngă noi. într-una din zile, fiind cam ameţit de vin, vechilul s-a mâniat foc pe argat şi 1-a sugrumat.

Atunci tata a prins pe vechil, 1-a legat cobză de mâini şi de picioare şi 1-a aruncat într-o groapă. în acelaşi timp, a trimis un om aici să se intereseze la un tălmaci al religiei ce trebuie să facă. în vremea aceasta nu s-a mai ocupat de cel legat; 1-a lăsat în plata Domnului, ca pe un criminal, fără cea mai mică grijă, de-ar fi fost chiar să

moară. Şi nenorocirea s-a întâmplat. înainte de a sosi omul trimis la tălmaci, vechilul a murit şi de foame şi de frig şi de lanţuri...

Acum, iată-i pe toţi supăraţi foc pe mine, şi tata şi celelalte rude, că-mi urmăresc părintele ca pe un ucigaş, deşi

— cum spun dânşii — el nu 1-a omorât; şi toate acestea pentru un criminal! Dar chiar dacă l-ar fi ucis, spun ei, fiind vorba de un criminal, nu trebuie să ne îngrijim de dânsul; din contră, ei consideră o adevărată nelegiuire că

un fiu îl urmăreşte pe tată-său. Cum vezi, Socrate, ei n-au nici o pricepere în cele sfinte: nu ştiu ce este legiuit şi ce nu este.

Ştiinţa lui Eutifron

SOCRATE: Pe Zeus, Eutifron! Dacă crezi că ştii aşa de bine rosturile lucrurilor divine, şi dacă îţi dai seama ce anume este legiuit şi ce nu, oare nu ţi-e teamă deloc (când lucrurile s-au întâmplat cum spui) 44

că ai să săvârşeşti la rândul tău o faptă nelegiuită, urmărind cu proces penal pe propriul tău tată?

EUTIFRON: N-aş fi bun de nici o treabă, Socrate! Şi Eutifron întru nimic nu s-ar deosebi de ceilalţi muritori, dacă n-aş cunoaşte exact

toate acestea.

SOCRATE: Dacă-i aşa, minunate Eutifron, ar fi mare lucru pentru mine să devin elevul tău. înainte de procesul cu Meletos, am să-1 poftesc şi pe dânsul aici şi-am să-i spun că, din parte-mi, de multă vreme îmi bat capul cu cele sfinte; acum însă, fiindcă tot spune pe socoteala mea că trepăd în sus şi în jos şi că născocesc divinităţi care de fapt nu există, eu m-am făcut discipolul tău.

Chemându-1, i-aş spune: „Meletos, dacă recunoşti că Eutifron este priceput în cele divine, socoteşte-mă şi pe mine un drept socotitor al acestor lucruri şi nu mă mai trage în judecată. Dacă însă nu-1 socoteşti astfel, atunci plânge-te întâi contra lui, care-mi este profesor. Ba învinuieşte-1 că strică pe nişte bătrâni ca mine şi ca tată-său; pe mine prin învăţătura ce-mi predă, pe tată-său prin dojana ce-i face şi mai ales prin urmărirea în justiţie".

Şi, dacă nu se convinge sau nu mă scuteşte de proces, schimbându-şi împotriva ta acuzaţia în locul meu, îmi dai voie să spun aceleaşi lucruri în faţa judecăţii?

EUTIFRON: Pe Zeus, Socrate, dacă-i aşa, lasă-1 pe seama mea! Poftească numai să se lege de mine, că-i găsesc eu cusurul, şi-o să vorbim în tribunal mai mult de dânsul ca de mine.

SOCRATE: Dar tocmai fiindcă recunosc asta, fac apel la tine, iubite amice; tocmai de aceea ţin să devin elevul tău. Sunt încredinţat că nimeni altul, nici Meletos însuşi, nu pare să te fi cunoscut aşa cum eşti; dar vezi... pe mine m-a studiat aşa de bine şi- cu atâta uşurinţă, că mi-a şi făcut proces pentru călcarea respectului datorat zeilor. Acum, ia de martor pe Zeus şi spune-mi, tu care susţii că ştii lucrurile atât de temeinic: cum zici că este evlavia şi cum e fărădelegea? Vorbeşte-mi şi de omucidere şi de celelalte. Nu cumva crezi că temeiul care hotărăşte ce este evlavios nu-i totdeauna acelaşi? Că o faptă nelegiuită nu este de-a pururea potrivnică celei legiuite? Nu cumva tot ce poate fi socotit nelegiuit nu rămâne acelaşi în sine, şi nu păstrează faţă de nelegiuire acelaşi raport?

EUTIFRON: Nicidecum, Socrate.

45

5a

PLATON

EUTIFRON

Prima definiţie a evlaviei

SOCRATE: Atunci spune-mi tu, ce susţii că este evlavia şi ce-i nelegiuirea?

EUTIFRON: Răspund: evlavia este ce fac eu acum. Să zicem că unul calcă rânduiala dreptăţii fie printr-o crimă, fie că fură cele sfinte, fie prin altă faptă de acelaşi gen. Ei bine, susţin că sentimentul religios îţi impune să-1

urmăreşti... de ţi-ar fi tată, mamă, sau orice altă rudă; şi, din contră, este o nelegiuire să-1 laşi în pace. Fiindcă, Socrate, asupra normei de urmat eu îţi fac acum o mare mărturisire, iar tu ia aminte (de altfel, lucrul l-am mai spus şi altora). Când s-au săvârşit asemenea fapte, calea dreaptă este una singură: nici o milă pentru nelegiuit, oricine s-ar întâmpla să fie.

Şi ce zici de oamenii care, recunoscând că Zeus şi-a pus pe tată-său în lanţuri fiindcă-şi mânca pe nedrept copiii, ştiind că la rându-i şi tatăl acestuia îşi stâlcise părintele pe motive de aceeaşi natură, ei menţin totuşi părerea că

Zeus este cel mai bun şi mai drept dintre zei? Dar tot ei se supără foc pe mine, fiindcă îmi urmăresc un tată care a călcat dreptatea în picioare! Astfel, ei susţin lucruri ce se bat cap în cap, după cum este vorba despre zei sau despre mine.

SOCRATE: Dar nu cumva, Eutifron, tocmai acesta-i şi motivul pentru care eu sunt acum urmărit în justiţie, ca ori de câte ori cineva îmi vorbeşte astfel despre zei eu le primesc cu cea mai mare opunere? Se-nţelege, vor fi şi din aceia care cred că eu greşesc. Acum însă dacă şi tu, care te pricepi în asemenea chestii, crezi astea, devine o necesitate pentru noi să convenim ca-i aşa. Căci ce să mai vorbim noi, din moment ce am mărturisit singuri că nu ştim nimic în privinţa acestora? Dar spune-mi tu, în numele lui Philias, oare crezi să se fi întâmplat în adevăr una ca asta în lumea zeilor?