Astfel, sufletului, nemuritor şi necontenit creator de viaţă, după ce a văzut cele de-aici şi pe cele din lăcaşul lui Hades — toate lucrurile — nu-i scapă nimic pe care să nu-l fi învăţat. Şi nu-i nici o minune că
1 Pindar, v. ed. Bude (Puech IV, p. 209).
361
81a
31
PLATON
MENON
are puterea de a-şi aduce aminte de virtute şi de atâtea altele, pe care d le-a ştiut odată, mai înainte. întrucât natura este toată înrudită şi întrucât
şi sufletul le-a învăţat pe toate, nimic nu-l opreşte ca, urmând făgaşul unei singure amintiri (pe care oameni o numesc şti nţă), să afle pe toate celelalte. Aceasta, când omul este îndrăzneţ şi nu-şi curmă cercetarea.
Căci faptul cercetări şi al învăţări nu-i, în definitiv, decât o amintire.
Deci nu se cuvine să dăm ascultare acelei cunoscute formulări eristice.
întâi, pentru că această filosofie ne-ar putea face oameni trândavi; apoi fi ndcă chiar numai celor molâi le face plăcere s-o audă; pe când aceasta e din urmă ne face harnici şi cercetători. Eu în aceasta cred, pe aceasta o
socot adevărată şi de aceea vreau să fac împreună cu tine o cercetare
asupra întrebări ce este virtutea.
MENON: Da, Socrate. Dar cum vine asta că noi nu învăţăm, ci-i
numai o amintire ceea ce numim învăţare? Eşti în stare să mă înveţi şi
pe mine că aşa stă lucrul?
Socrate face dovada teoriei sale despre amintire
82a SOCRATE: Ţi-am spus mai adineauri, Menon, că eşti plin de vicleşug şi iată că acum mă şi întrebi de pot să te învăţ, tocmai eu care susţin că nu există învăţ, ci aducere-aminte. Desigur, ca să arăt că mă contrazic de la mână pân-la gură.
MENON: Nu, pe Zeus, Socrate, n-am avut asta în vedere când am spus ce-am spus: am făcut-o din obişnuinţă. Dar dacă eşti în stare să-mi arăţi cumva că lucrul stă cum zici, arată-mi-o.
SOCRATE: Uşor nu-i, dar pentru tine o fac din tot sufletul. Iată, b strigă-mi pe unul din aceşti mulţi slujitori ai casei tale, pe oricare vrei, ca să-ţi fac dovada cu dânsul.
MENON: Foarte bine. (Se adresează unui sclav.) Vino încoace!
SOCRATE: Este grec? Vorbeşte greceşte?
MENON: Nici vorbă; grec născut în casa mea.
SOCRATE: Acum bagă de seamă şi vezi, când ţi se va părea că-şi aduce aminte şi când că învaţă de la mine?
MENON: Voi fi atent.
SOCRATE: (se adresează sclavului) Ia spune-mi, băiete, ai cunoştinţă că o suprafaţă cu patru colţuri este aşa? (Socrate desenează un patrulater.)
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: O suprafaţă în patru colţuri n-are toate aceste laturi egale, patru fi nd?
SCLAVUL: Nici vorbă.
SOCRATE: Această figură n-are egale şi diagonalele care trec prin mijloc?
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: Şi n-ar putea o astfel de suprafaţă să fie mai mare sau mai mică?
SCLAVUL: Nici vorbă.
SOCRATE: Şi dacă am spune că latura aceasta este de două picioare şi ceastălaltă de două, de câte picioare ar fi întregul? Cercetează astfel: dacă pe această latură e o lungime de două picioare, iar pe aceasta numai de unul; nu-i aşa că întreaga suprafaţă nu poate fi altfel decât de unul înmulţit cu două?
SCLAVUL: Da.
SOCRATE: Dar dacă şi la ceastălaltă latură facem lungimea de două picioare, nu devine şi suprafaţa de două ori două?
SCLAVUL: Devine.
SOCRATE: Adică se face de două ori două picioare?
SCLAVUL: Da.
