Beychae s-a așezat din nou pe taburet.
— Balzeit, a spus el, dând gânditor din cap. Mă întreb de ce ne vor?
— Tsoldrin, te vor pe tine, a spus el coborându-și picioarele de pe pat. A părut nesigur. Ăștia sunt de partea băieților buni? Sunt atât de multe războaie minore…
— Da, în teorie sunt, a spus Beychae. Am impresia că ei cred că planetele și mașinile pot avea suflet.
— Da, așa cred și eu, a zis el ridicându-se încet în picioare. Și-a mișcat brațele și umerii pentru a se dezmorți. Dacă stația asta, Murssay, e neutră, ai face bine să te duci acolo, deși bănuiesc că ăștia din grupul Balzeit te vor pe tine, nu pe mine.
S-a frecat din nou la ceafă, încercând să își aducă aminte care era situația pe Murssay. Murssay era genul de loc în care putea izbucni un război pe scară largă. Exista, de fapt, un război Consolidaționiști-Umaniști între forțele militare relativ arhaice de pe Murssay; Balzeit era de partea Consolidaționiștilor, chiar dacă înalta comandă era un fel de tagmă preoțească. Nu înțelegea de ce îl voiau pe Beychae, dar și-a amintit că preoții luau în serios credința în eroi. Pe de altă parte, aflând că Beychae era în apropiere, îl puteau dori pentru a-l preda în schimbul unei răscumpărări.
Șase ore mai târziu, nava a realizat întâlnirea cu antica navă a Hegemoniei Balzeit.
— Mă vor pe mine? a întrebat el.
Stăteau în apropierea ecluzei; el, Beychae, căpitanul navei Osom Emananish și patru oameni în costume, înarmați. Cei în costum purtau căști cu vizor, iar fețele lor cafeniu deschis erau vizibile, având pe frunte desenat un cerc albastru. Cercurile păreau să strălucească, gândea el, și s-a întrebat dacă ele erau desenate acolo grație vreunui principiu religios generos, pentru a ajuta lunetiștii.
— Da, domnule Zakalwe, i-a răspuns căpitanul, un bărbat rotofei și scund, cu capul ras. A zâmbit. Te vor pe tine, nu pe domnul Beychae.
S-a uitat la cei patru oameni înarmați.
— Ce pun ăștia la cale? l-a întrebat el pe Beychae.
— Habar n-am, a recunoscut Beychae.
El a întins o mână în față, făcându-le semn celor patru.
— De ce mă vreți pe mine?
— Domnule, vă rog să veniți cu noi, i-a spus unul dintre ei, prin intermediul unui difuzor încorporat în costum, vorbind într-o limbă care nu-i era maternă.
— Poftim? a făcut el. Vrei să spui că nu am de ales?
Bărbatul a părut incomodat de ceva. A vorbit o vreme fără ca din difuzor să se audă ceva, apoi a zis:
— Domnule Zakalwe, e foarte important să veniți. Trebuie. E foarte important.
A clătinat din cap.
— Trebuie, a repetat el, mai mult către sine. S-a întors spre căpitan. Domnule, puteți să-mi înapoiați cercelul?
— Nu, a spus căpitanul, cu un zâmbet angelic. Iar acum dispari de pe nava mea.
Nava era îngrămădită, cu o tehnică depășită, iar aerul era cald și mirosea a circuite electrice. I-au dat să îmbrace un costum vechi și l-au invitat să se așeze pe o canapea, după care i s-a fixat centura de siguranță. Era semn rău când trebuia să îmbraci un costum în interiorul unei nave. Soldații care îl aduseseră de pe velier s-au așezat în spatele lui. Echipajul alcătuit din trei oameni - toți în costume - părea dubios de preocupat, și Zakalwe a avut impresia neliniștitoare că multe dintre comenzile manuale din fața lor nu erau strict pentru manevre de urgență.
Nava a pătruns în atmosferă în mod spectaculos; a vibrat, a scârțâit, fiind înconjurată de un gaz care radia o lumină puternică (pe care o vedea prin ferestre, din cristal sau sticlă, nu pe un ecran, și-a dat el seama cu o uimire care l-a făcut să simtă un gol în stomac) și scoțând un urlet tot mai puternic. Aerul s-a încins și mai mult. Luminile intermitente, orbitoare, schimburile precipitate de replici între membrii echipajului și câteva mișcări grăbite, plus replicile agitate nu l-au făcut să se simtă în largul lui. Strălucirea a dispărut, iar cerul, din violet, a devenit albastru; vibrația navei a reapărut.
Au zburat prin noapte și au plonjat printr-un nor. Pe întuneric, luminile intermitente emise de comenzi păreau și mai îngrijorătoare.
Au avut parte de o aterizare rostogolită pe un fel de pistă, în toiul unei furtuni cu fulgere. Aflați în spatele lui, cei patru soldați în uniforme care urcaseră la bordul navei Osom Emananish au ovaționat cu glasuri pierite când trenul de aterizare - cu roți, a presupus el - a atins solul. Nava a rulat cumplit de multă vreme, intrând de două ori într-o mișcare de rotație.
Când, în cele din urmă, au oprit, cei trei membri ai echipajului s-au lăsat moale pe spătarele scaunelor, cu brațele atârnând pe lângă corp, tăcuți, și au privit spre noaptea cotropită de ploaie.
Și-a desfăcut centurile, apoi și-a scos casca. Soldații au deschis ecluza interioară.
Când s-a deschis ușa exterioară, a văzut ploaie, lumini și tancuri, iar în fundal, câteva clădiri scunde și vrea două sute de oameni, unii purtând uniforme militare, unii cu robe lungi, îmbibate de apă, iar alții încercând să țină umbrele deasupra altora; toți păreau să aibă semne circulare pe frunte. În jur de doisprezece oameni, alcătuind un grup, toți bătrâni, cu robe, părul alb și cu chipurile udate de ploaie, au pășit spre baza scării care cobora dinspre navă spre sol.
— Vă rog, domnule.
Unul dintre soldați a întins mâna, sugerând că trebuiau să coboare. Bărbații cu păr alb și robe s-au strâns la baza scării într-o formație în vârf de săgeată.
Zakalwe a ieșit din navă și a rămas pe mica platformă din fața treptelor. Picăturile ploii îl plesneau dintr-o parte în tâmplă.
Brusc, s-au auzit ovații puternice, iar cei doisprezece bătrâni de la poalele scării și-au plecat capetele și s-au lăsat într-un genunchi fără să ia în seamă băltoacele mici de pe pista măturată de vânt. O explozie de lumină albastră a spintecat întunericul de dincolo de clădirile scunde, iar strălucirea ei pâlpâitoare a iluminat pentru câteva secunde dealurile și munții din depărtare. Oamenii strânși acolo au început să scandeze ceva. I-au trebuit câteva momente pentru a desluși ce strigau, apoi și-a dat seama.
— Za-kal-we! Za-kal-we!
„O!“, și-a spus el.
Dinspre dealuri a răzbătut un tunet.
— Da, vreți să mai spuneți o dată?
— Mesia…
— Mi-aș dori foarte mult să nu folosiți acest cuvânt.
— Aha! Bine, Sir Zakalwe, ce nume preferați?
