— Aaah…
Blestemat fie Saaz pentru că plecase în permisie și blestemat fie de două ori pentru că nu i-a spus. Și Thone; ce tupeu! Să vină în vizită, pentru a verifica, pentru a afla dacă își amintise.
Și ce s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi amintit atunci?
A pipăit din nou sub pernă, căutând foarfeca. Era acolo, rece și ascuțit.
— Le-am spus că e urgent; m-au asigurat că au pornit, l-a anunțat Talibe când a intrat, de astă dată fără scaun. S-a uitat spre ferestre, dincolo de care viscolul continua. Și trebuie să-ți administrez ceva care să te țină treaz; te vor cât se poate de alert.
— Dar sunt vioi; sunt treaz!
— Taci, și ia astea.
Le-a luat.
A adormit strângând între degete foarfeca de sub pernă, în timp ce albul de afară a continuat și, în cele din urmă acesta a străpuns geamul, strat cu strat, printr-un proces osmotic, și a gravitat firesc spre capul lui, s-a rotit încet pe o orbită în jurul lui, s-a unit cu torul alb al bandajelor și le-a dizolvat, le-a desfășurat, apoi a depozitat rămășițele într-un colț al camerei, unde scaunele albe s-au strâns, murmurând, complotând și s-au strâns aproape de capul lui, tot mai aproape, răsucindu-se în ridicolul dans al fulgilor, din ce în ce mai repede, pe măsură ce se apropiau, până când, în cele din urmă, au devenit bandaj, rece și strâns în jurul capului său febril și - găsind rana tratată - s-au furișat prin piele până în țeastă, reci, precis și cristaline, în creierul lui.
Talibe a descuiat ușa rezervei și le-a permis ofițerilor să intre.
— Ești sigură că și-a pierdut cunoștința?
— I-am administrat o doză dublă față de cea obișnuită. Dacă nu și-a pierdut cunoștința, a murit.
— Încă are puls. Ia-l de brațe.
— Bine… Hop: ia te uită!
— Hm.
— E vina mea. Chiar m-am întrebat unde a dispărut. Îmi cer scuze.
— Te-ai descurcat bine, puștoaico. Fă bine și pleacă. Mulțumim. Nu vom uita serviciul ăsta.
— În regulă, dar…
— Ce s-a întâmplat?
— Va fi… rapid, da? Înainte de a se trezi, da?
— Sigur. Da, bineînțeles, nici nu-și va da seama. Nu va simți nimic.
Și astfel s-a trezit în zăpada rece, înviorat de vântul lăuntric, înghețat, care venea la suprafață, străpungându-i pielea în fiecare por, țipând să fie eliberat.
S-a trezit și a înțeles că va muri. Viscolul îi amorțise deja o parte a feței. O mână îi era prinsă sub el, lipită de zăpada întărită. Era încă în pijamalele de spital. Frigul nu era frig; era un soi de durere amețitoare, mușcându-l din toate părțile.
A ridicat capul și a privit în jur. Câțiva metri de zăpadă întinsă plat, în ceea ce putea fi lumina dimineții. Viscolul se mai domolise, dar rămăsese iute. Ultima oară când auzise prognoza meteo aflase că erau minus zece grade, dar din cauza vântului senzația de frig era mult, mult mai accentuată. Îl dureau capul, mâinile și organul genital.
Gerul îl făcuse să se trezească. Sigur asta se întâmplase. Și îl trezise rapid, altfel ar fi fost deja mort. Probabil că abia îl abandonaseră acolo. Dacă și-ar da seama încotro plecaseră, i-ar urmări.
A încercat să se miște, dar nu putea. A urlat lăuntric, declanșând cea mai impresionantă explozie de voință pe care o trăise în viață… și a reușit să se rostogolească și să ajungă în șezut.
Efortul făcut s-a dovedit prea mare; a trebuit să-și lase brațele pe spate pentru a se sprijini. Le-a simțit înghețând. Și-a dat seama că nu va putea nicicum să se ridice în picioare.
Talibe… a gândit el, dar viscolul a alungat imediat totul.
Las-o pe Talibe. Ești pe moarte. Există lucruri mai importante.
A privit cu concentrare spre adâncimile lăptoase ale viscolului care mătura zăpada spre el, fulgi ca niște stele moi, toate aglomerate și grăbite. Și-a simțit fața înțepată de un milion de ace fierbinți, iar după aceea a început să amorțească.
După ce făcuse atâta drum, a gândit el, va muri în războiul altcuiva. Totul i s-a părut ridicol. Zakalwe, Elethiomel, Staberinde; Livueta, Darckense. Numele s-au rostogolit, purtate de gerul epuizant al vântului care urla. Și-a simțit fața contractându-se, a simțit gerul trecându-i prin piele și globii oculari, spre limbă, dinți și oase.
Și-a smuls o mână de pe zăpada din spate, iar gerul aproape că a anesteziat palma aproape lipsită de piele. Și-a desfăcut bluza pijamalei, a rupt nasturii și și-a expus semnul ridat de pe piept, aflat deasupra inimii, la vântul rece. Și-a dus mâna pe gheața din spatele lui, apoi și-a înălțat capul. Oasele gâtului au părut să scrâșnească, scoțând zgomote slabe când și-a mișcat capul, ca și cum gerul i-ar fi luat încheieturile în stăpânire.
— Darckense… a șoptit el, spre frigul clocotitor al vijeliei.
Văzu femeia care pășea calm spre el prin furtuna de zăpadă.
Pășea pe suprafața zăpezii întărite, purtând cizme lungi și negre și un palton lung, cu guler și manșete din blană neagră, și cu o căciulă mică pe cap.
Avea gâtul și fața expuse, la fel și mâinile, fără mănuși. Avea o față lungă și ovală și ochi negri, adânci. A pășit cu grație spre el, iar viscolul a părut că se desparte în spatele ei; și a simțit că se află sub ceva mai mare decât trupul ei înalt, iar ceva ce semăna a căldură păru să i se răspândească prin piele când stătea cu fața îndreptată spre ea.
