Câteva momente mai târziu, asistenta Talibe a intrat în cameră cu brațele încrucișate la piept, cu fața palidă și rotundă foarte calmă și amabilă.
— Încearcă să dormi, l-a îndemnat ea și a plecat cu scaunul.
S-a trezit în cursul nopții și a văzut luminile sclipind prin ninsoarea de afară; profilați pe fundalul reflectoarelor, fulgii care cădeau deveniseră umbre translucide, creând o masă moale față de lumina puternică și orbitoare care venea de sus. Albul de dincolo, din noaptea întunecată, a devenit compromis, cenușiu.
S-a trezit cu un miros de flori în nări.
A pipăit sub pernă și a simțit brațul foarfecelui ascuțit și lung.
Și-a amintit chipul lui Thone.
Și-a amintit sala de ședințe și cei patru subofițeri; spunând că voiau să discute cu el, aceștia îl invitaseră să bea ceva.
În cameră, unul dintre ei - nu și-a amintit numele lor, dar curând avea să se întâmple și asta și îi va recunoaște - l-a întrebat în legătură cu ceea ce auziseră că spusese el în popotă.
Și, puțin amețit, socotindu-se șmecher, crezând că ar putea afla ceva interesant, le spusese ceea ce, după cum bănuia el, voiseră să audă, ceva ce nu le spusese celorlalți piloți.
Și descoperise o conspirație. El voia ca guvernul să își respecte promisiunile populiste și să pună capăt războiului. Ei voiau să organizeze o lovitură de stat și aveau nevoie de piloți buni.
Amețit de băutură și de agitație, le lăsase impresia că era de partea lor și se dusese direct la Thone. Acesta era dur, dar drept; Thone, dezagreabilul și meschinul Thone, vanitosul, parfumatul, dar Thone, era cunoscut ca fiind de partea guvernului. (Cu toate că Saaz Insile îi spusese cândva că Thone avea păreri proguvernamentale față de piloți și antiguvernamentale cu superiorii lor.)
Și expresia de pe fața lui Thone…
Nu atunci; mai târziu. După ce Thone îi ceruse să nu discute cu alții, deoarece credea că puteau exista trădători și printre piloți, și îi spusese să se ducă la culcare ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar el îi urmase sfatul, și probabil pentru că era beat s-a trezit cu o secundă mai târziu decât ar fi trebuit când ei au venit la el, i-au pus o cârpă îmbibată cu ceva peste față, o ținuseră astfel cât el se zbătuse, dar până la urmă trebuise să respire, astfel că aburii sufocanți îl doborâseră.
A fost târât pe coridoare, iar picioarele, încălțate doar cu șosete, au alunecat pe gresie; erau oameni de o parte și de alta. L-au dus la un hangar, iar cineva a plecat să se ocupe de comenzile liftului; el abia dacă vedea podeaua din fața lui și nu a reușit să-și ridice capul. Dar a simțit miros de flori venind de la omul din dreapta lui.
Scoțând pocnete, ușile ca niște valve de scoică s-au deschis deasupra capului; a auzit zgomotul furtunii țipând din întuneric. Apoi l-a târât până la lift.
S-a încordat, s-a răsucit și l-a prins de guler pe Thone; a văzut fața individului, îngrozită, încărcată de spaimă. L-a simțit pe cel aflat în cealaltă parte prinzându-l de brațul liber; el s-a zbătut, și-a eliberat celălalt braț din strânsoarea lui Thone și a văzut pistolul din tocul subofițerului.
A smuls arma; și-a amintit că a scos un țipăt, s-a desprins de cei doi, dar a căzut; a încercat să tragă, dar arma a refuzat să funcționeze. În cealaltă parte a hangarului au licărit niște lumini.
— Nu e încărcat! Nu e încărcat! a strigat Thone către ceilalți.
S-au uitat spre capătul celălalt al hangarului; în drum erau avioane, dar acolo se afla cineva, care răcnea să se deschidă ușile hangarului noaptea, cu luminile aprinse.
Nu a văzut cine l-a împușcat. Un baros l-a lovit în tâmplă, iar după aceea, singurul lucru pe care l-a văzut a fost scaunul alb.
Zăpada clocotea nebunește dincolo de ferestrele iluminate puternic.
A urmărit-o până în zori, amintindu-și mereu câte ceva.
— Talibe, te rog să-i transmiți un mesaj căpitanului Saaz Insile. Spune-i că vreau neapărat să discut cu el; te rog, transmite un mesaj către escadrila mea.
— Da, sigur, dar întâi medicația.
I-a prins mâinile în ale lui.
— Nu, Talibe, întâi telefonează la escadrilă. I-a clipit complice. Te rog, fă-o pentru mine.
Ea a clătinat din cap.
— Ești o pacoste.
A ieșit pe ușă.
— Ia spune, vine?
— E în permisie, i-a spus ea, luând o plachetă pentru a vedea ce medicație trebuia să îi administreze.
— La naiba!
Saaz nu adusese vorba de vreo permisie.
— Căpitane, sst, a spus ea, clătinând o sticluță.
— Poliția, Talibe. Cheamă poliția militară; fă-o imediat. Chiar că e urgent.
— Căpitane, întâi medicația.
— După ce o iau, îmi promiți că anunți poliția?
— Îți promit. Deschide gura larg.
