— Lyra Silvertongue, regele vrea să te vadă.
Se trezi aproape moartă de frig şi nu putu să-şi deschidă ochii pentru că
îngheţaseră închişi. Pantalaimon îi linse ca să topească gheaţa de pe pleoape şi în curând putu să vadă ursul cel tânăr vorbindu-i sub clar de lună.
Încercă să se ridice în picioare însă căzu de două ori.
Ursul spuse:
— Suie-te în spate, şi se ghemui să-i ofere spatele lui larg. Pe jumătate agăţată, pe jumătate alunecând, Lyra reuşi să nu cadă, în timp ce el o duse la o văgăună abruptă unde se adunaseră mulţi urşi.
Printre ei se găsea o mică fiinţă care alergă spre ea, al cărui daimon sări în sus să-l întâmpine pe Pantalaimon.
— Roger! spuse ea.
— Iorek Byrnison m-a pus să stau acolo, în zăpadă, până când venea el să
te ia – am căzut din balon, Lyra! După ce ai căzut tu, am fost purtaţi zeci de mile şi după aceea domnul Scoresby a mai dat drumul la gaz afară şi ne-am lovit de un munte, şi am căzut pe o pârtie cum n-ai mai văzut. Şi nu ştiu unde este acum domnul Scoresby, nici vrăjitoarele nu ştiu. Doar eu şi Iorek Byrnison am rămas. El a venit direct aici să te caute. Şi mi-au povestit despre luptă…
Lyra privi în jur. Sub conducerea unui urs mai bătrân, oamenii prizonieri construiau un adăpost din buşteni de lemn şi din bucăţi de prelată. Păreau fericiţi că au ceva de făcut. Unul dintre ei scăpăra un amnar să aprindă
focul.
— E şi de mâncare, spuse ursul cel tânăr care o trezise pe Lyra.
O focă proaspătă zăcea pe zăpadă. Ursul o deschise în bucăţi cu o gheară şi îi arătă Lyrei unde găseşte rinichii. Mâncă unul crud: era cald şi moale şi delicios peste măsură.
— Mănâncă-i şi vezica, spuse ursul şi smulse o bucată pentru ea. Avea gust de smântână cu aromă de alune. Roger ezită, însă îi urmă exemplul.
Mâncară cu lăcomie şi în câteva minute Lyra se trezi de-a binelea şi începu să se încălzească.
Se uită în jur, ştergându-se la gură, dar Iorek nu era de găsit.
— Iorek Byrnison vorbeşte cu consilierii lui, spuse ursul tânăr. Vrea să te vadă după ce mănânci. Urmează-mă.
Îi conduse peste o ridicătură de zăpadă către un loc unde urşii începeau să
construiască un perete de blocuri de gheaţă. Iorek stătea în centrul unui grup de urşi mai în vârstă şi se ridică să o întâmpine.
— Lyra Silvertongue, spuse el. Vino să auzi ce mi se spune.
Nu explică prezenţa ei celorlalţi urşi, sau poate ei aflaseră deja despre ea, însă urşii îi făcură loc şi o tratară cu o imensă curtoazie, ca şi cum ar fi fost o regină. Se simţi mândră peste măsură să stea lângă prietenul ei Iorek Byrnison, sub Aurora care strălucea graţios pe cerul polar, şi se alătură
conversaţiei urşilor.
Se dovedi că dominaţia lui Iofur Raknison peste ceilalţi urşi fusese ca o vrajă. Unii dintre ei o puseră pe seama influenţei doamnei Coulter care îl vizitase înainte de exilul lui Iorek, deşi Iorek nu ştiuse nimic despre asta, şi-i dăduse lui Iofur diverse cadouri.
— I-a dat un drog, spuse un urs, cu care l-a hrănit în secret pe Hjalmur Hjalmurson, şi l-a făcut să-şi uite de el.
Hjalmur Hjalmurson, îşi dădu seama Lyra, era ursul pe care-l omorâse Iorek, şi a cărui moarte îi adusese exilul. Deci doamna Coulter era în spatele acestei mârşăvii! Şi nu era totul.
— Există legi umane care împiedică anumite lucruri pe care le planifica ea, însă legile umane nu se aplică pe Svalbard. Ea voia să facă o altă staţie ca Bolvangar aici, numai că ceva şi mai rău, iar Iofur urma să-i dea voie să o facă, împotriva obiceiurilor urşilor, pentru că oamenii vizitaseră locul sau fuseseră luaţi prizonieri dar nu munciseră acolo niciodată. Încet, încet urma să-şi mărească puterea asupra lui Iofur Raknison şi a lui asupra noastră, până când deveneam creaturile ei, alergând de colo-colo la ordinele ei, singura noastră sarcină fiind să păzim monstruozitatea pe care voia s-o creeze…
Cel care vorbise era un urs bătrân. Numele lui era Søren Eisarson, şi era consilier, unul care suferise sub Iofur Raknison.
— Ce o să facă acum, Lyra? întrebă Iorek Byrnison. Care vor fi planurile ei când va auzi de moartea lui Iofur?
Lyra scoase alethiometrul. Nu prea era lumină şi nu vedea prea bine, iar Iorek ordonă să fie adusă o torţă.
— Ce s-a întâmplat cu domnul Scoresby? spuse Lyra în timp ce ceilalţi aşteptau. Şi cu vrăjitoarele?
Vrăjitoarele au fost atacate de un alt clan vrăjitoresc. Nu ştiu dacă ceilalţi erau aliaţii tăietorilor de copii, însă patrulau pe ceruri în grupuri mari şi atacau pe timp de furtună. Nu văd ce s-a întâmplat cu Serafina Pekkala. Cât despre Lee Scoresby, balonul s-a ridicat din nou după ce am căzut cu băiatul, luându-l cu el. Cititorul de simboluri îţi va spune care le-a fost soarta.
Un urs trase o sanie pe care fumega un cazan de cărbune şi aruncă o ramură răşinoasă în mijlocul lui. Ramura se aprinse imediat, şi la lumina ei Lyra îşi întoarse mâinile către alethiometru şi întrebă despre Lee Scoresby.
Află că era încă în zbor, purtat de vânturi către Novaia Zemlea, că nu fusese rănit de spurcăciunile de stâncă şi că alungase celălalt clan de vrăjitoare.
Lyra îi spuse lui Iorek şi el dădu satisfăcut din cap.
— Dacă e în aer, e în siguranţă, spuse el. Dar doamna Coulter?
Răspunsul era complicat, acul sărea de la simbol la simbol, într-o înşiruire care o lăsă pe Lyra pe gânduri o bună bucată de vreme. Urşii erau curioşi, însă se abţineau datorită respectului pe care i-l purtau lui Iorek Byrnison şi el Lyrei, aşa că Lyra şi-i scoase din minte şi se cufundă din nou în transa alethiometrică.
Înlănţuirea simbolurilor, de îndată ce descoperi tiparul, era descurajatoare.
— Spune că e… Că a auzit că noi zburam într-aici, şi a încărcat un zepelin de transport cu mitraliere – cred că asta e – şi zboară către Svalbard chiar acum. Nu ştie ea de Iofur Raknison c-a fost doborât, bine-nţeles, da’ va şti curând fiindcă… Da, fiindcă nişte vrăjitoare o să-i spună, iar ele o să afle de la spurcăciunile de stâncă. Aşa că, mă gândesc, sunt spioni peste tot în aer, Iorek. Venea să… pretindă că îl ajută pe Iofur Raknison, însă de fapt venea să ia puterea, cu un regiment de tătari care ă-vine pe mare, şi o să fie aici în vreo două zile.
— Şi de îndată ce va putea, se va duce acolo unde Lordul Asriel e ţinut prizonier, şi o să-l omoare. Pentru că… Acuma e din ce în ce mai clar: ceva ce nu înţelesesem înainte, Iorek! De ce vrea ea să-l omoare pe Lordul Asriel: pentru că ştie ce vrea el să facă, şi se teme, şi vrea să facă ea lucrul ăla singură şi să preia controlul înaintea lui… Trebuie să fie oraşul din cer, sigur asta el încearcă să ajungă acolo prima! Şi acum îmi mai spune ceva…
