Se stropi cu apă. Lyra luă alethiometrul.
— Vrei să-ţi zic ce zice cititorul de simboluri despre asta? întrebă Lyra.
— Io… io nu ştiu. E lucruri de care mai bine n-aş şti. Mi se pare că tot ce-am auzit de când Coblerii or venit la Oxford, totu-i rău. Nimica bun n-a durat mai mult de cinci minute. Cum văd şi-acu’, baia-i bună, şi m-aşteaptă
un prosop călduţ p-aci, cam în cinci minute. Şi după ce m-oi usca o să mă
gândesc la ceva bunuţ de mâncare, da’ mai încolo d-asta nimic. Şi după ce-oi mânca, poate c-o să capăt un pat moale să dorm în iei. Da’ după, io nu ştiu, Lyra. Am văz’t lucruri îngrozitoare, nu? Şi mai vine şi altele, stai să
vezi. Aşa că mai bine nu mai ştiu ce-o să fie. O să mă mulţumesc cu ce-am acu’.
— Mda, spuse Lyra obosită. Câteodată şi eu zic la fel.
Deşi ţinu puţin mai mult alethiometrul în mâini, era doar pentru liniştea ei.
Nu întoarse rotiţele şi balansul acului n-ajunse până la ea. Pantalaimon o privea în tăcere.
După ce se spălară amândoi, mâncară nişte pâine cu brânză şi băură ceva vin şi apă fierbinte, servitorul Thorold spuse:
— Băiatul o să meargă la culcare. O să-i arăt pe unde să meargă. Lordul vă
întreabă dacă vreţi să-l vizitaţi în Bibliotecă, domnişoară Lyra.
Lyra îl găsi pe Lordul Asriel într-o cameră ale cărei ferestre dădeau către marea îngheţată ce se afla jos, în depărtare. Un foc de cărbuni ardea într-un şemineu larg iar lampa de naftalină păstra o lumină slabă, aşa că ocupanţii camerei se puteau uita în voie la panorama sumbră luminată de stele de afară, nestânjeniţi de alte licăriri de lumină. Lordul Asriel, care stătea comod într-un mare fotoliu, lângă foc, o îndemnă să se apropie şi să se aşeze pe celălalt fotoliu din faţa lui.
— Prietenul tău Iorek Byrnison se odihneşte afară, spuse el. Preferă să stea la frig.
— Ţi-a povestit cum s-a luptat cu Iofur Raknison?
— Nu mi-a dat detalii. Înţeleg că el este acum noul rege al ţinutului Svalbard. E adevărat?
— Bineînţeles că e. Iorek nu minte niciodată.
— Se pare că s-a numit gardianul tău.
— Nu. John Faa i-a spus să aibă grijă de mine. Urmează ordinele lui John Faa.
— Cum a intrat John Faa în povestea asta?
— Îţi spun dacă îmi spui şi tu ceva, spuse ea. Eşti tatăl meu, nu?
— Da. Şi ce-i cu asta?
— Aşa că trebuia să-mi spui dinainte, na. N-ar trebui să ascunzi oamenilor astfel de lucruri, fiindcă se simt prost când află, şi asta-i o cruzime. Cum s-ar fi schimbat lucrurile dacă aş fi ştiut că sunt fiica ta? Ai fi putut să-mi spui mai demult. Ai fi putut să-mi spui şi să mă rogi să ţin secretul, şi aş fi făcut-o, cât de mică eram, aş fi făcut asta dacă mă rugai. Aş fi fost atât de mândră că nimic n-ar fi smuls secretul de la mine, dacă m-ai fi rugat să ţin secretul. Da’ tu niciodată. Ai zis la alţii, numa’ mie nu.
— Cine ţi-a spus?
— John Faa.
— Ţi-a spus şi despre mama ta?
— Da.
— Atunci nu prea mai am ce să-ţi spun. Nu cred că vreau să fiu interogat şi condamnat de un copil insolent. Vreau să aud ce ai văzut şi ce ai făcut în drumul către încoace.
— Ţi-am adus nesuferita’ ăsta de alethiometru, nu? izbucni Lyra. Era aproape cu lacrimi în ochi. Am avut grijă de el tot drumul de la Jordan, l-am ascuns şi l-am cocoloşit, prin tot ce-am trecut şi am învăţat să-l folosesc, şi l-am cărat cu mine tot drumu’ ăsta imposibil când puteam să
renunţ şi să stau liniştită şi în siguranţă, şi nici măcar n-ai zis mersi, nici măcar n-ai arătat vreun pic că eşti bucuros că mă vezi. Nici nu ştiu de ce-am făcut-o. Da’ am făcut-o şi am continuat să merg, chiar şi în palatul ăla împuţit a lu’ Iofur Raknison, cu toţi urşii ăia în juru’ meu, am mers înainte, de una singură, şi l-am păcălit să se bată cu Iorek ca să pot să ajung aici, de dragu’ tău… Şi când m-ai văzut aproape că ai leşinat, ca şi când aş fi vreo arătare oribilă pe care nu voiai s-o mai vezi vreodată. Nu eşti om, Lord Asriel. Nu eş’ nici măcar tatăl meu. Tatăl meu nu s-ar purta aşa cu mine.
Taţii îşi iubesc fiicele, nu-i aşa? Tu nu mă iubeşti şi nici eu nu te iubesc, asta-i sigur. Îl iubesc pe Farder Coram şi-l iubesc pe Iorek Byrnison, iubesc un urs în armură mai mult decât pe tatăl meu. Şi pun pariu că Iorek Byrnison mă iubeşte mai mult decât mă iubeşti tu.
— Tu mi-ai spus că doar urmează ordinele lui John Faa. Dacă vrei să atingi coarda sentimentală nici nu-mi mai pierd vremea cu tine.
— Ia-ţi nenorocitu’ de alethiometru, atunci, şi mă întorc cu Iorek.
— Unde?
— La palat. El poate să se lupte cu doamna Coulter şi cu Comitetul de Oblaţii, când o apărea. Dacă pierde o să mor şi eu, nici nu-mi pasă. Dacă
câştigă o să trimitem după Lee Scoresby şi o să merg cu balonul lui şi…
— Cine-i Lee Scoresby?
— Un aeronaut. Ne-a adus aici şi după aia ne-am prăbuşit. Na, poftim alethiometru’. E în stare bună.
Nu făcu nicio mişcare să-l ia iar Lyra îl aşeză pe apărătoarea de alamă din jurul căminului.
— Şi probabil că ar trebui să-ţi spun că doamna Coulter se îndreaptă către Svalbard, şi când o auzi ce s-a întâmplat cu Iofur Raknison o să vină încoa.
