Într-un zepelin, cu o grămadă de soldaţi şi o să ne omoare pe toţi, din ordinul Magisteriumului.
— N-o să ajungă niciodată aici, spuse el calm.
Era atât de relaxat şi de calm că o parte din ferocitatea ei păli.
— N-ai cum să ştii, spuse ea nesigur.
— Ba da.
— Atunci, ai şi tu un alethiometru?
— N-am nevoie de alethiometru pentru asta. Acum vreau să aud povestea despre cum ai călătorit până aici, Lyra. Ia-o de la început. Spune-mi tot.
Şi aşa şi făcu. Începu cu seara când se ascunsese în Camera de Odihnă, şi continuă cu Coblerii care l-au luat pe Roger şi povestea cu doamna Coulter şi tot ce se mai întâmplase.
Era o poveste lungă, şi când o termină spuse:
— Aşa că vreau să ştiu şi eu ceva, şi cre’ că am dreptu’ să ştiu, cum aveam dreptu’ să ştiu cine eram eu de fapt. Şi dacă aia nu mi-ai spus, trebuie să-mi spui chestia asta în schimb. Bun: ce-i Praful? Şi de ce le e atât de teamă
tuturor?
Se uită la ea ca şi cum încerca să ghicească dacă ar înţelege ce-o să-i spună. Niciodată nu se uitase atât de serios la ea, gândi Lyra. Până acum o tratase ca un adult îngăduitor cu şmecheriile drăgălaşe ale unui copil. Însă
acum părea să fie sigur că ea e pregătită.
— Praful face alethiometrul să funcţioneze, spuse el.
— Ah… Şi eu m-am gândit că s-ar putea. Da’ altceva? Cum s-a aflat despre el?
— Într-un fel, Biserica a ştiut întotdeauna de existenţa lui. Au predicat secole de-a rândul despre Praf, numai că nu i-au spus aşa. Câţiva ani în urmă, un moscovit, pe numele lui Boris Mikhailovitch Rusakov, a descoperit un nou tip de particulă elementară. Ai auzit de electroni, fotoni, neutroni şi restul? Ele se numesc particule elementare pentru că nu se mai pot divide: nu mai e nimic altceva înăuntrul lor decât ele însele. Ei bine, acest nou tip de particulă era într-adevăr elementară însă era foarte greu de măsurat pentru că nu reacţiona în niciunul din felurile normale. Cel mai dificil lucru de înţeles pentru Rusakov era de ce particulele cele noi se adunau mai mult acolo unde erau fiinţe umane, ca şi cum ar fi fost atrase de noi. Şi în special de adulţi. Şi de copii, dar nu atât de mult până când daimonii lor nu-şi iau o formă fixă. În timpul pubertăţii încep să atragă
Praful mai mult, şi se aşază pe ei la fel cum se aşază pe adulţi. Acum, toate descoperirile de acest gen, fiindcă au o influenţă asupra doctrinelor
Bisericii, trebuie să fie anunţate prin Magisteriumul de la Geneva. Şi această descoperire a lui Rusakov era atât de nefirească şi de ciudată încât Inspectorul Curţii Consistoriale de Disciplină l-a suspectat că ar fi posedat de diavol. A făcut o şedinţă de exorcism în laborator, l-a interogat pe Rusakov conform regulilor Inchiziţiei, însă în final au trebuit să accepte faptul că Rusakov nu-i minţea şi nu-i înşela: Praful chiar exista. Asta i-a lăsat cu problema de a decide ce era. Şi, dată fiind natura Bisericii, un singur lucru puteau să aleagă. Magisteriumul a decis că Praful era dovada fizică a păcatului originar. Ştii ce e păcatul originar?
Ea îşi lăsă colţurile gurii în jos. Era ca şi cum ar fi fost la Jordan din nou, ascultată la o lecţie pe jumătate învăţată.
— Cred că da, spuse ea.
— Nu, nu ştii. Ia mergi la raftul din spatele biroului şi adu-mi Biblia.
Lyra aşa făcu şi îi dădu cartea mare şi neagră tatălui ei.
— Ţi-aminteşti povestea cu Adam şi Eva?
— Bine’nţeles, spuse ea. Ea nu trebuia să mănânce din fruct şi şarpele a ispitit-o şi ea l-a mâncat.
— Şi după aceea ce s-a întâmplat?
— Aăă… Au fost alungaţi. Dumnezeu i-a alungat din grădină.
— Dumnezeu le spusese să nu mănânce fructul căci altfel vor muri. Ţi-aminteşti, ei erau goi în grădină, erau ca nişte copii, daimonii lor puteau lua orice formă voiau. Dar iată ce s-a întâmplat.
Deschise la Capitolul Trei din Facerea şi citi:
„Iar femeia a zis către şarpe: Noi putem mânca din roada pomilor raiului, dar din roada pomului care este în mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu:
«Din el să nu mâncaţi şi nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!» Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că’n ziua’n care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi daimonii voştri vor lua forma lor adevărată şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul.» Şi femeia a văzut că pomul e bun de mâncat şi că plăcut le este ochilor la vedere şi că e de dorit spre dezvăluirea adevăratei forme a daimonului a luat din roada lui şi a mâncat i i-a dat şi bărbatului său care era cu ea, şi el a mâncat. Atunci amândurora li s-au deschis ochii şi au văzut adevărata formă a daimonilor lor şi le-au vorbit.
Dar când bărbatul şi femeia îşi cunoscură daimonii, atunci ştiură că o mare schimbare venise asupra lor, căci până atunci păruse că erau una cu toate creaturile cerului şi pământului şi nu era nicio diferenţă între ele: Şi au văzut diferenţa şi au cunoscut binele şi răul; şi li s-a făcut ruşine şi au cusut frunze de smochin să le acopere goliciunea…“
Închise cartea.
— Şi aşa a pătruns păcatul în lume, spuse el, păcatul, şi ruşinea, şi moartea.
A apărut când daimonii lor au luat o formă fixă.
— Dar… Lyra se luptă să găsească cuvintele pe care le căuta. Dar nu-i adevărat, nu-i aşa? Nu e adevărat cum e chimia sau ingineria, nu e felul ăla de adevăr? Nu au fost într-adevăr un Adam şi-o Evă? Învăţatul Cassington mi-a spus că e un fel de poveste.
— Bursa Cassington este în mod tradiţional dată unui liber-cugetător.
Funcţia lui este să pună la încercare credinţa învăţaţilor. Bineînţeles că aşa a spus. Însă gândeşte-te la Adam şi Eva ca la un număr imaginar, cum ar fi rădăcina pătrată a lui minus unu: nu poţi niciodată vedea o dovadă concretă
că există, însă dacă o incluzi în ecuaţii, poţi să calculezi tot felul de chestii care n-ar putea fi imaginate fără ea. În orice caz, asta e ceea ce Biserica a propovăduit mii de ani. Şi când Rusakov a descoperit Praful, în sfârşit apăruse o dovadă fizică despre faptul că ceva se întâmplă atunci când inocenţa se transformă în experienţă. Întâmplător, şi Biblia ne-a dat numele de Praf. Mai întâi s-au numit particulele Rusakov, însă în curând cineva a scos la iveală un verset curios, spre sfârşitul Capitolului Trei din Facerea, în care Dumnezeu îl blestemă pe Adam pentru că a mâncat din fruct.
Deschise din nou Biblia şi îi arătă Lyrei. Ea citi:
„Întru sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat: căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!“
