Lordul Asriel spuse:
— Învăţaţii Bisericii au fost mereu confuzi în traducerea acestui verset.
Unii spun că ar trebui să fie citit nu „în praf te vei întoarce“ ci că „vei fi supus prafului“, iar alţii spun că întregul vers este un fel de joc cu cuvintele
„pământ“ şi „praf“ şi de fapt înseamnă că Dumnezeu îşi admite propria natură ca fiind parţial păcătoasă. Nimeni nu e de acord. Nimeni nu poate, pentru că textul este alterat. Însă era un cuvânt prea bun ca să fie irosit, aşa că de aceea particulele au început să fie cunoscute drept Praf.
— Da’ Coblerii? întrebă Lyra.
— Comitetul de Oblaţii… Gaşca lui maică-ta. A fost deşteaptă că a simţit şansa de a-şi înfiinţa propria-i bază de putere, e o femeie deşteaptă şi îndrăznesc să spun că ţi-ai dat seama. Magisteriumului îi convine să
permită ca tot felul de agenţii să înflorească. Pot să le întărâte pe unele împotriva celorlalte; dacă una câştigă, pot să pretindă că au sprijinit-o tot timpul, iar dacă pierde, pot să pretindă că era un renegat, care niciodată nu fusese cu adevărat acceptat. Vezi tu, mamei tale i-a plăcut întotdeauna puterea. La început a încercat s-o obţină pe căi normale, prin căsătorie, însă
treaba asta n-a mers, după cum cred c-ai aflat. Aşa că s-a întors către Biserică. Normal că nu putea să aleagă calea pe care ar fi putut-o lua un bărbat – preoţia şi aşa mai departe – trebuia să fie o cale neortodoxă, trebuia să înfiinţeze propriul ei ordin, propriile-i canale de influenţă şi să
lucreze prin ele. A fost o mişcare bună că s-a specializat în Praf. Toată
lumea era speriată de Praf, nimeni nu ştia ce să facă şi când ea s-a oferit să
conducă o investigaţie, Magisterium-ul a fost atât de uşurat încât au sprijinit-o cu bani şi resurse de tot felul.
— Dar ei tăiau… Lyra nu reuşea s-o spună, vorbele i se înecau în gură. Ştii ce făceau! De ce i-a lăsat Biserica să facă una ca asta?
— Exista un precedent. Ceva similar se întâmplase şi înainte. Ştii ce înseamnă cuvântul castrare? Înseamnă înlăturarea organelor sexuale ale unui băiat astfel încât niciodată nu va dezvolta caracteristicile unui bărbat.
Un castrato îşi păstrează vocea subţire toată viaţa lui, şi de aceea Biserica a îngăduit acest lucru atât de util pentru muzica bisericească. Unii castrati au devenit mari cântăreţi, minunaţi artişti. Mulţi au devenit obezi, bărbaţi doar pe jumătate. Unii au murit din cauza efectelor operaţiei. Însă Biserica nu se înfiorează la ideea unei mici tăieturi, vezi tu. Exista un precedent. Şi aceasta era mult mai igienică decât metodele vechi, când n-aveau anestezice sau bandaje sterile sau îngrijire medicală adecvată. Era blândă
prin comparaţie.
— Nu e! spuse Lyra îngrozită. Nu e!
— Nu, bineînţeles că nu. De aceea au trebuit să se ascundă în îndepărtatul Nord, în întuneric şi obscuritate. Şi de aceea Biserica a fost fericită să aibă
pe cineva ca mama ta pentru acest lucru. Cine ar fi pus la îndoială pe cineva atât de fermecător, atât de influent, atât de dulce şi de rezonabil?
Însă pentru că era un fel obscur şi neoficial de operaţie, ea era şi persoana pe care Magisterium-ul ar fi putut-o nega, la nevoie.
— Dar a cui a fost la început ideea să facă tăierea?
— A ei. A presupus că cele două lucruri care se întâmplă în adolescenţă ar putea fi legate între ele: schimbarea daimonului şi faptul că Praful începea să se depună. Poate dacă daimonul ar fi separat de corp, n-am mai fi niciodată supuşi Prafului – păcatului originar. Întrebarea era dacă era posibil să separi daimonul de trup fără să omori persoana. Însă ea călătorise în multe locuri şi văzuse tot felul de lucruri. Călătorise în Africa, de exemplu. Africanii au un fel de a face un sclav denumit zombi. Nu are o voinţă proprie, munceşte zi şi noapte fără să evadeze sau să se plângă.
Arată ca un cadavru…
— Este o persoană fără daimon!
— Exact. Aşa că a văzut că se poate să îi separi.
— Şi… Tony Costa mi-a povestit despre fantomele oribile pe care le au în pădurile Nordice. Probabil că şi ele sunt la fel.
— Ai dreptate. Oricum, Comitetul de Oblaţii s-a născut din idei ca acestea, şi din obsesia Bisericii cu păcatul originar.
Daimonul Lordului Asriel îşi zbârli urechile, iar el îşi puse mâna pe capul ei frumos.
— S-a mai întâmplat ceva când au făcut tăietura, continuă el. Ceva ce ei n-au văzut. Energia care leagă trupul de daimon este extrem de puternică.
Atunci când se face despicarea, toată acea energie se disipează într-o fracţiune de secundă. Nu şi-au dat seama, pentru că au luat-o drept şoc, sau dezgust sau ofensă morală şi s-au instruit să nu simtă nimic în legătură cu asta. Aşa că nu şi-au dat seama ce putea să provoace şi niciodată nu s-au gândit s-o stăpânească…
Lyra nu mai avea astâmpăr. Se ridică în picioare şi se duse la fereastră să
privească întunericul adânc şi sumbru, uitându-se în gol. Aveau prea multă
cruzime. Nu contează cât de important era să afli adevărul despre păcatul originar, era prea nemilos să faci ce-i făcuseră ei lui Tony Makarios şi tuturor celorlalţi. Nimic nu justifica ce făceau.
— Şi tu ce-ai făcut? Ai făcut vreo tăietură?
— Pe mine mă interesează ceva destul de diferit. Comitetul de Oblaţii nu merge destul de departe, după părerea mea. Vreau să merg la sursa Prafului însuşi.
— Sursa? De unde vine, atunci?
— Din celălalt univers pe care îl vedem prin Auroră.
Lyra se întoarse din nou. Tatăl ei stătea confortabil în fotoliul lui, leneş şi puternic, cu ochii sclipind la fel de intens cu ai daimonului. Nu-l iubea, nu putea avea încredere în el, însă era nevoită să-l admire, să admire luxul extravagant cu care se înconjurase în această pustietate dezolantă, să
admire puterea ambiţiei lui.
— Ce este celălalt univers? spuse ea.
— Unul din miliardele fără număr de lumi paralele. Vrăjitoarele ştiau despre ele de secole, însă primii teologi care au dovedit existenţa lor în mod matematic au fost excomunicaţi acum mai bine de cincisprezece ani.
