Vatică nu răspunse nimic. îşi plecă fruntea grav în curele şi continuă să
înfigă sula. Anghelina ieşi în prag, se uită la fată, care rămăsese în soare cu coroana în mână, şi după un timp o întrebă:
- Ai venit?
Şi glasul i se păru fetiţei aspru. îşi ridică privirea spre mama ei şi răspunse:
- Am venit!
Femeia îşi înmuie atunci glasul şi întrebă blând:
- Ai luat premiu?
- Am luat.
- întâi?
Fetiţa răspunse că da, a luat premiul întâi la fete. Atunci femeia se uită la coroana ei şi la cărţile de sub braţ. întinse mâna:
- Alea ce sunt?
Irina răspunse că sunt cărţi. Atunci femeia, după ce tăcu un timp, îşi înmuie şi mai mult glasul şi şopti:
- Bine! Treceţi la masă că se răceşte mămăliga!
în tindă, înainte să se aşeze la masă, Vatică se apropie de sora lui, care
stătea jos pe prag, îşi puse mâinile pe umerii ei şi se lăsă cu toată |; greutatea lui de paisprezece ani. Fetiţa se înmuie şi ţipă: 3 - Vatică! Stai la-n loc!
| - Ţin-te dreaptă, nu te moleşi! spuse el apăsând mai încet. Apoi hotărî:
î Eşti bună de secere, ce să mai vorbim!
A doua zi au ieşit la câmp. Lotul lor, prin vânzare, se înjumătăţise. Deşi nu era deloc frig şi nici măcar răcoare, Irina tremura din tot trupul. Se dădu jos din căruţă şi în timp ce deshăma caii, Vatică strigă la ea:
- Haide, Irino, pune mâna pe secere şi dă-i drumul!
219
Glasul aspru şi neînduplecat al fratelui, un glas necunoscut, parcă al unui om străin, o sperie; dârdâia; se uita la mama ei, aşteptând să audă de la ea un cuvânt bun, dar femeia tăcea posomorâtă şi nici n-o vedea.
Vatică luă repede o secere şi începu să taie cu iuţeală grâu amestecat cu iarbă. încarcă braţul şi dădu cailor să mănânce în spatele căruţei. Femeia se pregătea şi ea de muncă. Irina îl urmărea pe fratele ei cu nişte priviri rugătoare, fierbinţi. Vatică luă din cutia căruţei o secere şi se uită spre sora lui cu asprime. O chemă:
- Treci încoace, ce-ai rămas înţepenită lângă cai?
Se pare că micul flăcău pricepu ceva în legătură cu privirea neclintită şi umedă a sorei lui pentru că se apropie de ea şl apucând-o de braţ îi spuse frăţeşte, mai înduplecat:
- Hai să te învăţ, nu te speria aşa! Ia uită-te la ea cum tremură, ca proasta! Mă, ce moale eşti!
îi dădu drumul de braţ şi-i puse secera în mână. Irina o apucă de coadă
şi rămase cu ea în aer, neştiind ce mişcare să facă. în acest timp, mereu posomorâtă, mama lor începuse să secere în tăcere. Vatică se apropie de grâu şi, înainte să se aplece la rădăcina spicelor, întoarse capul şi spuse cu mândrie:
- Uită-te la mâinile mele, Irino!
Fetiţa se apropie şi se uită. Vatică se aplecă, prinse un pâlc de spice sub încovoierea secerii, îl apucă cu cealaltă mână şi trase; paiele se rupseră
toate deodată, ca tăiate de brici, si mănunchiul de spice se ridică în aer foşnind. în clipa următoare mişcarea se rep%tă, apoi iar şi încă de patru-cinci ori până ce mănunchiul se îngroşă. în acest timp paşii secerătorului înaintau în golul făcut, călcând uşor peste miriştea rămasă.
- Ai văzut? întrebă Vatică ridicându-se şi lăsând la pământ mănunchiul.
Ei, ia apleacă-te. Treci aici lângă mine.
Atunci mama copiilor îşi ridică spinarea şi spuse:
- Vatică, vezi să nu-şi taie vreun deşti.
- Să nu-ţi tai vreun deşti, spuse Vatică uitându-se cu atenţie să vadă în ce fel vâră sora lui secera în grâu.
Fetiţa făcu aceleaşi mişcări pe care le văzuse la fratele ei, dar când trase, grâul, în loc să fie tăiat, se smulse cu pământ, cu nişte bulbi mari şi fărâmicioşi. Vatică se îndoi de spinare şi izbucni în râs:
- Bă, Irino, au! Bleaga mai eşti! Păi nu aşa! Nu trebuie să tragi de grâu, trebuie să tragi de secere şi să împingi spicele înainte.
Fetiţa se ridică şi rămase în picioare prostită, într-o mână cu secera şi în alta cu un mănunchi de spice smuls din rădăcini. Văzându-l pe fratele ei că
râde, se simţi mai bine şi începu şi ea să râdă. Se prefăcu supărată şi ceru:
220
