- Şi tu eşti de pe Delavale? Până-n seară am să vă bat!
- Spuneţi, mă, ce, să mănânc eu bătaie pentru ei? se auzi un glas speriat.
- Aaaa!!! Tu ştii? Spune numaidecât că-ţi roz beregata! răcni Achim iar, repezindu-se spre cel care vorbise.
Băiatul se feri, se uită în jur şi deodată vorbi pe nerăsuflate.
- Nea Achime, nu da! Al lui Voicu Câinaru şi cu al lui Burtică l-au bătut.
Achim se întoarse spre Niculae, îşi aruncă pălăria de pământ şi îl asmuţi ca şi când ar fi fost câine:
- Ai auzit? Pune mâna pe ei!
Niculae, slăbit de friguri, galben la faţă, nu se mişcă.
31
- Pune, mă, mâna pe ei, n-auzi? strigă Achim scos din sărite. Niculae nu se mişca.
- Al lui Câinaru şi Burtică! strigă atunci Achim pe cei care îl bătuseră pe Niculae. Achim avea un glas ciudat, ascunzând ceva tainic şi cumplit şi Niculae se speriase mai rău de acest glas al fratelui său decât de loviturile magaoaielor, atunci pe mirişte, când fusese bătut. Veniţi încoace al lui Câinaru şi Burtică. Veniţi încoace că nu vă fac nimic, mai spuse Achim.
Cei doi se apropiară şi unul din ei îşi scoase pearca lui de pălărie găurită
în fund de bobic şi zise:
- Nea Achime, uite, vezi, mi-a spart capul! Zău, nea Achime, că mi-a spart capul! Am dat şi eu, a dat şi el.
- Taci din gură, urâtule, răspunse Achim care începuse să se înveselească, îl vedeţi? E frate-meu. Eu nu ţin cu el, chiar dacă mi-e frate. Tu, ăsta, cu capul spart, repede-te la el şi dă cu el în pământ.
Niculae se uitase la fratele său şi se făcuse şi mai galben. Achim nu se sinchisea.
- N-auzi, mă, ăsta cu capul spart? se răsti Achim spre băiatul cu capul spart.
- Nea Achime, zău, ne-am bătut în parte, se rugară iar cei doi băieţi.
- Nea Achime, lasă-i, nea Achime! săriră şi ceilalţi.
Ochii lui Achim sticliră. îl apucă pe cel cu pălăria găurită şi-l izbi de pământ.
- N-auzi ce-ţi spun? Repede-te la el că te omor... pe mă-ta de urât!...
Băiatul se sculă de jos furios şi, nemaiştiind ce să facă, se repezi la Niculae. Niculae nu se mişcă din loc. înaintea lui, cel cu pălăria găurită
se opri ca ţintuit de privirea mare, nemişcată, a celui asupra căruia era asmuţit. îşi întoarse capul spre Achim, dar tot atunci acesta urlă la el:
- Repede-te în el... pe mă-ta de urât!
Băiatul se repezi în Niculae şi îl apucă de gât. Niculae se înţepeni şi rămase mai departe nemişcat.
- Dă cu el în pământ! strigă Achim, apropiindu-se cu biciul în mână.
Băiatul îşi încârligă un picior peste amândouă ale lui Niculae şi îl trânti la pământ. Apoi, speriat, cu privirea rătăcită, plin de groază, se ridică de pe el şi rămase nemişcat, uitându-se la Niculae care, galben la faţă, nu-l slăbea din ochi pe fratele său. Câtva timp, toţi rămaseră nemişcaţi şi tăcuţi, în clipa următoare, Niculae sări în sus ca muşcat de un şarpe. Se repezi spre cel care îl trântise şi îl apucă de gât. Luat pe neaşteptate, celălalt băiat rămase cu ochii holbaţi şi scoase limba afară, horcăind. Chipul i se învineţise ca un ficat, se făcuse apoi pământiu. Niculae strângea ca un nebun şi-l împingea de-a-ndaratelea. Cel strâns de gât se împiedică de 32
ceva şi căzu. Niculae îi dădu drumul şi se întoarse spre celălalt.
Văzându-l că vine, băiatul o luă la fugă peste câmp.
Achim se repezi însă numaidecât şi în câţiva paşi îl apucă de ceafă.
- Stai, pe mă-ta, fricosule. Mă vezi tu că-i ţiu parte? Bate-te cu el... Aţi venit amândoi şi v-aţi pus şi l-aţi omorât cu ciomegele. Eraţi doi, mama voastră... Stai aici!
Niculae se repezi spre el cu un ciomag şi vru să-l izbească în cap, dar băiatul se feri şi puse el mâna pe un ciomag.
- Nea Achime, strigă el, arătându-l pe Nicaîae. îi sparg capul; spune-i să
nu s-apuce de mine!
- Niculae, scrâşni Achim, auzi ce spune?
Niculae azvârli pe neaşteptate ciomagul şi se repezi spre celălalt cu o iuţeală neaşteptată. Luat tot fără veste, băiatul se clătină şi căzu. Atunci Niculae sări în sus cu aceeaşi iuţeală, puse mâna pe un ciomag şi începu să-l lovească pe cel de jos cu toată puterea. Băiatul urla, încerca să se ridice, dar câte o lovitură de ciomag îl culca iar la loc.
- Ajunge, Niculae, stai! zise Achim, apropiindu-se. Spune-i să-şi ceară
iertare.
- Cere-ţi iertare, bolborosi Niculae, izbindu-l încă. Cere-ţi iertare!
Gândindu-se că acum are să scape de toate, Niculae gemu în aşternut şi se uită la spinarea tatălui său care se mişca şi răsufla în somn.
