\
- Ei, gata, ga Mario! îi dădu Paraschiv de veste tuşei. Gata, dar nu ştiu ce să fac cu Nilă, că îmi vine să-i dau câţiva pumni după ceafă şi să-l satur.
Guica stătea în faţa bordeiului şi împletea la ciorap; ea nu luă în seamă
supărarea nepotului şi, de bucurie că în sfârşit Achim plecase, scăpă câteva ochiuri la ciorap.
- Ce vorbeşti, Paraschive? şopti ea cu glas strâns. I-a dat drumul? A plecat? Când a plecat?
- De dimineaţă! răspunse Paraschiv. Mi-era niţel frică şi mie: haiti, acu'îl întoarce îndărăt! Că şi ăla se moşmonea, se moşmonea... mai adăugă
Paraschiv supărat.
- Aşa, mă! Aşa! continuă Guica cu bucuria ei sărată şi niţel surdă, ca şi când bine făcuse Achim că se moşmonise. Aha! Aha! mai exclamă ea. Şi alea ce zicea? A? Paraschive! Alea nu zicea nimic?
Paraschiv nu răspunse.
- Hai, mă, dă-te naibii, ce eşti supărat? îl certă Guica. De ce nu spui?
Acuma trebuie să plecaţi şi voi! Când plecaţi? Paraschive, se rugă Guica sfătuitor, vezi, nu staţi mult p-acolo! Un an, doi şi întoarceţi-vă acasă. Eu ţi-am mai spus. Locul ăla din spatele casei e al tău. Cu banii din Bucureşti faci o casă pe el, te însori, cumperi pământ şi să mor şi eu acolo ca o creştină
între ai mei, să aibă cine să mă îngrijească. Vorba ăluia, să nu vie un străin!
Că de! Suntem de-un sânge! Şi acolo, în Bucureşti, mai trimite-mi şi mie un frâng, că dacă nu eram eu să vă învăţ de bine, ce făceaţi? Nu mai pierdeţi vremea de pomană, să mai munciţi şi la secere pentru ei! Auzi tu?! Când plecaţi?
- Nu vrea boul ăla de Nilă, ga Mario, n-auzişi ce-ţi spusei? zise Paraschiv scuipând şi făcând ca buzele lui să se încalece şi să se despletească în fel şi chipuri.
- Ce, e nebun?! se mânie Guica, oprindu-se surprinsă din împletit.
- Cică: „Nu, bă, că cum să plecăm cu caii şi să lăsăm grâul pe câmp?"; Cică: „Nu acuma, bă, mai încolo, pe la Sântămărie!"
- Păi şi tu, zise Guica, prost eşti? De ce n-ai venit cu el încoace? Ia du-te şi vin' cu el încoace! Ce, e prost?
- E prost, răspunse Paraschiv scuipând furios. Apoi continuă cu un glas gros, care vroia să semene cu al lui Nilă: „Că ce, bă, ce ţi-a venit şi ţie!
Plecăm acuma, râde lumea de noi: ăia ai lui Moromete fugiră câteştrei de acasă şi-l lăsară pe tat-său singur cu grâul pe câmp..."
- Du-te, mă! Du-te! zise Guica fără să mai asculte. Du-te, mă, n-auzi? Du-te şi vin cu el încoace! Am să-i spun eu ceva şi ai să vezi că n-o să mai zică
nimic!
145
Nilă însă plecase cu caii la păscut şi abia a doua zi spre seară se întâlniră cu tuşa lor.
Când îi văzu trecându-i pârleazul, Guica se ridică de pe scăunelul ei din fafa bordeiului şi le făcu semn să vie după ea înăuntru. Ca de obicei nepoţii îşi îndoiră cefele să nu se izbească cu fruntea de pragul de sus al uşii, intrară
în odaie şi se aşezară tăcuţi pe aceleaşi scăunele de-o şchioapă; se fereau să stea pe pat, care era de totdeauna şubred şi s-ar fi putut rupe cu ei.
Guica se aşeză pe prag în faţa lor, fără să-şi lase ciorapul de la gât şi începu:
- Ei, Nilă! Păi ce-am vorbit noi până acuma? Ia ascultă aici la mine: lui Achim i-a dat drumul la Bucureşti şi dacă nu trimite bani, crezi că tac-tău e prost? Păi ştii ce e în stare să facă? Să se ducă peste el acolo şi să nu mai puteţi face voi nimic! Tu auzi, mă?!
Paraschiv se uită la Nilă şi făcu un semn din mâini care vroia să spună: vezi! Nilă se uită la Paraschiv şi dădu din umeri vrând să spună că nu înţelege nimic. Guica deschise gura să-i dea drumul mai departe, dar Paraschiv o întrerupse. El îi aruncă fratelui o privire de dispreţ şi parcă mugi:
- Mai şi vorbeşti!
- Ce vorbesc, mă, ce vorbesc? bolborosi şi Nilă în felul lui de neînţeles, din care nu puteai să-ţi dai seama niciodată dacă protestează, cere explicaţii, sau pur şi simplu nu pricepe despre ce e vorba.
- Cum nu vorbeşti? Păi nu spui? reluă şi Paraschiv.
- Ce spun?
- Cum ce spui? Că: „Lasă, bă, că să mai aşteptăm, că râde lumea de noi!" Tu auzi ce spune ga Măria? Crezi că tata când o vedea că ăla nu-i trimite nici un frâng, o să ne aştepte pe noi să vie Sântămăria?
Nilă îşi încreţi fruntea lui lată şi groasă, o lăsă în jos şi nu mai spuse nimic. Dar iarăşi nu puteai să ştii ce e cu el. Guica vorbi mai departe:
- Nilă, dacă n-o să rămâneţi voi cu buzele umflate, haida-de! Păi voi nu ştiţi ce vorbesc aleai Ce spun pân sat? Căjac-tău are să-i treacă ge toţi pe numele lui şi are să-i treacă ăleia bătrâne casa şi jumătate din locul Jejcasă. Pentru că eşti bleg şi umbli cu capul între urechi, d-aia! E averea voastră! Ce-ai să te faci tu dacă tac-tău îl pune alea la cale şi le trece casa?
Ai, mă? Ce-ai să faci, Nilă? Că atunci nu poţi să le mai dai afară, că se duce la secţie şi vine cu jandarmul. Tu auzi ce-ţi spun eu? Guica se opri din împletit şi se ascuţi cu capul spre Nilă. Tu auzi, mă? repetă ea. E casa voastră, e averea voastră de la biată mă-ta! Şi lumea o să fie de partea -
voastră, că tac-tău cu nimeni nu se are bine...
Nilă asculta în tăcere, cu pleoapele lăsate cu totul peste ochi ca şi când ar fi dormit. Guica continuă:
146 ,
- Şi atunci ce să mai aşteptaţi? încălecaţi într-o noapte pe cai şi luaţi-o spre Bucureşti. Şi când o să vă întoarceţi cu bani peste vreun an şi-o să le daţi pe-alea afară, lumea o să zică: „Bine Ie face! Au fugit la Bucureşti din pricina lor! Aşa le trebuie, că au vrut să pună mâna pe averea fraţilor!" fi averea voastră, Nilă! De câte ori să-ţi tot spun?
