— Ce-i cu indivizii acestia? Unul din jandarmi lamuri. I-au gasit la crasma, intre oameni, c-o jucarie: o musama cu colori si numere. O intind pe-o masa si indeamna pe sateni sa puie parale si sa zvarla zaruri. Daca se potrivesc numerele, platesc, daca nu se potrivesc numerele, pun mana pe paralele oamenilor si le vara in buzunar.
— Aha! De-acestia imi sunteti voi? se holba la ei domnul subprefect.
— Domnule subprefect, se apara unul din ei cu grabire, dand din maini. Era cel mai nalt. Celalalt il privea mai de jos, cu umilinta. Domnule subprefect, va rog sa binevoiti a ma asculta, ca sa vedeti ca in toata chestia aceasta nu este nimic neonest. E un joc de noroc, domnule subprefect. Eu va cunosc pe dumneavoastra, domnule subprefect. Dumneavoastra sunteti domnul subprefect Anastase Balmez. Va stiu om just. Veti conveni ca putem castiga, dar putem si pierde, intr-adevar, cateodata pierdem, cum s-a intamplat la Hangu. E
o afacere ca oricare alta.
— Cum? Ati fost si la Hangu? se mira subtire domnu subprefect Balmez, impungand in sus cu caciula. Eu adun oamenii pentru interesele lor, si voi veniti pe de laturi si-i inselati cu minciunile voastre?
— Vai de mine, domnule subprefect, se poate una ca asta? Noi nu inselam pe nimeni. Avem de-a face cu oameni in toata firea. Le explicam ce este si nu le pretindem numaidecat sa ponteze. Unora le place si ponteaza. Putem noi sa-i impiedicam?
— Las ca va stiu eu. Ia sa-mi spuneti intai cum e jucaria aceea a voastra.
— E cu zaruri, domnule subprefect, si cu numere castigatoare. Un om, care are placere, ponteaza un leu.
Daca castiga, ii platesc sapte.
— Intr-adevar, afacere buna. Ia sa ridice in sus mana cei care au castigat. Vad ca nu ridica nimeni mana.
Acuma va rog sa binevoiti, cum spune negustorul acesta, sa ridicati mana cei care ati pagubit. Asa de multi pagubasi? Dupa cat vad, ati pagubit toti. Oamenii radeau, agitand bratele. Pentru paralele lor pierdute, aveau cel putin petrecere. Persoana stapanirii lua o infatisare mai severa.
— Sa faceti bine dumneavoastra, cinstitilor negustori de parale, sa-mi aratati actele. Cine sunteti? De unde sunteti? Unul dintre jandarmi raporta respectuos:
— Traiti, domnule subprefect, i-am cercetat in privinta asta. N-au nici un act.
— Suntem de la Galati. Pe mine ma cheama Spiru Gheorghiu. Pe tovarasul meu Ilancu Neculau.
— A, sunteti de la Galati. Atunci cunoasteti pe munteni, din port, cand coboara la dumneavoastra cu plutele.
Vi s-a facut dor de ei si ati venit sa-i cautati aici. Sa-mi aratati autorizatia pentru jocuri de noroc.
— N-avem.
— Atunci, racni subprefectul crescand dintr-odata, sa mi-i duceti din post in post pana la resedinta. Dar mai intai sa lepadati aicea banii pe care i-ati sfeterisit de la oameni, ii puneti cu proces-verbal in mana primarului.
— Ce sa faca cu ei primarele? intreba cineva.
— Sa-i imparta la pagubasi.
— D-apoi se mai stie care a pagubit si cat a pagubit? Oamenii iar pornira veselie. Petrecea si Vitoria. Ar fi vrut sa incerce si ea, sa puie unu si sa castige sapte. Vedea ea bine ca si lui Gheorghita ii parea rau ca-i duc asa intre pusti pe cei doi de la Galati. Cu privire la intrebuintarea banilor, oamenii se imparteau in tabere.
Unii ii cereau pentru o bute de vin, altii pentru sfanta biserica. Subprefectul iesi in drum, asupra Vitoriei si a lui Gheorghita. Desi era un barbat nu tocmai mare, munteanca se sfii de cautatura lui. Uitase chiar sa i se fereasca din drum.
— Dar cu dumneavoastra ce-i? O intreba pe dansa.
— Nici eu n-am hartii, raspunse ea cu indoiala.
— Ce hartii? Ce hartii? N-avem nevoie de nici o hartie. Nu vad eu ca esti o nevasta de oier de pe Tarcau?
— Adevarat este, raspunse Vitoria zambind.
— Si flacaul ista ti-i fecior?
— Mi-i fecior.
— Nu sta, incalica si du-te acasa, ca te-asteapta barbatul.
— Nu ma duc acasa, domnule, ma duc la Dorna.
— Foarte bine. Te-i fi ducand dupa datorii pe marfa. Vine primavara si aveti nevoie de bani. Du-te sanatoasa.
Munteanca socoti ca trebuie sa mai deie o lamurire.
— Eu sunt nevasta lui Nechifor Lipan. Subprefectul dadu din umeri. Nu cunostea. Nici dintre oamenii buluciti care ascultau nu se afla cineva care sa deie semn ca ar fi cunoscand pe Nechifor. Deci era departe si se simti straina. Cel putin avea un folos: parerea barbatusului aceluia, ca s-ar fi ducand dupa bani. Asta-i bine s-o spuie tuturora de-acum inainte, ca sa nu se ademeneasca cineva dintre oamenii rai, banuind altfel.
— Imi place de domnia ta, zise ea zambind iar, cum le despici si le patrunzi pe toate.
— Apoi eu de-o viata traiesc intre munteni, marturisi cu placere Anastase Balmez. Ii cunosc cum imi cunosc nevasta. Vitoria vedea pe unii din dosul subprefectului razand pe sub mustata. Dupa ce trecu el, fudul, auzi soapte, si rase si ea.
— Daca-i vorba pe-aceea, atuncea nu ne cunoaste chiar asa de bine. De la munte veni iar furtuna, cu mai mare repeziciune, tesand fulgi mari si moi. Oamenii se risipira chiuind. Vitoria nimeri cu caii sub cel intai adapost, o sandrama afumata, asteptand sa treaca s-acest val. Dar de data asta valul nu trecea. Soarele parea ca lunecase pe alt taram. Batea ninsoarea, intr-un fel de amurg cenusiu.
— Credeam c-om putea merge inainte, zise Gheorghita. Acu iar trebuie sa cautam gazda.
— Om cauta s-om gasi, vorbi cu liniste femeia. Eu tot am nadejde sa vad lumina. Nu stii ca Dochia isi scutura cojoacele si dupa aceea le intinde la soare?
— Care Dochie? intreba un glas rastit. Un om in cojoc lung, cu mitele atarnand, intra din viscol la adapost.
Cu maini negre si ciolanoase isi smulse din cap caciula s-o scutura de apa. Era un batran carunt, cu sprancenele aspre. Pufnea pe nas. Femeia il cunoscu numaidecat ca-i baut.
