— Te rog, zise batranul, fii dumneata buna si stai pe-un scaun. Ea se impotrivea sa se scoale din locul ei de umilinta.

— Spune, ma rog, ce este?

— Ea-i spuse indata ce este. Isi stergea ochii cu manicile sumaiesului si graia pripit. Dupa acea cumparatura de oi, Lipan nu s-a mai intors acasa, nici n-a mai dat semn de viata.

— Nu se poate.

— Ba se poate. De aceea am venit pana aici, sa-i caut urma.

— Asta este un lucru pe care eu nici intr-un chip nu pot sa-l pricep. Am fost si eu de fata. Au despartit o suta de oi. Cu oamenii lui Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi, cu cainii si cu magarii, le-au pornit la vale, ca sa le duca la un iernatic. Cand abia se mai zarea colbul oilor tocmai in fund, au incalicat s-au pornit si ei.

— Cine?

— Prietinul meu Lipan si cu ceilalti doi munteni de care am pomenit.

— Care munteni? cine? de unde?

— Iaca asta nu stiu, A fost o daravela intre ei. Se vede ca se cunosteau. Le-au cantat lautarii, au baut, s-au imbratisat, dupa aceea s-au dus dupa oi. I-am spus: servus si la revedere!

Adevarat ca, de atunci, nici eu nu l-am mai intalnit. Batranul isi mangaie c-un deget mustacioara tusinata, isi trecu dosul palmei cu barbia rasa cu ingrijire si-si ridica ochii in bagdadie, cautand un raspuns la nedumerirea lui. In bagdadie, nu era decat lampa, cu tilindrul afumat.

— Asta-i tare curios!

zise el, scuturand din cap. Acasa n-a venit? Vitoria inalta din umeri, jignita de intrebare.

— Poate-i la iernat cu oile.

— De ce nu mi-a trimis ravas? De ce nu mi-a venit nici un fel de stire? striga cu naduf munteanca.

— Eu de unde pot sti? Eu nu sunt vinovat cu nimica, zise neamtul ridicandu-si in laturi palmele. Eu cred asa ca, daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, se intoarce el singur acasa. Vitoria holba ochi rai.

— Eu nu inteleg ce vrei sa spui dumneata.

— Daca nu i s-a intamplat ceva neplacut, repeta mai incet batranul. Gheorghita pricepea ce vrea sa spuie slujbasul. I se parea ca maica-sa nu pricepe. Nu indraznea sa se amestece si sa lamureasca. Dar deodata, privind piezis la ochii ei, avu intelegerea ca ea de mult banuieste toate. Nu numai banuieste, ci stie tot. De aceea se si afla ei aici, la Vatra Dornei.

— Acuma ce-i de facut? intreba cu un fel de umilinta slujbasul. Cu manile apasandu-si tamplele, Vitoria se cumpanea incet intr-o parte si-n alta. Inchisese ochii. Apoi ii deschise si privi in juru-i. Cu mirare, batranul o vazu zambind. Nu intelegea ce gand are.

— De-acu ma duc, il lamuri ea, pe drumul acelor oi. Zici ca s-au dus tot la vale?

— Da, ma rog.

— Tot la vale, inspre un loc de iernat?

— Da, ma rog. Pe cat i-am inteles, au apucat drumul pe Neagra.

— Cred ca ni-a ajuta Dumnezeu si mi-a da miros, sa le-adulmec din urma in urma.

— Da, ma rog, hm! facu batranelul ramanand singur, ca sa se minuneze si mai mult de asemenea muiere ciudata.

CAPITOLUL 10

Cum a facut nevasta lui Lipan calea intoarsa, vremea s-a zbarlit. S-a rasucit vantul si a prins a bate catra miezul-noptii. Dezgheturile au stat. Lumina a slabit in dosul paclelor. Cu aceasta suflare rece in spate si pe sub fuga aceasta de nouri subtiri, cei doi calatori au umblat in tacere ca printr-o tara noua. Abia o vazusera in ajun si acuma n-o mai cunosteau. Caii bocaneau cu potcoavele lui mos Pricop prin gloduri inghetate si grunzuri. Drumurile si potecile erau pustii. Ferestrele crasmelor degeaba aratau covrigei uscati si gaturi de sticla cu bauturi colorate. Aveau un aer de parasire si dezolare. Asta insa pentru putina vreme, caci biruinta deplina a soarelui nu putea sa intarzie. Toate stateau ca-ntr-o asteptare. Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul acestor infatisari schimbate. La marginea celei din urma Dorne, cum intrau, era crasma dupa randuiala. Au descalecat s-au lasat caii unul langa altul, fara sa-i lege, fara sa le deie graunte. S-a ridicat de dupa gratiile tejghelei o femeie, care se silea sa opreasca, cu palma, cascaturi somnoroase. Vitoria a poftit o garafa de vin s-a cerut si al treilea pahar. Au vorbit putine lucruri despre vreme, despre nutretul vitelor. Desi somnoroasa, fiind femeie si crasmarita pe deasupra, gazda n-a lipsit sa-si puie intrebarile cunoscute.

— Da dumneavoastra de unde veniti?

— Venim din Vatra Dornei.

— Si unde va duceti?

— Ne ducem incolo, la vale. Vitoria a statut putintel la indoiala. Pe urma a marturisit:

— Ma duc dupa un datornic.

— Asa?

— Da. Este o pricina cu niste oi, care au trecut la iernat asta-toamna, catre Sfintii Arhangheli.

— Aha! a facut femeia cu nepasare.

— Pe-aici pe la dumneata, n-or fi facut cumva popas?

— Or fi facut.

— Pricina mea e pentru o turma de trei sute. Si stapani erau trei, calari unul pe-un cal negru.

— De asta nu-mi aduc aminte. Poate-or fi trecut cand eram eu dusa de-acasa, la o fata care am maritat-o in fundul sarului.

— Dar barbatul dumnitale nu-i aici? Poate va fi stiind el.

— Nu, ca acuma-i dus el acolo. Pentru-un pahar de vin s-au spus destule vorbe, incheie cu acrime crasmarita.

Pe cand incalecau, Vitoria a facut o observatie cu glas destul de tare, ca s-o auda dinlauntru gazda.

— Se vede ca aici nu-i loc de popas.

— Dar de ce-i? a dat raspuns ascutit crasmarita, grabindu-se sa scoata afara numai capul.

— Pe-aicea te uiti si treci, a grait cu buzele subtiate si apasate nevasta lui Lipan. Crasmarita s-a simtit pe loc otravita de asemenea ocara. A iesit cu totul in prag, lepadand cateva vorbe rele. Vitoria n-a mai intors obrazul. Parea ca n-aude nimic, dar intr-insa se zbatea naduful. Pe acest dintai dusman il dorea mort si ingropat subt ochii sai. Au mers fara sa schimbe o vorba, pana in celalalt capat de sat, la iesire. Munteanca a strans fraul.

— Iar oprim si iar vorbim? a intrebat cu indoiala Gheorghita. .

— Iar. Ce vrei sa fac, daca asta-i slujba pe care o am? Aici era o batatura larga, cu multe ramasiti ale popasurilor. Crasmarul, om carunt, negricios si subtiratic, nu parea posac si avea ochi ager.

— Va intoarceti asa degraba? intreba el. V-am vazut trecand ieri. Vitoria il privi cu luare-aminte. Se tangui:

— Ce sa facem? Ma intorc, om bun. Am niste daraveri incurcate. Vad ca dumneata, daca te-oi intreba ceva, ai sa-ti aduci aminte.

— Sa vedem, intreaba-ma. Iaca vinul pe care l-ati cerut, iaca paharele. Dar socot ca sa bei intai dumneata, care intrebi. Si daca ti-oi fi de folos, oi gusta si eu.