— Nu s-a intamplat nimica.

— Atuncea de ce ai venit asa devreme acasa?

— Ha?

— De ce ai venit asa devreme acasa?

— Apoi am vazut ca pogoara alti oameni din poieni oile si vacile, le-am pogorat si eu. Zice ca are sa vremuiasca.

— Cine spune asta?

— Spun oamenii. Am vazut si eu dumbravencile zburand in carduri spre soare. Se duc de unde-s ele. Dar mai ales m-am uitat la un nour catra Ceahlau. Noura acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna. Si eu te poftesc pe dumneata, stapana, sa-mi dai tohoarca si caciula si piele pentru o pareche noua de opinci. De acu-i gata. Intai are sa viscoleasca, pe urma au sa prinda a urla lupii in fundul rapilor. Mitrea vorbea bolborosit si din fundul gatlejului. Pomenind de iarna si de lupi, se holba fioros. Vitoria simti un fior prin spate. Minodora aseza cofa cu apa la locul ei si incepu a rade.

— Am auzit ca te-nsori, bade Mitre.

— Ha?

— Am auzit ca te-nsori.

— Da nu ma mai insor nici pe dracu . Unde-i norocul acela! M-as multumi si c-o vadana, ori cu una care a facut copil de fata mare. Dar pana n-oi avea oi destule, nu gasesc. Azi ii lumea rea si femeile-s fudule. Da nu-mi dati?

— Ce sa-ti dam?

— Apoi sa-mi dati tohoarca, opinci si caciula, ca de-acu se cheama ca vine iarna. Stapana stranse din umeri.

Omul se aseza mormaind pe coltul prispei. Fata atatase grabnic focul la vatra de afara, umpluse ceaunul cu apa si-l asezase pe pirostrii. Zvarlise in el un pumn de faina, presarase sare. Deodata vantul trecu susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor din preajma. Padurea de brad de pe Magura clipi din cetini si dadu si ea zvon. Inaltand fruntea, Vitoria simti adiere rece dinspre munte. Suvitele castanii din jurul fruntii i se zbatura.

Clipi din ochi, silindu-se oarecum sa se trezeasca deplin. Pe toata costisa, in gospodariile razlete, se auzeau chemari si inganari de glasuri. Canii incepeau sa zapaiasca. Coloanele de fum se aplecau imprastiindu-se pe, fata pamantului.

— Intr-adevar, se tulbura vremea, grai gospodina grabitTrebuie sa ne mutam in casa. Treci, fata, inauntru si fa focul in horn. Cu miscari iuti, fata apuca taciunii si trecu in tinda. Aburi , subtiri invaluira soarele. Apoi nouri suira cu harnicie dinspre muntele cel mare.

— Mamuca, striga fata, iese fum. Trebuie sa fi facut o dihanie cuibar in hogeag.

— Asta se poate, sa se suie Mitrea pe casa.

— Bine, sa ma sui, da intai si intai sa-mi dati tohoarca, opinci si caciula ca vine iarna.

— Asa este, scoate, fata, din casa cea mica ce-i trebuie holteiului istuia si leapada-i toate in brate, ca sa suie cu ele la hogeag.

— Da nu ma mai sui eu cu ele. Ce sa fac la hogeag?

— Sa strici un cuibar de stanci.

— Bine am sa-l stric, da sa-mi dati ce mi se cuvine. Bombanind, Mitrea aduse scara, pe cand fata scotea din odaia nelocuita de peste tinda, din mirosuri grele de piei si branzeturi, lucrurile care-i erau lui trebuitoare si i le lepada pe prispa:

— Na tohoarca! na opinci!

Argatul se suia domol pe scara si de sus isi intindea intr-o parte gatul, ca sa vada daca nu-i inselat. C-o prajina lunga cotrobai in hogeag si fumul izbucni, abatut de vant intr-o lature. In cateva clipe, uneltele de bucatarie de sub sandramaua subreda de-afar isi luara locul in tinda, pe prichici si-n jurul hornului. Cofa intra la locul vechi dupa usa. Mitrea cobori gafaind, cauta ulcica, o cufunda in apa si bau cu sete, pufnind, apoi deserta indarat ce ramasese. Trecu dupa aceea sa cerceteze si sa admire imbracamintea de vreme rea. O clipa miscarea casei se potoli si vantul isi spori zvonul pe deasupra satului. Gainile se suira pe prispa la adapost, alungate de cele dintai stropitori reci. Vitoria privi cu uimire la cocosul cel mare porumbac, cum vine fara nici o frica si se asaza in prag. Inima-i batu cu nadejde, asteptand semnul cel bun. Dar cocosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu piscul spre poarta. Canta o data prelung si se mira el singur.

— Nu vine Sopti cu ingrijorare gospodina.

— Cine? tatuca? intreba fata infricosata.

— Nu vine, zise iarasi, aprig, Vitoria. Cocosul da semn de plecare.

— Cine are sa plece? Femeia nu raspunse. Privi in juru-i cu obrazul deodata impietrit si vazu totul rece si umed sub zloata. Soarele pierise, lumina se imputinase si vantul sfichiuia, din cand in cand, fulgi care cadeau domol in tinda, se topeau si dispareau intr-o clipa. Fata pregatea repede pranzul. Rasturna mamaliga pe masuta joasa si rotunda, taie jumatate si o intinse pe un fundisor lui Mitrea c-o scafita de branza si c-o ceapa.

— Desfa palma, sa-ti pun s-oleaca de sare Indemna ea. Apoi cerca ouale fierte si le scoase din ulcica lor c-o lingura de lemn intr-o strachina cu apa rece. Se opri din robotit si se uita cu indoiala spre Vitoria.

— Dumneata nu mananci, mamuca? Femeia clatina din cap.

— Argatul s-a dus la sura lui sa manance, urma fata, in soapta. Asa are obicei, ca sa nu-l vada nimeni. C-un stergar acoperi masa si se feri la o parte, cu fata umbrita de intristare, cu umarul rezemat de horn. Vitoria isi trase broboada peste gura si ramasese dreapta pe scaunasul ei, cu bratele incrucisate pe sani, privind fara sa vada framantarea de-afara a stihiilor: Din cand in cand invaluirile de vant de deasupra satului pareau ca se alina s-atunci se auzea sunand cu zvon mare, sus, sub nouri, padurea de brazi. Intr-un tarziu privi cele din apropierea ei.

— Tu ce faci?

— Nu mi-i foame nici mie, mamuca, raspunse Minodora.

— Ba tu sa ma lasi cu ale mele si sa mananci. Tu nu stii cate am eu, nici cate gandesc. Esti inca un plod, care ai sa cunosti de-acu inainte supararile vietii. Mananca si mai ales nu te gandi la lunganul acela al dascalului.

Are un nas, drept dupa porecla care li s-a dat tuturor din neamul dascalului. Ochii mititei si nasurile topor.

Cand il vad ca se mai dezmiarda cu cantece si cu vorbe delicate pe-acolo de prin strainatati, ma bucur care nu se mai afla. Sa faci bine, domnisoara, sa-ti vezi de randuielile tale de fata mare, sa-ti bati si sa-ti scuturi perinile si laicerele de zestre, caci, in caslegile ce vin, am de gand sa te marit. Oi gasi eu un roman asezat, cu casa noua in sat si cu oi in munte, sa i te dau si sa scap de tine.

— Mamuca, nu te supara pe mine si nu ma uri murmura cu lacrimi fata.

— Oricat ai lacrama, sa stii ca ginere ca feciorul dascalitei nu-mi trebuie.

— Mamuca, sa nu ma dai dupa urat si dupa batran, ca sa ma bucur si eu de viata, cum te-ai bucurat dumneata. Vitoria isi trase iar broboada pe gura si ramasese neguroasa. Tarziu, cand conteni zloata, vorbi iar, cu mai putina asprime:

— Ti-am spus sa mananci. Fata se supuse si dezvali masa. Nevasta se ridica in picioare, isi paturi pe ea catrinta si-si stranse sub sani barneata. Apoi intra in odaia din dreapta si-si schimba broboada. Trase in picioare coltuni grosi de lana sura si ciubotele, isi freca palmele cu busuioc si-si netezi pleoapele, isi lua pe umeri un sumaies.

— Eu ma duc la parintele, zise ea. Trebuie sa trimet scrisoare lui Gheorghita. Vezi de gaini sa nu se culce flamande, si scoala pe argat. De buna-sama s-a invalit in tohoarca si doarme cu caciula peste ochi.

— Da, mamuca, raspunse fata, cu fruntea plecata. Vitoria mai cauta un bat de corn dupa usa si trecu spre poarta. Vantul se alinase si vremea sta a ploaie, fara lumina, cu nourii coborati. Fata se misca pe ganduri din locul ei, ca sa treaca in tarcul vitelor, sa trezeasca pe argat. Pe obraz ii aparu un gand s-un zambet. Mai intarzie putin, ca sa curete blidele si sa mature farimiturile sub vatra. Din gura podului, din umbra neagra, o privi deodata un pui cenusiu de mata, cu ochi rotunzi, si-si ceru dreptul de lapte c-un mieunat subtirel.

Minodora puse langa farimituri scafita stirba si turna in ea cateva picaturi de lapte. Motanasul tupai delicat pe horn, pe prichici si jos. Incepu a linge cu limbuta-i trandafirie. Umbland cu lumina-i de ganduri in ochi, fata isi facea planul. Maica-sa are sa lipseasca o vreme destul de lunga, caci, ca totdeauna, are si alte treburi, in acest rastimp, poate trimite pe Mitrea dupa Janica, baiatul invatatorului, ii place cat de repede scrie si cum se uita la ea cu niste ochisori de drac, negri ca doua masline. E bun carturar, invata in liceu la Iasi, intr-a patra clasa, si invatatorul vra sa-l faca doftor, isi aduce el singur cerneala si hartia si s-asaza la masa inaintea oglinzii, intai se uita sa-si vada mutra si pieptanatura, pe urma se intoarce atintit la ea, s-asteapta, cu condeiul gata. Ea s-a gandit de mai-nainte ce-are sa spuie in scrisoarea catra Ghita Topor si cum are sa spuie. A aflat ea niste vorbe frumoase care au sa-i placa. Si le murmura, singura, privind spre motanas. Pun condeiul pe hartie Si incep cu dor a scrie, Pe hartia galbioara, Cu dor de la inimioara. Si te-ntreb de sanatate, Ca-i mai buna decat toate. Mai sunt si altele. La urma trebuie sa puie asa: Cu ele ma inchin la fata dumitale eu Minodora Lipan. Ii placea de Janica al lui domnu Mironescu, caci scrie frumos si nu intarzie, ii scartie penita pe hartie. Si pe urma-i citeste zambind. Alti scriitori din sat au obicei de pun vorbe de ale lor, dar aceea-i scrisoarea lor si ea vrea sa trimita o scrisoare a ei.

— Mai vrei lapte? intreaba ea pe motanas.

— Mai vreau, raspunse el subtirel. Ea-i turna inca un firisor, apoi c-o inganare de cantec, se grabi afara, ca sa trezeasca din tohoarca pe Mitrea argatul.

CAPITOLUL 3

Vitoria Lipan se indrepta spre biserica pe ulicioare lungi si croite, apoi pe carari printre gradini. Luneca din cand in cand prin mazga, dar altfel calea era curata, caci pietrisul si nasipul sorbisera zloata. Biserica era asezata pe-un damb, cu tintirimul imprejur, in apropiere, in dreapta, se ridica gospodaria parintelui Danila, cu case, suri si heiuri. De partea cealalta a bisericii mai era o casuta, ca o ciuperca singura pe toloaca. Acolo traia baba Maranda. Vitoria avea treaba si cu dansa, intai se duce la parintele, sa-i alcatuiasca ravasul. Dupa ce insereaza, trece la baba Maranda, pe intuneric, ca sa n-o vada nimeni. Ca sa-si pregateasca toate din vreme si cu randuiala, ocoleste pe la crasma. Intra pe dindos, ca sa nu mai aiba schimburi de vorbe cu unii si cu altii.

Toti o intreaba de omul ei. Ea trebuie sa stranga din umeri, simtindu-se umilita si rusinata. Cu toate acestea rade si le raspunde ager. Acuma insa n-are gust de vorba. Pofteste la dansa, in odaita de dindos, pe domnu Iordan, crasmar cuviincios cu obrajii rumeni si cu pantecele mare abia stapanit de chimir. El vine numaidecat, razbind anevoie pe usa scunda si ingusta, ii da o garafioara verde, sa i-o umple c-o litra de rachiu de cel bun. Cere hartie si plic pentr-o scrisoare. Vara garafioara verde in san si poarta cu mare grija intre doua degete ale manii stangi, langa piept, plicul si foaia invalite intr-o bucatica de hartie neagra. Asa suie la casa popii si canii o intampina repezindu-se spre poarta buluc, cu larma de latraturi. Ea da glas si bate cu batul in poarta. Iese un argat buhos din bucatarioara din laturea caselor celor mari. Se stropseste la cani, ii suduie si zvarle in ei cu scurtaturi de lemn, pe care le cauta la intamplare aplecandu-se in juru-i. Vitoria trece pe carare la casele cele mari si intra la cucoana preoteasa. Totdeauna, in zilele de lucru, o gaseste la stative, alegand scorturi. E palida, subtire si uscata si intruna se tanguie c-o% voce slaba ca nu-i prieste aerul de la munte. Ea-i de loc din partile deschise de la Prut, s-acolo lumea-i altfel, intre holde si-n soare. Aici umbla si vara cu cataveica si nu se mai poate incalzi. De douazeci si sase de ani si-a parasit neamurile si nu s-a mai intors la ele. Si parintele Irimia Iliut si presvitera Maria, acuma-s batrani si nu mai pot calatori catra ea in munte. A dat sotului ei, parintelui Daniil, sase copii, toti baieti si toti voinici, cu obrajii pietrosi. Invata pe la scoli, le merge bine la campie si mai ales le merge bine la munte. Toata sanatatea si tot sangele cucoanei preutese Aglaia au trecut in ei si sporesc cu dobanda. Vitoria ii da buna sara, ii saruta mana. Cucoana preuteasa ii raspunde cu vocea-i bolnava:

— Dumneata, Vitorie, ai treaba cu parintele.