— Lasa visurile, is mai mult inselari.
— Cateodata poate-s inselari, dar aicea imi raspund mie. Cat chem si cat doresc, trebuie sa-mi raspunda. L-am visat rau, trecand calare o apa neagra.
— Atuncea are sa vie.
— Nu. Era cu fata incolo.
— Acestea-s de-ale femeilor. De cand va bat eu capul si va spun sa nu credeti in eresuri.
— Ba-i vis cu adevarat, parinte, nu-i eres.
— In sfarsit, fie cum spui. Se poate sa aiba omul o pricina de intarzie. Poate sa fi cazut bolnav, si-a sclintit o mana ori un picior.
— M-am gandit la asta, parinte. As fi primit scrisoare. Acuma n-as fi aici, as fi la el.
— Va fi facut vreo pozna. Sta la popreala. Femeia clatina din cap, neincrezatoare.
— Sa fac o slujba si sa cetesc la biserica, incheie parintele. Dumnezeu are sa faca lumina si are sa-ti aduca pace.
— Asa, parinte, asta-i mai bine. Acu la Dumnezeu am si eu nadejde, la Maica Domnului si la sfantul Gheorghe. Te-i ruga pentru mine si ei m-or izbavi. Acuma n-am la mine parale, dar om da cat se cuvine, caci avem de unde.
— Stiu, Vitorie, de asta n-am eu grija. Si nici nu-mi trebuiesc bani. Mai degraba ti-oi fi multamitor pentru-un barbacut cu coada groasa, de care a adus Nechifor din Basarabia. Cand s-ar intoarce turmele la primavara, mi-ai face bucurie daca mi-ai darui unul.
— Se poate, numai sa-mi vad omul sosit acasa. Pentru acesta sfat am venit, in alta parte n-am unde ma duce.
Sfintia ta ne esti aici, in pustia asta de munte, si primar si subprefect. Eu ma mai gandeam ca sa scrii cumva acolo la Dorna, la capitania targului, sa intrebi de el ce si cum.
— Hm!
s-ar putea, dar cine-l cunoaste?
— Nu-l cunoaste nimeni, ca el e un strain acolo, s-afara de asta oile trebuia sa le neguteze de la niste ciobani de pe Rarau.
— Apoi atuncea de ce sa mai scriu? Pe Rarau a ramas stapana Mama-Padurii. Parintele se veseli. Nevasta lui Lipan suspina, cu mana la gura, intorcand fruntea intr-o parte.
— Vad ca ai adus hartie. De scrisoarea asta e vorba?
— Nu. Vreau sa dau o stire baietului.
— Atuncea-i bine, sa ti-o scriu numaidecat.
— Da, parinte, incuviinta femeia. Isi incrunta sprancenele si privi tinta inainte-i vazandu-l pe Gheorghita, intre ciobanii de la camp si intre oi, si spunandu-i lui vorbe apasate. Parintele Daniil astepta, cu condeiul in mana, aplecat din scaun asupra mesei si cu pieptul paros desfacut, ca pentru o munca nu tocmai usoara.
Vatalele cucoanei preutese batura de cateva ori in odaia cealalta. Gheorghies dragul mamei, grai Vitoria, atintindu-si feciorul de departe, sa stii ca tatal tau nu s-a intors la noi acasa si eu socot ca poate sa fi ajuns acolo la Cristesti, cu voia lui Dumnezeu. Iar daca n-a venit, tu intelege-te cu mos Alexa baciul si vindeti cat
trebuie din oile canarale, ca sa faceti bani. Iar daca nu v-ajunge, scrie, ca sa va trimet de aici, caci mai avem acasa saptezeci de piei de oaie si o suta de miel si saizeci de burdufuri de branza afumata. Vand si va trimet.
Iar dupa aceea sa vii de sfintele sarbatori acasa, caci am nevoie de tine, fiind acuma tu singur barbat la gospodarie. Parintele Daniil Milies asculta cu luare-aminte incuviintand din cap si zambind cu ingaduinta.
Muind condeiul legat cu ata intr-un sip colbait de cerneala violeta, isi pregati mana cu cateva intorsaturi dibaci si asternu un prea frumos ravas pe care Vitoria il asculta cu religiozitate. Prea scumpul meu fiu!
ceti parintele Daniil Milies cu glasu-i gros, afla ca, din mila lui Dumnezeu, sunt sanatoasa si doresc sa aflu si despre tine la fel. Am sa vand producte din magazie si-ti voi trimite bani de care ai necesitate. Vitoria intelegea ca toate sunt puse in ravas intocmai cum a voit ea, numai cat mai lamurit si mai cu pricepere. Saruta parintelui mana si-i fagadui inca o data barbacutul.
CAPITOLUL 4
Trecu prin intuneric, pe langa tintirim. Casuta singura a babei Maranda trimitea fire de lumina spre vale printr-un geam cat palma. Cum se apropie de usa, se trezi inlauntru un fel de chelalait ciudat al unei dihanii de pe alt taram. Parc-o sugruma cineva si ea se zbatea in spasmuri de moarte. Glasul bland al babei, bombanind dupa usa, nu izbutea s-o linisteasca. Asta-i catelusa de vrajitoare, vorbea in sine clatinand din cap Vitoria. Trebuie sa aiba dintisori de crita pe care-i ascute baba Maranda c-o cute neagra. Se deschise usa.
— Dumneata esti Vitorie? Te-asteptam.
— Da? se mira nevasta. Poate m-ai vazut trecand la parintele.
— Nu. Am eu veste din alta parte. Intra. Catelusa vrajitoarei tot maraia subtire in cotruta de sub horn. Era o javra slabuta, cu urechi ciulite de liliac si cu ochii bolditi. Blanita-i subtire, de coloarea soarecelui s-a cenusei, din cand in cand tresarea zbarcindu-se. Atunci icnea, parca voia sa sperie lumea.
— Taci si fii cuminte, fetita babei, zise batrana ridicand asupra ei aratatorul de la mana dreapta. Fetita babei tacu, incovrigandu-se in cotruta. Vitoria intreba, zambind:
— Poate-l tii in catelusa asta?
— Ce sa tin?
— Nu stiu cum sa-i spun, dumneata cunosti mai bine numele.
— Draga Vitorie, se holba baba in bagdadie, palindu-si una de alta palmele, ti-am mai spus si alta data sa nu vorbesti de dansul si mai ales numele sa nu i-l rostesti, ca-i primejdie.
— Bine, bine, raspunse nevasta privind in juru-i. L-ai intrebat?
— Ce sa-ntreb? Femeia lui Lipan se aseza pe coltul laitei in chilia scunda. Mirosea a fum: flori uscate, gramadite prin colturi si-n grinda, amestecau cu fumul mireasma intepatoare, in capatul laitei, sub perne si poclazi, sta o lada mare jatfasoveneasca inflorita cu ros. Ii atarna o lacata grea in balamali tari Poate sa fie in lada aceea, se gandea cu indoiala Vitoria. Se vestise in tot satul ca baba Maranda are ascuns la ea pe cel cu nume urat. Daca spui si n-apuci a-ti face cruce cu limba, iti ia graiul. Ce demon va fi fiind, cine putea sti?
Vitoria incerca sa creada ca tot in catelusa salasluieste. Tot ce se spune poate fi si minciuna, insa adevarat este ca baba are unele tainice stiinti si mestesuguri. Ofta, asteptand. Batrana stia bine ce vant a adus-o pe nevasta lui Lipan, ii lasa insa pricina la o parte si incepu sa se tanguie de ale sale.
