Si sfanta Ana ne-a izbavit. Acuma, sfinte parinte, am venit pentru sotul meu, care s-a prapadit. S-a dus dupa o cumparatura de oi. A plecat pe la Samedru, si nu s-a mai intors. Povesti parintelui Visarion toate, cu vorbe cam multe. Batranul o asculta, dand incet din cap. Era trudit, ii era somn, insa o asculta cu bunavointa.
— Ai dat de veste la stapanire?
— Care stapanire? La noi nu este nici prirnar, nici jandar. M-am plans numai parintelui Danila. S-acuma am venit si m-am jaluit sfintei Ana.
— Bine-ai facut, nevasta. S-asteptam. Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul imparatiei celei mari. Iar in acelasi timp dumneata du-te la stapanirea pamanteasca in Piatra. Du-te la politai si la prefect si spune-le intamplarea, ca sa faca cercetari.
— Inteleg, raspunse Vitoria, m-oi duce si la dansii, dar nadejdea mea cea mare e in alta parte.
CAPITOLUL 5
Noaptea aceea, a privegheat intr-o odaita de sub staretie, dupa ce a stat multa vreme de vorba cu femei venite din locuri departate, intr-un tarziu, ele s-au dus la culcusurile lor. A intrat Gheorghita si s-a lasat intr-un cot pe-o laicioara: A adormit indata, parca ar fi trecut spre alt taram intr-o imparatie fericita. Ea ramase singura, subt candela si subt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a doua zi. I se parea lucrul cel mai greu, sa gaseasca anume ulita dintre atatea de multe, si, pe acea anume ulita, anume casa cu mai multe randuri, in toate odaile sed la mese oameni cu condeiele dupa ureche si scriu. Iar intr-anume odaie sade cel care-i mai mare, primar, ori prefect, ori politai. Se uita incruntat si-i gras si barbos. Tot isi scoate ciubucul din gura si racneste la cei mai mici. Cand il aud, cei de prin odai pleaca fruntea si scriu mai harnic, tragand cu coada ochiului unul la altul si facandu-si semne. Acolo vra sa zica e stapanirea imparateasca. S-asa in toate targurile sunt slujbasi, primari, prefecti si politai, pana la Bucuresti, si la Bucuresti sta pe tron regele si da porunci tuturora. Bun lucru neaparat, sa fie asemenea randuiala, toate sa se faca dupa porunca si sa se scrie ce s-a facut. Asa se cunoaste prin targuri cine cumpara vite si cine vinde, si care incotro se duce. La Dorna de-asemeni, Nu-i ca in sus pe Tarcau, unde oamenii traiesc cum au apucat si cum ii taie capul. Daca faptuieste unul o pozna, ori o moarte de om, se duce prin stancile muntilor si se hraneste cu zmeura ca ursii, pana ce-l alunga la vale iarna Atuncea-l prind oamenii, il leaga si-l dau pe mana stapanirii devale. Adevarat ca pana la nacazul acesta care s-a abatut asupra casei ei nici nu i-a pasat si n-a avut nevoie de nici un fel de slujbas al mariei sale. Si-a vazut de gospodarie si de oi, a vandut branza, a dat in mana perceptorului vama si birul s-atat. Si chiar asta era mai mult treaba omului. Nechifor Lipan le cunostea pe toate si stia orisicand la ce usi sa bata si la ce slujbasi sa se infatiseze, caci el umbla din tinereta in tara cealalta de devale, ea insa, ca o femeie, ramasese in salbaticie. O ajungea mintea ce are de facut, insa fata de o lume necunoscuta pasea cu oarecare sfiala. Dupa rasaritul soarelui, a doua zi, a fost in Piatra. Targul il mai vazuse, la iarmaroace, insa il stia dinspre alte parti, a imbulzelilor de lume, a petrecerilor, a crasmelor unde-i batelistea muntenilor. Poposi cu flacaul la un han stiut. Au poftit carne fripta la gratar si pane alba s-au baut o garafa de vin. Cum a deschis gura sa intrebe, Vitoria a aflat indata unde poate gasi pe domnul prefect. Asupra unei trebi care s-a petrecut in afara de targ, in hotarele tinutului, numai prefectul are putere. A lasat sania cu flacaul la han si s-a dus singura. A nimerit. Daca ai gura sa intrebi, nimeresti orisiunde. A gasit o casa mare si frumoasa cu mai multe randuri. S-a simtit indata cu inima linistita cand a vazut umbland pe acolo oameni imbracati ca si prin partile ei. I-a intrebat, i-au spus ca acolo sunt si judecatoriile unde se judeca pricinile. Si acestea le stia de la Nechifor Lipan, dar se apropia intaia oara de ele. S-a suit sus la randul al doilea, pe trepte largi. A intrebat-o un aprod batran pe cine cauta. Cauta pe domnul prefect.
— Tare bine, s-astepte pana ce i-a veni randul. Asteapta, isi face socoteala in minte cum sa spuie, cu vorbe mai potrivite, intamplarea. I se inegureaza privirile cand intra intr-o odaie frumoasa si scumpa. Prefectul nu-i nici barbos, nici nu fumeaza din ciubuc, nu-i nici incruntat. E un barbat tanar, cu obrazul ras, cu parul scurt, pieptanat in doua parti. Cu straie cernite. Dar zambeste, caci n-are grijile ei. Fara a se misca din locul lui, se uita la munteanca. Isi potrivise in graba casanca de matasa, isi lepadase cojocul. Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire. Ochii ii luceau ca-ntr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase. Simtindu-se admirata, femeia isi regasi indata infatisarea pe care o avea cand se uita in oglinda, c-o lumina abia simtita de ras.
— Despre ce-i vorba, nevasta? Ce vant te-aduce? intreba omul stapanirii. Se juca, privind-o, c-un cutit de os.
— Nu m-aduce vant bun, domnule prefect. Mi-a plecat sotul de-acasa acu saptezeci si trei de zile si inca nu s-a intors. S-a dus la Dorna dupa niste oi. Nu mi-a scris, n-am aflat stire de la nimeni. Stau asa, il astept si nu vine.
— De saptezeci si trei de zile? E cu putinta? S-a dus sa cumpere oi? Avea bani?
— Avea, ca sa plateasca ciobanilor de la Rarau.
— Si n-a dat nici un semn?
— Nici unul.
— Atuncea l-au pradat hotii si l-au rapus.
— Alta nu poate fi Sopti munteanca, lovita in inima, asa imi arata si visul pe care-l am intruna.
— S-ar putea sa fie si altceva.
— Intr-adevar, poate sa se fi oprit la o casa straina. Acuma as dori sa fie asta. Prefectul clatina din cap, privind-o putintel piezis. Avea un spasm de plans, pe care-l inghiti indata. C-un deget lepada pe rand
lacrimile din ochi.
— Trebuie sa dau ordin ca sa se cerceteze, vorbi el cu bunavointa. Sa-mi faci o plangere si sa mi-o aduci.
Femeia dadu din cap de sus in jos.
— Ai inteles?
— Am inteles.
— Sa pui pe un slujbas de-aici, ori pe un avocat, sa ti-o scrie, sa-i lipesti timbru, si sa mi-o aduci ca sa scriu pe dansa rezolutia. Munteanca iar dadu din cap.
— Ai inteles?
— Am inteles.
— Nu fi prea suparata, inca nu stim nimica.
— Ba eu stiu, raspunse deodata intunecata munteanca. Ii sta s-asa bine. Omul stapanirii trase un chibrit si-si aprinse tigara. Vitoria se inclina din umeri, se intoarse, pipai clampa si iesi. Era ametita. Nimene pan-acuma nu-i deschisese lumina inspre locul acela de intuneric, care se cheama Dorna. Desi stiu, icoanele tac. Iata, dintre oameni, slujbasul regelui a fulgerat un cuvant, care-i adevarul. Acest cuvant statea si-ntr-insa, numai nu indraznea sa-l scurme. Pe Nechifor l-au rapus raii. Isi ridica in brate cojocul de langa usa si se uita in jurui. Nu vedea bine din pricina lacrimilor, isi sterse genele de blana aspra. Aprodul cel batran si de treaba o observa in tacere, scarpinandu-si cu aratatorul manii stangi barbuta alba. Cu dreapta stapanea clampa de la usa domnului prefect.
— Ce mai vrei, nevasta? Poate ai nevoie de ceva.
— Am nevoie, sa-mi scrie careva o jalba.
— Se poate, de ce nu? Ce fel de jalba? Pentru care pricina?
— O jalba, despre omul meu care s-a dus pana-ntr-un loc si de atuncea a trecut vreme si nu s-a mai intors.
— Nu-i usor lucru, dar se poate face. Eu ti-as putea gasi un om mester, dar trebuie sa ma duc sa-l caut. Slujba mea aici e una si pentru asta ma plateste statul, iar ca sa caut ce-ti trebuie dumitale, e alta slujba. Vitoria il privi zambind:
— Socoti, mosule, ca eu nu cunosc ce am de facut? stiu eu ca trebuie sa-ti dau de-un pahar de vin pentru o slujba mare ca asta. Sa nu te superi, dar, mai mult de cinci lei de hartie nu ti-oi da.
— Bine, dar celui ce scrie jalba se cade sa-i dai mai mult.
— Aceluia i-oi da zece.
— Dar pentru timbru?
— Oi da si pentru timbre zece. Trebuie lipit pe jalba.
— Bine, ma duc s-aduc pe mester. Cum ti-a scri-o el, poate sa ceteasca si Voda si sa lacrameze. Are acesta jalbar o intorsatura de condei cum nu se mai afla, atata numai ca-i mare betiv, trebuie sa-l caut la crasma. Da dumneata ma astepti aicea, nu te clintesti si pregatesti gologanii. Batranelul ii dadu intai ocol, ca si cum ar fi vrajit-o, ca s-o fixeze. Apoi lasa clampa si cobori treptele, depanand repede din picioare. Vitoria isi relua infatisarea incruntata si dusmanoasa. Veni jalbarul, cu cizme lustruite, cu varguta alba si cu nasul ros. N-avea palton, umbla fudul fara haina aceasta de prisos. Se arata dispretuitor cand auzi ca-i vorba numai de zece lei pentru o lucrare care cere mare pricepere si iscusinta. Vitoria fugea cu ochii ei iuti de la mosnegel, care luase iar in stapanire clampa, la nasul omului fudul, si-si subtie buzele cu indaratnicie. Lasa aprodului pretul pe care i-l hotarase, ca sa nu mai fie vorba si sfada in loc strain, isi trase pe maniei cojocul si scobori treptele pana in ulita. Dintr-o data luase alta hotarare. S-a duce la un avocat, om cu mai mare stiinta de carte. Ori a pune in sat la Magura pe parintele Danila sa scrie. Nu poate sa fie pe lume scriitor mai dibaci decat parintele.
Pe urma parintele stie toate cum au fost si le-a spune cu adevarat, insa daca nu-i multa indoiala ca Nechifor Lipan ar fi fost rapus de hoti, atuncea la ce foloseste jalba? Cine mai poate gasi pe-un om zvarlit cu capu-n jos intr-o fantana? Asta era apa cea neagra din asfintit. Daca nu s-a mai aflat stire, daca n-a mai venit veste nici despre mort, atuncea lotrii l-au pravalit in fantana, intr-asa imprejurare, adevarat ca nimenea nu poate descoperi lesul mortului, daca nu-i o lumina de sus care sa arate. De-aceea tot la sfanta Ana de la manastirea Bistrita, cata sa-i ramaie nadejdea. Vointa sfintei a fost ca astazi sa-i vie o intelegere. Dupa aceasta intelegere sfanta ii va hotari intr-un chip oarecare pe unde trebuie sa mearga si cum trebuie sa caute.,
