— Ce te uiti asa la mine? zise Vitoria zambind. Acestea si cu altele ai sa le pui desara pe saniuta si ai sa le duci pe intuneric pana la parintele Danila. Raman in sama cucoanei preutese Aglaia. Acu vina si mananca.
Rastoarna mamaliguta pe fund, .ad-o la masuta si te asaza. De mani, nu mai avem tihna asta. Cat om umbla s-om cauta, mancarea noastra are sa fie din pumn si in picioare. Flacaul incuviinta si asta, in tacere. Ca sa-si plateasca lipsuri viitoare, inghitea felie dupa felie si intingea in topitura bucati mari de mamaliga pe care le captusea apoi cu branza. Abia intr-un tarziu baga de sama ca maica-sa sta in fata lui cu bratele incrucisate si-l priveste, fara sa se atinga de mancare. Daca-i intr-adevar vrajitoare, cugeta el, apoi eu mananc si ea prinde putere. Femeia stranse blidele repede, le opari si le randui pe polita. Dupa ce aseza cea din urma strachina, intoarse capul. Afara, in batatura, oameni se scuturau de omat. Isi potrivi in pripa broboada si deschise.
Gheorghita ramase neclintit la locul lui, ca sa vada ce mai este.
— Bucurosi de oaspeti? intreba parintele bocanind cu cizme mari in tinda.
— Bucurosi. Ma rog dumneavoastra sa poftiti. Sarutam dreapta, parinte. Dupa preotul Milies, intra domnu Iordan, crasmarul. Dupa domnul Iordan, isi feri capul, ca sa nu se paleasca de pragul de sus, un negustor nalt si subtire imbracat in straie nemtesti. Avea barba si mustati taiate rotunjit si tapos, parca-si pusese pe jumatate de obraz o masca de arici ros. Stropituri marunte de aceeasi coloare ii patau partea neblanita a obrazului, isi trase si el din cap caciula si pofti gazdei buna-ziua. Femeia aruncase o privire repede de sus in jos si de jos in sus asupra lui. Apoi intreba, ferindu-si capul:
— Dumnealui e negustorul?
— Dumnealui, raspunse domnu Iordan.
— Eu is cunoscut si prietin al sotului dumitale, intra deodata in vorba omul cel nalt, uitandu-se in juru-i si cautand loc sa se aseze, in casa unui prietin eu am sa ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni, dar dupa parintele Daniil. Intai sa se aseze parintele si pe urma am sa sed si eu. Eu, nevasta, tin dugheana, crasma si han la Calugareni. Acolo este totdeauna loc de popas pentru domnu Nechifor Lipan. Gaseste o mancare buna, un pahar de bautura s-un pat de hodina.
— Dumneata esti domnu David?
— Eu sunt domnu David. Am luat bani de la domnu Nechifor Lipan, dar i-am si dat, pe marfa. Eu i-am fost totdeauna cel dintai musteriu al lui. Si, as putea zice, cel mai bun. Rareori trecea mai departe.
— Bine, domnu David. Cand te intorci dumneata acasa, la Calugareni?
— Ma intorc mani, cu marfa pe care am s-o cumpar.
— Atuncea de-aici pana la Calugareni om merge tovarasie.
— Om merge, de ce sa nu mergem? Tovarasia e mai buna decat singuratatea. Dumneata ai vreo treaba la Calugareni?
— Am, ceva mai departe. Negustorul voi sa mai intrebe ceva. Apoi se opri, privi in juru-i si tacu.
— Marfa-i in odaia cea mare de dincolo, incepu iarasi cuvant gospodina. Flacaul meu a insemnat pe hartia asta cate burdufuri de branza si papusi afumate si piei de miel mi-au mai ramas. A scris si pret, dupa ce m-am sfatuit cu parintele si cu domnu Iordan. Am lepadat ceva, ca sa nu fie vorba. N-am eu curaj acuma sa ma negutez. Dumneata cercetezi si numeri marfa si-mi pui banii pe masa. Negustorul privi petecul de hartie, tacu. Inchise dintr-un ochi. Intoarse pe celalalt spre domnu Iordan
— insa el cerceta foarte atent pe gospodina locului.
— Dumneata ai nevoie de toate paralele? Sa ti le pun aicea pe masa?
— intocmai asa. Altfel intarzii o zi, ca sa ma duc cu marfa la Piatra.
— Poti sa intarzii si doua zile.
— Se poate.
— Eu zic ca se poate sa fie si trei. Pe care negustor l-ai vazut dumneata lepadand banii asa, dupa porunca? Eu vreau sa vorbim, sa ma conving ca marfa imi convine, ca pretul nu se mai poate scadea, sa numar banii si sa constat daca am cat trebuie. Un negustor se cade sa simta ca-i negustor. Dumneata vrei ca la regele Pret fix.
— Cum ai spus?
— Pret fix.
— Asa vreau eu, domnu David. Fa o bunatate si treci dincolo cu baietul si cu domnu Iordan si cerceteaza marfa. Cantareste, socoteste. Daca dumneata esti domnu David despre care-mi vorbeste barbatu-meu, apoi stiu ca ai castigat destul de la dansul. Mai castiga acu si de la mine. Asta e meseria dumitale, ca un negustor ce te afli.
— Cateodata am pierdut.
— Atuncea nu esti bun negustor.
— Am castigat alta data. Bine, sa fie cum spui dumneata. Ana sa vad s-am sa socotesc. Ai sa mai lasi ceva si facem targul. Domnu David a cercetat indelung marfa. A trecut apoi cu domnu Iordan afara si s-a sfatuit cu el. Isi mangaia cu mana stanga ariciul de pe obraz si cu dreapta suna niste chei in buzuf narui adanc al mantalii de aba roscata.
— Sa-ti spun ceva, domnu Iordan, sopti el venind aproape langa umarul crasmarului, si inchizand ochiul drept, daca n-as fi ovrei si insurat, si munteanca asta n-ar avea sot, intr-o sapt tamana as face o nunta. M-ar cununa parintele Daniil. Am luat marfa si ti-am dat dumitale comisionul de care mi-ai scris. Dupa ce negustorul a numarat hartiile de banca si le-a pus clit pe masa, Vitoria le-a ridicat cu atentie si le-a mai
numarat si ea o data. Treizeci si opt mii de lei. Le-a invalit in jumatate din gazeta din care le scosese domnu David, le-a varat in tasca ei de piele, a strans cataramile si a poftit pe parintele Daniil sa-i tie tasca pana a doua zi dimineata. Gheorghita urmarea cu mare luare-aminte toate vorbele si purtarile maica-si. Ii placea, dar se mira. Ar fi vrut s-o intrebe de ce da popii banii. Se teme sa n-o prade careva la noapte. Descoperind acest adevar, se veseli si incepu a rade singur. Oaspetii plecasera.
— Apoi n-am eu baltagul pe care mi l-a blagoslovit parintele? intreba el.
— Acela-i pentru altceva, raspunse Vitoria. Catra asfintitul soarelui, negustorul a venit cu sania-i larga, cu doi caluti roibi, si a incarcat marfa. Cele din urma raze lucira in turturii de gheata ai stresinei, apoi in albastrul inalt al cerului. Era liniste si fumurile satului suiau drepte in vazduh. Gospodina facu paturile devreme. Gheorghita ii lasa cuvant ca se duce in sat pana la cantarea intaia a cucosilor. Avea el de facut inspectie la o claca de scarmanat. Vitoria stinse opaitul si ramase in intuneric, dar nu adormi indelunga vreme. Cand se trezi, auzi sunand vantul dinspre amiaza in cercevelele ferestrei. Acel sunet cu ciudate modulatii era intovarasit de un racnet intaratat si ragusit. Cunoscu numaidecat glasul lui Mitrea. Sari din pat si-si cauta incaltarile. Apoi isi vari nasul in geam. Se retrase si desprinse cu luare-aminte din cui pusca cu doua tevi, care sta atarnata de curea pe parete, asa cum o lasase Nechifor Lipan. Ii pipai otelele si trase cucoasele. Trecu, numai in sumaies, la usa de-afara. Atuncea auzi mai deslusit strigatul lui Mitrea. Daduse la vite o dihanie. Toti canii din imprejurimi se desteptasera si zapaiau. Trase zavorul. Cand deschise, auzi si glasul lui Gheorghita, amestecat cu al argatului, intinse pusca spre stresina si slobozi un foc. In clipa, din cornul de din dos al casei se desprinsera doua umbre omenesti, si se departara in fuga, mistuindu-se in intuneric spre padure. Oamenii de la cele mai apropiate gospodarii soseau intr-ajutor cu zvon. Unii rupeau si desprindeau razlogi din garduri. Mitrea povestea ca pe-o minune intamplarea. Cum lupul sarise peste tohoarca lui si nazuise la scroafele din fundul surii. Si cum dintr-odata s-au sculat cu manie scroafele asupra lupului, clefaind si palindu-l cu sfarlele, pana ce-a avut el vreme sa puie mana pe par. Avea el un par greu de corn, pe care il tinea langa dansul pentru nevoi de acestea. Cand i-a tras una, lupul a facut hi!
ca un om. Cand i-a mai lepadat una, gata a fost. Cum l-au vazut pe o coasta, cei doi dulai au si fost cu coltii in beregata lui.
— Dar de ce racneai asa, daca l-ai doborat? intreba Vitoria.
— Mi-a fost frica tare marturisi razand Mitrea si pali cu botul opincii in lesul lupului. Femeia se uita pe ganduri la dihania zdrobita si-n juru-i urmarea in inchipuire umbrele care-i statusera ca o primejdie aproape, intoarse ochii spre stele, simti sub sumaies vant cald, si in toate intelegea semne, inca nedeslusite. Cum trecu in casa, aprinse gazornita si puse pe flacau sa incarce iarasi pusca. Acuma se vedea ca trebuie sa ieie cu dansa arma aceasta a-lui Lipan. Cine stie ce pusca va fi fiind!
Poate-a lovit candva om, de aceea-i scurtata cu pila, hoteste. Lipan o cumparase demult, de la un pribeag, si o tinea pentru vremuri de primejdie. Deci trebuia sa i-o duca cu mana ei. Nu mai simti nevoie sa se hodineasca.
Se incalta cu opinci si-si aseza in desagi straie de schimb si ciubotele. Tarnitele cu poclazile, pentru calutii cei pagi, erau gata, cu traistile cu merinde aninate de ciochine. Sumanele si cojoacele erau insirate alaturi, indata ce trec cei din urma nouri de omat si vin zilele calde, pot lepada cojoacele la un han pe cale si pot ramanea mai sprinteni.
— Dar cat avem sa stam? intreba, cu nesfarsita-i mirare, Gheorghita.
— Nu stam, umblam, pana gasim ce cautam. Alta randuiala n-avem. Nu uita s-ascuti baltagul, ca sa ai mai multa nadejde intr-insul. In zori-de-ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au incalecat. Au trecut pe la parintele Danila si Gheorghita a adus maica-sa tasca de la cucoana preuteasa Aglaia. Au coborat la crasma s-au trezit pe negustor. Au cerut domnului Iordan rachiu intr-o plosca de lemn. Si cand rasarea soarele, se aflau afara din sat, in lungul paraului, catra apa Bistritei. Pe omaturi moi fasaia austral si cerul era ca floarea de zlac. Gheorghita purta aninat in lat, in dosul coapsei drepte, baltagul.
Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tainitei. Umblau alaturi inaintea saniei jidovului. Cand izbucni soarele in rasarit catra Bistrita, intai munteanca si pe urma flacaul isi facura de trei ori semnul sfintei cruci, inchinand fruntea spre lumina.
