— Unde te duci, nevasta? intreba omul cel sprinten imbracat, atingand-o cu varguta. Ea se opri si se intoarse asupra lui.
— Ma duc unde mi-i voia. Intinde mana sa-ti pun intr-insa hartiuta asta ca si a mosneagului, si intoarce-te repede de unde vii, ca sa nu te injunghie vreo raceala.
— He! d-apoi pentru atata mi-am lasat eu actele si scrisorile? Crezi c-asa merge treaba?
— Du-te degraba ca-i frig Il sfatui munteanca razand. Omul se opri, mormaind o sudalma impotriva unei asemenea muieri cu toane. Asta-i o disperata, o categorisi el si vari in buzunar hartia de cinci lei. Grabind spre han, Vitoria simtea cum o umplu ganduri si hotarari nebiruite. Toate ii veneau fara indoiala de la locul unde ingenunchease si unde ceruse cu durere izbavire. Parca intrau intr-insa odata cu intepaturile fulgilor care o biciuiau, repeziti de vant dintr-acolo. Drumul acela la sfanta Ana si la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Avand intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata din intuneric. Cum ajunse acasa isi lasa numai o zi de odihna, apoi incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari mari. Toate erau in dosul ochilor acelora aprigi si ieseau una dupa alta. S-a dus la parintele Daniil Milies ca sa puie la cale jalba catra stapanire.
— Parinte Danila, i-a spus ea cu umilinta, eu nu ma pricep cum ar trebui intocmita asemenea jalba, dar sfintia ta stii toate si tare te rog sa pui intr-insa, ca piper intr-o mancare, toate nacazurile care ma ustura. Sa spui asa, cum tot am asteptat degeaba, doar-doar or intelege slujbasii sa umble si sa caute
— Bine, am sa scriu, Vitorie. Stiu eu ce sa spun.
— Atat am vrut, pe urma faca ei ce-or sti, ca eu n-astept de la dansii sprijin.
— Ai dreptate, cel mai mare sprijin trebuie sa-l asteptam de la Dumnezeu.
— Da. Dupa ce trimet jalba, imi ispravesc toate cate am de ispravit si m-oi duce singura la Dorna. Am si primit eu hotarare in inima mea. N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan.
— Atuncea de ce sa mai scriu jalba?
— Asa, ca sa fie, sa stie si altii cat mi-i de neagra inima. Mai am cinci vineri, si pan-atunci vand ce am si strang banii care-mi trebuie, ma spovedesc si ma impartasesc. Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul.
— Poate pan-atuncea vine vreo stire.
— Parinte, asta n-o mai cred. Adevarul s-a dat pe fata si l-am primit de la obraz sfant. Cuvioasa Ana numai cat s-a uitat la mine si m-a strapuns pana-n inima. De la dansa mi-au venit si hotararile de-acuma.
— Bine, Vitorie, daca crezi, du-te. Asta-i datoria ta.
— Iau cu mine si pe baiet, sa am alaturi o putere barbateasca. Mani dau faurului o bucata de fier sa bata din el baltag si sfintia ta vei face un bine, sa-l blagoslovesti.
— Oi face si asta. Dar ai cugetat ca ai sa umbli drum lung si acolo ai sa intarzii? Ce faci cu fata?
— M-am gandit si la asta. Am o sora a mamei mele calugarita la manastirea Varaticului. Dintre toate surorile mamei, ea traieste acolo, si o cheama Melania. Pun intr-o zi pe fata in sanie cu zestrea ei si ma duc s-o lepad la sfanta manastire, la picioarele matusei mele maica Melania.
— Iti ramane gospodaria asa, de izbeliste.
— Sa ramaie, parinte, c-o intocmesc eu la loc. Las in sama lui Mitrea doua-trei capete de vite, si-i spun asa: Tu, mai Mitre, sa ai grija de ele si alta sa nu faci decat sa dormi pana ce m-oij intoarce eu.
— Asta are sa-i placa mai mult decat orice.
— Parca Dumnezeu l-a ingaduit in lume pentru altceva? Fiinta asta, parinte, a fost ca o pedeapsa a mamei care l-a nascut. Cine stie cu ce-a pacatuit impotriva lui Dumnezeu ori ai sotului ei!
si-a viclenit si si-a apasat barbatul la greu, ori i-a pangarit asternutul, ori a facut asupra lui farmece.
Dumnezeu i-a dat pe Mitrea. De-asa dar s-a bucurat, a inchis ochii si a pierit. Iar eu duc spre sotul meu flacau mandru si voinic. Asta-i dragostea noastra din tinereta pe care i-am pastrat-o ca pe un ban bun. Astfel fiindu-i hotararile, a facut fara nici o schimbare intocmai asa. In ziua de fevruarie 27, praznicul cuviosului parintelui nostru Procopie, a incarcat in sanie zestrea Minodorei. Fata si cu dansa s-au asezat deasupra si Gheorghita a piscat calutii cei pagi cu sfichiul biciustei. Copila plangea in pumni, iar obrazul maica-sa parca era un portret neclintit. Abia dupa ce a fost iesit din sat pe vale, s-a miscat. Si-a facut semnul crucii rasucindu-se catra soare.
— Fata, a vorbit ea fara suparare, tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem indeplinirea hotararii.
CAPITOLUL 6
Joi, in 9 martie, parintele Daniil a facut frumoasa slujba la biserica pentru cei patruzeci de sfinti mucenici din Sevasta. Dupa geruri lungi, asta era intaia zi de moina. Stresinile picurau si soarele imprastia de deasupra Magurii, pe omaturi, o stralucire orbitoare. Corbi falfaira spre albastrime din brazii rapilor si pe urma se intoarsera cu zboruri invaluite si croncaniri, ca sa sparga cu clonturile si sa bata cu aripile ouale inghetate in faur. Vitoria dusese cu Gheorghita frumoase daruri la biserica: colaci, coliva, untdelemn si vin. Asupra lor aprinsese cu mana ei faclii. Pe urma se inchinase la toate icoanele si se oprise in preajma altarului. Parintele Daniil i-a dat sfanta impartasanie. A inchis ochii simtind o racoreala de roua in cerul gurii si-n toata fiinta si a ingenuncheat. Nimeni, dintre poporanii de fata, nu cunostea intelesul acelei impartasanii. Se curatise de orice ganduri, dorinti si doruri in afara de scopu-i neclint. Murmurele si cantarile slujbei ii ajungeau ca valuri line la urechi. Platise parintelui trei hartii de cate douazeci, ca sa se roage si pentru calatoria ei. In adevar, preotul, intre celelalte chemari si rugaciuni, a inaltat glas pe care tot numai ea singura l-a inteles, patrunzandu-se de el pana in fundul fiintii. Si inca ne rugam pentru cei calatori Inalta frumoasa cantare parintele Daniil Milies.
Vitoria suspina, batu metanie sarutand lespedea de piatra si se inalta in picioare. Pentru dansa slujba era ispravita. Facu semn lui Gheorghita cu ochiul. Puteau sa plece. Mai aveau in ziua aceea o multime de trebi si daraveruri.
— Bate vant cald, zise ea intrand acasa. Se cunoaste ca purcede zodia primaverii.
— Poate s-avem vreme buna pe cale, raspunse feciorul.
— Ehe, Gheorghita, calea noastra-i lunga s-au sa ne mai bata viscole, caci trebuie sa vie asupra lumii omatul mieilor s-al cocostarcilor. Pan ce ne-ntoarcem noi, se pot intampla multe. Flacaul clati din cap, fara sa raspunda. Mama lui hotara plecarile si intoarcerile. Se vede ca hotara si vremea. El n-avea decat sa se supuie.
— Asculta, Mitre, grai gospodina catra argat, eu am a pleca putina vreme de-acasa.
— Inteleg eu asta, raspunse Mitrea razand. Te duci s-aduci pe stapan de pe unde-i steclesc ochii si petrece.
— De unde stii tu asta?
— Am aflat si eu. Vorbesc unii si altii prin sat. Zic c-ar fi bine sa iei s-un capastru, ca sa-l aduci mai usor.
Daca purcezi astazi, apoi pana duminica esti inapoi. Sa n-ai nici o grija, ca pazesc eu casa.
— Apoi se-ntelege, incuviinta stapana. Eu am in tine toata nadejdea. Unde pui tu mana, pune si Dumnezeu mila. Cat om lipsi noi, tu sa stai acolo intre vite si sa dormi. Te scoli si le duci la adapat, le pui sub bot mancare si iar te culci. Sa nu uiti sa mananci si tu, ca sa nu-ti slabeasca puterile. Vaca cea cu manzat mai are oleaca de lapte. Mulgi si bei. Iar manzatului leaga-i ragila cea cu cuie pe bot, ca sa impunga pe ma-sa cand a nazui sa suga, si ea sa-l bata si sa-l alunge. Vra sa zica cu laptele manzatului si cu faina din sac si cu ce ti-am mai pus eu acolo, o duci tu aceste trei zile.
— Apoi oi face si eu economie.
— Se-ntelege, nici nu m-astept la risipa de la un gospodar asa ca tine. Iar daca eu intarzii cumva si luni si tu ai vreo nevoie, sa stii ca am spus o vorba parintelui Danila. Sa te duci pe la dansul.
— Ce sa fac la parintele Danila?
— Ti-a spune el, iar tu s-asculti. Pasind in casa, isi lepada langa vatra cojocelul. Apuca clestele, risipi spuza si cladi pe carbuni aschii de brad. Dadu fuga dupa apa, aseza ceaunul pe pirostrii. Puse intr-un harb de ceaun la sfarait slanina si bucati afumate de porc. Lasa asta si incepu a scoate si a cladi pe coltul patului poclazi si scorturi. Gheorghita o privea cu aceeasi mirare pe care o avea de catava vreme pentru maica-sa.
