— Si cand au auzit ca-i cheama cineva la Primarie, ce-au zis?

— N-au zis nimica. Bogza a ranjit. Cutui a zis: bine.

— N-au cercetat, n-au intrebat?

— Ba da.

— Si tu ce le-ai spus?

— Eu nu le-am spus nimic, precum am avut porunca.

— Dar a lui Bogza ce facea?

— Femeia lui Bogza? Nu stiu, ca nu m-am uitat pe fereastra.

— Nici pe-a lui Cutui n-ai vazut-o?

— Nici.

— Nu spun eu? Se tin de vizite.

— Ba a lui Cutui era acasa, am auzit-o cantand, dar n-am vazut-o. Era acasa si cealalta. Am auzit-o cotrobaind prin pod. Bogza!

M-a intrebat cine a poposit aici, la han.

— Si i-ai spus?

— Nu i-am spus.

— Se intelegea insa ca a spus. Stapana l-a rusinat pe Ghitisor c-o privire intr-o parte si c-o rasfrangere de buze.

— Cand au spus ca vin la Primarie?

— Au venit odata cu mine. Vitoria isi simti inima rasarind. Cu multe vorbe si cu mare graba, cucoana Maria isi puse incaltarile, apoi trase pe maneci cataveica. Au lasat pe Gheorghita ca s-asculte invataturi bune de la domnul Vasiliu s-au fost amandoua in aceasta vreme la Primarie. Acolo au gasit pe primar si pe notar fumand si stand la taifas cu gospodarii cei doi. Munteanca a fulgerat cu privirea prin geamuri. A intrat blanda si supusa in urma ocrotitoarei sale. Glasurile groase si tari au tacut. Fumul de tutun s-a ridicat in bagdadie.

Vitoria s-a uitat s-a cunoscut pe Calistrat Bogza. L-a cunoscut si pe cel marunt si negricios. Primarul si notarul, oameni bine hraniti si grosi, erau imbracati oraseneste.

— Dumneata trebuie sa fii nevasta lui Lipan, a luat cuvantul cel dintai, razand, Bogza. Vitoria se uita in alta parte, dar il vedea. A dat din cap, incuviintand. A asteptat sa vada ce se mai spune.

— Ai venit dupa vreo datorie? Eu, pe cate stiu, am platit lui Lipan toti banii. Poate Cutui sa-i fi ramas ceva dator.

— Nu-i datorez nimica, raspunse Cutui, serios. Calistrat Bogza ranji iar:

— Atuncea poate ai venit sa ne vezi cum traim noi aici la Suha. Multamesc lui Dumnezeu, traim bine.

Munteanca ofta:

— Alti oameni, intr-adevar, traiesc bine si-i vad impacati. Numai pe mine m-a alungat de-acasa supararea.

— Asa? Din care pricina, ma rog dumnitale? Spune, sa vedem daca-ti putem fi de vreun folos. De asta ne-ai chemat dumneata, nevasta? Bogza se mira, privind c-o usoara veselie pe notar si pe primar, care se mirau si ei. Vitoria tacu, plecand fruntea. Se amesteca nevasta lui domnu Iorgu Vasiliu:

— Dumneavoastra nu stiti, oameni buni, ca nevestii acesteia inca nu i s-a intors barbatul acasa? Bogza ii intoarse o privire de mirare. Ea isi zbatu pleoapa stanga. El zambi numai dintr-un colt al gurii:

— Ei, si daca nu i s-a intors acasa barbatul, ce-i putem face noi?

— Nu-mi puteti face nimica, vorbi cu blandeta Vitoria fara sa ridice fruntea. Ca o femeie nacajita ce ma aflu, am venit la niste prietini sa-j intreb si sa-mi spuie, cand s-au despartit de Nechifor Lipan, ce vorbe au grait?

incotro l-au vazut ca se duce? Poate-a spus ceva din care as intelege unde sa-l caut. Bogza isi vari mainile in chimir si se uita induiosat la nevasta lui Lipan.

— Ce as putea sa-ti spun? zise el saltand din umeri. Pe drum, venind de la Dorna, ne-am inteles asupra vanzarii oilor. I-am numarat paralele. A dat o parte Cutui care-i de fata. Alta parte am dat eu. Ne-am despartit. Lipan inca arata graba mare.

— Dac-as putea sa stiu unde s-a intamplat asta suspina Vitoria.

— Vrai sa stii unde s-a intamplat asta? Pe drum.

— In care loc anume?

— Dumneata vrai sa stii cam multe, rase Calistrat. De unde vrai sa stiu eu chiar in ce loc? Pe cat tin minte, ne-am oprit la Crucea Talienilor.

— Si dupa ce i-ati platit, in care parte a apucat?

— Cum in care parte? S-a intors inapoi. S-a dus spre casa lui.

— Nu te supara, domnu Bogza, zise Vitoria. Am vrut sa stiu daca nu cumva a spus vreo vorba, ca ar avea de gand sa nu se intoarca acasa.

— Nu ma supar, nevasta, macar ca mie asemenea intrebari multe si marunte nu-mi plac. Poate ai cumva vreo banuiala, spune curat. Nu umbla imprejur ca o albina care tot vra sa impunga.

— Vai de mine si de mine, se impotrivi munteanca, facandu-si cruce, sa ma fereasca Dumnezeu sfantul de un gand rau, ori de o banuiala. Vrau sa stiu numai daca ati inteles de la dansul ceva.

— N-am inteles nimica, isi rasufla Bogza ramasita de suparare. I-am dat paralele si s-a dus in treaba lui.

— La Crucea Talienilor?

— Da. Precum am spus.

— Si oile erau trecute inainte?

— Ca totdeauna.

— Vra sa zica un cioban, ori un baci, nu l-a mai vazut. Putea sa-i lepede aceluia un cuvant. Vitoria ofta si ramase in aceeasi pozitie, cu fruntea plecata, incercand a sfredeli dusumeaua cu betisorul pe care-l luase de la crasma. Atunci, intra in vorba, cu oarecare nepasare, sotia lui domnu Iorgu Vasiliu, Se uita intai la portretele de pe pareti, apoi facu iar semn din geana, aratand inca o data prin asta ca ea nu poate fi partasa la vreo nebunie ori vreo prostie a unei femei straine.

— De la cel care nu stie, femeie, nu poti cere o caruta de vorbe. Bogza incepu a rade catra tigara pe care o rasucea si dadu din cap: Asa-i.

— O femeie iti poate spune mai multe. Un barbat tace. Dar poate or sti altii, cu care sotul dumnitale s-a vazut dupa aceea. Or fi crasmari la care a facut popas la intoarcere. Or fi poate din cei care au fost martori la invoiala si la numaratoarea banilor. Vitoria inalta domol fruntea. Bogza isi aprinse tigara, trase si dadu drumul pe nas fumului.

— Asa ca atata-i, incheie el. Ce am stiut si mi-am adus aminte, am spus. Poate Cutui sa mai stie ceva.

— Eu nu mai stiu nimica.