— Dupa ce si-au asezat oile la iernatic, trebuie sa se fi intors. Pe celalalt il cheama Calistrat Bogza.

— Pe care?

— Pe cel cu buza crapata, iti spun ca erau doi s-acuma vad ca le stiu si numele. De ce-mi vorbesti dumneata de trei?

— Vorbesc si eu, ingana cu ochii pe jumatate inchisi femeia, dar acuma inteleg ca erau atatia cati spui. In intuneric, incepea sa i se faca lumina. La Sabasa fusesera trei. Dincoace, peste muntele Stanisoara, la Suha, Nechifor Lipan nu mai era. Se inaltase deasupra? Cazuse dedesubt? Aici, intre Sabasa si Suha, trebuia sa gaseasca ea cheia adevarului. Nu i se parea nici greu, caci Calistrat Bogza si tovarasul sau puteau fi gasiti la casele lor, ori in valea din dreapta, ori in valea din stanga, intai si intai de la ei trebuia sa afle daca Lipan s-a inaltat in soare, ori a curs pe-o apa Dumnezeu ii va fi pastrat urmele. Ea are datoria sa se intoarca si sa le gaseasca. Sfanta Ana i-a si dat semn, poprind vantul si intorcandu-l pe crangul sau.

CAPITOLUL 11

Semn nu era numai unul. Incepeau sa se dovedeasca si altele. Se deschise usa din fund, cu geam mic rotund la inaltimea capului. Prin acel geam trecuse de cateva ori o privire de ochi ager. Acel ochi si cu tovarasul lui, impreuna c-o fata rotunda si c-un trup revarsat din sani si solduri, se aratara in umbra. Domnul Iorgu Vasiliu se retrase pe cat putu, facand loc fustei crete si infoiate a sotiei sale. Munteanca indata isi dadu seama ca trebuie sa fie cu luare-aminte fata de o fiinta atat de alba, atat de larga, cu coltuni rosi si cu papuci cu talpa, care clepaiau usor.

— Dumneata iti aduci foarte bine aminte de toate zise ea catra sotul sau, luand loc pe scaun, numai numele unuia dintre gospodari nu inteleg cum l-ai prapadit. Nu l-ai scris in condica?

— Nu. II am scris numai pe Bogza. Celuilalt stiu ca-i zice Iepure.

— Nu se poate, raspunse gospodina. Iepure e porecla tot a lui Bogza, pentru ca i se vad dintii de sus prin despicatura buzei, iar celuilalt ii spune Ilie Cutui, precum toata lumea stie. Nu-i cunoastem noi? Nu stau in vale la Doi Meri?

— Tare mi se pare ca ai dreptate, nevasta, zise negustorul, razand, cu admiratie, catra oaspeti.

— Sunt prea multamitoare cucoanei pentru lamurire, vorbi Vitoria, c-un fel de umilinta care puse in mare uimire pe Gheorghita. Sotia domnului Vasiliu se aseza mai bine pe scaun si-si indesa barbiile in piept.

— Dumneata, femeie, il urmaresti pe careva dintre dansii pentru o datorie? Se poate, caci s-au umflat si s-au latit ca broastele in tau. Eu is oleaca de neam cu nevasta lui Bogza. De-o bucata de vreme se semeteste si nu mai calca pe aici. Da ce-i, Ileana, zic, ai uitat drumurile vechi si obrazurile prietinilor? Nu, dar n-am timp si-s tare ocupata. Cand o auzi asa, sa nu crapi? N-are vreme, si ea toata ziulica ba la primareasa, ba la preuteasa.

Iti datoreste pe oile de asta-toamna? Vitoria statu muta, privind-o atintit. Apoi vorbi incet, anume pentru sotia lui domnu Vasiliu.

— Ca-mi datoresc ceva

— ori unul ori altul, se poate, dar nu stiu cat si cum.

— De ce? Barbatul dumitale nu le-a vandut oile?

— Asta n-am de unde cunoaste.

— Nu ti-a spus?

— Cum sa-mi spuie? Cei care nu-s de fata vorbesc? Eu, de asta-toamna, cucoana draga, is ca si vaduva.

— Te-a lasat?

— Nici asta nu cunosc. Dumnezeu stie. Sotia negustorului intreba in soapta, ca si cum ar fi fost ele singure:

— Cum te cheama pe dumneata? Munteanca ii dadu raspunsul si afla indata si numele gazdei.

— Draga Vitorie, urma negustorita cu dulce glas si pe acelasi ton de doi, eu trebuie sa-ti spun dumnitale ce am aflat de la femeia celuilalt, a lui Ilie Cutui. S-aceea

— Gafita e o fudula si se crede frumusetea lumii, pentru ca barbatu-sau o poarta gatita. Frumoasa i s-a fi parand lui dar nu este. Iar Cutui e un imbrobodit. Ea face si el nu stie, ca si cum l-ar descanta. Sa se ieie cu cealalta, a lui Bogza, de mana. Tare se mai uita gales una la alta si-si vorbesc parca le-ar fi limbile unse cu miere, dar daca ar putea si-ar scoate ochii.

— De ce, draga cucoana Marie?

— Nu mai pot de bine. Le-a cazut din cer avere. La primavara le fata alte sute de oi la Prut. Bogza umbla numai beat si cu caciula pe-o spranceana. Cand vine de la crasma plin ca o bute, o gramadeste intr-un colt s-o bate.

— Pe cine, draga cucoana Marie?

— Pe Ileana.

— De ce?

— Asa. Da dovada ca-i barbat si e in putere. Dar ei nu-i pasa. Are cu cine petrece.

— Dar celalalt?

— Cutui? Bea s-acela, insa mai putin. Si umbla pe langa Gafita in patru labe ca un catel. De la Gafita am aflat ce zice Cutui despre oi. Zice ca le-au cumparat el si cu Bogza de la un oier de departe. I-au pus in palma toti banii si el le-a lasat lor toate oile.

— Asa. Dar acel muntean ce-a facut? S-a dus acasa la el la Tarcau? Nu s-a dus. A cazut undeva bolnav? Nu s-a aflat. S-a pus sa-si cheltuiasca paralele cu una cu ochi verzi de pe aici poate stii dumneata, ori poate stie altcineva. Nu s-a aflat nici de asta? Atuncea ar fi bine sa-i intrebam pe dansii, sa-mi deie ei o stiinta. Sa ma

indrepte unde sa-l gasesc. Poate sa le fi spus lor un secret.

— Or iesi la intrebare s-om vedea ce-or spune. S-apoi, dupa spusa asta, om vedea daca nu pica jos fudulia unor muieri. Femeile schimbasera singure si cu multa insufletire aceste vorbe. Domnul Iorgu Vasiliu isi inchise catastiful si le privi pe rand cu ingrijorare.

— Stati, fratilor si surorilor, cuvanta el, la ce va ganditi? D-apoi se poate una ca asta, sa banuiti dumneavoastra de cine stie ce, poate de moarte de om, pe niste gospodari pe care toata lumea ii stie de treaba si la locul lor? Averea pe care o au e castigata cu cinste. Cum ar fi cutezat sa loveasca si sa jefuiasca? Asta o fac hotii de drumul mare, iar nu niste gospodari din Suna.

— Hm! se cruci sotia dumnisale, facand semnul sfant, cum iti vine dumnitale sa vorbesti astfel? Cine-a pomenit de moarte si de jaf? Dar sa ma fereasca Dumnezeu sa cred una ca asta. Si nici nevasta asta nu poate crede. Dar se cuvine sa se infatiseze, sa deie sama unei femei sarmane, care umbla prin lume ca o vaduva, sa-i arate cum au cumparat oile, sa-i dovedeasca ce parale au dat, sa-i spuie pe ce drum si inspre care parte de lume a apucat acel oier cu numele de Nechifor Lipan. Nu se cuvine?

— Ba se cuvine. Sa se duca sa-i intrebe. Acesta-i dreptul femeii.

— Atuncea ne-am inteles. Vra sa zica avem dreptate sa facem intrebare. Iar eu as da oleaca de sfat s-as spune asa: Draga Vitorie, nu te duce singura, numai cu feciorul dumnitale, in loc strain, intr-o singuratate ca la Doi Meri. Poate nu-i gasesti acasa. Daca-i gasesti, pot sa se supere ca le ceri asemenea socoteala. Dumnealui sotul meu zice ca ei ar fi palit pe oier. Pot sa te paleasca si pe dumneata. Domnii Vasiliu asculta cu gura cascata.

— Am spus eu asta?

— Se intelege c-ai spus. Dar chiar daca n-ai fi spus, eu socot ca mai bine este sa le trimitem vorba c-un argatel al nostru si sa-i poftim pentru o chestie mare la Primarie. Dar sa le spuie ca e o chestie mare care-i in interesul lor. Acolo oi fi si eu de fata. Dumneata ai treaba in pravalie. Iar eu ma duc asa cu nevasta asta. Sa-i tin de urat. Sa-i arat unde-i casa comunei. Sa aiba si ea un avocat s-un martor. Vine tocmai de la Tarcau si nu poate sta singura in loc strain impotriva unor cloncani ca Bogza si Cutui.

— De ce cloncani, nevasta?

— Asa. Acu vrai sa spui ca nu-s cloncani? Ba-s cloncani.

— Fie si cloncani, dar sa nu cumva sa rasuflati vreo banuiala. Un om cu mintea intreaga nu poate crede asemenea nebunii.

— Care nebunii? Nu poate crede pe nevasta asta ca nu i-a venit acasa barbatul?

— I-a venit ori nu, asta-i alta chestie.

— Asa ti se pare dumnitale, ca-i alta? Mie mi se pare ca alta nu-i. Prin urmare dumneata pretinzi s-o legam pe femeia asta si s-o ducem la bolnita, caci e nebuna?

— Am spus eu si asta? se tangui cu groaza domnu Vasiliu.

— Se intelege c-ai spus. Asa ca sa trimitem pe Ghitisor sa-i pofteasca la Primarie. Tare frumos are sa-i intrebe nevasta asta, si ei sa raspunda de asemeni. In vreme ce flacauasul cel subtiratic, cu gatul lung si cu obraz pistrui, pe care-l chema Ghitisor, isi tot aduna pe el partile sumanului si grabea pe o poteca de-a dreptul peste un deal, sotia domnului Iorgu Vasiliu a poftit pe Vitoria la ea in odaita, dincolo de ferestruica cea rotunda ca sa-i spuie o multime de lucruri despre fiecare din femeile mai cu mot si mai fudule si care se socoteau mai frumoase din cuprinsul acelor meleaguri, cat bateau ochiul, stiinta si vestile ei. Oricat de multe ori fi fost acele muieri, fiecare cu cusurul ei, mai cu seama a lui Calistrat Bogza era mai vinovata ca o facuse maica-sa frumoasa, si o lovea din cand in cand barbatu-sau ranjind. Bine c-o bate, numai atat ca-i fara de nici un folos. Numai primarita s-ar putea pune cu dansa in privinta rumenelelor ba chiar o si intrece, fiind mare mestera. Cat despre farmece si vraji, nu este alta mai presus decat dascalita. A tinut intr-o iarna trei saptamani o unguroaica numai? pentru invataturi de acestea. Munteanca se supunea acestor valuri si vanturi de vorbe si le asculta cu supunere, fiind in totul de parerea cucoanei Maria. Ascultand c-o ureche, isi lasa cugetul sa fuga si sa sfredeleasca in toate partile. Cand s-a intors Ghitisor, soarele era pe la toaca, indata l-a luat sub stapanirea ei sotia lui domnu Iorgu Vasiliu. Sa-i spuie dintr-odata si scurt daca Bogza si Cutui erau acasa.

— Erau acasa.