— Fereasca Sfantul, eu nu banuiesc pe nimeni. Ei au sa va spuie s-au sa-si deie sama, ca niste gospodari ce sunt. Pana la Borca, in urma oilor, au umblat trei. Dincolo, peste munte, nu s-au mai vazut decat doi. Pe-al treilea l-au mancat hultanii si lupii, dupa cum se vede. Dumnealor sa arate cine a dat cu baltagul, caci si asta se vede in capatana aceasta. Eu n-am de unde sti, dumneavoastra nici atata, sa spuie dumnealor, sa arate pe

acel care a fost martor si a vazut numaratoarea banilor.

— Ce martor, femeie? Ce-mi tot vorbesti de martor?

— Graiesc si eu ca o minte slaba ce ma aflu.

— Lasa martorul, femeie. Datoria mea e sa strang in chingi pe cei doi. Oricat de vicleni ar fi, cu mine nu se pot pune. Am descoperit eu cazuri mai grele. Vitoria isi stranse umerii si buzele:

— Dumneavoastra, domnule subprefect, veti face cum veti crede ca-i mai bine, sa-mi dati invoire sa-mi ingrop omul si sa-i fac randuielile crestinesti. Va rog sa scrieti si ciobanilor.

— Care ciobani?

— Ciobanii lui Lipan, care aveau in sama oile lui. Nu se poate sa nu stie si ei de vanzare

— daca intr-adevar a fost vanzare.

— Dumneata crezi cumva ca n-a fost vanzare? si l-au ucis cei doi ca sa-i ieie oile?

— Eu n-am spus asta, domnule. Am spus sa scrieti ciobanilor. Nu se putea sa-i lepede stapanul lor asa, fara sa le plateasca simbriile si sa-i cinsteasca dupa datina.

— Ai dreptate, vom face intrebare. Si cred, nevasta, ca n-ar fi rau sa mergi si dumneata cu mine acolo, sa fii de fata cand am sa-i chem, pe Bogza si pe Cutui.

— Merg, de ce sa nu merg? se invoi Vitoria. Am acolo treaba si c-o prietina a mea, sotia unui negustor.

Vreau s-o poftesc si pe dansa sa fie de fata cand vom cobori aceste oase in sat, ca sa le punem la hodina, in pamant. Se cuvine sa poftesc si pe acei gospodari, cu nevestele.

— Cum asa? Eu ma duc sa-i cercetez si dumneata ii poftesti la ingropaciune?

— De ce sa nu-i poftesc? ii poftesc si la ingropaciune, si la praznic, ca pe niste buni crestini. Eu n-am nimic cu dansii, Dumnezeu nu mi i-a aratat inca. Oamenii pot vorbi una si alta, femeia lui Cutui poate spune despre Bogza ca ar fi avand visuri urate si graieste prin somn, dumneavoastra, ca stapanire, puteti sa le puneti intrebari, dar eu ce pot face decat o ingropaciune cu datoriile care se cuvin mortilor? ii poftesc si pe dansii, de ce sa nu-i poftesc? Va poftesc si pe dumneavoastra, daca nu vi-i cu suparare. Parca asa nu vor fi subt ochii dumneavoastra? Domnu Anastase Balmez clatina din cap si ramase ganditor. Iar avea femeia dreptate, insa nu credea de demnitatea lui sa recunoasca. O cercetare discreta si delicata i se infatisa ca sistemul cel mai bun sa descopere si sa apuce de grumaz pe faptasi. Negresit, cei doi gospodari nu vor putea sa refuze sa vie la inmormantare in Sabasa. Asta ar fi ceea ce, in drept, se chiama o confruntare cu cadavrul victimei, incerca sa lamureasca asta femeii. Acuma in sfarsit i se parea c-o intelesese si o judeca destul de vicleana si ascunsa.

Vitoria nu putea sti ce poate fi o confruntare, dar primi, zambind, hotararea autoritatii cugetand in sine ca nu-i rau sa fie amestecat si boierasul acela eu caciula tuguiata, in zvonurile, prepusurile si intrigile otravite care cresteau ca un bulz de omat in cealalta vale, in sat la Suha. Cat era el de boier si de fudul ea si cucoana Maria il puteau vinde si rascumpara, jucandu-l pe degete, cu tot cu doftor, cu tot cu Bogza si Cutui, si cu tot cu nevestele lor. Autoritatile sfarsindu-si cercetarea, femeia trase iar poclada peste ciolane si schimba lumanarea din felinar, in acelasi timp suspina si bocea incet, dar cu coada ochiului priveghea in toate partile la oamenii aceia straini, in straie negre, si cu urechea era atenta la tot ce se spunea si se soptea.

CAPITOLUL 14

In Suha, domnul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile lui cu o dibacie de care se simtea cu drept cuvant, mandru. A poftit la domnia sa, ca informatori, pe cei doi gospodari, hotarat sa-i asculte cu rabdare si cu blandeta.

— Ce pot pentru ca sa stiu eu, domnule subprefect? a raspuns cu glas destul de hotarat, amestecat cu putina suparare, omul cu buza despicata. Eu nu pot pentru ca sa stiu nimica.

— stiu, te cred, domnu Bogza, il domolea subprefectul. Dumneata esti un om cu stare. Te bucuri de deosebita consideratie. Eu am datoria sa te intreb. Dumneata ai datoria sa raspunzi. Caci de la Dorna si pana aici te-ai aflat cu Nechifor Lipan. Ati calatorit impreuna, ati mancat impreuna. Nu-i asa?

— Asa este.

— Fiind asa, te rog sa binevoiesti a-mi spune unde v-ati despartit.

— Apoi sa vie si Ilie Cutui, sa fie de fata. Sa spuie si el. A fost si dansul acolo.

— Il intreb si pe dansul, n-ai grija. Eu am interesul sa aflu toate acestea, pentru a putea urmari pe faptas.

Crezi dumneata ca pot eu sa ridic un deget pana ce nu am incredintare deplina? Eu nu sunt invatat sa obijduiesc pe nimeni. Asa ca sa fii bun sa-ti aduci aminte cand v-ati despartit, ca sa pot prinde un fir.

— Care fir?

— Sa pot prinde un fir, sa gasesc o urma, sa incep cu ceva.

— Care urma? Pe mine, domnule subprefect, sa nu ma nacajiti, ca destule am eu pe cap. Eu de moartea acelui oier nu pot pentru ca sa stiu nimica. Ce pot pentru ca sa spun, decat atata, cum ca eu si Cutui ne-am despartit de el cand am ajuns in varful Stanisoarei. Atuncea, cand a vazut el cat drum mai are pana la apa Moldovei si pe urma pana la apa Prutului, s-a lehametuit si s-a hotarat sa se lese de turma asta. Am eu destule oi zice la apa Jijiei. Dati-mi castig ca si pentru celelalte o suta, si cheltuielile pe care le-am facut, si duceti-va sanatosi. Sa deie Dumnezeu sa aveti spor de la dansele. Eu ma intorc acasa.

— Asa a spus?

— Da, intocmai.

— Si i-ati dat banii?

— I-am dat banii. I-am numarat hartii de cate o mie si de cate o suta. Nevasta mortului statea umilita intr-un colt al odaii, cu capu-n vatra, cu coatele pe genunchi, cu fruntea in palme.

— Nici nu se poate altfel, zice ea incet, fara a se clinti. Gospodarii i-au numarat paralele. Celalalt sta la o parte s-a vazut.

— Care celalalt? se incrunta Bogza.

— Lasa-ne, femeie, hotari subprefectul. Nu incurca lucrurile.

— Eu nu le incurc. Eu vreau sa descurc pe acest crestin care nu-i vinovat cu nimica, se intoarse munteanca zambind catra Bogza. A fost unul strain, care a vazut cand s-au numarat banii. Acela trebuie cunoscut si urmarit.

— Dar n-a mai fost nici un strain, femeie, ti-am mai spus.

— Ba poate sa fi fost, se intoarse Bogza.

— Nu spun eu? Trebuie sa fi fost. Dumneata poate credeai ca vorbesc de domnu Cutui? Domnul subprefect se intarata putintel:

— Daca a fost, sa spuie omul. Cine a fost? il cunoaste?

— Nu cunosc, poate pentru ca sa stie Cutui.

— Nu stie nici el. De unde sa stie? Sa zicem ca i-au iesit hotii inainte si gata!

— Vezi? Atuncea de ce tot amesteci acel martor?

— Nu-l amestec, domnule subprefect. Dar noi muntenii avem obiceiul sa facem vanzarile cu martori, nu cu hartii scrise de domnii judecatori. Daca domnia voastra spuneti ca nu-i martor, eu tac. Atunci s-au scris hartii.

Dar la urma urmei nici de acestea nu era nevoie, caci domnu Bogza si domnu Cutui erau prietini buni cu domnu Nechifor Lipan. De aceea sa stiti, oameni buni, ca eu n-am venit pentru alta aici, decat sa va poftesc la inmormantarea oaselor care au mai ramas. Eu atata treaba mai am in aceste locuri si pe urma ma duc acasa, rugand stapanirea sa gaseasca ea pe faptas. Eu stiu ca domnu subprefect are sa-l gaseasca, asa ca, in privinta asta, n-am nici o grija. Dumneavoastra, ca buni gospodari, veti da toate deslusirile si veti ajuta cum veti putea. Iar la ingropaciune numaidecat sa veniti. Subprefectul isi batea nerabdator cizma cu varguta pe care o tinea in mana. Secretarul, la masuta lui, asculta, nestiind ce sa mai scrie. Vitoria se ridicase din locul ei,

incheindu-si sumaiesul. Pe dansa n-o mai interesa intru nimic cercetarea.

— Omul acesta al meu a fost vrednic gospodar, incheie ea, se cuvine sa-i faceti o asemenea cinste.

— Bine, se invoi, nedumerit, Bogza, putem sa venim, daca domnu subprefect socoate ca ne putem duce.

— Veniti cu tot cu nevestele dumneavoastra. Tare frumos va poftesc. Mani ii facem sotului meu petrecerea din urma. Merge si domnu subprefect.