— Care vorba?
— Nimene nu poate sari peste umbra lui. Aceasta-i si pentru noi, poate si pentru altii.
— Adevarat cuvant, bun cuvant. Vitoria inchise ochii, zguduita. Din intunericul lui, in care se departa, pentru intaia oara Lipan se intorsese aratandu-si fata si graind lamurit numai pentru urechile ei. In vremea noptii s-a somnului, aceasta vedenie s-a mai produs o data. S-a adeverit si alta asteptare a muntencii. Vantul a pornit din nou, venind acuma de catra miazazi. Potrivit sfaturilor si hotararilor, mama si feciorul au lasat cojoacele
cele grele si o parte din tarhat la hanul lui domnu Iorgu Vasiliu, si au trecut pe cateva zile dincolo de munte, la Sabasa. Cucoana Maria facuse indemn pentru anume cercetari si lamuriri. Vitoria isi urma un gand tainic al ei. Soarele isi slobozise iarasi puterile. Urcand soseaua cea mare serpuita peste Stanisoara, Vitoria si Gheorghita auzira glasul puhoaielor. Acest zvon crestea mai ales cand treceau peste arcurile marilor poduri de piatra, deasupra prapastiilor. Coborara in Sabasa odata cu apele drumului si acolo poposira la alta gazda si alti prietini la domnu Toma. Pe cat era de mititel domnu Vasiliu, pe-atata era de mare si de pletos domnu Toma. Iar nevasta-sa Catrina era maruntica, dar tot asa de vorbareata ca cucoana Maria. Numai cat toate le spunea incet si mai tainic, in clipa marturisise Vitoriei ca viata toata se temuse de omul ei. Macar ca stia pe de rost Alixandria si Visul Maicii Domnului mai frumos decat un calugar si se inchina cu smerenie dimineata si sara la icoane, domnu Toma avea dese tulburari de manie si atuncea impungea cu fruntea in toate partile ca un inorog. Cu toate acestea nu era om rau. Indata-i trecea si-si aducea aminte ca n-a baut in ziua aceea un pahar de vin. Stand la masa si la sfat cu prietinii acestia din Sabasa, Vitoria le povesti ce facuse, ce vazuse si ce aflase la Suha, in partea cealalta a muntelui. Le ceru si lor sfat si facu o rugaciune anumita. Sfaturile lor, destul de multe si de incurcate, le asculta cufundata in gandul ei, fara sa le auda. Iar pentru rugamintea pe care o facuse, s-a sculat domnu Toma si s-a aratat gata s-o insoteasca pe femeia lui Lipan in lungul satului.
Si-a pus cojocelul cel nou, si-a trecut palmele peste plete in doua parti potrivindu-si caciula deasupra, si, cautand dupa usa toiag, a iesit in ulita, cu femeia straina dupa el. Vitoria adusese cu dansa betisorul alb cu care incercase a sfredeli dusameaua primariei de la Suha. Il purta cu dansa subsuoara ca pe ceva folositor, desi nu-i era de nici un folos. Trecura in lungul unui drum naboit de apa dezghetului. Oamenii stateau inchisi in casutele lor sub munte si sub vant si arare se arata unul pe prispa, in lumina, privind la trecatori.
— Apoi dupa ce-or curge si aceste ape, zise domnu Toma, au sa iasa toti din barloguri. Acu datina munteanului e sa doarma. Se stie ca cei mai dulce somn e-n luna lui martisor. Din trecere, Vitoria se oprea la unele porti, privind pe deasupra.
— Mai avem, mai avem, grai domnu Toma, scuturandu-si caciula. Cotira pe-o hudita, subt o rapa. In fund sta inchisa o gospodarie bine intocmita. Cum ajunsera la zaplazul de scanduri, domnul Toma batu cu toiagul in poarta, indata raspunsera canii. Vitoria se grabi sa treaca inainte si impinse portita, isi trase de la subsuoara betisorul, ca sa se apere. Domnu Toma pasi in urma ei, intinzand cu luare-aminte gatul intr-o parte, ca sa vada ce se intampla. Trei cani navalira cu zapaituri suparate. Deodata, cel mai mare, din mijloc, se opri.
Statura si ceilalti, apoi se razletira, latrand din laturi. Cel din mijloc statea neclintit si atintit. Era un dulau sur si flocos, cu urechile si eu coada scurtate, dupa moda din munte a ciobanilor. Vitoria isi trecu betisorul in stanga si intinse spre el mana dreapta.
— Lupu! Strigase c-un glas pe care abia il auzi domnu Toma. Totusi strigase din toate puterile ei launtrice.
Cunoscand-o, cainele lui Lipan veni drept la dansa si i se asternu la picioare. Scheuna incet, plangand, inalta botul si linse mana care-l mangaia. Femeia avea in ea o sfarseala bolnava si-n acelasi timp o bucurie, gasind in animal o parte din fiinta celui prapadit.
CAPITOLUL 12
Desi stia despre ce-i vorba, domnu Toma se arata mirat. Nu-i venea sa creada ca asemenea intamplari pot avea loc, sa vie o nevasta de la Tarcau si sa gaseasca aicea, in Sabasa, cainele barbatului ei. Tot asa de mirat paru omul de gazda, cand vazu ca intr-adevar cainele raspunde la numele pe care i-l da nevasta si o cunostea de stapana cu mare bucurie. Dand lamurire la intrebarea nevestei, arata ca acest caine de pripas a venit la gospodaria lui asta-toamna, din rapile muntelui. L-a vazut dand tarcoale, pe urma s-a suit pe-un colnic s-a urlat, cum urla canii in singuratate. A coborat si s-a asezat in preajma, supunandu-se cu pantecele de pamant.
Munteanul a inteles ca poate sa fie un cane ratacit de la ciobanii care au trecut cu oile. L-a judecat destept si vrednic dupa infatisare si a strigat la nevasta sa-i caute o bucata de mamaliga rece. I-a dus mamaliga aproape si i-a lasat-o. El s-a apropiat si a mancat-o lacom, din doua inghitituri. A venit la poarta, asteptand sa i se dea drumul. Gospodarul a deschis poarta. El a intrat s-au navalit asupra lui cei doi cani vechi de casa. Fara a fugi, fara a navali-asupra lor, fara a arata coltii, numai putintel arcuindu-se, si-a dat el intelegere cum ca ar fi un pribeag care cauta stapan si tovaras. A trecut spre sura. L-au primit astfel si canii. Oamenii de casa i-au dat nume Pripas, pe care el l-a inteles si s-a purtat toata iarna cu vrednicie, strajuind in vremea noptii in patru parti a ograzii si platindu-si cu dreptate hrana. Acuma, se invoia gospodarul, daca femeia asta si-a gasit canele si-i trebuie, poate sa si-l ieie, dand numai cuvenita multamire gazdei. El nu se pune de pricina, afland mai ales ca-i vorba de un gospodar stapan de oi, care s-a prapadit si nu se mai gaseste. In cele dintai saptamani, in unele dupa-amiezi, dulaul era fugar. Se ducea in munte cautand parca ceva. Din cate spunea nevasta de la Tarcau, se vede ca-si cauta stapanul. Se ducea poate unde zacea lesul, intr-un loc singuratic si pustiu. Dupa ce au venit ninsorile si s-a pus omat, canele s-a mai linistit. Tot se mai duce pana la colnic.
Acolo sta pe ganduri, dupa aceea se intoarce acasa. Mintea canelui nu-i ca a omului. Se vede ca a uitat drumul, daca intr-adevar se ducea pana la stapanul lui mort. In gandul acesta care-i venise dintr-o data, sa caute canele, Vitoria cunoscu alta binecuvantare. De unde-i venise gandul? Fara indoiala de la Nechifor Lipan. El se intelegea lesne nu mai era intre vii cu trupul. Dar sufletul lui se intorsese spre dansa si-i dadea indemnuri. Era s-o hotarare mai de sus catra care inima ei intruna sta ingenuncheata. Desfacu naframa si dadu omului mai mult decat astepta. Gospodarul crezu ca se insala el, pe urma isi inchipui ca se insela nevasta. Desfacu la vedere cele doua bancnote de cate o suta de lei. Nevasta nu se inselase, le impinse spre el, innoindu-si multamirea. Canele o urma supus, scheunand din cand in cand moale. Atunci se apleca dintr-un umar si-i mangaia crestetul cu palma, il intreba in gand daca are sa-i fie de folos. Nu avea nici o indoiala ca are sa-i fie de folos deoarece nu se indreptase catra el fara hotararea altor puteri. Tine canele cu dansa si-l poarta de cateva ori in munte, pana ce si-a aduce aminte s-a cunoaste iarasi locurile. Poate are sa intarzie cu voia lui Dumnezeu, pana ce se va mantui zaporul si se vor scurge puhoaiele. Atunci, de pe costisa pe costisa si din rapa in rapa are sa caute oasele si armele. Calul nu s-a vazut. Poate-a fost dus de dusmani la iarmaroacele de la camp. Ori poate a fost si el pravalit si zdrobit si l-au ciugulit, ca si pe stapan, corbii.
Acuma vede ca chiar de la inceputul inceputului a inteles aceasta durere a vietii ei, chiar de aceea, din intaia clipa, i-a stat inima ca in cleste. Mai bine astfel, intr-o privinta: sa-l stie mort, decat parasit de casa lui, in bratele alteia si-n asternut strain. Dar daca i-a fost lui Nechifor scrisa asemenea soarta, pe care nimica n-o poate inlatura, Dumnezeu, prin sfanta de la Bistrita, a adus-o pe dansa, Vitoria, pe cai cotite, tocmai unde trebuia ca sa-si gaseasca pe cel drag, sa-l ridice din locul pieirii si sa-l puie in pamant sfant, cu toate randuielile stiute. Acuma, dupa niste sfaturi ale sotiei domnului Vasiliu si dupa invatatura lui domnu Toma, ii ramanea sa mai faca un drum pana la Borca sa intrebe pe cale, s-acolo, inca o data, daca Lipan n-a fost zarit cumva intorcandu-se din Stanisoara. Dumnealui, domnu Toma, nu l-a vazut. Daca s-ar fi intors, n-ar fi lipsit a face la crasma popas. Cine-a facut o data popas intr-un loc s-a gasit ca-i bun acel popas apoi se abate s-a doua oara. Chiar daca nu i-i foame, poate i-i sete. Daca nu-l aduce foamea nici setea vine din prietinie.
Nechifor Lipan a trecut o data. Domnu Toma l-a vazut ducandu-se calare intre ceilalti doi munteni, inapoi, venind cu fata, nu s-a mai aratat. S-a bucurat si Gheorghita de cane si, dupa hotararea maica-sa, l-a pus in lant, tinandu-l alaturea de el si de cai. In vremea cinei, s-a sculat domnu Toma, cat era de mare, si-a scuturat pletele si si-a mai adus aminte ca altadata, pe cand era el copilandru, s-a mai intamplat asemenea fapta, tot in aceste partii in singuratatile Stanisoarei. Iar cine ucide om nu poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca.
Blastamat este sa fie urmarit si dat pe fata. Dator este sa-l urmareasca omul, randuit este sa-l urmareasca fiarele si dobitoacele. Daca ai cunoaste intelesurile vantului si a tipetelor de paseri, si a scheunatului dihaniilor, si a umbletului ganganiilor, si a tuturor urmelor care sunt dar nu se vad dintr-o data atuncea indata
ai ajunge la cel vinovat. De ajuns tot trebuie sa ajungi la el, insa mai tarziu. De aceea, ca un om cinstit si saritor la nacazul altuia, domnu Torna nu sta deloc la indoiala sa puie iapa la caruta si s-o duca el singur pana la Borca pe Vitoria si s-o intoarca inapoi in Sabasa, oprindu-se intruna si cercetand pretutindeni. Indoiala putea fi pan-aici. Acuma nu mai este. Lipan a ramas prapadit intre Sabasa si Suha. Dupa aceasta hotarare data de domnu Toma, jupaneasa Catrina, nevasta lui, a prins a lacrama si a caina pe Vitoria. Dar munteanca de data asta socotea ca nu mai are de ce plange. Avea de cautat, de gasit si de randuit. De plans, a plange mai pe urma. Acuma n-are vreme. Incalecand cu Gheorghita, a trecut iar la Suha. Lupu a mers cuminte in lantug.
Clocoteau pretutindeni puhoaiele si batea vant cald. In popasul de sus au stat s-au ascultat cum pocneste gheata intr-un parau din vale, cine stie unde. Treceau corbi, treceau pajuri. Nu i-au dat nici o instiintare. Au ajuns, sara, la hanul lui domnu Vasiliu. Vitoria stia ca acolo are sa gaseasca ceva. Intr-adevar, a gasit. In sat la Suha, se starnise oarecare zvoana. Spuneau unii si altii ca ar fi nevoie sa vie vreun judecator de la targ, sa cerceteze pum a fost cu vanzarea oilor. Sa vada daca se afla hartia lor de cumparatura de la Dorna, si daca gospodarii din Suha au chitanta de paralele pe care le-au dat lui Lipan. Nu spune nimene ca asemenea gospodari cu vaza ar fi in stare a savarsi o fapta rea dar e bine sa-si arate indreptarile. Afara de asta, a mai spus nu stiu cine ca numaidecat cinstitii gospodari trebuie sa arate martorul ori martorii care s-au gasit fata la vanzare si la numaratoarea banilor. Ba la intelegerea orisicui ca numai asemenea strain ori straini, care s-au aflat de fata, au putut sa urmareasca pe Lipan, sa-l loveasca si sa-i rapeasca banii oilor. S-ar putea ca acesti martori sa fie cu totul necunoscuti. Nici Calistrat, nici Ilie Cutui nu i-au vazut pan-atunci, nici de-atunci.
Chiar dac-ar fi asa, sa arate ce infatisare aveau, ce cai si ce straie. Din putin, se pot afla multe si faptasii ies la iveala.
— Dar mai este una, draga Vitorie, urma cu fierbinteala cucoana Maria a lui domnu Iorgu Vasiliu.
Inchipuieste-ti dumneata ca, de la o zi la alta, nevasta lui Bogza si-a adus aminte de mine si a venit aicea in vizita. Eu nu i-am dat apa cu dulceti si cafea, ca la cucoana primarului, dar am poftit-o sa sada. Si ce-ti pare dumitale, draga Vitorie, iaca m-a instiintat ca suntem rude si vine la mine sa ma intrebe de unde se imprastie asemenea proaste zvonuri asupra sotului sau. N-am de unde sti draga mea, zic. Poate sa fie unii din prietini, din dragostea cea mare care o au asupra voastra. Dupa asta vad ca incepe a ma ispiti de departe daca s-a dus munteanca la Tarcau si ce ganduri are. I-am raspuns ca n-ai nici un gand, ca umbli asa prin lume jelindu-ti barbatul. Atuncea a lacramat si Ileana si i-a parut tare rau ca l-ai chemat pe gospodarul ei la Primarie, ca sa iasa pe urma in sat vorbe. Mai bine era daca te duceai la casa lor. Gaseai un pahar de vin s-o vorba buna s-un ajutor de la barbatu-sau, ca sa descoperi pe faptasi, daca sunt.
— Faptasi sunt, zic eu. Nu mult s-avem sa-i cunoastem. Iar munteanca, zic, rau a facut ca n-a venit la voi sa ceara sfat si ajutor. Cucoana Maria suradea subtire. Zambi si nevasta lui Lipan, in tacere.
— Vra sa zica s-a dus cum a venit, urma sotia domnului Iorgu Vasiliu. Nu trece, draga mea, un ceas si vad venind parechea.
— A venit si Gafita?
— A venit si Gafita lui Cutui. Asta umbla gatita mai luxos decat cealalta, dar e mai proasta. A venit si ea sa intrebe de una, de alta. I-am spus eu felurite lucruri. Am laudat-o pentru straie si pentru frumuseta, numaidecat i-am aratat mare parere de rau de vorbele care le scorneste asupra ei prietina cea mai buna pe care o are. Nu-i spun cine-i, ca sa nu var intriga, da-i buna prietina si nevasta de tovaras. Va fi fiind Ileana?
Nu-i Ileana, zic, moale.
— Ba-i Ileana, vad eu ca nu te poti preface. Si ce spune, ma rog, pe conta mea, nevasta lui Bogza?
— Mai intai nu-i Ileana lui Bogza, raspund, al doilea nu spune cine stie ce, fara decat ca stie tot satul cine vine la dumneata, noaptea, cand ti-i barbatul dus dupa oi. La asemenea vorba dulce, a tipat de-a rasarit barbatu-meu pe scaun in pravalie.
— Spune ea asta? ea, care-i o sluta s-a scos-o Bogza din saracia de-acasa?
— Mai intai, draga, zic eu, nu-i vorba de Ileana.
— Ba o stiu eu de cate e-n stare. La biserica trage la mine numai cu coada ochiului, sa vada cum is imbracata si crapa de ciuda. Decat sa vorbeasca de altele, mai bine sa se uite la dansa. Asupra mea nu vine barbatu-meu baut si nu ma gramadeste intr-uh cotlon, ca sa ma stropseasca in batai. Afara de asta, barbatu-meu nu viseaza urat. Gazda se opri. Femeile se uitara una la alta. Munteanca isi zbatu pleoapele si-si increti fruntea.
— Mani am sa trec si eu pe la dansele, zise incet Vitoria, sa le rog sa ma ierte de supararea pe care am facut-
o oamenilor lor. Bine ar fi sa aflu cine-a fost martor, bine ar fi sa vad hartiile si chitantele, dar acu mai tare mi-i in grija de ce se spune. Am si eu vorbe potrivite dupa pilda dumnitale, draga cucoana Marie, sa le atat si sa le otravesc, ca sa le fac sa lepede din ele tot. Daca au de spus ceva, au sa spuie. Daca n-or avea ce spune, ii las in plata lui Dumnezeu. Nu se cuvine sa obijduiesc om nevinovat. Cerc sa-mi gasesc sotul, ii fac toate slujbele randuite, ca sa i se linisteasca sufletul. Acuma mi s-a aratat in vis cu fata si ma cheama. Din dezbaterile amanuntite ale femeilor, a iesit o randuiala buna. A doua zi dimineata, domnu Iorgu Vasiliu trimete dupa Bogza si Cutui, ca sa vie sa faca contract pentru branza. Au ei treburi negustoresti pe care le-au tot amanat in vremea iernii. Acuma vine primavara si afacerile incep a misca. Deci gospodarii de la Doi Meri vin pentru contract si arvuna. Precum se cuvine, au sa beie si aldamas si au sa mai intarzie, in vremea asta Gheorghita sade dosit in casuta cea mica din ograda. Iar ele se duc intai la Bogza acasa, pe urma la Cutui. Ori se duce una la Cutui si alta la Bogza, si dupa aceea schimba. Au sa le intepe, au sa le invaluie, au sa le fiarba pe nevestele oierilor pana ce le-or vedea zvarcolindu-se ca viermele, in asemenea imprejurare, Vitoria isi va da seama despre ce pot sti femeile de treburile barbatilor lor chiar de tainele lor, care le-au fost incredintate cu grozav juramant. Iar dupa asta, munteanca se poate duce sa caute. Ramane sotia lui domnu Vasiliu sa incurce laturile si mai tare. Adevarul intreg, fara indoiala, numai Dumnezeu il cunoaste, insa cucoana Maria dorea aprig sa vada pe nevasta lui Cutui mai putin luxos imbracata. Facand astfel si necastigand decat prepusuri, s-au intors amandoua la dugheana tot cu vorbe multe si Vitoria a incalecat, ca sa treaca iar muntele, cu feciorul. Drumul se curatise de ape si se zvanta. Padurea fasaia lin din cetini si rasufla aburi, in poienile sorite, pamantul se ochise bine si inverzeau pajisti, in frunzele moarte din marginea unei rapi, Vitoria gasi clopotei albi. Cobori din tarnita ca sa-i rupa, si-i Inalta pe coditele lor subtiri, in lumina. Privi cerul albastru si inghiti mireasma padurii. Cu fraul calului trecut pe dupa cot, porni pe cararea din marginea drumului. Trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca, simtea intrand in el soare si bucurie, dar in acelasi timp se ofilea in ea totul, grabnic, ca clopoteii pe care-i tinea intre degete si care pierisera. Cainele dadu scancet. S-ar fi voit si el slobod.
— Gheorghita, da-i si lui drumul, zise femeia, atenta. Flacaul descaleca si descatarama zgarda lui Lupu. Dar canele nu cauta sa zburde. Umbla cu botul in soare si din cand in cand parca incerca sa stranute. Ranjea si forcaia pe nas, adulmecand si sorbind adierile. Urcara asa la pas din parapet de pod in parapet de pod. Sus, poposira. Canele sta cu luare-aminte pe coada, privind vaile ca un om. Petrecea si el, uitandu-se la frumusetile lumii. Gheorghita il observa de cateva ori si-l arata din ochi catra maica-sa, razand.
— Ii place si lui sa se uite zise munteanca, serioasa. Cand cobori la al doilea pod al vaii dinspre Sabasa, canele se opri si deveni nelinistit. Deodata se repezi asupra cailor, latrand si incercand sa-i incleste de boturi.
— Nu inteleg ce va fi avand astazi Lupu, vorbi Gheorghita, nedumerit. Si ast dimineata, cand il tineam langa mine, in sura la domnu Vasiliu, tot cerca sa iasa din zgarda si maraia. Parca era tunet, cand s-aude departe.
— A facut asta?
— Da. S-a linistit tarziu, dupa ce s-a desertat crasma de oameni. Acu vad ca-i vine alta nebunie.
— Sa vedem ce este. Sa oprim caii. Canele isi conteni dusmania impotriva dobitoacelor. Se intoarse asupra oamenilor. Apoi coti pe langa parmaclacul podului, in rapa. Se duse asa o bucata la vale, pe o pajiste noua, care lucea in soare
