— Ai venit dupa vreo datorie? Eu, pe cate stiu, am platit lui Lipan toti banii. Poate Cutui sa-i fi ramas ceva dator.
— Nu-i datorez nimica, raspunse Cutui, serios. Calistrat Bogza ranji iar:
— Atuncea poate ai venit sa ne vezi cum traim noi aici la Suha. Multamesc lui Dumnezeu, traim bine.
Munteanca ofta:
— Alti oameni, intr-adevar, traiesc bine si-i vad impacati. Numai pe mine m-a alungat de-acasa supararea.
— Asa? Din care pricina, ma rog dumnitale? Spune, sa vedem daca-ti putem fi de vreun folos. De asta ne-ai chemat dumneata, nevasta? Bogza se mira, privind c-o usoara veselie pe notar si pe primar, care se mirau si ei. Vitoria tacu, plecand fruntea. Se amesteca nevasta lui domnu Iorgu Vasiliu:
— Dumneavoastra nu stiti, oameni buni, ca nevestii acesteia inca nu i s-a intors barbatul acasa? Bogza ii intoarse o privire de mirare. Ea isi zbatu pleoapa stanga. El zambi numai dintr-un colt al gurii:
— Ei, si daca nu i s-a intors acasa barbatul, ce-i putem face noi?
— Nu-mi puteti face nimica, vorbi cu blandeta Vitoria fara sa ridice fruntea. Ca o femeie nacajita ce ma aflu, am venit la niste prietini sa-j intreb si sa-mi spuie, cand s-au despartit de Nechifor Lipan, ce vorbe au grait?
incotro l-au vazut ca se duce? Poate-a spus ceva din care as intelege unde sa-l caut. Bogza isi vari mainile in chimir si se uita induiosat la nevasta lui Lipan.
— Ce as putea sa-ti spun? zise el saltand din umeri. Pe drum, venind de la Dorna, ne-am inteles asupra vanzarii oilor. I-am numarat paralele. A dat o parte Cutui care-i de fata. Alta parte am dat eu. Ne-am despartit. Lipan inca arata graba mare.
— Dac-as putea sa stiu unde s-a intamplat asta suspina Vitoria.
— Vrai sa stii unde s-a intamplat asta? Pe drum.
— In care loc anume?
— Dumneata vrai sa stii cam multe, rase Calistrat. De unde vrai sa stiu eu chiar in ce loc? Pe cat tin minte, ne-am oprit la Crucea Talienilor.
— Si dupa ce i-ati platit, in care parte a apucat?
— Cum in care parte? S-a intors inapoi. S-a dus spre casa lui.
— Nu te supara, domnu Bogza, zise Vitoria. Am vrut sa stiu daca nu cumva a spus vreo vorba, ca ar avea de gand sa nu se intoarca acasa.
— Nu ma supar, nevasta, macar ca mie asemenea intrebari multe si marunte nu-mi plac. Poate ai cumva vreo banuiala, spune curat. Nu umbla imprejur ca o albina care tot vra sa impunga.
— Vai de mine si de mine, se impotrivi munteanca, facandu-si cruce, sa ma fereasca Dumnezeu sfantul de un gand rau, ori de o banuiala. Vrau sa stiu numai daca ati inteles de la dansul ceva.
— N-am inteles nimica, isi rasufla Bogza ramasita de suparare. I-am dat paralele si s-a dus in treaba lui.
— La Crucea Talienilor?
— Da. Precum am spus.
— Si oile erau trecute inainte?
— Ca totdeauna.
— Vra sa zica un cioban, ori un baci, nu l-a mai vazut. Putea sa-i lepede aceluia un cuvant. Vitoria ofta si ramase in aceeasi pozitie, cu fruntea plecata, incercand a sfredeli dusumeaua cu betisorul pe care-l luase de la crasma. Atunci, intra in vorba, cu oarecare nepasare, sotia lui domnu Iorgu Vasiliu, Se uita intai la portretele de pe pareti, apoi facu iar semn din geana, aratand inca o data prin asta ca ea nu poate fi partasa la vreo nebunie ori vreo prostie a unei femei straine.
— De la cel care nu stie, femeie, nu poti cere o caruta de vorbe. Bogza incepu a rade catra tigara pe care o rasucea si dadu din cap: Asa-i.
— O femeie iti poate spune mai multe. Un barbat tace. Dar poate or sti altii, cu care sotul dumnitale s-a vazut dupa aceea. Or fi crasmari la care a facut popas la intoarcere. Or fi poate din cei care au fost martori la invoiala si la numaratoarea banilor. Vitoria inalta domol fruntea. Bogza isi aprinse tigara, trase si dadu drumul pe nas fumului.
— Asa ca atata-i, incheie el. Ce am stiut si mi-am adus aminte, am spus. Poate Cutui sa mai stie ceva.
— Eu nu mai stiu nimica.
— Dac-a fost un cioban de fata, ii poti cere si-l poti intreba, starui nevasta lui domnu Vasiliu catra Vitoria.
Dac-a fost vreun om strain, poti sa te duci sa-l cercetezi, numai sa stim anume cine-i.
— Sa vedem, daca mi-oi aduce aminte, i-oi spune si asta primi Calistrat. Dar eu, femeie, mai degraba ma gandesc la alta. Sa nu fie saturat el de vechi, si sa fi cautat nou.
— Cum spui dumneata, domnu Calistrat?
— Si-a fi gasit alta femeie, ranji Bogza. Cei de fata zambira.
— Asta se poate, primi munteanca, zambind si ea palid, numai sa nu fie cea cu dintii ranjiti. Bogza pali si zvarli tigara. Urma o tacere. Femeile se indreptara spre usa.
— Domnu Bogza, vorbi din varful buzelor Vitoria, dumneata fii bun si nu te supara, ca unul care ai fost prieten cu Lipan. Eu voi mai trece pe la dumneavoastra. Daca va mai aduceti aminte de ceva, imi spuneti.
— Fie s-asa, raspunse Bogza. Te duci?
— Ma duc, ce sa fac? Musai sa-l caut, ca numai unul am. L-am cautat pe drumul mare, acuma am sa-l caut pe poteci, ori prin rapi. Sfanta Ana de la Bistrita are sa ma indrepte unde trebuie. Toata sara aceea Gheorghita a ramas ucenic la domnu Iorgu Vasiliu, iar sotia lui domnu Iorgu Vasiliu si cu Vitoria Lipan au stat la sfat in odaita punand la cale alte cercetari. Nevasta lui domnu Vasiliu s-a aratat foarte doritoare sa se duca in persoana la fata locului, acasa, atat la Bogza, cat si la Cutui, sa vada mai intai frumusetile lumii, s-al doilea sa cumpaneasca desteptaciunea cu frumusetea, sa vada care-s mai usoare. Daca nici prin femei nu se va putea scurma somnul barbatilor, vorba lor la betie, marturisire in mare taina incredintata numai nevestei apoi atuncea, unde-i intuneric sa lamureasca Dumnezeu. Mai mult decat e in stare, omul nu poate face.
— Lipan avea o vorba, grai Vitoria, cu privirea ei de vis.
