— Da, intocmai.
— Si i-ati dat banii?
— I-am dat banii. I-am numarat hartii de cate o mie si de cate o suta. Nevasta mortului statea umilita intr-un colt al odaii, cu capu-n vatra, cu coatele pe genunchi, cu fruntea in palme.
— Nici nu se poate altfel, zice ea incet, fara a se clinti. Gospodarii i-au numarat paralele. Celalalt sta la o parte s-a vazut.
— Care celalalt? se incrunta Bogza.
— Lasa-ne, femeie, hotari subprefectul. Nu incurca lucrurile.
— Eu nu le incurc. Eu vreau sa descurc pe acest crestin care nu-i vinovat cu nimica, se intoarse munteanca zambind catra Bogza. A fost unul strain, care a vazut cand s-au numarat banii. Acela trebuie cunoscut si urmarit.
— Dar n-a mai fost nici un strain, femeie, ti-am mai spus.
— Ba poate sa fi fost, se intoarse Bogza.
— Nu spun eu? Trebuie sa fi fost. Dumneata poate credeai ca vorbesc de domnu Cutui? Domnul subprefect se intarata putintel:
— Daca a fost, sa spuie omul. Cine a fost? il cunoaste?
— Nu cunosc, poate pentru ca sa stie Cutui.
— Nu stie nici el. De unde sa stie? Sa zicem ca i-au iesit hotii inainte si gata!
— Vezi? Atuncea de ce tot amesteci acel martor?
— Nu-l amestec, domnule subprefect. Dar noi muntenii avem obiceiul sa facem vanzarile cu martori, nu cu hartii scrise de domnii judecatori. Daca domnia voastra spuneti ca nu-i martor, eu tac. Atunci s-au scris hartii.
Dar la urma urmei nici de acestea nu era nevoie, caci domnu Bogza si domnu Cutui erau prietini buni cu domnu Nechifor Lipan. De aceea sa stiti, oameni buni, ca eu n-am venit pentru alta aici, decat sa va poftesc la inmormantarea oaselor care au mai ramas. Eu atata treaba mai am in aceste locuri si pe urma ma duc acasa, rugand stapanirea sa gaseasca ea pe faptas. Eu stiu ca domnu subprefect are sa-l gaseasca, asa ca, in privinta asta, n-am nici o grija. Dumneavoastra, ca buni gospodari, veti da toate deslusirile si veti ajuta cum veti putea. Iar la ingropaciune numaidecat sa veniti. Subprefectul isi batea nerabdator cizma cu varguta pe care o tinea in mana. Secretarul, la masuta lui, asculta, nestiind ce sa mai scrie. Vitoria se ridicase din locul ei,
incheindu-si sumaiesul. Pe dansa n-o mai interesa intru nimic cercetarea.
— Omul acesta al meu a fost vrednic gospodar, incheie ea, se cuvine sa-i faceti o asemenea cinste.
— Bine, se invoi, nedumerit, Bogza, putem sa venim, daca domnu subprefect socoate ca ne putem duce.
— Veniti cu tot cu nevestele dumneavoastra. Tare frumos va poftesc. Mani ii facem sotului meu petrecerea din urma. Merge si domnu subprefect.
— Eu?
— Da, se intelege. Parca acolo nu puteti sta de vorba, cum stati s-aici? Ba inca acolo domnu Bogza poate si-a aduce si mai bine aminte. Calistrat Bogza se scociori in chimir, scoase tabacherea, o deschise si-si rasuci o tigara groasa. Femeia puse mana pe clampa usii. Plictisit, subprefectul o astepta sa plece. I-ar fi poruncit sa se duca insa era un om cu sentimente delicate.
— Mai am eu ceva de spus, vorbi subtire femeia, dar las pe mani. Vorbim dupa aceea.
— Dupa care?
— Dupa ce astrucam pe Nechifor Lipan. El a spus ce avea de spus. Te-astept numaidecat, domnu Bogza.
— Bine, bine, raspunse gospodarul, tragand fum dupa fum din tigara-i groasa. Vitoria iesi. In odaia cealalta erau jandarmi. Cutui sta la o parte, pe o laita, si fuma si el dintr-o tigara tot asa de groasa ca a lui Bogza.
Munteanca zambi, oprindu-se:
— V-ati sfatuit sa va faceti tigarile la fel si-n aceeasi vreme? vorbi ea. Domnu Bogza te prepune pe dumneata.
— El? Ma prepune pe mine? tresari cu indarjire Ilie Cutui.
— Ce sa te prepuie? Ca ai fost de fata la numaratoarea banilor. Dar eu vorbeam de altcineva.
— Nu pricep ce spui dumneata, femeie, grai moale gospodarul, asezandu-se iar pe laita.
— Eu ziceam catra domnu subprefect ca trebuie sa mai fi-fost cineva de fata, care-a vazut banii, s-acela-i faptasul. Dar s-a dovedit ca n-a mai fost nimeni. Atuncea ar putea spune cineva ca, daca n-a fost marturie, nu s-au numarat bani. Daca n-are bani, cine sa-l ucida? Daca nu s-au numarat parale, n-are de ce sa se intoarca, trebuie sa se duca dupa oi.
— Cum nu s-au numarat parale? Ce vorbesti dumneata? Nu ti-am mai spus ca i le-am numarat sus pe munte, in popas?
— Stiu, domnu Cutui, eu nu vorbesc de asta, nu te supara.
— Cum nu vorbesti de asta? Atunci ce tot spui?
— Vorbesc si eu, rastalmacind si potrivind, ca lumea care n-are ce face si se amesteca in treaba asta a noastra. Dumneavoastra stiti mai bine decat oricine ce-a fost si aveti sa spuneti. Mortul a spus atata cat trebuie, domnu Ilie. Tot ce avea de spus a spus. Ce te uiti asa la mine? Acu mai ramane sa spuneti si dumneavoastra, si pe urma gata. Dupa asta, domnu subprefect a vedea ce-a mai face. Fiindu-mi nadejdea la ajutorul dumneavoastra, l-am rugat pe domnu Calistrat si te rog si pe dumneata, domnu Ilie, sa nu lasi asa pe un prietin. Acuma, dupa ce a fost aflat, sa veniti sa fiti fata cand l-om pune in locasul de veci.
— Cutui o asculta cu luare-aminte, privind intr-o parte.
— Cum ai spus?
— Sa vii, domnu Ilie. Vine si domnu Calistrat.
— Daca zice el ca vine, eu nu ma pun impotriva.
