Zenobia ]ns[ nu r[spunse. Se ]nchin[ larg de mai multe ori, bìgiund sf`r=itul rug[ciunilor =i, numai dup[ ce ispr[vi, strig[

la Glaneta=u, furioas[:

— O, tr[sni-te-ar s[ te tr[sneasc[, om nebun =i f[r[ Dumnezeu, c[ nu mai poate omul de tine nici s[-=i zic[ ocina=ele!

Ie=i tr`ntind =i blestem`nd. }n tind[ g[inile se cioc[neau =i c`rìau ner[bd[toare, iar c`nd Zenobia deschise u=a spre ograd[, n[v[lir[ afar[ parc-ar fi sc[pat din temni\[. Femeia le arunc[ c`\iva pumni de porumb, afurisind mereu pe Glaneta=u =i num[r`nd ]n g`nd g[inile care se zb[teau s[ ]nghit[ c`t mai repede =i c`t mai multe gr[un\e, ]n vreme ce coco=ul, ve=nic ne]ncrez[tor cu Zenobia =i ]ng[duitor fa\[ de consoartele sale, apuca doar din c`nd

]n c`nd c`te un bob. G[inile b[tr`ne se ghemuiau sfioase c`nd st[p`na se apropia =i le c[uta de ou, pe r`nd, spre marele necaz al coco=ului, care zb`rlea creasta amenin\[tor, se ferea c[lc`nd

\an\o= =i cotcod[cea clocotind de indignare...

Apoi c`nd fali\ele se ]mpr[=tiar[, Zenobia se sui ]n pode\ul cu f`n =i strig[ din capul sc[rii:

— Ionic[!... M[i Ionic[!... Scoal[, dragul mamii, s[ te duci s[ dobori iarba ceea, s[ nu ne pomenim c-o ploaie, s[ ne-o pr[p[deasc[!

— Bine, bine, las’ c[ m[ scol! morm[i fl[c[ul somnoros.

Zenobia nu-l mai cic[li. +tia bine c[ b[iatul, c`nd e vorba de munc[, nu se code=te =i nu leneve=te ca Glaneta=u.

47

Liviu Rebreanu

Ion dormea toat[ vara ]n podul cu f`n de deasupra grajdului. Astfel nu mai de=tepta din somn pe b[tr`ni c`nd venea el noaptea de pe uli\e, =-apoi mai auzea mereu =i pe Dumana, singura lor v[cu\[, ron\[ind sau rumeg`nd, sau sufl`nd aspru pe n[ri, pe c`nd alegea f`nul din ogrinjii ce-i punea d`nsul seara ]n iesle.

}=i birui repede lenea somnoroas[, se t`r] p`n[ la gura po-dului =i cobor] ]n ograd[.

Satul dormea. Numai c`te un coco= ]nt`rziat mai vestea ici-colo zorile. O cea\[ u=oar[, str[vezie plutea peste coperi=urile

\uguiate. Dealurile hotarului parc[ se leg[nau, tremur`ndu-=i porumbi=tile multe, lanurile pu\ine de grù =i de ov[z, ]n vreme ce v`rfurile ]mp[durite, negre =i nemi=cate vegheau odihna satului, ca ni=te capete de uria=i ]ngropa\i ]n p[m`nt p`n[-n g`t.

O adiere de v`nt, r[coritoare, p[trunse p`n[-n sufletul fl[c[ului, alung`ndu-i cele din urm[ r[m[=i\e de somn din oase.

}=i roti privirile prin ograd[, sc[rpin`ndu-se ]n ceaf[, ca =i c`nd s-ar fi g`ndit de ce s[ se apuce. Zenobia, ie=ind iar din cas[, se minun[:

— Vai de mine, b[iete, mi se pare c[ te-ai culcat ]n c[ma=a de s[rb[tori?

Ion se z[p[ci de p[rere de r[u, ]n vreme ce b[tr`na urm[

mai jalnic:

— Ferfeni\[ ai f[cut toate ]nfloriturile =i m[rgelu\ele, =i ai

]nnegrit-o de nu =tiu z[u cum am s-o scot din boal[!... Ba ai mai umplut-o =i de s`nge... Cu cine te-ai b[tut?

Fl[c[ul se uit[ cu b[gare de seam[ =i de-abia atunci v[zu c[ pieptul =i poalele c[m[=ii erau p[tate de s`nge.

— Cu George a lui Bulbuc, morm[i, drept r[spuns, =i intr[

]n tind[. }=i lep[d[ c[ma=a, se ]mbr[c[ ]n hainele de lucru,

]nc[l\[ opincile =i pe urm[ se sp[l[ pe obraji ]n P`rùl Doamnei care se v[rsa chiar l`ng[ casa lor ]n G`rla Popii.

Era gata de drum. Zenobia ]i pusese ]n traist[ un codru de pìne de m[lai, ni=te br`nz[ =i ceap[, toate ]nvelite ]ntr-o p`nz[tur[ curat[. Lùnd de sub grind[ tocul =i gresia, fl[c[ul 48

Ion

]ntreb[ pe Glaneta=u care se tot sucea =i se-nv`rtea c[ut`nd cine =tie ce:

— Dumneata te duci la notar la lucru?

— M-oi duce, c[ m-am tocmit de alalt[ieri, de c`nd a umblat dup[ oameni prin sat...

— Apoi bine... Numai s[ nu bei banii c[ trebuie s[-i str`ngem. Ca mìne ai s[ vezi c[ ]ncepe s[ umble iar din cas[

]n cas[ subprimarul cu straja dup[ bir, ad[ug[ Ion foarte a=ezat.

— Acu las[ c[ doar nici eu nu-s copil, f[cu Glaneta=u.

— Mi-ai pus de m`ncare, mam[? ]ntreb[ iar fl[c[ul, c`nt[rind traista.

— |i-am pus, =i la pr`nz oi veni =i \i-oi mai aduce, r[spunse Zenobia sufl`nd din r[sputeri ]n t[ciunii din vatr[ care f`=ìau, afumau =i nu se aprindeau deloc.

— S[ vii nesmintit s[ ]ntorci dumneata pologul, s[ nu m[

mai ]nt`rzii eu =i cu asta, altfel nu ispr[vesc cu cositul, c[

delni\a-i m[ricic[, murmur[ Ion ]nchin`ndu-se =i ie=ind.

— Umbl[ s[n[tos!

}n tind[ fl[c[ul ]=i lu[ coasa din cui, ag[\[ traista ]n coas[

=i coasa pe um[r, =i porni. Trecu repede pe dinaintea casei

]nv[\[torului Herdelea, care dormea dus[, ]n vreme ce g[inile

]n cote\ul de l`ng[ gard s[reau, c`rìau =i se sf[deau. Merse pe =oseaua r[venit[ de rou[ p`n[ unde se desparte drumul cel vechi, apoi coti ]n dreapta =i sui ]ncet pe o c[rare lin[, printre porumbi=ti care mai late, care mai ]nguste, desp[r\ite de r[zoare crescute cu iarb[ gras[. P[=ea gr[bit s[ ajung[ mai cur`nd, s[ apuce a cosi o bucat[ c`t mai zdrav[n[ ]nainte de r[s[ritul soarelui, c[ci iarba umed[ se taie mai bine =i mai lesne.

Hotarul era ]nc[ pustiu. Doar pe Simion Lungu ]l g[si cosind de zor ]n livada ce o \inea cu arend[ de la Avrum, l`ng[ o hold[

de ov[z a lui Vasile Baciu. Trec`nd, ]i strig[ ]n loc de bine\e:

— Harnic, harnic!

Simion mai trase c`teva brazde, pe urm[ se opri s[-=i as-cut[ coasa =i r[spunse lui Ion, care se dep[rtase de-a binelea,

]nc`t nici nu-l mai auzi: