Ion
st[p`ni s[ nu treac[ pe la Avrum, s[ vad[ ce se mai petrece?
La cin[ familia Herdelea dezb[tuse am[nun\it ]nt`mplarea =i cu to\ii c[zuser[ de partea lui Ion, =i pentru c[ li-era vecin, =i pentru c[ feciorul Glaneta=ului era mai de=tept dec`t to\i fl[c[ii din Pripas. Discu\ia o ]ncheiase Titu, declar`nd grav:
— Bine-ar face s[-i trag[ o sf`nt[ de b[taie!
Dar n-a spus cui s[-i trag[ =i nimeni din cas[ nu l-a mai
]ntrebat, c[ci se f[cuse t`rziu =i pe to\i ]i cuprinsese somnul, iar ]nv[\[torul chiar adormise ]mbr[cat ]n timpul convorbirii.
Dup[ ce s-a culcat toat[ familia, Titu s-a a=ezat s[ lucreze, pentru tat[l s[u, la ni=te registre de ]nscriere. A lucrat ce-a lucrat, pe urm[ nu =i-a mai putut opri ner[bdarea. +i, cum tutunul ]i era pe ispr[vite, =i-a luat p[l[ria =i s-a dus glon\ la c`rcium[.
D[du m`na cu Avrum, cum obi=nuia totdeauna c`nd lua ceva pe datorie, ceru un tutun, ]i spuse s[-l treac[ la cont =i apoi, ca s[ mai poat[ z[bovi, vorbi cine =tie ce cu ovreiul, tr[g`nd cu ochiul spre mesele fl[c[ilor. }l rodea s[ ]ntrebe ce s-a mai ]nt`mplat, dar se sfia. Ce-ar zice oamenii s[ afle c[ el se intereseaz[ de h`rjonelile pra=c[ilor? }n sf`r=it porni m`ngìndu-se cu g`ndul c[ nu se poate s[ fi fost nici o
]nc[ierare de seam[, altfel n-ar fi to\i ]mpreun[.
Trec`nd pe l`ng[ masa lui Ion, z`mbi prietene=te. Fl[c[ul se scul[ ]n picioare =i-i zise respectuos, ]ntinz`ndu-i un pahar de rachiu:
— F[ bine, domni=orule, =i ]nchin[ cu noi un p[h[ru\!
Titu se codi pu\in, mai mult de ochii lumii, c[ci prilejul i se p[ru bun s[ afle c`te ceva. A=tept[ deci s[ st[ruiasc[ =i ceilal\i,
=i atunci lu[ paharul =i-l ridic[ ]n sus ]n semn c[ vrea s[ ]nchine. Ion strig[ deodat[ poruncitor s[ se fac[ t[cere, =i toate glasurile se stinser[ ]ntr-o clipire. Domni=orul ]ns[ acuma se z[p[ci, nefiind me=ter ]n hiritisirile lungi =i ceremonioase care plac \[ranilor.
— S[ tr[ie=ti, Ioane!... S[ tr[i\i cu to\ii =i... noroc! zise d`nsul, dup[ o pauz[, cu vocea r[gu=it[ u=or de emo\ie.
39
Liviu Rebreanu
B[u =i d[du ]napoi paharul, abia st[p`nindu-=i un fior de grea\[. Ion ]i r[spunse cu o ]nchinare foarte iscusit[, dar acoperit[ de g[l[gia care re]ncepuse. Titu ]i ]ntinse m`na:
— Noapte bun[, Ionic[, =i mul\umesc!
— Mul\umim noi de cinste, domni=orule! f[cu fl[c[ul petrec`ndu-l p`n[ afar[.
}n fa\a c`rciumii, pe prisp[ =i ]n uli\[, p`lcuri-p`lcuri de oameni ]nchinau, povesteau sau se sf[deau. Fete mai curioase
=i copii mai neostoi\i c[scau gura pe la ferestrele dinspre gr[din[, lipindu-=i nasul de geamuri. Macedon Cerceta=u, mort de beat, comanda milit[re=te, tol[nit ]n marginea =an\ului, de vuia satul.
— Ai v[zut ce mi-a f[cut badea Vasile, domni=orule? zise Ion ]ncetinel, s[ nu-l aud[ =i al\ii.
— Da, =i-\i spun drept, m-am mirat cum ai putut sta a=a, cu mìnile ]n s`n, r[spunse Titu cl[tin`nd din cap.
— Ce puteam face, domni=orule? =opti Ion scr`=nind din\ii.
Dac[-i plesneam, poate-l omoram =i ]nfundam temni\ele...
+-apoi, vezi dumneata, nu-i de vin[ cine face, ci de vin[-i cine-l pune s[ fac[!...
Titu se apropie s[ nu piard[ cumva vreo =oapt[. Iar fiindc[
Ion t[cu, ]l scormoni:
— Z[u, m[? Adic[ tu crezi c[ l-a pus cineva?
— L-a pus, pot s[ jur pe sf`nta cruce... Dumneata nu =tii c[
vrea s[ dea pe Ana dup[ George a lui Toma Bulbuc.
— Aa? Dup[ George?
— Vezi bine c-a=a. Doar mereu o spune ]n gura mare, s-aud[
to\i cìnii... Apoi amu vezi =i dumneata cine-i de vin[...
Titu, ca s[-l ]nt[r`te, ]l mulcomi:
— Bine, dar poate c[ George nu l-o fi ]ndemnat s[...
Ion, c[tr[nit, ]l ]ntrerupse:
— Vai de mine, domni=orule, cum po\i gr[i a=a? C[ doar eu =tiu bine c[ George nu m[ sufer[ ca sarea-n ochi... Nu =tii dumneata cum umbl[ d`nsul dup[ Ana, =i ]nc[ de c`nd? Anu\a nu-l vrea, c[ nu-i place, =i-apoi el cat[ s[ se r[zbune pe mine...
40
Ion
