R[mase ]nc`rcit ]n buruienile murdare, ]nconjurat de unii fl[c[i ce s[riser[ s[-l ajute. Ni=te femei pornir[ s[ \ipe, b[rba\ii
]njurau, iar copila=ul lui Simion Lungu, speriat de g[l[gia care se ]nte\ea mereu, sc[p`nd sf`rcul \`\ei din gur[, ]ncepu s[
zbiere. Ilie Onu se c[znea s[ rup[ un l[tunoi dintr-un gard de peste drum ca s[ crape capul lui Ion, url`nd furios:
— Aesta-i uciga=, oameni buni, aesta-i ho\!...
Ion era mul\umit acuma =i r[corit, =i nu se mai sinchisea de nimic. St[tea sprijinit ]n par, ciob[ne=te, privind triumf[tor
=i amenin\[tor, dac[ cumva ar mai ]ndr[zni cineva s[-l supere.
Smucind la l[tunoi, Ilie ]=i ast`mp[r[ m`nia =i apoi ]mpreun[ cu al\i fl[c[i luar[ pe bra\e pe George =i-l duser[ acas[, suduind care de care mai n[prasnic. }n urma lor mergeau o mul\ime de femei sp[im`ntate =i c`\iva copii ]nt`zia\i pe uli\[...
Pe cer se ivise o jum[tate de lun[ luminoas[ =i rece, argint`nd =oseaua =i v`rfurile pomilor...
9
Ceilal\i fl[c[i se str`nser[ ]n jurul lui Ion, privindu-l cu respect =i arunc`ndu-i c`te o vorb[ glumea\[ prin care voiau s[-i arate prietenia =i admira\ia. Ar mai fi avut poft[ de petrecere, dar \iganii o =terseser[ ]n vremea b[t[ii, iar ]n u=a lui Avrum zadarnic b[tur[, c[ci nu se deschise. Mai povestir[ un r[stimp
]n fa\a cr`=mei, pe urm[ se ]mpr[=tiar[, unii pe-acas[, al\ii pe la dr[gu\e... Ion zv`rli parul ]n gr[dina ovreiului =i porni spre cas[, agale, mul\umit, ca dup[ o isprav[ bine f[cut[. Trecea pe dinaintea casei lui Vasile Baciu, a treia de la c`rcium[. Se 43
Liviu Rebreanu
opri g`ndindu-se s[ intre la Ana. Se sim\ea doar acum r[zbunat
=i mai vrednic. Dar ]=i zise c[ fata poate nu =tie ce vitejie a s[v`r=it d`nsul adineaori, iar s[-i spun[ el, nu i se p[rea potrivit. Mai bine s[ afle ea de la al\ii =i s[-l doreasc[ mai mult.
Se uit[ ]ns[ lung la casa nou[, ascuns[ ]n umbra celor trei meri b[tr`ni din gr[dini\[, la ferestrele negre ca ni=te ochi somnoro=i, la ograda larg[, la grajdurile adormite, la poarta de sc`nduri cu st`lpi ]nal\i, =i ]l cuprinse o bucurie ca =i cum acuma toate acestea ar fi ale lui.
}n dosul porti\ei Ana p`ndea cu inima c`t un purice. Auzise larma de la Avrum =i se strecurase afar[, b[nuind c[ Ion, de sup[rare, trebuie s[ fi st`rnit vreo pozn[. }i tremura sufletul s[ nu i se ]nt`mple ceva. Ar fi ie=it ]n uli\[, dar ]i era fric[ s[ nu sc`r\ìe porti\a =i s[ se trezeasc[ tat[l s[u, care sfor[ia pe prisp[
de c`nd ]l aduseser[ acas[ oamenii de la hor[. V[zu apoi cum
]l duceau pe George =i-=i f[cu cruce, mul\umit[ c[ cel zdrobit nu era Ion. Acum ]l a=tepta pe el, mi=cat[ de m`ndrie =i parc[
sim\ind cum ]i cre=te ]n inim[ iubirea st[p`nitoare, iubirea care pecetluie=te soarta oamenilor. Sim\irea aceasta o ]nfiora =i ]n aceea=i vreme ]i aprindea toate taini\ele sufletului... Pe urm[ ]l auzi apropiindu-se. Pe urm[ ]l v[zu oprindu-se. Vru s[-l cheme ca s[ se arunce ]n bra\ele lui v`njoase =i ocrotitoare, =i totu=i nu se putu clinti. Pe urm[ c`nd el nu se urni, se ]nfrico=[, ]=i fr`nse mìnile =i =opti dr[g[stoas[, rug[toare, cu buzele uscate =i at`t de ]ncet c[ singur[ nu-=i auzi glasul:
— Ionic[!... Ionic[!... Ionic[!...
Ion ]ns[ ]=i relu[ calea, fluier`nd =i p[=ind mai ap[sat. Cizmele lui boc[neau pe uli\a colbuit[, iar uneori potcoavele z[ng[neau izbind vreo piatr[...
C`nd ajunse aproape de cas[, Ion se pomeni din urm[
cu ni=te pa=i foarte gr[bi\i. Era Titu care alerga g`fìnd. Nu avusese norocul s[ vad[ b[taia =i era nem`ngìat. Se plicti-sise plimb`ndu-se de colo p`n[ colo, mereu prin fa\a c`rciumii =i, ]n cele din urm[, ca s[-i treac[ mai u=or vremea, se duse p`n[ la r[scrucea din celalt cap[t al satului.
44
Ion
Acolo a auzit zgomotul ]nc[ier[rii. +i-a iu\it pa=ii c`t a putut, dar p`n[ s[ soseasc[ la Avrum se mulcomise tot =i n-a mai g[sit \ipenie de om.
— Ei, ce-a fost, Ioane? ]ntreb[ d`nsul frec`ndu-=i mìnile.
— Nimic, murmur[ fl[c[ul lini=tit. M-am r[corit oleac[...
Mai mult nu putu smulge dintr-]nsul Titu, oric`t ]l descusu.
Se desp[r\ir[ zic`ndu-=i ]n acela=i timp:
— Noapte bun[!
Coco=ii porneau s[ vesteasc[ miezul nop\ii...
45
CUPRINS
Liviu Rebreanu
Capitolul II
Z V ~ R C O L I R E A
1
O lumin[ cenu=ie, tulbure privea pe ferestre c`nd se trezi Glaneta=u. Din dep[rtare se auzi un cucurigu slab, pierdut =i r[gu=it. Peste o clip[ altul, mai aproape, r[spunse sub\ire =i t[ios. Pe urm[ altele, din ce ]n ce mai apropiate =i mai \an\o=e, p`n[ ce o b[taie surd[ din aripi, ]n tind[, urmat[ de un c`ntec de coco=, poruncitor, gros, sf`r=indu-se ]ntr-un c`rìt vesel, cutremur[ toat[ c[su\a, ]nc`t Glaneta=u tres[ri de spaim[ =i-=i f[cu cruce.
— Bat[-te Dumnezeu, coco= nebun! murmur[ b[tr`nul mai zv`rcolindu-se pu\in ]n pat p`n[ s[ se dezmeticeasc[ bine.
