— Acu m[ duc, c[ m-o fi a=tept`nd tata...

— Du-te, du-te, zise Ion simplu.

Ana porni pe c[rare la deal. Dup[ c`\iva pa=i mai ]ntoarse capul, cu un z`mbet bl`nd pe buze, care ]ns[ pe Ion ]l f[cu s[ se g`ndeasc[

iar[=i mai ursuz: „Tare-i sl[bu\[ =i ur`\ic[, s[raca de ea!...“

R[mase cu ochii pe urmele ei p`n[ ce disp[ru la o cotitur[.

+i v[z`nd-o cum se leg[na ]n mers, ca o trestie boln[vicioas[, 56

Ion

f[r[ vlag[, sl[b[noag[, avu o tres[rire =i o p[rere de r[u: „Uite pentru cine rabd oc[ri =i sud[lmi!“

}ncremeni a=a un r[stimp. Dar deodat[ ]=i reveni, scutur[ din cap, ca =i c`nd s-ar ]nc[p[\`na s[-=i lepede o sl[biciune, =i-=i zise aspru: „M[ mole=esc ca o bab[ neroad[. Parc[ n-a= mai fi

]n stare s[ m[ scutur de calicie... Las’ c[-i bun[ Anu\a! A= fi o n[t[flea\[ s[ dau cu piciorul norocului pentru ni=te vorbe...“

D[du s[ se ]ntoarc[ la coas[, c`nd un glas pl[cut r[sun[ la spatele lui:

— Leneve=ti, leneve=ti?

}i pieri din suflet toat[ fr[m`ntarea v[z`nd pe Florica, cu fa\a rumen[, plin[ =i z`mbitoare, apropiindu-se sprinten[ ca o ispit[. B`lbì z[p[cit de mul\umire:

— M-am odihnit oleac[... A trecut pe aici Ana lui Vasile Baciu =i...

}=i curm[ glasul brusc, ]nt`lnind ]ntristarea ce r[s[rise ]n ochii fetei. }i p[ru r[u c[ n-a t[cut =i vru s-o dreag[, f[c`nd un pas ca s[ schimbe vorba. Florica ]ns[ nu-i mai d[du r[gaz s[

]nceap[ =i-i zise cu imputare:

— Am v[zut... Cum s[ nu v[ fi v[zut... C[ doar nu-s oarb[...

Umbli dup[ ea ca arm[sarul dup[ iepe... M[ mir c[ nu \i-e ru=ine...

Ion ]ncerc[ s[ r`d[. Nu izbuti, dar r[spunse cald, m`ng`-

ind-o din ochi:

— Nu vezi tu cum e lumea azi, Florico?... Vai de sufletul meu... Crede-m[! }n inima mea ]ns[ tot tu ai r[mas cr[ias[...

Ochii fetei se umplur[ de lacrimi ]ng[im`nd:

— Te faci de r`sul lumii ca s-o iei pe ea...

Fl[c[ul t[cu. Apoi oft[. Clocotea. F[r[ s[ mai scoat[ o vorb[, o lu[ ]n bra\e, o str`nse s-o ]n[bu=e =i o s[rut[ pe gur[

cu o patim[ s[lbatic[. Fata se zv`rcolea, dar cu fiece mi=care se lipea mai tare de pieptul lui =i, printre s[rut[ri, murmura:

— Ionic[... las[-m[... Te v[d oamenii... Las[-m[... Te v[d...

oamenii...

— A=a munce=ti tu, dragul mamii? strig[ ]n clipa aceea Zenobia care venea cu m`ncarea, gr[bit[ =i sup[rat[.

57

Liviu Rebreanu

Tinerii se desp[r\ir[ ]ndat[. Florica, ro=ie foc de ru=ine, de-abia putu ]ng`na c`teva vorbe =i se f[cu nev[zut[ printre delni\e. Ion ]ns[, ca s[-=i ascund[ z[p[ceala, se r[sti la m[-sa:

— C[ =i dumneata, z[u, vii c-o falc[-n cer =i cu una-n p[m`nt, parc[ eu a= sta toat[ ziua cu mìnile-n s`n! Mai bine veneai mai devreme, c[ vezi bine c[ soarele-i ]ntr-amiezi =i pologul s-a uscat ca h`rtia...

3

Ana ajunse ]n deal g`fìnd.

Vasile Baciu ]mpreun[ cu doi lucr[tori coseau din r[sputeri, schimb`nd doar din c`nd ]n c`nd c`te-o vorb[.

— Ai venit? ]ntreb[ Vasile cam moroc[nos, v[z`nd pe Ana.

Ar fi vrut s[ mai fi ]nt`rziat cu m`ncarea, s[ poat[ oamenii s[ lucreze mai mult p`n[-n pr`nz, c[ tot ]i pl[tea destul de scump.

Era un b[rbat silitor Vasile Baciu c`nd se g[sea ]n toane bune. A avut o via\[ grea =i plin[ de trud[, dar s-a \inut totdeauna printre frunta=i. P[rin\ii nu i-au dat dec`t sufletul dintr-

]nsul. S-a ]nsurat cu o fat[ bogat[ =i ur`t[, dar a iubit-o ca ochii din cap, c[ci ea ]i ]ntruchipa p[m`nturile, casa, vitele, toat[

averea care-l ridicase deasupra nevoilor. Bog[\ia ]i deschisese mai mare dragostea de munc[. R`vna de a agonisi ]i puse st[p`nire pe suflet. }i era fric[ mereu c[ un tr[snet din senin ]i va zdrobi toat[ truda vie\ii. Trei copii, cei dintì, ]i muriser[

]nainte de a ]mplini un an de zile. Ana a fost al patrulea. }n urma ei au mai venit doi, dar f[r[ zile... Vasile Baciu n[d[jduia mereu un b[iat. }n cele din urm[ a sosit, dar ]nc[p[\`n`n-du-se s[ intre ]n lumea necazurilor cu picioarele ]nainte, a st`rnit numai jale =i nenorocire. Moa=a satului, care era chiar mama femeii, a ]ncercat toate desc`ntecele =i buruienile. Zadarnic.

O s[pt[m`n[ ]ncheiat[ casa a tremurat de gemete =i vaiete.

Atunci Vasile s-a repezit de a chemat pe doctorul Filipoiu din Armadia. Cum a v[zut-o, doctorul s-a crucit =i, dup[ ce i-a oc[r`t pe to\i pentru c[ nu l-au ]n=tiin\at mai devreme, le-a 58

Ion

spus c[ acuma e prea t`rziu, c[ femeia a ]nceput s[ se

]nvine\easc[, apoi c[ numai Dumnezeu face minuni =i c[ ar fi trebuit s-o duc[ la spital, ]n Bistri\a, s[-i scoat[ copilul prin burt[. Baciu i-a pl[tit un zlot de argint =i l-a ]ntors acas[ cu c[ru\a. P`n[ s[ vie d`nsul, femeia =i-a dat sufletul. Copilul a mai mi=cat ]ntr-]nsa vreo dou[ ceasuri, ]nc`t moa=a era c`t pe-aci s[-l ]n\epe cu un ac, s[ nu se ]nt`mple cumva s[-l

]ngroape de viu, s[ se fac[ moroi =i s[ vie din cealalt[ lume s[

sp[im`nte oamenii... }mpreun[ cu nevasta, Vasile Baciu a

]nmorm`ntat o parte din sufletul s[u propriu. }i sl[bi pofta de munc[, parc[ n-ar mai avea pentru cine s[ se osteneasc[. }i r[m[sese o m`ngìere ]n Ana, care sem[na cu m[-sa, dar ]n acela=i timp o =i ura, fiindc[ din pricina unui copil s-a tras moartea femeii ce-i fusese reazemul vie\ii. C[ut[ s[-=i ]nece jalea ]n rachiu. +i, deoarece c`nd era beat uita tot, se ]mb[ta din ce ]n ce mai des. Inima i se ]n[crise ca o pung[ de piele ars[. Ce agonisea acuma d[dea pe b[utur[. Se f[cea zi cu zi mai d`rz. Numai mo=ia ]i mai era drag[ ca odinioar[. }l durea g`ndindu-se c[ va trebui s-o ciop`r\easc[ spre a potrivi zestre Anei la m[riti=. Se fr[m`nta deseori s[ g[seasc[ vreun chip de a nu da nimic c`t va tr[i d`nsul. George al Tomii Bulbuc i se p[rea singurul care ar putea lua fata, a=tept`nd zestrea p`n[

la moartea lui. Ana nu se ]mpotrivea pe fa\[. Asta ]l c[tr[nea mai r[u. }n Ion sim\ea un vr[jma=. Cum a fost d`nsul ]n tinere\e, a=a e feciorul Glaneta=ului azi. }i vrea averea. De aceea fierbea de ur[ chiar numai v[z`ndu-l. +i ura i se rev[rsa asupra Anei mai aprig[, pentru c[ ea era mai aproape de sufletul lui...