Din =osea =i de la marginea satului ]ncepea coasta lin[ cu sute de parcele, unele galbene, altele verzi, altele cenu=ii,
]nv[lm[=ite =i ]ncurcate, \intuite ici-colo cu c`te un p[r sau m[r p[dure\. Urc[ ]ncet p`n[ la p[durea V[r[rei, din care de-abia se vedea de aici o dung[ liliachie, cobor`nd din ce ]n ce mai groas[ =i mai ]ntunecat[ spre Jidovi\a, p`n[ se ple=uve=te
=i se schimb[ ]n lanuri de grù =i de porumb... Dincolo de P`rùl Dracului se ]nal\[ Z[hata, mai piezi=[, mai ]ngust[, cu multe c`nepi=ti, adumbrit[ toat[ de P[durea Fulgerat[ care merge p`n[ la P[uni= =i p`n[ la S[scu\a, dar f[r[ s[ treac[ peste
=osea. Peste drum, ]n zare, alb[stre=te P[durea Sp`nzuratului, unde se zice c-ar fi fost sp`nzur[tori pe vremea revolu\iei, dar care \ine de satul S[scu\a. M[gura Cocorilor ]ns[ e a prip[senilor. Mai poart[ =i azi ]n v`rf o c[ciul[ zdrav[n[ de p[dure, dar trupul i-e l[zuit, arat =i sem[nat. Tocmai la picioarele M[gurii se ]n=ir[ casele din Uli\a Mare... Apoi vin La-zurile, de la P`rùl Doamnei p`n[ la hotarul S[r[cu\ei =i p`n[
la P[durea Domneasc[ ce se coboar[ pe \[rmul Some=ului ]ntre Jidovi\a =i Armadia...
53
Liviu Rebreanu
Sub s[rutarea zorilor tot p[m`ntul, crestat ]n mii de fr`nturi, dup[ toanele =i nevoile at`tor suflete moarte =i vii, p[rea c[
respir[ =i tr[ie=te. Porumbi=tile, holdele de grù =i de ov[z, c`nepi=tile, gr[dinile, casele, p[durile, toate zumzeau,
=u=oteau, f`=ìau, vorbind un grai aspru, ]n\eleg`ndu-se ]ntre ele =i bucur`ndu-se de lumina ce se aprindea din ce ]n ce mai biruitoare =i roditoare. Glasul p[m`ntului p[trundea n[valnic
]n sufletul fl[c[ului, ca o chemare, cople=indu-l. Se sim\ea mic
=i slab, c`t un vierme pe care-l calci ]n picioare, sau ca o frunz[
pe care v`ntul o v`ltore=te cum ]i place. Suspin[ prelung, umilit
=i ]nfrico=at ]n fa\a uria=ului:
— C`t p[m`nt, Doamne!...
}n acela=i timp ]ns[ iarba t[iat[ =i ud[ parc[ ]ncepea s[ i se zv`rcoleasc[ sub picioare. Un fir ]l ]n\epa ]n glezn[, din sus de opinc[. Brazda culcat[ ]l privea neputincios[, biruit[, umpl`ndu-i inima deodat[ cu o m`ndrie de st[p`n. +i atunci se v[zu cresc`nd din ce ]n ce mai mare. V`jìturile stranii p[reau ni=te c`ntece de ]nchinare. Sprijinit ]n coas[, pieptul i se umfl[, spinarea i se ]ndrept[, iar ochii i se aprinser[ ]ntr-o lucire de izb`nd[. Se sim\ea at`t de puternic ]nc`t s[ domneasc[ peste tot cuprinsul.
Totu=i ]n fundul inimii lui rodea ca un cariu p[rerea de r[u c[ din at`ta hotar el nu st[p`ne=te dec`t dou[-trei cr`mpeie, pe c`nd toat[ fiin\a lui arde de dorul de a avea p[m`nt mult, c`t mai mult...
Iubirea p[m`ntului l-a st[p`nit de mic copil. Ve=nic a piz-muit pe cei boga\i =i ve=nic s-a ]narmat ]ntr-o hot[r`re p[tima=[: trebuie s[ aib[ p[m`nt mult, trebuie! De pe atunci p[m`ntul i-a fost mai drag ca o mam[...
C`nd a umblat la =coala din sat a fost cel mai iubit elev al
]nv[\[torului Herdelea, care mereu i-a b[tut capul Glaneta=ului s[ dea pe Ion la =coala cea mare din Armadia, s[-l fac[ domn.
Glaneta=u s-a =i ]nvoit p`n[ ]n cele din urm[, mai ales c[ toat[
treaba n-avea s[-l coste multe parale. Doar c[r\ile, pe care le putea lua vechi, =i taxa de ]nscriere, vreo trei zlo\i. Ba Herdelea 54
Ion
a alergat =i s-a zb[tut p`n[ ce l-au iertat =i de cei trei zlo\i, fiindc[ b[iatul era silitor =i cuminte. De gazd[ n-avea nevoie.
Copilul putea merge la =coal[ ]n fiecare diminea\[, s[-=i duc[
merinde pentru amiaz[, iar seara s[ se ]ntoarc[ acas[; din Pripas p`n[ ]n Armadia e o plimbare de o jum[tate de ceas... Dup[
dou[ luni de ]nv[\[tur[ ]ns[ Ion n-a mai vrut s[ se duc[ la =coala cea mare. De ce s[-=i sfarme capul cu at`ta carte? C`t ]i trebuie lui, =tie. +i apoi i-e mai drag s[ p[zeasc[ vacile pe c`mpul ple=uv, s[ \ie coarnele plugului, s[ coseasc[, s[ fie ve=nic ]nso\it cu p[m`ntul... +i Glaneta=u, pe c`t de greu l-a dat la liceu, tot at`t de lesne s-a ]mp[cat s[ nu mai urmeze; doar de cei c`\iva zlo\i arunca\i pe c[r\i ]i p[rea r[u. Mai bine s[-i fi b[ut dec`t s[-i fi b[gat ]n alte bazaconii nefolositoare. Ion ]ns[ nu s-a desp[r\it de tot nici de ele. Le-a p[strat =i-n s[rb[tori le-a citit =i r[scitit p`n[ li s-au ferfeni\it foile. Iar mai t`rziu mereu cerea ]nv[\[torului ba c[r\i de pove=ti, ba c`te o gazet[ veche, s[ se desfete...
Acuma Ion cosea din r[sputeri. Brazdele se pr[v[leau, drepte, grele, mirositoare. C`nd r[s[ri soarele, ro=u =i somnoros, Ion sim\ea o amor\eal[ u=oar[ ]n =ale =i degetele parc[ i se ]ncle=tau pe codori=tea coasei. Se ]ndrepta din spinare la cap[tul brazdelor, =tergea t[i=ul cu =omoioage de iarb[ moale, ]l atingea cu gresia, r[sufla greu =i iar se a=eza pe lucru.
Oboseala ]l ]nt[r`ta ca o patim[. Munca ]i era drag[, oric`t ar fi fost de aspr[, ca o r`vn[ ispititoare.
Soarele urca mereu pe cer, culeg`nd, cu razele-i calde, stropii de rou[ de pe c`mpuri, ]nvior`nd din ce ]n ce v[zduhul.
Pretutindeni pe hotar oamenii, ca ni=te g`ndaci albi, se tru-deau ]n sfor\[ri vajnice spre a stoarce roadele p[m`ntului.
Fl[c[ului ]i curgea sudoarea pe obraji, pe piept, pe spate, iar c`te un strop de pe frunte i se prelingea prin spr`ncene =i, c[z`nd, se fr[m`nta ]n hum[, ]nfr[\ind, parc[, mai puternic omul cu lutul. }l dureau picioarele din genunchi, spinarea ]i ardea =i bra\ele ]i at`rnau ca ni=te poveri de plumb.
}nspre pr`nzul cel mic, oprindu-se s[-=i =tearg[ sudorile care-i \`=neau acum din s`ngele ]ncins de dogoarea soarelui, 55
Liviu Rebreanu
iar se uit[ ]n vale, spre sat. Deodat[ fa\a i se ]nsenin[ de bucurie. Pe c[rare suia ]ncet Ana, cu un co= pe care-l muta mereu dintr-o m`n[ ]n cealalt[.
— Uuu, m[ Anu\oooo! strig[ Ion, uit`nd ]ntr-o clipire osteneala =i fierbin\eala.
Fata, cam departe, ridic[ fruntea, ]l v[zu =i r[spunse cu glas sub\ire ca o a\[:
— Uuu, m[ Ionic[[[!...
Ion ]i ie=i ]nainte la cap[tul dinspre c[rare al locului. Obrajii Anei erau ]mbujora\i de c[ldur[ =i umezi de n[du=eal[. Puse co=ul jos =i zise ]ncet:
— Duc de m`ncare tatii... A ie=it cu doi oameni s[ taie iarba din deal.
