Ion o privea =i, f[r[ s[ vrea, se g`ndea: „C`t e de sl[bu\[ =i de ur`\ic[!... Cum s[-\i fie drag[?...“
Fata ]ns[, cu ochii ]n p[m`nt, vorbi dojenitoare =i cu imputare ]n glas:
— N-ai venit asear[... +i te-am a=teptat p`n[ dup[ miezul nop\ii...
— Am fost nec[jit r[u, Anu\o, =tii bine... Ai v[zut doar ce ru=ine mi-a f[cut badea Vasile?...
— Parc[ tu nu-l =tii pe d`nsul cum e la be\ie?...
Apoi, dup[ o t[cere scurt[, ad[ug[:
— +i te-ai r[zbunat pe George...
— C[ George-i cu vicle=ugul, ehe! f[cu repede Ion cu o lucire at`t de stranie ]n c[ut[tur[ ]nc`t Ana se cutremur[.
Mai st[tur[ c`teva clipe, f[r[ s[ mai vorbeasc[ =i chiar f[r[
s[ se priveasc[. Pe urm[ fata, z[p[cit[, ]=i lu[ co=ul, zic`nd:
— Acu m[ duc, c[ m-o fi a=tept`nd tata...
— Du-te, du-te, zise Ion simplu.
Ana porni pe c[rare la deal. Dup[ c`\iva pa=i mai ]ntoarse capul, cu un z`mbet bl`nd pe buze, care ]ns[ pe Ion ]l f[cu s[ se g`ndeasc[
iar[=i mai ursuz: „Tare-i sl[bu\[ =i ur`\ic[, s[raca de ea!...“
R[mase cu ochii pe urmele ei p`n[ ce disp[ru la o cotitur[.
+i v[z`nd-o cum se leg[na ]n mers, ca o trestie boln[vicioas[, 56
Ion
f[r[ vlag[, sl[b[noag[, avu o tres[rire =i o p[rere de r[u: „Uite pentru cine rabd oc[ri =i sud[lmi!“
}ncremeni a=a un r[stimp. Dar deodat[ ]=i reveni, scutur[ din cap, ca =i c`nd s-ar ]nc[p[\`na s[-=i lepede o sl[biciune, =i-=i zise aspru: „M[ mole=esc ca o bab[ neroad[. Parc[ n-a= mai fi
]n stare s[ m[ scutur de calicie... Las’ c[-i bun[ Anu\a! A= fi o n[t[flea\[ s[ dau cu piciorul norocului pentru ni=te vorbe...“
D[du s[ se ]ntoarc[ la coas[, c`nd un glas pl[cut r[sun[ la spatele lui:
— Leneve=ti, leneve=ti?
}i pieri din suflet toat[ fr[m`ntarea v[z`nd pe Florica, cu fa\a rumen[, plin[ =i z`mbitoare, apropiindu-se sprinten[ ca o ispit[. B`lbì z[p[cit de mul\umire:
— M-am odihnit oleac[... A trecut pe aici Ana lui Vasile Baciu =i...
}=i curm[ glasul brusc, ]nt`lnind ]ntristarea ce r[s[rise ]n ochii fetei. }i p[ru r[u c[ n-a t[cut =i vru s-o dreag[, f[c`nd un pas ca s[ schimbe vorba. Florica ]ns[ nu-i mai d[du r[gaz s[
]nceap[ =i-i zise cu imputare:
— Am v[zut... Cum s[ nu v[ fi v[zut... C[ doar nu-s oarb[...
Umbli dup[ ea ca arm[sarul dup[ iepe... M[ mir c[ nu \i-e ru=ine...
Ion ]ncerc[ s[ r`d[. Nu izbuti, dar r[spunse cald, m`ng`-
ind-o din ochi:
— Nu vezi tu cum e lumea azi, Florico?... Vai de sufletul meu... Crede-m[! }n inima mea ]ns[ tot tu ai r[mas cr[ias[...
Ochii fetei se umplur[ de lacrimi ]ng[im`nd:
— Te faci de r`sul lumii ca s-o iei pe ea...
Fl[c[ul t[cu. Apoi oft[. Clocotea. F[r[ s[ mai scoat[ o vorb[, o lu[ ]n bra\e, o str`nse s-o ]n[bu=e =i o s[rut[ pe gur[
cu o patim[ s[lbatic[. Fata se zv`rcolea, dar cu fiece mi=care se lipea mai tare de pieptul lui =i, printre s[rut[ri, murmura:
— Ionic[... las[-m[... Te v[d oamenii... Las[-m[... Te v[d...
oamenii...
— A=a munce=ti tu, dragul mamii? strig[ ]n clipa aceea Zenobia care venea cu m`ncarea, gr[bit[ =i sup[rat[.
57
Liviu Rebreanu
