Satul fierbea. Cearta de la hor[ =i mai ales b[t[lia de la c`rcium[ treceau din cas[ ]n cas[, din ce ]n ce mai umflate.
Dis-de-diminea\[ Toma Bulbuc a sculat din pat pe preotul Belciug =i i s-a pl`ns c[ Ion i-a schilodit feciorul. Popa s-a indignat, fiindc[ Toma era un st`lp darnic al bisericii, =i i-a 60
Ion
f[g[duit c[ duminica viitoare are s[ dojeneasc[ pe b[t[u=ul Glaneta=ului de pe amvon, ca s[-l ]nve\e omenie. Toma, foarte mul\umit cu r[spunsul, a povestit tuturor oamenilor ce i-a
]nt`lnit, cum s-a sup[rat preotul =i ce i-a spus, apoi a ie=it la lucru ]mpreun[ cu George care, ]n afar[ de o dung[ v`n[t[ pe spinare, lat[ de vreo palm[, era bun teaf[r, ca =i c`nd nici n-ar fi p[\it nimic.
Femeile mai cu seam[, care unde se z[reau, n[scoceau am[nunte noi. Multe se jurau c-au fost de fa\[ =i au v[zut cum a cr[pat \easta lui George, c`nd l-a izbit Ion cu l[tunoiul, cum i s-au ]mpr[=tiat creierii prin colbul uli\ei... Altele =tiau c[ feciorul Tomii trage s[ moar[, iar c`teva mai ]ndr[zne\e strigau c-a murit ]nc[ de azi-noapte =i c[ Toma s-a dus la popa pentru
]nmorm`ntare...
}n familia ]nv[\[torului Herdelea nu s-a vorbit toat[ ziua dec`t despre ]nt`mpl[rile grozave de ieri. Titu, care de obicei nu se c[r[b[nea din pat p`n[ pe la amiazi, acuma s-a sculat pe la nou[ =i numaidec`t a aruncat ]ntrebarea:
— A\i auzit ce b[taie a fost azi-noapte?
To\i =tiau. Herdelea, fiindc[ se culca totdeauna odat[ cu g[inile, se scula ve=nic cu noaptea-n cap, ie=ea ]n ograd[ =i schimba nout[\i cu to\i trec[torii. Vestea cea mare o aflase de la Macedon Cerceta=u, care ]n toate lunile ]=i g[sea de lucru pe-acas[ spre a-=i putea vindeca oboseala be\iei de duminic[.
— Eu tocmai m-am nimerit pe-acolo c`nd s-a ]nt`mplat...
zise Titu misterios tr[g`ndu-=i ghetele.
Laura =i Ghighi, mezina familiei, t[b[r`r[ pe el, s[ le povesteasc[ tot, din fir ]n p[r. Chiar =i doamna Herdelea ]=i ascu\i urechile de l`ng[ sob[, unde se ostenea cu g[tirea bucatelor pentru amiazi. Titu ]ns[ se ]nchise, ca un sfinx, ]n fa\a tuturor st[ruin\elor.
— Sta\i, sta\i! striga ]ntruna ]mbr[c`ndu-se cu o iu\eal[
milit[reasc[. }ntì s[-mi cump[r un tutun, pe urm[ v[ spun...
Se sim\ea at`t de m`ndru, parc[ el ]nsu=i ar fi fost eroul sau cel pu\in victima b[t[liei. De=i ar fi putut s[ ticluiasc[ un =irag 61
Liviu Rebreanu
de am[nunte, care de care mai cumplite =i mai mincinoase, ]l rodea totu=i ambi\ia acuma s[ se documenteze ]nainte de-a vorbi. De-aceea pretextul tutunului, Avrum, izvorul cel mai autentic, ]i va ]mprumuta toate =tirile.
C`rciumarul ]ns[ se posomor] ca o zi de ploaie c`nd Titu vru s[-l descoase. N-a v[zut nimic, nu =tie nimic... }i era fric[
s[ nu aib[ urm[ri b[taia, ]n care s[ fie amestecat =i d`nsul, risc`nd poate chiar s[ i se ]nchid[ pr[v[lia. Poate s[ vie jandarmii sau vreo judecat[... cine =tie? T[cerea negustorului e totdeauna de aur...
Norocul lui Titu a fost c-a ]nt`lnit pe Dumitru Moarc[=, un client credincios al c`rciumii, de la care a aflat at`ta ]nc`t s[
poat[ ]nflori o povestire mai senza\ional[. Astfel a ]mpuiat apoi urechile mamei =i surorilor sale cu am[nunte p`n[ la pr`nz.
Toat[ familia Herdelea era cu trup =i suflet de partea lui Ion.
Ziceau c[ bine a f[cut dac[ a zg`l\ìt pu\in pe butoiul cela de George. De ce s[-=i bat[ joc de un b[iat cumsecade ca Ion?...
P[rtinirea nu era cu totul dezinteresat[. }nv[\[torul f[cuse o clac[
iarna trecut[, s[-i aduc[ satul lemne de foc. Au lipsit tocmai bog[ta=ii, ]n frunte cu Toma Bulbuc. De atunci familia n-avea la inim[ nici pe tat[ =i nici pe fiu. Herdelea chiar a spus odat[, de fa\[ cu mai mul\i \[rani: „Las’ c[-mi pic[ ei ]n m`n[, =i Toma
=i ceilal\i... +i am s[-i joc =i eu cum se cuvine...“
C`nd sleir[ de-a binelea toat[ ]nt`mplarea cu b[taia, Titu sim\i ]ndemnul s[ duc[ vestea mai departe. Fr[m`nt[ bine ]n cap hot[r`rea, iar la pr`nz, dup[ ce m`nc[ zdrav[n =i b[u c`teva pahare de ap[, strig[ ]nc`ntat:
— S[ vede\i ce-o s[ se mai mire cei din Armadia =i din Jidovi\a!
Se scul[ de la mas[ ]naintea tuturor, se ]mbr[c[ tacticos ]n hainele cele mai bune, se ferchezui ca o p[pu=[ =i plec[
bomb[nind cu o nemul\umire pref[cut[:
— M[ duc s[ m[ mai plimb, c[ am s[ putrezesc de at`ta plictiseal[...
O lu[ spre Jidovi\a, agale, fluier`nd din v`rful buzelor =i
]nv`rtind ]ntre degete un baston de trestie.
62
Ion
Titu era m`ndria familiei Herdelea. Avea dou[zeci =i trei de ani =i era ]nalt, cam de=irat, cu o fa\[ l[t[rea\[, ochi alba=tri sp[l[ci\i =i o frunte larg[. Must[\ile nu-i prea cre=teau =i de aceea le r[dea, zic`nd c[ se poart[ dup[ moda anglo-ameri-can[. Toat[ casa jura c[ t`n[r mai de=tept ca d`nsul nu se pomene=te ]n ]mprejurime. De altfel ]n =coal[ a ]nv[\at bini=or.
A ]nceput-o sub m`na tat[lui s[u care l-a =i scos „eminent“.
C`nd a trecut la liceul din Armadia, a mers pu\in mai anevoie; prin clasa a treia se pl`ngea c[-l persecut[ profesorii, ceea ce pe Herdelea l-a f[cut s[-l mute la liceul unguresc din Bistri\a.
„Las’ c[-i bine s[ ]nve\e =i ungure=te — a zis ]nv[\[torul — c[-n ziua de azi nu faci nimic dac[ nu rupi limba st[p`nirii.“ Dar nici aici nu s-a prea ]n\eles cu profesorii, ]nc`t dup[ ce a ter-minat clasa a =asea, familia s-a ]nvoit s[ urmeze la liceul s[sesc.
