porecla ce i-a h[r[zit-o. }n urma cuv`nt[rii, protopopul a ]ncercat s[ ciupeasc[ pu\in[ curte primadonei, dar zadarnic...
Azi d[sc[li\a ]=i aminte=te cu lacrimi ]n ochi de vremile acelea de aur. Cum au pierit, parc[ nici n-ar fi fost! Atunci a ]nv[\at ea c`ntecele pe care acuma le ]nva\[ de la ea fetele ei. Atunci!
Treizeci de ani au trecut de-atunci... Dup[ Rusaliile a cunoscut pe Zaharia Herdelea, ]nv[\[tor cu mult viitor ]n Lechin\a, s-a m[ritat, a avut nou[ copii, i-au murit =ase, to\i dup[ ce i-a scos din nevoi, a muncit ca o roab[, a uitat toate veseliile =i petrecerile =i a ]mb[tr`nit. Din frumuse\ea ei de odinioar[ n-au mai r[mas dec`t urme =i amintiri. +i c`ntecele, s[rmanele, scrise de m`na ei ]ntr-un caiet mare, ca s[ nu le uite. M`ngìerea o g[se=te acuma ]n credin\a ]n Dumnezeu, fierbinte =i neclintit[, =i ]n bucuria c[-=i vede copiii mari, gata s[-=i ia zborul
]n via\[...
Noaptea se ]n[l\a din ascunzi=uri, sugrum`nd cele din urm[
zv`rcoliri de lumin[. Peste sat alb[streau valuri de fum, iar hotarul respira greu, ]nv[luit ]ntr-o boare u=oar[. Zgomotele se deslu=eau din ce ]n ce mai limpede. Se auzeau cìnii cum
]=i r[spundeau l[tr`nd, chem[rile scurte pe \arin[ sau din casele
]ndep[rtate, =oaptele oamenilor ce soseau de la lucru pe =oseaua alb[, r[scolind colbul cu pa=ii lor grei =i osteni\i, sc`r\ìtul carelor goale ]ntov[r[=ite de \[rani slei\i de munc[ =i urmate de cìni cu botul ]n p[m`nt =i cu coada ]n v`nt, mirosind
=an\urile =i gardurile... Ajung`nd la crucea din capul satului, trec[torii ]=i curmau vorbele, se ]nchinau descoperindu-se =i apoi d[deau „bun[ seara“ familiei Herdelea care c`nta neobosit[. To\i s[tenii ascultau cu drag c`ntecele. Copiii se opreau pe podul de peste P`rùl Doamnei, c[scau gura c`te-o bucat[
de vreme =i pe urm[ porneau ]n goan[...
Erau pe la strofa a treia, c`nd Ghighi =opti misterios:
— Uite pe Toma Bulbuc =i pe George!...
70
Ion
Laura =i b[tr`nul Herdelea ]ncetar[ brusc c`ntecul, curio=i s[ vad[ victima b[t[liei de-asear[. Doamna Herdelea ]ns[ nu voia s[-=i piard[ seriozitatea pentru un lucru de nimic =i continu[ singur[ toat[ strofa urm[toare. Totu=i, c`nd Toma =i feciorul se oprir[ la poart[, intr`nd ]n vorb[, ]=i domoli =i ea glasul, biruit[ de curiozitate, l[l[ind doar melodia ca s[ poat[
auzi ce spun pricina=ii.
Toma ar fi putut cobor] de pe hotar de-a dreptul acas[. A vrut ]ns[ ]nadins s[ treac[ pe-aici, s[ povesteasc[ =i
]nv[\[torului pozna. Se aprinse repede =i ]ncepu s[-=i laude feciorul =i s[ oc[rasc[ pe Ion. }n cele din urm[ puse pe George s[-=i ridice c[ma=a, s[ arate domnilor v`n[taia din spinare.
— Sudui, m[i Toma, sudui =i nu te temi de Dumnezeu, care vede =i aude toate! strig[ atunci Zenobia, de peste drum, din mijlocul ogr[zii.
|[ranul, speriat de gura Glanet[=i\ei, se potoli ]ndat[. Nu mai r[spunse nimic, ci ]=i lu[ doar r[mas bun de la Herdelea
=i plec[ plouat =i gr[bit, urmat de George. Zenobia ]l petrecu
]n afurisenii p`n[ ce ]l pierdu din ochi. Pe urm[ ie=i ]n uli\[, se apropie p`n[ pe pod.
— Nu se mai satur[, m`nca-l-ar pe=tii Dun[rii de zg`rcit =i afumat! }mi ponegre=te b[iatul parc[ i-ar fi pr[p[dit averea, =i nu alta!
Familia ]nv[\[torului r`se cu mare poft[ de p[\ania lui Toma, iar Herdelea r[spunse z`mbind femeii:
— Ehei, Zenobio, crezi tu c[ cei boga\i vor s[ =tie de necazurile altora?
— Da s[-i ard[ focul, c[ prea-s cìno=i la suflet... Din tind[
l-am auzit cum se ]mb[la =i n-am mai putut r[bda, z[u a=a...
Mai sporov[i pu\in, verzi =i uscate, apoi fugi acas[ aduc`n-du-=i aminte c-a l[sat m`ncarea ]n clocot =i o fi dat ]n foc...
— |eap[n l-a pocnit =i Ion, zise ]nv[\[torul dup[ un r[stimp.
— Cum nu, dac[ l-a lovit cu un l[tunoi! s[ri Ghighi, vr`nd s[ le povesteasc[ iar toat[ ]nt`mplarea.
D[sc[li\a ]ns[ ]ncepu Hora Grivi\ei mulcomind astfel zelul fetei. Dar nici asta n-avu parte s-o c`nte p`n[ la sf`r=it, c[ci ]n 71
Liviu Rebreanu
cur`nd veni Belciug cu Vasile Baciu. Popa fusese la c`mp s[
supravegheze munca la o livad[ a bisericii. }i era cald =i mai ales ]l chinuia o sete cumplit[. Ghighi ]i aduse c`t ai bate din palme un pahar de ap[.
Vorbir[, fire=te, despre b[taia de azi-noapte care aprinsese tot satul. Preotul fierbea de indignare.
— De mult tot aud c[ feciorul Glaneta=ului s-a f[cut un becisnic, dar tot n-am crezut. Isprava de acum ]ns[ le-a pus v`rf la toate. Trebuie s[ se ispr[veasc[ odat[ ]n sat cu b[t[u=ii, altminteri mìne-poimìne ne-om pomeni c[ au ]nceput s[
omoare oameni!...
To\i t[cur[, p[trun=i de revolta lui. Numai Ghighi ]ntreb[, copil[re=te:
— Dar dac[ nu se =tie care-i de vin[?
— Cum nu se =tie, domni=oar[? se mir[ Belciug. Crezi dumneata c[ poate s[ fie George vinovat?
