— Eu cred, r[spunse fata hot[r`t.
Popa z`mbi acru, dezvelindu-=i din\ii p`n[ la gingii.
— Eu ]ns[, cu voia dumitale, nu cred, zise apoi pu\in batjocoritor.
Doamna Herdelea, nemul\umit[ c[ vede pe Vasile Baciu
]mpreun[ cu preotul, dup[ necuviin\ele de la hor[, interveni, uit`ndu-se peste capul lui Belciug:
— }n orice caz, Ion e b[iat cumsecade. E muncitor, e harnic, e s[ritor, e iste\. Omul mai gre=e=te, c[ doar de-aceea-i om. Nu trebuie s[ os`ndim a=a u=or.
Preotul z`mbi iar, mai acru =i ]ncurcat, neg[sind repede un r[spuns potrivit.
— Amu m-a= amesteca =i eu, ca omul prost, de! ]ncepu Vasile Baciu =terg`ndu-=i gura cu m`necile c[m[=ii.
Dar d[sc[li\a ]i t[ie vorba aspru:
— Ba tu n-ai ce s[ te amesteci, Vasile!... Slav[ Domnului, m-am ]nt`mplat =i eu la hor[, ieri, tocmai cu p[rintele, c`nd ai venit beat ca un porc =i te-ai ag[\at de Ion din senin! M[ mir numai c[ p[rintele te mai rabd[ pe l`ng[ dumnealui, ]n loc s[
se fereasc[ de tine ca de cium[!
72
Ion
Baciu ]nghi\i ]n sec, se uit[ la Belciug, apoi la ]nv[\[tor, apoi la domni=oare, z[p[cit, se sc[rpin[ ]n cap =i murmur[:
— De... cam a=a-i...
}ntre timp preotul ]=i reg[sise ]ncrederea =i acuma zise, cu un sur`s care pe doamna Herdelea o sup[ra:
— Fire=te, nici Vasile nu-i u=[ de biseric[... Nu, nu... Dar omul beat e neom =i-i mai ier\i f[r[delegile...
— Da Ion n-a fost beat asear[? ]ntrerupse Ghighi.
— Nu te mai tot amesteca =i tu ]n vorbele oamenilor, o dojeni Herdelea care, de=i se du=m[nea ]ntr-ascuns cu popa, nu voia s[ ajung[ la ceart[ ca s[ nu dea pild[ rea s[tenilor.
— Mai cu seam[ — urm[ Belciug, f[r[ a \ine seama de vorbele fetei, — c[ d`nsul avea =i oarecare temei s[ dea o lec\ie b[t[u=ului...
— Umbl[ mereu s[ suceasc[ min\ile Anu\ei, c[ doar-doar m-o face s[ i-o dau, vorbi \[ranul prinz`nd iar curaj.
— +-adic[ de ce nu i-ai da-o? zise d[sc[li\a, aprinz`ndu-se.
De ce? Crezi c-ai face r[u?
— Nu i-a= da-o s[ =tiu de bine c[... f[cu Vasile cu un glas
]n[bu=it, cu ochii ]nfl[c[ra\i deodat[ de ]nd[r[tnicie.
— Apoi vezi c-a=a sunte\i voi, pro=tii... Uite-a=a, n[t`ngi =i c[pc[uni!... Adic[ pentru c[ tu ai c`teva petice de p[m`nt, nu-\i mai ]ncapi ]n piele de fudulie? }n loc s[ iai un fecior care
=tii c[ n-are s[-\i h[rt[p[neasc[ ce-i dai, tu te g`nde=ti numai la avere. Parc[ cu averea ai s[ te ]ngropi... Duce\i-v[, s[ nu v[
mai aud nici de nume!
Doamna Herdelea se nec[jea totdeauna repede. Acuma
]ns[ sim\ea c[, de va mai ]ntinde vorba, vor ajunge la sfad[.
Deci se scul[ =i intr[ ]n cas[.
— Femeile judec[ foarte u=or, zise Belciug, m`hnit de cuvintele d[sc[li\ei, care i se p[rea c[-l priveau pe d`nsul. Via\a e totu=i mult mai complicat[. Fiecare ]=i =tie necazurile lui =i le potrive=te cum crede mai bine...
Pe uli\[ venea ]ncet Ion, cu o pal[ de f`n proasp[t ag[\at[
]n coas[. C`nd ]l z[ri, preotul ]ng[lbeni. Se sili s[ se 73
Liviu Rebreanu
st[p`neasc[, dar c`nd fl[c[ul murmur[ respectuos „bun[
seara“, m`nia ]i porni limba:
— S[-\i fie ru=ine, Ioane, de cele ce faci! Ru=ine s[-\i fie!
Ion se opri uluit =i de-abia dup[ un r[stimp putu r[spunde:
— De ce, domnule p[rinte?
