Pe la trei dup[ pr`nz, Laura =i Ghighi se a=ezar[ ]n cerdac

]n a=teptarea musafirilor. Mai ales Laura tremura de grij[ din pricina lui Aurel. Ar fi dorit din suflet s[ soseasc[ el ]naintea fetelor ca s[ poat[ vorbi mai ]n tihn[ c`teva clipe. Sim\ea nevoia s[-i comunice obr[znicia lui Pintea =i s[-i cear[ o pova\[. R[spunsul lui ]i va pecetlui soarta. Un cuv`nt al lui ]i va da puterea s[ reziste tuturor ispitelor...

Peste vreun ceas fetele din Armadia se ivir[ la cotitura de l`ng[

R`pile Dracului. Veneau pe jos, ca ]ntotdeauna, r`z`nd =i t`nd[lind.

Laura =i Ghighi le ie=ir[ ]nainte, se ]mbr[\i=ar[ furtunos, parc[ nu s-ar fi v[zut de ani de zile, se luar[ de bra\ =i sosir[ ciripind ]n curte. Herdelea, care citea ]ntre pomi o gazet[ veche, se cobor]

galant =i le primi cu glume b[tr`ne=ti, ]nc`t toate izbucnir[ ]n r`sete zgomotoase. }n pridvor d[sc[li\a boscorodea rug[ciuni dintr-o carte rupt[ =i soioas[, r[mas[ din vremurile ei de glorie. Toate fetele ]i s[rutar[ m`na, iar ea le s[rut[ pe obraz, dar f[r[ s[ se scoale, f[r[

s[ z`mbeasc[ =i f[r[ s[ r[spund[ ]ntreb[rilor obi=nuite. Doamna Herdelea nu vedea cu ochi buni sindrofiile, ]ntì pentru c[ ]n tinere\ea ei n-a pomenit asemenea lucruri neserioase, =i apoi pentru c[ se cheltuiau bani scumpi pe mofturi nefolositoare.

}n salon fetele defilar[ ]n fa\a oglinzii dintre ferestre, potrivindu-=i care o bucl[ r[zvr[tit[, care o spr`ncean[ pe care anina un fir de pudr[, care o panglicu\[ la rochie. Erau cam obosite de drum, dar gura nu le st[tea o clip[. Vorbeau toate ]n acela=i timp, fredonau, r`deau... C`nd se mai potolir[, Ghighi disp[ru s[ vad[ de cafeaua cu lapte =i de pr[jituri, dup[ cum se

]n\elesese mai dinainte cu Laura.

Pe sofaua din col\, locul de onoare ]n cas[, =edea Elvira, fiica doctorului Filipoiu din Armadia, care era privit[ ]ntre toate drept cea mai de frunte =i cu care Laura era cea mai intim[.

— Dar poetul nostru? ]ntreb[ Elvira cu o u=oar[ tremurare

]n voce, c[ci iubea ]n tain[ pe Titu =i suferea fiindc[ Titu n-o lua ]n seam[ =i f[cea curte Lucre\iei Dragu.

97

Liviu Rebreanu

— Nu-i acas[, Elviric[ drag[, r[spunse Laura cu o p[rere de r[u din care se vedea c[ ea ]i cunoa=te =i-i ]mp[rt[=e=te suferin\a. +tii, el lucreaz[ foarte neregulat, iar c`nd ]i vine inspira\ia are nevoie de lini=te absolut[, altfel e nenorocit. A=a a plecat =i acuma pe drumul cel vechi, spun`ndu-ne c[ a prins o idee minunat[ pe care trebuie neap[rat s-o scrie... Dac[

venea\i pe-acolo, poate c[-l ]nt`lnea\i...

— Ce r[u ]mi pare c[ n-am venit pe drumul cel vechi! oft[

Elvira melancolic[... Am fi v[zut pe poetul nostru lucr`nd!

— Ei, vede\i? Nu v-am spus eu c[-i mai frumos pe-acolo? ]i imput[ Margareta Bobescu, fata unui func\ionar de la Banca Aurora, o brun[ ]nalt[, ml[dioas[, dr[gu\[, cu spr`ncenele

]nnegrite, foarte pudrat[ =i cu buzele vopsite ro=u-foc. Pentru c[ se sulimenea =i umbla cu rochii de m[tase, toat[ Armadia zicea c[-i lipse=te o doag[.

Fetele profesorului de limba rom`n[ Sp[taru erau mai ur`\ele, dar foarte bune =i simpatice. Elena, mai ]n v`rst[, dar micu\[ ca un copil, foarte blond[ =i cu p[rul buclat, se t`nguia

=i se ru=ina ve=nic c[ e o st`rpitur[. Sora sa mai t`n[r[, Alexandrina, era ]ns[ ]n[ltu\[, cu buzele c[rnoase =i nasul gros, cu mi=c[ri b[ie\e=ti =i vestit[ de m`nc[cioas[.

C`nd intr[ Ghighi cu tava ]nc[rcat[, Alexandrina se repezi ca un tigru =i ]nghi\i o pr[jitur[, morm[ind apoi cu gura plin[:

— Sunt lat[ de foame!

— Drina, nu \i-e ru=ine? o dojeni Elena c[reia ]i pl[cea s[

treac[ drept cea mai serioas[ dintre toate prietenele.

— Las-o, Lenica, te rog din suflet! interveni Laura. Mai ia, Alexandrina, dac[ vrei s[-mi faci pl[cere!... C[ doar pentru voi le-am f[cut!

}n cur`nd toate se pomenir[ cu ce=tile ]n m`n[, sorbind cu poft[

din cafeaua cu lapte =i ]mbuc`nd din pr[jiturile gustoase. Ciripirile

]ns[ nu ]ncetau o clip[, fiecare c[ut`nd ]ndeosebi s[ povesteasc[

ceva spiritual ca s[ fac[ pe celelalte s[ r`d[. Numai Silvia Varga t[cea parc[ i-ar fi fost scump[ vorba. Dar ea a=a era totdeauna, cam m`ndr[, fiindc[ toat[ lumea =tia c[ are zestre mare...

98

Ion

Cu o repeziciune uimitoare convorbirea aluneca de la un subiect la altul. }n c`teva minute trecur[ ]n revist[ tot ce s-a

]nt`mplat mai de seam[ ]n Armadia de la ultima lor ]nt`lnire p`n[ azi. B`rfir[ pe fetele =i tinerii care nu erau din cercul lor, st[ruind mai mult asupra Lucre\iei Dragu, c[reia ]i imputau c[ e prea cochet[ =i c[ a ]nceput s[ ]mb[tr`neasc[ =i s[ se ofileasc[; numai ]n privin\a v`rstei ei s-au ]ncins controverse mai ]ndelungate, Elvira sus\in`nd c[ trebuie s[ aib[ vreo treizeci de ani, iar Silvia Varga, care era ]n leg[turi mai pu\in ]ncordate cu ea, declar`nd c[ n-are mai mult de dou[zeci =i doi. Laura ]ntindea

]nadins discu\ia despre Lucre\ia, spre a face pe placul Elvirei...

Toat[ vremea ]ns[ Laura ardea de ner[bdare. Aurel nu mai venea. Ce-o fi p[\it? S-o fi sup[rat poate? Fel de fel de ]ntreb[ri o chinuiau. }=i g[sea sie=i vini ]nchipuite cu care l-o fi m`hnit, apoi iar ]l mustra ]n g`nd pe el pentru c[ nu se \ine de cuv`nt...

Trimise pe Ghighi de c`teva ori ]n curte, s[ vad[ dac[ nu se apropie, dar ]ntr-ascuns, s[ nu bage de seam[ invitatele. Se cutremura c`nd sor[-sa, ]ntorc`ndu-se ]i f[cea un mic „nu“

din cap. }n cele din urm[ fetele i-au sim\it nelini=tea =i Elvira,

]n temeiul intimit[\ii lor, a ]ntrebat-o chiar, ]n tain[:

— N-ai invitat pe Aurel?

— Ba da... }l a=teptam, dar nu mai =tiu... Oh! =opti Laura cu ochii ]nl[crima\i, =i Elvira ]i r[spunse cu o privire plin[ de m`ngìere =i comp[timire.

Mai t`rziu Laura ]ncepu s[ ias[ ea ]ns[=i ]n cerdac, s[ se uite cu inima str`ns[ spre Jidovi\a, de unde trebuia s[ soseasc[

Aurel. D[sc[li\a, din ce ]n ce mai ursuz[, mereu o cic[lea c[

„nu mai pleac[ nebunele astea?“

}n sf`r=it fetele se pornir[ s[ vorbeasc[ despre literatur[, ceea ce ]nsemna c[ au sleit toate subiectele mai de seam[. Ghighi, care =tia pe dinafar[ toate poeziile lui Eminescu =i pe ale lui Co=buc, se oferi s[ declame fiec[reia c`te o strof[ care i se potrive=te mai bine. }n vreme ce Ghighi st`rnea veselia tuturor, Laura ie=i iar ]n pridvor. Sim\ea cum o n[p[desc lacrimile

=i trebui s[ fac[ o sfor\are grea s[ se st[p`neasc[. }=i rezem[

99

Liviu Rebreanu

bra\ul de un st`lp al cerdacului =i-=i culc[ pe bra\ capul tulburat de g`nduri dureroase. St`nd a=a pierdut[, auzi deodat[ un glas timid, pu\in c`ntat, care-i str[punse inima. }=i arunc[ ochii