Pe urm[ se a=ez[ pe prisp[ =i a=tept[. Un cìne veni l`ng[ d`nsul,
]i linse mìnile noduroase, ]=i culc[ pe genunchii lui capul.
G`ndurile fl[c[ului erau at`t de ]nc`lcite c[ nici nu mai ]ncerca s[ le limpezeasc[. Numai bucuria ]i tremura ]n inim[, mereu vie
=i st[p`nitoare... Apoi, u=a tinzii se deschise f[r[ zgomot. Florica ie=i, ]n c[ma=[, lini=tit[, ca o n[luc[ bl`nd[.
— Tu e=ti, Ionic[? =opti ea foarte domol, f[r[ mirare ]n glas.
— Eu, eu, morm[i Ion.
Fata se ghemui pe prisp[. R[coarea nop\ii ]i cutremura carnea. Se lipi de fl[c[u, murmur`nd cald:
— Presim\eam c[ ai s[ vii... Te-am a=teptat...
Lui Ion vorbele acestea i se p[reau pref[cute. Cum a =tiut ea c[ are s[ vie, c`nd nici el ]nsu=i n-a =tiut? Totu=i se pomeni cuprinz`ndu-i mijlocul =i s[rut`ndu-i obrajii. C[ldura trupului ei ]l ]mb[ta. Sim\ea c[ ]ncepe s[-i clocoteasc[ s`ngele, o str`nse n[valnic ]n bra\e =i-i zise deodat[, cu glas r[gu=it, ca =i c`nd o m`n[ du=man[ i s-ar fi ]ncle=tat ]n beregat[:
— Florico, ascult[, s[ =tii c[ te iau de nevast[ m[car de-ar fi orice!...
Fata tres[ri de mul\umire. Lucirea ochilor ei str[b[tea
]ntunericul nop\ii =i se ]nfigea ]n sufletul lui.
}mbr[\i=`nd-o, Ion ]i sim\ea s`nii cum se striveau pe pieptul lui. }i g[si buzele =i i le cr`mpo\i ]n s[rut[ri...
82
Ion
2
Probozirea lui Ion ]n biseric[ a dezl[n\uit un potop de m`nie
]n casa Herdelea ]mpotriva preotului. Chiar ]nv[\[torul, c`t era el de ]mp[ciuitor, nu s-a sfiit s[ declare ]n mai multe r`nduri,
]n familie:
— Pop[-i [sta?... {sta-i porc, nu pop[! +i ]nc[ porc de cìne!...
— P[m[tuful! a strigat d[sc[li\a v[z`nd pe fereastr[ cum trecea Belciug pe uli\[, posac, cu ni=te fire de paie ]n barba
]nc`lcit[, plin de praf, murdar, asudat =i dezm[\at ca un vizitiu nesim\itor.
Fetele au g[sit porecla aceasta at`t de minunat[ c[, de-atunci
]ncolo, de c`te ori vorbeau de d`nsul, numai „p[m[tuful“ ]i ziceau, pr[p[dindu-se fire=te de r`s.
Totu=i Herdelea se ferea s[ nu ajung[ indignarea lor p`n[
la urechile preotului. R`vna lui era s[ fie bine cu toat[ lumea, s[ nu jigneasc[ pe nimeni =i astfel s[ se strecoare mai lesne prin via\a aceasta plin[ de dureri. Soarta ]i h[r[zise at`tea necazuri c[ avea nevoie de bun[voin\a tuturor...
Se afla acum de vreo cincisprezece ani ]n Pripas, la =coala statului. A ajuns aici printr-o favoare deosebit[ a inspectorului Cernatony, care ]l iubea ca un frate. }n Feldioara, unde fusese mai ]nainte ]nv[\[tor comunal, avusese o stup[rie vestit[ ]n tot jude\ul. Inspectorul, =i mai ales nevasta =i copiii lui erau mari iubitori de miere curat[. Herdelea, sim\ind sl[biciunea aceasta a lui Cernatony, de c`te ori se ducea prin Bistri\a, niciodat[
nu uita s[ se ]nfiin\eze la doamna inspectoare cu o l[di\[ de faguri ca z[pada. Drept mul\umire, Cernatony, c`nd s-a ivit locul din Pripas, l-a ]ntrebat prietene=te: „Vrei s[ fii ]nv[\[tor de stat?“ Herdelea nu mai avusese parte de o cinste at`t de mare. Inspectorul, ]n fa\a c[ruia tremura toat[ d[sc[limea, ]i oferea o ]naintare!... Cu toate acestea nu se putea hot[r] s[-i dea ]ndat[ un r[spuns l[murit. Chestiunea era prea serioas[.
La =coala statului se cerea limba ungureasc[ pe care el o rupea greu de tot. Nu-i vorb[, s-a mai ]ndreptat d`nsul, f[c`nd „su-plici“ =i „l[cr[ma\ii“ \[ranilor din Feldioara — pricina unor 83
Liviu Rebreanu
buclucuri de trist[ amintire cu notarul —, dar ]=i d[dea seama c[ ungureasca lui nu ajungea. Apoi a trece la stat ]nsemna
]ntr-un fel o dezertare la vr[jma=. Rom`nul care trebuie s[
]nve\e pe copiii rom`ni s[ vorbeasc[ numai ungure=te, nu mai e rom`n, ci renegat sadea... }n cump[na cealalt[ ]ns[ ap[sau socoteli tot a=a de ]nsemnate. La comun[ leafa lui era pe sfert din c`t ]i oferea statul. Adev[rat c[ el mai c`=tiga bini=or din jalbele oamenilor, fiindc[ lucra mai ieftin, mai repede =i chiar mai bine ca notarul, dar veniturile acestea at`rnau de un fir de p[r; o interven\ie energic[ din partea notarului putea s[ i le taie scurt =i pentru totdeauna. Pe urm[, la comun[, n-avea nici drepturi la pensie =i nici ]naint[ri ]n leaf[, cum ar avea la stat, unde inspectorul ]i mai f[g[duia s[-i socoteasc[ =i anii ce-i servise p`n[ atunci, adic[ vreo =aptesprezece... S-a fr[m`ntat
=i s-a g`ndit mult Herdelea, s-a sf[tuit =i s-a certat cu d[sc[li\a, care-l zorea s[ se gr[beasc[, s[ nu scape prilejul de a se mai scutura pu\in de s[r[cie. C`nd =ov[irea ]l rodea mai aprig, s-a pomenit cu o scrisoare de la inspectorul Cernatony. O p[streaz[
=i azi, ca un document de nepre\uit[ valoare. Scrisoarea aceasta l-a decis. Iat[ ce-i scria inspectorul: „Iubite Herdelea, doresc s[ am r[spunsul precis, ]n trei zile. |in mult s[ te numesc pe dumneata la Pripas. Salut[ri cordiale. — Cernatony“.
}n Pripas, la ]nceput, a dus-o parc[ mai greu ca ]n Feldioara.
C`nd s-a ]nfiin\at aici =coala statului, comuna s-a ]ns[rcinat s[
dea un local potrivit =i o gr[din[ pentru pomicultur[. Cu vremea statul promitea s[ cl[deasc[ o =coal[ nou[, ]n care s[ aib[
un apartament cumsecade ]nv[\[torul. Deocamdat[ ]ns[ Herdelea a fost nevoit s[ cheltuiasc[ din buzunarul lui spre a se repara o cas[ \[r[neasc[ ]n care s[ se poat[ ad[posti mai omene=te.
Dup[ un an, \[ranul, =iret, v[z`ndu-=i bordeiul schimbat ]ntr-o c[su\[ ar[toas[, a desf[cut contractul de ]nchiriere =i s-a mutat el ]ntr-]nsa. }nv[\[torul a trebuit s[ risipeasc[ al\i bani, cu alt[
