cas[, unde a p[\it la fel... Atunci, fiindc[ statul nici nu se mai g`ndea la =coala cea nou[, Herdelea a luat o hot[r`re mare.
Pentru gr[dina de pomicultur[ comuna oferise un loc de-al bi-84
Ion
sericii, ]n marginea satului. Cu ]nvoirea lui Belciug, ]nv[\[torul s-a apucat de =i-a zidit o cas[ proprie pe locul bisericii. Pe atunci erau prieteni foarte buni. Preotul l-a asigurat c[ gr[dina va r[m`ne proprietatea lui Herdelea ca o dona\ie din partea comu-nei =i a bisericii pentru r`vna lui ]ntru luminarea copiilor din Pripas. Nici prin g`nd nu i-a trecut ]nv[\[torului s[-i cear[ vreun
]nscris. Vorba unui prieten e mai sf`nt[ ca orice h`r\oag[. Mai t`rziu i-a cerut, dar preotul a ]nceput s[ se codeasc[.
— Este vreme, frate Zaharie, ]i zicea cu un z`mbet ciudat,
]n care Herdelea citea o amenin\are ascuns[.
Cu c`t se r[ceau leg[turile ]ntre d`n=ii, cu at`t ]nv[\[torul sim\ea mai mult amenin\area. +i, parc[ ]nadins, ]mpotriva sfor\[rilor lui de-a ocoli o primejdie, ne]n\elegerile lor sporeau zi cu zi. }=i mai vorbeau, c[ci Herdelea ]i ]nghi\ea toate toanele, dar sufletele lor se dep[rtau mereu.
}nv[\[torul se g`ndea cu groaz[, mai ales din pricina casei, la clipa c`nd ruptura va veni totu=i odat[. Era sigur c[ atunci Belciug va face tot ce-i va sta ]n putin\[ s[-l scoat[ din casa lui, cl[dit[ din munca lui, singura avere agonisit[ ]n at`\ia ani de zbucium[ri. +i aceasta tocmai acum c`nd fetele au ajuns ca azi-mìne s[ le ajute Dumnezeu s[ se m[rite =i c`nd toat[
zestrea =i n[dejdea lor era c[su\a aceasta. C[ci, f[r[ nimica, oric`t ar fi ele s[r[cu\ele de frumoase =i de iste\e, anevoie se va g[si cineva s[ le ia „]n vremurile acestea materialiste“ —
cum zicea Laura cu mult[ dreptate.
Primejdia o sim\ea bine toat[ familia =i tocmai din pricina aceasta ura ]mpotriva preotului cre=tea f[r[ voia lor, din ce ]n ce mai puternic[, a\`\at[ parc[ de m`na soartei. Cu c`t ]i revoltau mai mult ispr[vile lui Belciug, cu at`t ]=i aduceau mai des aminte de at`rnarea lor de d`nsul =i cu at`t aceasta ]i ]nfuria mai avan pe to\i. Atunci apoi d[sc[li\a cu fetele t[b[rau asupra ]nv[\[torului cu imput[ri =i cu jelanii amare. }ndeosebi doamna Herdelea era mare me=ter[ ]n a zugr[vi nenorocirile ce s-ar abate asupra familiei dac[ „p[m[tuful“ i-ar pofti afar[
din casa ridicat[ cu b[ni=orii rup\i de la gura copiilor, sau dac[
85
Liviu Rebreanu
]ntr-o bun[ zi Herdelea ar ]nchide ochii =i i-ar l[sa pe drumuri, mai ales c[ toate nop\ile tu=e=te ca un buhai =i a ]nceput s[ sl[beasc[ de s-a f[cut ca un ogar... +i, cum prevestirile ei negre g[seau r[sunet ]n inimile fetelor, se ]necau ve=nic ]n lacrimi multe care pe ]nv[\[tor ]l ]nduio=au, iar pe Titu ]l ener-vau, fiindc[ el mai totdeauna atunci avea inspira\ii poetice =i se v[ita c[ nu poate „lucra“ de at`ta g[l[gie f[r[ rost...
Tocmai ]n vremea aceasta, c`nd fr[m`nt[rile se ]n[spreau, a picat un pe\itor ]n casa Herdelea. Era a=teptat =i totu=i a st`rnit o ceart[ care mai-mai s[ se ]ncheie cu scandal.
Vara trecut[, prin iulie, la b[ile din S`ngeorz, cu prilejul unui bal s[pt[m`nal, unde se dusese ]ntov[r[=it[ de Titu, Laura a cunoscut un student ]n teologie, pe George Pintea. T`n[rul mai avea un an p`n[ s[ ias[ preot =i a ]ndr[git pe Laura foarte mult. Prin =aptezeci =i nou[ de scrisori =i c[r\i po=tale ce i le-a trimis pe urm[, =i-a dezv[luit ]ncetul cu ]ncetul pasiunea pe care i-a aprins-o frumuse\ea, bl`nde\ea, cultura aleas[ =i celelalte calit[\i, descoperite de d`nsul dintr-o singur[ ochire, dar a=a de numeroase c[ i-a trebuit mai bine de un an de zile =i at`ta h`rtie p`n[ s[ le ]n=ire pe toate. Dup[ ]ntìle scrisori, Laura a stat la ]ndoial[: s[-i r[spund[ ori s[ nu-i r[spund[? Inima ei se
]nt`mpla s[ fie tocmai liber[. Un elev de la liceul din Armadia, care-i f[cuse curte vreo doi ani =i ]ncepuse s-o intereseze, a plecat ]ndat[ ce =i-a luat bacalaureatul, f[r[ s[-i mai scrie un r`nd, silind-o s[-l smulg[ din suflet, de=i cu durere. }ndoielile i le-a risipit Titu cu o pova\[ ]n\eleapt[: poate s[-i scrie, dar cu mult[ b[gare de seam[. Astfel a trimis Laura teologului George Pintea dou[zeci de scrisori =i dou[zeci =i trei de c[r\i po=tale ilustrate, ]n care s-a dedat la pu\in sentimentalism cochet, f[r[ ]ns[ a-i f[g[dui, nici m[car prin o aluzie, iubirea ei.
C[ci Laura, de=i abia de nou[sprezece ani, avea despre amor idei prea serioase =i nu putea admite c[, dup[ o cuno=tin\[ de c`teva ceasuri, ea s[ iubeasc[ aievea pe cineva, oricine ar fi.
„Iubirea e un lucru ginga= — zicea ea melancolic — =i se sfarm[
dac[ o atingi cu ]ndemnuri gr[bite.“ De Pintea ]=i aducea 86
Ion
aminte mai ales c[ e cu vreo dou[ degete mai scund ca d`nsa, care avea oroare de b[rba\ii mici. Apoi, ]n vreme ce teologul o bombarda cu scrisori, a f[cut cuno=tin\a unui t`n[r ]nalt, sfios, delicat =i frumos, student ]n medicin[, Aurel Ungureanu.
S-au v[zut ]ntìa oar[ la balul studen\ilor, ]n Armadia; ]n vacan\a Cr[ciunului a venit ]n Pripas de patru ori, ]n vacan\a Pa=tilor de zece ori, iar acuma, ]n vacan\a mare, aproape ]n fiecare zi. Din ]nt`lnirile dese apoi s-a ]nfiripat o iubire cu at`t mai pre\ioas[ pentru Laura, cu c`t Aurel se mul\umise numai s[-i str`ng[ m`na ceva mai puternic =i s[-i apese pe degetul mijlociu ceea ce, ]n limbajul ]ndr[gosti\ilor, voia s[ zic[ „te iubesc din fundul inimii“.
}ndat[ ce iubirea pentru Aurel Ungureanu s-a limpezit ]n sufletul Laurei, scrisorile st[ruitoare ale lui Pintea au ]nceput s-o plictiseasc[. I se p[rea c[ ]i p[teaz[ dragostea pe care dorea s-o p[streze neprih[nit[ numai medicinistului. Spre a-i da o dovad[ deosebit[ de sinceritate, i-a m[rturisit la Pa=ti c[
Pintea ]i bate capul cu r[va=ele de iubire. Aurel cuno=tea bine pe Pintea de prin liceu, s-a z[p[cit =i a zis tulburat:
— Pintea, m[ rog, e un b[iat tare cumsecade... tare... tare...
Laura a ]n\eles c`t trebuie s[-l doar[ descoperirea aceasta
=i nici nu i-a mai pomenit de d`nsul, iar c`nd Aurel o ]ntreba, r[spundea cu o indiferen\[ zdrobitoare, din care s[ poat[ citi c[ inima ei este numai a lui ]n vecii vecilor...
B[tr`nii ]ns[ nu cinsteau deloc sentimentele Laurei. V[z`nd scrisorile din ce ]n ce mai aprinse ale teologului, ]ntì se g`ndir[
=i apoi spuser[ pe fa\[ c[ omul care scrie cum scrie Pintea trebuie s[ fie foarte bun. Li-era drag, f[r[ s[-l fi v[zut vreodat[, =i simpatia lor pentru el cre=tea cu c`t se ]nfl[c[ra pasiunea lui ]n scrisorile c[tre Laura.
— Bine ar fi de-ar fi ceva serios, ofta din ce ]n ce mai des d[sc[li\a.
— Ei, Doamne, unde-i norocul s-o ia un fecior a=a de seam[! ad[uga ]nv[\[torul cu un plesc[it de limb[, semn de mare mul\umire.
87
Liviu Rebreanu
Pe Laura o revoltau g`ndurile b[tr`nilor, mai ales c[ veneau totdeauna dup[ t`nguiri ]ndelungate despre s[r[cie, despre nesiguran\a cu casa, despre greut[\ile vie\ii, f[r[ num[r, despre vremile materialiste... C`nd ajungeau la „vremile materialiste“, fata se sup[ra mai r[u, sim\indu-se lovit[ cu propri-ile ei arme. Pl`ngea, blestema, se ]nchidea ]n salon =i, m`ngìndu-se c[ sufer[ pentru Aurel, ]l ]ndr[gea =i mai mult.
Ghighi, care adora pe sor[-sa, r[m`nea s[ \in[ piept p[rin\ilor, sleia toate argumentele ]mpotriva teologului, p`n[ ce sf`r=ea
=i ea ]n lacrimi. Atunci Laura o chema s[ mai boceasc[ pu\in
]mpreun[, s[-=i bat[ joc de scrisorile lui Pintea =i apoi s[ se r[coreasc[ vorbind despre Aurel...
