— Nici nu-\i ]nchipuie=ti c`t m[ faci de fericit!...

— O, o, nu cumva \i-ai pus ]n g`nd s[ m[ ucizi cu o m[rturisire? z`mbi ea de-abia mi=c`ndu-=i buzele pline, foarte ro=ii, dintre care albeau din\ii mici =i lucio=i.

T`n[rul r[mase cu privirea aninat[ de buzele ei ademenitoare =i =opti pierdut:

— Mi-e=ti drag[... Te iubesc...

Apoi cu o mi=care brusc[, biruitoare, ]i lu[ capul ]n mìni

=i-i s[rut[ buzele prelung, s[lbatic, ca =i c`nd ar vrea s[-i soarb[

dintr-o dat[ tot sufletul. Iar femeia ]i d[du gura cu ochii ]nchi=i,

]ntinz`nd pu\in g`tul alb, decoltat. St[tur[ c`teva clipe astfel, pe urm[ Titu ]=i trecu bra\ul pe dup[ mijlocul ei =i o str`nse vijelios la piept. Roza ]ns[ se dezmetici degrab[, se desprinse u=or din ]nl[n\uirea lui p[tima=[ =i, potrivindu-=i p[rul ce i se pr[v[lise pe umeri, ]i zise cu o imputare dulce: 105

Liviu Rebreanu

— Ei, dar =tii c[ e=ti ]ndr[zne\ de tot, micule? Nu te cre-deam a=a de ]ndr[zne\...

Titu sim\i un val de sfial[ cuprinz`ndu-i inima, dar pasiunea ]i descle=t[ limba:

— Te iubesc nebune=te! De c`nd te-am v[zut ]ntìa dat[ te port ]n suflet ca pe o comoar[ nepre\uit[. +i niciodat[ n-am avut prilejul s[ \i-o spun. +i niciodat[ n-ai vrut s[ vezi c`t de mult te iubesc...

Femeia ]l ascult[ un minut ]nc`ntat[. M[rturisirea lui st`ngace =i teatral[ ]n acela=i timp ]i d[dea ni=te fiori feciorel-nici. L-ar fi ascultat astfel o zi ]ntreag[, dar ]i era team[ c[

nu-l va mai putea st[p`ni. Se scul[ deci ]n picioare, vorbindu-i cu aceea=i c[ldur[ patetic[:

— Am v[zut =i te-am ]n\eles de mult. Totu=i, trebuie s[ fii cuminte... cuminte, cuminte! Auzi? Altminteri nu te iubesc deloc...

}l amenin\[ dr[gu\ cu degetul, iar el ]i apuc[ am`ndou[

mìnile =i le acoperi de s[rut[ri.

— Acum trebuie s[ m[ duc acas[, c[ci vezi ce t`rziu e, urm[ Roza ferindu-se mereu de st[ruin\ele lui.

Se ]nsera. }ntunericul cobora at`t de gr[bit, parc[ de te-ai fi uitat mai bine, l-ai fi v[zut cum se ]ngroa=[... Titu ridic[ par-desiul, ]l scutur[ =i ]ntov[r[=i pe doamna Lang p`n[ la marginea satului.

— Ce-ai zice dac[ te-ai pomeni, ]ntr-o bun[ noapte, pe nea=teptate, cu mine ]n cas[? ]ntreb[ d`nsul la desp[r\ire, lini=tit, str`ng`ndu-i bra\ul.

— Mi-ar face pl[cere =i... \i-a= da un ceai cu rom mult, r[spunse femeia r`z`nd. Numai dac[ b[rbatul meu nu s-ar

]mpotrivi...

— Dar dac[ Lang n-ar fi acas[? st[rui Titu ]nfig`ndu-=i privirea lacom[ ]n ochii ei.

— O, atunci... atunci ar trebui s[ fii foarte cuminte, altfel m-ai sup[ra! murmur[ Roza cu un z`mbet ispititor =i supus.

106

Ion

6

Titu se ]ntoarse acas[ pe drumul cel nou, foarte mul\umit de ziua de azi, ]ntinz`nd pa=ii ca s[ ajung[ din urm[ pe surorile sale =i mai ales fiind ]nfometat de moarte. Pe la Ci=meaua Mortului ]ns[ ]nt`lni pe Ion, care venea din Jidovi\a, singur, g`nditor, ]n mers =ov[itor.

— Da ce-i, Ioane, de t`nd[le=ti a=a? ]i strig[ Titu voios. Ai b[ut ceva, ori nu \i-s to\i boii acas[?

— Apoi, domni=orule, ]mi chibzuiesc =i eu necazurile cum pot, r[spunse Ion sco\`nd p[l[ria =i ]ncerc`nd s[ z`mbeasc[, f[r[ a izbuti.

Cerul era senin-sticl[. C`teva stele mari clipeau aprig lupt`nd cu ]ntunericul care n[v[lea zadarnic s[ le sting[, c[ci mereu se aprindeau mai multe, ca ni=te sc`ntei ]mpr[=tiate de un v`nt n[prasnic. Din urm[ P[durea Domneasc[ v`jìa

]n[bu=it, parc[ =i-ar fi st[p`nit m`nia, iar ]n fa\[ =oseaua cenu=ie fugea printre =an\urile negre, pierz`ndu-se repede pe dup[ coti-turile de dealuri...

— A=a, se vede c-ai auzit =i tu? zise Titu deodat[. Apoi tocmai voiam s[-\i spun, c[ eu am aflat de ieri, de la un prieten care-i scriitor la judec[torie ]n Armadia... E adev[rat, Ioane!

Simion Lungu te-a p`r`t c[ l-ai b[tut =i c[ i-ai sfeterisit nu =tiu c`\i st`njeni din porumbi=tea...

— Da d[-l dracului cu tot neamul lui! ]ntrerupse fl[c[ul nep[s[tor, scuip`nd ascu\it, ]n semn de dispre\.

— Ce s[-l dr[cuie=ti, Ioane, c[ nu-i de glum[! relu[ Titu

]nt[r`tat pu\in de nep[sarea lui. E lucru foarte serios =i poate s[ te bage =i-n temni\[!... C[ Simion ca Simion... cu el te-ai fi

]nvoit tu omene=te. Dar s-a pus =i popa pe capul t[u, auzi? E

foc pe tine, nu alta! Zice c[ nu te iart[ p`n[ nu te vede la r[coare... El i-a f[cut p`ra lui Simion =i s-a pus martor... Nu

=tiu ce are cu tine...

Ion scuip[ iar, ]=i trase p[l[ria pe ochi =i t[cu. Auzise =i el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche =i i-au ie=it pe cealalt[. I se p[reau fleacuri fa\[ de cele ce se dospeau acuma 107

Liviu Rebreanu

]n sufletul lui. B[taia cu Simion nu st`rnise ]n sat mare v`lv[, c[ci Simion era o fire ar\[goas[, gata ve=nic s[ ia de piept pe oricine. Pe urm[ ]nc[ier[rile din pricina p[m`nturilor erau mai dese chiar dec`t certurile fl[c[ilor la hor[. Doar amestecul preotului d[duse pu\in de vorb[ pe la c`rcium[... Ion ]ns[ era at`t de p[truns de ]ncrederea mereu nel[murit[ ce i-o de=teptaser[

lacrimile Anei, ]nc`t parc[ ve=nic umbla prin nouri. Sim\ea totu=i nevoia unui imbold care s[-i limpezeasc[ g`ndurile =i s[-i ]ndrumeze faptele. Avea r[bdarea s[-l a=tepte nepripit, convins c[ trebuie s[ vie de undeva. +i fiindc[ de c`te ori ]=i sf[r`ma mintea singur s[-=i g[seasc[ drumul, se izbea parc[

numai de por\i z[vor`te — c[uta s[ nici nu se mai g`ndeasc[

la ceea ce va trebui s[ se ]nt`mple. Acuma tocmai ]ncepuse s[-l ]mpresoare b[nuielile =i s[-l ]nfurie.

— Las[-i, domni=orule, c[ de data asta nici capul nu m[ doare, f[cu d`nsul, ca =i c`nd vorbele lui Titu i-ar fi crestat limba.

Titu, crez`nd c[ fl[c[ul se sfie=te s[ zic[ ceva r[u despre Belciug, urm[ mai aprins:

— De ce s[-i la=i, Ionic[? Ori \i-e fric[ de popa?

— Ba nu mi-e fric[ nici de Dumnezeu, dac[ mi-i sufletul curat, domni=orule!