— De-acu las[ pe mine, domni=orule, c[-mi =tiu eu datoria! r[spunse Ion cu o bucurie at`t de larg[ c[ se pierdea ]ntr-un r`njet prostesc.

7

Titu intr[ ]n cas[ cam uluit de izbucnirea lui Ion. De=i nu pricepea ce s-a putut urni ]n sufletul lui deodat[, b[nuia totu=i c[ a dezl[n\uit o pornire at`t de s[lbatic[ ]nc`t ]l cutremura.

Cum d[du ]ns[ de lumin[ =i cum mirosi m`ncarea, uit[ pe Ion

=i-i reveni ]n g`nd Roza Lang. Astfel se ]nsenin[ iar =i, frec`n-du-=i mìnile, zise cu o m`ndrie prin care voia s[ dea a ]n\elege tuturor c[ a pus la cale un lucru mare:

— Foarte dr[gu\[ nevasta lui Lang! E o pl[cere s[ stai de vorb[ cu ea!...

Herdelea aprob[ ]n t[cere, c[ci =i lui ]i pl[cea Rozica, cu toate c[ dragostea i-o ar[ta numai prin glume piperate, spuse

]ntr-o ungureasc[ foarte stricat[, care pe femeie o ]nveseleau totdeauna. D[sc[li\a ]ns[ bufni moroc[noas[:

— Repede v[ mai speria\i =i voi de toate zdren\ele... Dac[

=i aia-i dr[gu\[, apoi ce s[ mai zici de mama p[durii?... Cum poate s[ fie dr[gu\[ o femeie care-i at`t de proast[ c[ nici m[car nu =tie rom`ne=te?

Doamna Herdelea avea un dispre\ ad`nc pentru femeile care nu fac copii. Pe Roza Lang ]ns[ era =i mai furioas[, pentru c[, de c`te ori se ]nt`lneau, voia s-o sileasc[ s[ vorbeasc[

ungure=te, mir`ndu-se mereu cum se poate s[ nu =tie ungure=te so\ia unui ]nv[\[tor de stat. D[sc[li\a n-ar fi m[rturisit ]n ruptul capului c[ nu =tie, ci spunea cu m`ndrie c[ nu vorbe=te fiindc[ ]i sunt ur`\i ca dracul ungurii =i limba lor.

111

Liviu Rebreanu

Laura =i Ghighi se ]ntorseser[ acas[ singure. Ungureanu nu se mai oferise, ca alt[ dat[, s[ le ]nso\easc[. Din Jidovi\a p`n[ ]n Pripas, Laura a pl`ns desperat[, f[r[ s[ scoat[ o vorb[. Ghighi

]ns[, b[nuind pricina lacrimilor surorii sale, a oc[r`t toat[ vremea pe Aurel, g[sindu-i mai multe cusururi chiar dec`t ]n=i=i b[tr`nii c`nd erau mai porni\i. Oc[rile ei =i oboseala drumului au potolit pu\in durerea Laurei. }ndat[ ce a ajuns acas[, s-a retras

]n salon ca s[ nu bage de seam[ p[rin\ii c[ a pl`ns. Oric`t se silea s[ se st[p`neasc[, nu-=i putea opri lacrimile. Sim\ea ]ntruna ca =i c`nd o cas[ ]ntreag[ s-ar fi pr[bu=it peste ea =i nu e ]n stare s[ se ridice dintre d[r`m[turi. C`nd Ghighi veni s-o cheme la mas[, min\i c-o doare capul. Ar fi murit de ru=ine s[ fi fost acuma nevoit[

s[ se uite ]n ochii oamenilor care i-ar fi ghicit ]ndat[ sup[rarea.

Dup[ cin[ Herdelea, aduc`ndu-=i iar aminte de scrisoarea lui Pintea, deschise u=a od[ii unde Laura ]=i fr[m`nta nenorocirea, =i-i zise din prag:

— Da cu omul cela ce facem, domni=oar[? Tu, care =tii at`tea etichete, nu crezi c[-i vremea s[-i r[spundem?

}ntrebarea se ]nfipse ]n inima fetei ca ]ntr-o ran[ proasp[t[.

Lacrimile o podidir[ mai furtunos, ]n vreme ce buzele ei murmurau cu resemnare:

— Scrie-i, scrie-i, fire-ar al dracului!... Cine te opre=te s[-i scrii?... De-acuma mi-e totuna...

Ghighi se repezi numaidec`t, ad[ug`nd:

— A spus ea vreodat[ s[ nu-i r[spunzi? Da ce, crezi c[ ea-i proast[ s[ lase pas[rea din m`n[ pe cea din gard? Ori a\i fi vrut s[ nu mai vorbeasc[ cu nimeni pentru c[ a cerut-o domnul Pintea? A=a sunte\i dumneavoastr[, c[uta\i cearta cu lum`narea =i pe urm[ mai zice\i c[ al\ii se ceart[.

— Bravo, bravo! strig[ Titu, triumf[tor. Asta-mi place! }n sf`r=it, bine c-a\i venit tot la vorba mea... Dac[ m-a\i fi ascultat de la ]nceput, azi Laura ar fi fost mireas[...

Laura pl`ngea cu hohote. Ghighi alerg[ la ea s-o m`ngìe, dup[ ce mai ]ntì ]nchise iar u=a. Bocir[ am`ndou[ un r[stimp, apoi Ghighi se reculese =i vorbi, alint`nd-o: 112

Ion

— Las[-l ]ncolo, Laura drag[, nu-\i mai face s`nge r[u pentru un netrebnic! Merit[ un stricat ca el s[-l pl`ng[ o fiin\[

ginga=[ =i distins[ ca tine?... Vezi, eu am avut o presim\ire sigur[ c[-i un tic[los... +tii, \i-am spus =i ast[-var[, la sindrofia de la Elvira!... De altfel =i Alexandrina mi-a povestit chiar azi, c[ fata popii din V[rarea, =tii, toanta ceea de Vica, i-a f[cut farmece =i c[ acuma prost[nacul de Ungureanu se duce mereu-mereu pe la ea, ba c[ popa, be\ivul, l-a =i pus s[ jure ]n biseric[ =i cu m`na pe Evanghelie, c[ ]ndat[ ce va ie=i doctor va lua pe Vica!... Acuma vezi =i tu c`t e de murdar =i de nevrednic de iubirea ta, Laura drag[!...

B[tr`nii erau mul\umi\i c-a dat Dumnezeu =i i-au venit Laurei g`ndurile cele bune. D[sc[li\a, mi=cat[, se apuc[ s[ spele vasele, bolborosind o rug[ciune ce o =tia d`nsa, ]nc[ din tinere\e, anume pentru asemenea ocazii fericite. Herdelea ]ns[

scoase din buzunar scrisoarea a optzecea a lui Pintea =i o citi din nou, cine =tie a c`ta oar[, cu mult[ b[gare de seam[.

Cl[tin[ apoi din cap, ]ng`ndurat, vr`nd s[ ]nvedereze nevestei =i lui Titu c[ nu-i u=or s[ ticluie=ti un r[spuns cum se cuvine, cinstit =i drept =i frumos, unei asemenea scrisori. Se a=ez[

la masa de scris, lucrat[ de el ]nsu=i acum vreo dou[zeci de ani, aprinse o lum`nare, puse scrisoarea lui Pintea l`ng[

c[limar[, ]=i at`rn[ dup[ urechi ni=te ochelari pe care nu-i

]ntrebuin\a dec`t ]n momentele cele mai solemne, c[ci vedea mai bine f[r[ ei, st[tu cu fruntea ]ncre\it[ ca s[-=i adune g`ndurile =i apoi ]ncepu s[ a=tearn[ pe h`rtie, b[tr`ne=te: „Mult stimate =i iubite fiule George! Afl[ c[ r`ndurile tale mult[ bucurie ne-au pricinuit, v[z`nd ]ntr-]nsele g`ndurile tale bune =i prea vrednice. +i mai afl[ c[ Laura este doritoare de-a te vedea ]n casa noastr[ c`t mai grabnic...“

113

CUPRINS

Liviu Rebreanu

Capitolul IV

N O A P T E A

1

De c`nd a v[zut c[ Ion se ]nstr[ineaz[ de Ana din ce ]n ce mai r[u, George Bulbuc a ]nceput ]ntr-adev[r s[ mearg[

mai ]n fiecare sear[ pe la Vasile Baciu. Fata ]i era acum mai drag[. G[l[gia ce se f[cuse ]n jurul ei, din pricina lui Ion, i se p[rea c-a ]nfrumuse\at-o =i i-a ridicat pre\ul. +tia bine c[ Ana nu se va ]nmuia cu una, cu dou[, dar n[d[jduia c[, p`n[ ]n cele din urm[, ]i va birui ]mpotrivirea.

C[ci acuma numai de ea at`rna. Cel pu\in a=a credea el.

Feciorul Glaneta=ului are alte necazuri pe cap dec`t s[-l mai bat[ g`ndurile cu Ana. Dup[ pozna cu Vasile Baciu, dup[ dojana din biseric[, dup[ b[taia cu Simion Lungu ce-ar mai putea a=tepta Ion? Dovad[ c[ nimic este faptul c[ nici nu se mai arat[

pe la Ana. La hor[ nu mai joac[ cu ea. }n sat umbl[ vorba c[

se va ]nsura ]n C`=legi cu Florica... Vas[zic[ din partea aceasta calea lui George e slobod[... Numai Ana s[ se dea pe brazd[... Dar Ana ]l ocolea, avea ochii ve=nic ro=ii de pl`ns ascuns. Asta ]nseamn[ c[ ]n inima ei nu s-a zdruncinat iubirea pentru Ion. S-a g`ndit George =i s-a r[zg`ndit. Pe urm[ s-a sf[tuit cu maic[-sa, o femeie uscat[, cu nasul ascu\it =i ochii mici c[zu\i ]n fundul capului, care vedea ]n toate lucrurile nepl[cute vr[jitorii =i farmece. Ea l-a ]nv[\at s[ se duc[ la ghi-citorul din M[gura, s[-i dezlege pe Ana. George s-a dus, ghi-citorul i-a desc`ntat... Zadarnic. Atunci a ]nceput s[ se nec[jeasc[. Ne]nduplecarea fetei ]i jignea mai ales m`ndria.

Se credea cel dintì fl[c[u din sat =i suferea c`nd cineva nu i-o recuno=tea. Din pricina aceasta a avut at`tea ciocniri cu Ion care pretutindeni i-o lua ]nainte, pe care mai to\i fl[c[ii ]l priveau ca pe un fel de v[taf al lor. }n sinea lui sim\ea =i el c[

114