3
Vremea se posomor`se. Toamna b[tea la u=[, st[ruitor. Hotarul se ple=uvea mereu. Ici-colo, se mai ]n[l\au cl[i\e de f`n sau stoguri de paie, pe care ]ns[ \[ranii se gr[beau s[ le care acas[. Plugurile spintecau, din ce ]n ce mai dese, ogoarele is-tovite. Petele arate, negre =i lucioase, p[reau ni=te r[ni deschise pe un trup ]mb[tr`nit.
Cu c`t trecea vremea, cu at`t nelini=tea sporea ]n sufletul lui Ion. Muncea ca =i c`nd =i-ar fi pus ]n g`nd s[ se
]mbog[\easc[ ]ntr-o clip[, s[ scape de orice grij[ =i mai ales de orice r`vn[. Se ]nfuria ]ns[ c[ rodul muncii lui de-abia se vedea. Dup[ o roboteal[ de o var[ ]ntreag[ pe la al\ii, r[m`n`nd chiar ]n urm[ cu p[m`nturile lui, s-a ales cu vreo sut[ de zlo\i. Urm`nd a=a nu va face nici un pas ]nainte.
Zv`rcolirile acestea ]i aduceau totdeauna aminte pe Ana =i pe Vasile Baciu, =i-l ]nt[r`tau. Se sim\ea ]nfr`nt =i neputincios, iar sim\[m`ntul acesta ]i aprindea s`ngele =i-i umplea creierii 91
Liviu Rebreanu
de planuri =i hot[r`ri care de care mai n[zdr[vane. Totu=i nu mai ]ndr[znea s[ se apropie de casa lui Vasile Baciu =i nici s[
schimbe vreo vorb[ cu Ana. }n schimb se ducea mai ]n fiecare sear[ pe la Florica. Ochii ei alba=tri ]i mulcomeau zbuciuma-rea. R`dea ]ns[ c`nd ]=i amintea de f[g[duin\a lui c[ o va lua de nevast[. Cum s-o ia dac[ toat[ zestrea ei e un purcel jig[rit
=i c`teva bulendre vechi? Dragostea nu ajunge ]n via\[... Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie s[ fie temelia. +i ]ndat[
ce zicea a=a, se pomenea cu g`ndurile dup[ Ana...
}n cur`nd Zenobia afl[ c[ Florica, ]mpreun[ cu maic[-sa, au umplut satul c[ Ion a cerut-o de nevast[. Dac[ ar fi lovit-o cineva cu parul ]n cap, tot parc[ nu s-ar fi sup[rat at`t de r[u.
Veni acas[ galben[ =i se r[sti la Ion din poart[:
— Tot la s[r[cie tragi, dragul mamii, tot? Alt[ mireas[, afar[
de Florica v[danei lui Maxim, n-ai g[sit c`tu-i satul de mare?...
Da ce m[ mai mir, dragul mamii, ce m[ mai mir?!
Fl[c[ul ]n\elese ]ndat[ =i se ]nfurie, dar nu de cele ce r[sp`ndea Florica, ci de m`nia Zenobiei:
— Nu-s eu destul de c[tr[nit, m[ mai am[r[=ti =i dumneata?
Zenobia ]ns[ nu-l sl[bi p`n[ ce peste c`teva clipe Ion, scos din fire, se repezi la ea s-o loveasc[. Glaneta=u s[ri ]n ajutorul femeii, ostoindu-l:
— Ionic[, taci mulcom, las-o!
Ion se opri, dar apoi, ]n vreme ce Zenobia ie=i ]n uli\[ s[ se vaite =i s[ afuriseasc[, ]ncepu s[ se sf[deasc[ cu tat[l s[u:
— De ce mi-ai m`ncat =i mi-ai b[ut p[m`nturile, hodorogule?
Glaneta=u, cu ni=te ochi foarte tri=ti, r[spunse jalnic:
— Acu ce s[-\i mai fac, omule, =i ce s[-\i dau, dac[ n-am?
Sufletul din oase s[ \i-l dau?... Iac[, \i-l dau!...
Auzindu-l, Ion r[cni =i mai proclet:
— Mai bine s[ nu m[ fi f[cut, dec`t s[ fiu batjocura oamenilor!...
}n ziua aceea, spre sear[, fl[c[ul ]nt`lni pe Ana, pe drumul cel vechi dinspre Jidovi\a. Primprejur nici \ipenie de om. El a oprit-o =i a luat-o de m`n[, iar ea a ]nceput ]ndat[ s[ pl`ng[
92
Ion
cu hohote =i s[-i impute c[ a p[r[sit-o. Ion vru s-o lini=teasc[, dar nu-i putu spune dec`t:
— Las[, Anu\[, fii lini=tit[, c[ noi tot ]mpreun[... ]mpreun[... ]mpreun[...
Mai st[tur[ un minut, t[cu\i, =i se desp[r\ir[. Pe c`nd ]ns[
fata se dep[rta cu aceea=i dezn[dejde ]n suflet, Ion sim\ea o
]nviorare mare. Lacrimile Anei i-au ]ncol\it ]n inim[ o ]ncredere nou[. }=i urm[ calea mai sprinten =i at`t de mul\umit c[-i venea mereu s[ r`d[ =i-=i zicea:
— De-acuma nu-mi pas[ de nimic!
}nc[ nu =tia ce va face, dar ]ncrederea ]i cre=tea ]ntruna, schimb`ndu-i parc[ toat[ fiin\a.
Din clipa aceea se sim\i alt om, mai puternic, mai ]ndr[zne\, gata s[ ]nfrunte toat[ lumea. Era vesel, glumea tam-nisam, r`dea, ]nc`t Zenobia, speriat[ c[ l-a fermecat cineva, era c`t pe-aici s[-i desc`nte de ]ntors.
De-a doua sear[ se preg[ti s[ mearg[ la Ana. Auzi ]ns[ c[
dup[ at`tea s[pt[m`ni de c`nd d`nsul nici nu se mai uit[ la fat[, George a ]nceput s[ se apropie iar de Vasile Baciu. Ion se hot[r] s[ mai a=tepte. }ncrederea ]n sine ]i d[dea puterea s[
p`ndeasc[ lini=tit. }n c`teva seri v[zu ]ntr-adev[r pe George intr`nd ]n cas[. Dar lampa r[m`nea aprins[, ceea ce ]nsemna c[ mai mult cu Baciu sta de vorb[ dec`t cu fata... Aceasta ]i sporea n[dejdea. Nu mai era gr[bit deloc... C`t va a=tepta el, va a=tepta =i Ana...
