118

Ion

De a doua zi, Ana parca ar fi fost alta. Fa\a i se ]mbujor[

de o ]ncredere senin[. Umbla mai sprinten[, muncea mai cu drag =i sim\ea o nevoie ciudat[ de a ar[ta lumii ]ntregi c[ e fericit[.

George, observ`nd ]ndat[ schimbarea, s-a bucurat mai ]ntì crez`nd c[ s-a dat pe brazd[. Ana nu mai ofta =i nu mai l[crima.

P[rea ]ns[ grozav de ner[bd[toare =i st[tea ca pe ni=te spini, parc[ de-abia ar fi a=teptat s[-l vad[ urnindu-se... G`ndindu-se mai bine, George ]=i zise pe urm[ c[ trebuie s[ fie ceva la mijloc. +i g`ndindu-se iar, ]i fulger[ prin minte:

— Ion!

Vru s[-l ]ndep[rteze =i nu mai putu. }n urechi ]i v`jìa ca o b[taie de ciocane:

— Ion!... Ion!... Ion!...

2

C`nd, a doua zi, straja ]i aduse cita\ia, Ion str`nse din umeri nep[s[tor, ]ntreb[ ]n ce zi e judecata, c[ci nu pricepea scrisul unguresc, =i o d[du Zenobiei s-o pun[ bine, dup[ grind[, ca s[ nu uite sorocul. Numai o clip[ =i-a zis: „adic[ tot e adev[rat?“

=i pe urm[ nici nu s-a mai g`ndit la Simion Lungu, cum de altfel nu se g`ndise nici p`n[ acuma. Seara se duse iar la Ana.

+i de-aci ]ncolo mereu...

Glaneta=u s-a speriat de cita\ie =i l-a cic[lit destul s[ dea fuga la domnul ]nv[\[tor, s[ se roage s[-l pov[\uiasc[ cum =i ce s[ fac[. Herdelea era doar tot at`t de vestit c[ =tie legile mai bine ca orice avocat, pe c`t era de pre\uit pentru c[ nici un doctor nu tr[gea m[selele mai repede =i f[r[ durere ca d`nsul. Alt[dat[ Ion alerga cu toate fleacurile s[-i cear[ sfaturi sau s[ se ]n\eleag[ m[car cu domni=orul Titu; de ce nu s-ar duce acuma c`nd e vorba de judecat[ =i c`nd se =tie c[

judec[torii nu glumesc? Vorbele b[tr`nului ]ns[ nu s-au lipit de d`nsul. G`ndurile lui acuma erau toate =i mereu la Ana.

P`n[ ce nu va fi silit pe Vasile Baciu s[ i-o dea de nevast[,

]mpreun[ cu toat[ mo=ia, nu mai voia s[ aud[ nimic...

119

Liviu Rebreanu

Ziua judec[\ii c[dea ]ntr-o joi. Fiind b`lci ]n Armadia, Ion a plecat laolalt[ cu p[rin\ii s[i, care duceau dou[ mier\e de porumb, s[ le v`nd[, ca s[ mai pl[teasc[ din d[ri, deoarece primarul ]ncepuse a umbla prin sat, ]ntov[r[=it de practicantul notarului, lùnd z[loage de la cei ce erau r[ma=i ]n urm[.

Z`mbea un soare b[tr`nesc de toamn[, ]nv[luind hotarele

]ntr-o lumin[ galben[ potolit[, care ]nc[lzea tocmai cum ]i place omului mai bine. Sub ]mbr[\i=area bl`nd[ a razelor p[m`ntul amor\it parc[ respira iar mai zdrav[n, copacii ]=i r[sfirau mai tihni\i frunzele ar[mii... +oseaua uruia ne]ncetat de c[ru\ele care se ]ntreceau s-ajung[ mai cur`nd la b`lci.

Prip[senii, merg`nd mai to\i pe jos, cu saci sau desagi ]n spinare, p[=eau voinice=te =i vorbeau tare de r[sunau r`pile =i p[durile.... }n Jidovi\a c`rciumarii botezau rachiul, preg[tindu-se pentru dup[-amiaz[ c`nd oamenii, la ]ntoarcere, se vor opri cu to\ii s[ ]nchine c`te un pahar de mul\umire c-au v`ndut sau cump[rat ce au putut...

Armadia ]ncepe ]ndat[ la c`teva sute de pa=i dincolo de podul de peste Some=. Un or[=el lunguie\, ]mpr[=tiat pe \[rmul rùlui p`n[ la poalele dealurilor, urc`ndu-se chiar =i pe coast[

cu casele. De departe str[luce=te m`ndr[ biserica cu dou[ tururi =i cl[direa liceului rom`nesc, podoabele cele mai de seam[

ale Armadiei =i ale ]ntregului \inut. De altfel tot t`rgu=orul e trei-patru str[zi care se ]nt`lnesc ]ntr-o pia\a larg[, ]n fa\a bisericii.

Glaneta=u, cu Zenobia =i cu Ion, o apuc[ pe l`ng[ Some=, fiindc[-i calea mai scurt[, =i ies l`ng[ =coala primar[

rom`neasc[ ]n strada Liceului. }n dreptul judec[toriei, care se afl[ peste drum de o bisericu\[ veche catolic[, Ion se opre=te

=i trece desagii cu porumb ]n spinarea mamei sale. }=i dau

]nt`lnire ]n pia\[ =i apoi b[tr`nii pornesc ]nainte, iar feciorul r[m`ne pe trotuarul de lespezi lucii, scutur`ndu-=i hainele de perii ce-i luase de pe desagi.

Judec[toria era o cl[dire mare, posac[, galben[, cu un etaj

=i cu ferestrele z[brelite; ]n fa\a ei, afar[, l`ng[ poart[, se aflau dou[ b[nci de sc`nduri, pe care se odihneau pricina=ii p`n[

120

Ion

le venea r`ndul, c[ci func\ionarii, cople=i\i de lucru, nu-i su-fereau ]n[untru, pe coridor sau ]n sala de a=teptare.

Ion sosise prea devreme. P`n[ la nou[, c`nd se deschidea cancelaria, trebui s[ a=tepte pe-afar[, ]n tov[r[=ia altor \[rani, de prin sate ]ndep[rtate, veni\i ca =i d`nsul. Tocmai t`rziu ]=i aduse aminte de Simion Lungu =i-l c[ut[ din ochi, f[r[ s[-l g[seasc[.

C`nd ]n sf`r=it un aprod ungur, foarte ro=u la fa\[ =i cu o musta\[ pom[dat[ =i r[sucit[, ]ncepu s[ strige pe ]mpricina\i, se opri ]n fa\a por\ii tr[sura preotului Belciug. Pe capr[, l`ng[

vizitiu, =edea \an\o= Simion. „Mhm! ]=i zise Ion batjocoritor. }l aduce popa cu bri=ca!“

Belciug cobor] ]ncet, spuse vizitiului s[ poposeasc[ la gazda lui pe Uli\a Comorilor, unde tr[gea totdeauna, =i apoi intr[ pe poart[, ferindu-se de femeile care se ]mbulzeau s[-i s[rute m`na. Simion r[mase pe trotuar, ]ncurcat pu\in, arunc`nd o privire pe furi= spre Ion, care =edea pe banc[, de vorb[ cu un mo=neag din V[rarea. Sosirea lui Simion ]i st`njeni parc[ pe to\i dintru-nceput. O \[ranc[ gure=[, a=ezat[ l`ng[ poart[, pe un fedele= gol, rupse t[cerea, ]ntreb`ndu-l deodat[:

— Oi fi av`nd =i dumneata vreun necaz pe-aici, m[i bade?

Simion se uit[ la Ion =i r[spunse cam ru=inat:

— Apoi am, vezi bine c[ am. Cine n-are?

Iar[ t[cur[ c`teva clipe. Dar pe urm[, ]ncetul cu ]ncetul,

]=i revenir[ cu to\ii =i Simion povesti din fir ]n p[r ce a p[\it cu Ion, care t[g[duia aprig tot. Se amestecar[ to\i ]n vorb[, unii d`nd dreptate unuia, al\ii celuilalt. Ciorov[iala ]ns[ ]i apropia mereu. Simion de altfel nu cerea dec`t brazdele pe care i le t[g[duia fl[c[ul, c[ci de b[tut s-au b[tut ]n parte. }n cele din urm[ ascultar[ sfatul mo=neagului din V[rarea: Ion s[-i dea

]napoi dou[ brazde =i Simion s[-=i retrag[ jalba. Spuse aprodului c[ s-au ]mp[cat =i ]l rugar[ s[ le ]ng[duie s[ ]n=tiin\eze

=i pe domnul p[rinte c[ nu mai vor s[ mearg[ la judecat[.

Aprodul ]l b[tu pe um[r =i le f[cu semn s[-l urmeze. Intrar[ ]n gang. }n dreapta =i ]n st`nga erau birourile c[r\ilor funduare.

Inima lui Ion b[tu mai repede. Aci are el s[ vie cu Ana =i cu 121

Liviu Rebreanu

Vasile Baciu, s[-i scrie toate p[m`nturile pe numele lui... Ur-car[ apoi pe o scar[ veche, foarte roas[. }n odaia de a=teptare d[dur[ peste Belciug, care se plimba de ici-colo, cu p[l[ria ]n m`n[, cu fa\a mai palid[ ca de obicei. Aprodul, ar[t`ndu-i pe cei doi \[rani, ]i zise r`njind mul\umit: