— Vas[zic[ crezi c[...?
T`n[rul plec[ ochii ]n p[m`nt, ru=inat, =i r[spunse ca un vinovat:
— Cred c[...
5
Titu plecase de-acas[, numai pentru a nu se ]nt`lni cu
„g`=tele“ care-l plictiseau cumplit fiindc[ toate ]l iubeau mai mult sau mai pu\in =i-i cereau poezii. Min\ise c[ i-a venit o idee. Se hot[r`se numai s[ se duc[ ]n Armadia, s[ mai vad[
pu\in pe Lucre\ia =i s[ ofteze al[turi de ea. }=i zicea deseori c[
iubirea aceasta ]l ]nal\[ =i-i d[ noi av`nturi. G`ndindu-se ]ns[
la Lucre\ia, s-a pomenit ]ntr-adev[r cu o inspira\ie =i s-a oprit 103
Liviu Rebreanu
s-o toarne ]ntr-o form[ poetic[ =i apoi s-o duc[ plocon nepre\uit alesei inimii lui. S-a muncit vreo dou[ ceasuri, ]n zadar. Ideea se zv`rcolea ]n sufletul lui, dar nu izbutea s[ se ]nf[ptuiasc[
pe h`rtie. De zece ori i s-a p[rut c-a prins-o =i mereu se
]mpr[=tia c`nd se cobora ]n v`rful creionului... Sosirea g`=telor apoi i-a spulberat din creieri tot ce ]ncepuse s[ se cristalizeze, a=a c[ trebui s[-=i ]nceteze cur`nd sfor\[rile. Porni spre Jidovi\a agale, mohor`t, cu g`ndul s[-=i aduc[ surorile acas[, dac[ s-ar
]nt`mpla s[ nu le ]nso\easc[ Aurel, cum obi=nuia.
Deodat[, ]ntre ni=te tufe de alun, aproape de drum, z[ri o siluet[
alb[. Necazul i se stinse ca prin farmec. Trebuie s[ fie doamna Lang, ]=i zise d`nsul, c[ci numai ei ]i place s[ ias[ din sat, ]n dup[-
amiezile frumoase, ca s[ citeasc[ ceasuri ]ntregi romane senza\ionale ungure=ti, tr`ntit[ pe un pardesiu vechi de-al so\ului ei.
— O, dac-ar fi ea, ]n amurgul acesta bl`nd, ]n singur[tatea aceasta ame\itoare! declam[ d`nsul patetic, aprinz`ndu-=i
]nchipuirea =i gr[bindu-=i mersul.
Ceea ce ]l ]mpiedicase totdeauna s[-i fac[ o declara\ie cate-goric[ a fost o lips[ de ocazii, ]ngrozitoare. De =apte luni, de c`nd o cuno=tea, nu i-a putut vorbi ]ntre patru ochi dec`t tocmai de dou[ ori, =i ]nc[ =i atunci numai la repezeal[, f[r[ s[
aib[ vreme s[-=i deschid[ inima. Niciodat[ n-a nimerit-o acas[
singur[, niciodat[ n-a avut norocul s-o ]nso\easc[ singur[
m[car p`n[ ]n Armadia, niciodat[ n-a g[sit-o singur[, de=i ea
]i spunea c[ are obiceiul s[ hoin[reasc[ pe c`mp, cu c`te o carte ]n m`n[ — ceea ce era chiar adev[rat, c[ci surorile lui o
]nt`lniser[ de mai multe ori. Ghinionul acesta ]l ]nfuria cu deosebire de c`nd notarul Stoessel ]i dest[inuise c[ doamna Lang spune tuturor c[ „Titu e un t`n[r foarte simpatic =i bine crescut“.
Apropiindu-se =i v[z`nd c[ era ]ntr-adev[r ea, Titu se repezi cu fa\a str[lucitoare de bucurie.
— Te c[utam, ]i zise domol, str`ng`ndu-i lung m`na.
— Te a=teptam, r[spunse ea privindu-l gale=.
Roza Lang era o femeie nostim[, cu obrajii de p[pu=[, cu n[sciorul obraznic, cu ni=te ochi vis[tori =i lene=i, cu forme 104
Ion
ml[dioase =i plinu\e, asemenea unei fete de dou[zeci de ani.
Se credea fiin\a cea mai nefericit[ din lume al[turi de Lang pe care-l dispre\uia, fiindc[ era ovreu =i be\iv.
Resemnat[, ca o eroin[ din romanele ce le citea cu pasiune, tr[ia f[r[ nici o \int[ l[murit[, m`ngìndu-se doar cu g`ndul c[ =i-a gre=it de la ]nceput via\a, c`nd s-a m[ritat cu un b[rbat nedemn de ea. Dorea ]ns[ o iubire mare prin care s[ se r[zbune de toate decep\iile; =i deoarece nu-i ie=ise ]n cale nici una mare, se mul\umea chiar cu iubiri mai m[runte
=i mai variate. Acuma se g`ndea deseori la Titu. St`ng[ciile lui i se p[reau poetice =i o transportau ]n vremea dinainte de a cunoa=te pe Lang. }i era drag v[z`ndu-l cum o soarbe din ochi, sim\ind cum ]i tremur[ buzele c`nd ]i s[rut[ m`na...
Se privir[ un r[stimp, ea st`nd ]ntins[ pe o r`n[, rezemat[
]ntr-un cot, cu cartea deschis[ dinainte, el ]n picioare, cu p[l[ria
]n m`n[, tulburat, cu patima p`nditoare ]n ochi. Cele din urm[
raze ale zilei m`ngìau obrajii femeii, ]mbujor`nd-o.
— Nu-\i place s[ stai l`ng[ mine, colea? ]i zise Roza, ar[t`ndu-i un col\ din haina pe care se tol[nea.
Titu se a=ez[ repede, z[p[cit de emo\ie, murmur`nd:
