gravitatea situa\iei. A=a da, adev[rat! E greu!
— A=a-i? zise Ion mul\umit c[ =i domni=orul ]i ]n\elege acum necazul. }nva\[-m[ dumneata ce s[ fac =i cum s[ fac, c[ e=ti om ]nv[\at!...
Titu, ]n realitate, nu prea ]n\elegea nici ]nc[p[\`narea lui Ion de-a lua pe Ana, =i nici pe a lui Vasile Baciu de a nu i-o da. El vedea ]n am`ndoi ni=te \[rani deopotriv[ de treab[, ]ntre care nu e nici o deosebire. Dac[ Ion n-are avere, ]n schimb e mai dezghe\at =i mai harnic, ceea ce face uneori c`t o mo=ie.
Deoarece ]ns[ rolurile de pov[\uitor ]l m[guleau, se sili s[
g[seasc[ un sfat bun care s[-l ridice ]n ochii fl[c[ului.
— Dac[ nu vrea el s[ \i-o dea de bun[voie, trebuie s[-l sile=ti! zise Titu dup[ un r[stimp de g`ndire, nehot[r`t pu\in, ca =i c`nd ar fi vrut s[ vad[ cum ]i va primi Ion vorbele.
Fl[c[ul tres[ri. I se p[ru c[ ]n minte i s-a deschis deodat[ o d`r[ luminoas[ care ]i ar[ta l[murit calea. Oft[ prelung, parc[
i-ar fi c[zut o povar[ uria=[ de pe inim[. Ridic[ privirea cercet[tor, ca un ho\ prins cu ocaua. Mul\umirea ]l str`ngea de g`t ]nc`t nu putu rosti nici un cuv`nt.
— Po\i s[-l sile=ti? Ai cum s[-l sile=ti? ]ntreb[ Titu, ne]n\eleg`nd t[cerea lui.
— Pot, domni=orule! izbucni Ion aspru, cu amenin\are
]n glas.
Pornir[ apoi iar la drum, dar nu mai schimbar[ nici o vorb[
p`n[ la poarta ]nv[\[torului. Fl[c[ul nu mai sim\ea nici o nevoie de palavre zadarnice, c`nd acuma =tia limpede ce trebuie s[ fac[. Acuma ]l rodea numai ner[bdarea s[ ispr[veasc[
mai cur`nd, s[-=i ]mplineasc[ scopul. Titu t[cea fiindc[ nu era sigur dac[ pova\a lui a fost folositoare, mai ales dup[ r[spunsul d`rz care-i r[suna mereu ]n ureche.
— Mul\umesc, domni=orule, c[ mi-ai deschis capul, zise Ion desp[r\indu-se.
110
Ion
}n casa Herdelea ardea lampa. Lumina unei ferestre se rev[rsa toat[ asupra fl[c[ului, care avea pe fa\[ o hot[r`re str[lucitoare. V[z`ndu-l, Titu sim\i un fior de spaim[.
— Ia seama, Ioane, s[ nu dai cu oi=tea-n gard! murmur[
d`nsul z`mbind z[p[cit.
— De-acu las[ pe mine, domni=orule, c[-mi =tiu eu datoria! r[spunse Ion cu o bucurie at`t de larg[ c[ se pierdea ]ntr-un r`njet prostesc.
7
Titu intr[ ]n cas[ cam uluit de izbucnirea lui Ion. De=i nu pricepea ce s-a putut urni ]n sufletul lui deodat[, b[nuia totu=i c[ a dezl[n\uit o pornire at`t de s[lbatic[ ]nc`t ]l cutremura.
Cum d[du ]ns[ de lumin[ =i cum mirosi m`ncarea, uit[ pe Ion
=i-i reveni ]n g`nd Roza Lang. Astfel se ]nsenin[ iar =i, frec`n-du-=i mìnile, zise cu o m`ndrie prin care voia s[ dea a ]n\elege tuturor c[ a pus la cale un lucru mare:
— Foarte dr[gu\[ nevasta lui Lang! E o pl[cere s[ stai de vorb[ cu ea!...
Herdelea aprob[ ]n t[cere, c[ci =i lui ]i pl[cea Rozica, cu toate c[ dragostea i-o ar[ta numai prin glume piperate, spuse
]ntr-o ungureasc[ foarte stricat[, care pe femeie o ]nveseleau totdeauna. D[sc[li\a ]ns[ bufni moroc[noas[:
— Repede v[ mai speria\i =i voi de toate zdren\ele... Dac[
=i aia-i dr[gu\[, apoi ce s[ mai zici de mama p[durii?... Cum poate s[ fie dr[gu\[ o femeie care-i at`t de proast[ c[ nici m[car nu =tie rom`ne=te?
Doamna Herdelea avea un dispre\ ad`nc pentru femeile care nu fac copii. Pe Roza Lang ]ns[ era =i mai furioas[, pentru c[, de c`te ori se ]nt`lneau, voia s-o sileasc[ s[ vorbeasc[
ungure=te, mir`ndu-se mereu cum se poate s[ nu =tie ungure=te so\ia unui ]nv[\[tor de stat. D[sc[li\a n-ar fi m[rturisit ]n ruptul capului c[ nu =tie, ci spunea cu m`ndrie c[ nu vorbe=te fiindc[ ]i sunt ur`\i ca dracul ungurii =i limba lor.
111
Liviu Rebreanu
Laura =i Ghighi se ]ntorseser[ acas[ singure. Ungureanu nu se mai oferise, ca alt[ dat[, s[ le ]nso\easc[. Din Jidovi\a p`n[ ]n Pripas, Laura a pl`ns desperat[, f[r[ s[ scoat[ o vorb[. Ghighi
]ns[, b[nuind pricina lacrimilor surorii sale, a oc[r`t toat[ vremea pe Aurel, g[sindu-i mai multe cusururi chiar dec`t ]n=i=i b[tr`nii c`nd erau mai porni\i. Oc[rile ei =i oboseala drumului au potolit pu\in durerea Laurei. }ndat[ ce a ajuns acas[, s-a retras
]n salon ca s[ nu bage de seam[ p[rin\ii c[ a pl`ns. Oric`t se silea s[ se st[p`neasc[, nu-=i putea opri lacrimile. Sim\ea ]ntruna ca =i c`nd o cas[ ]ntreag[ s-ar fi pr[bu=it peste ea =i nu e ]n stare s[ se ridice dintre d[r`m[turi. C`nd Ghighi veni s-o cheme la mas[, min\i c-o doare capul. Ar fi murit de ru=ine s[ fi fost acuma nevoit[
s[ se uite ]n ochii oamenilor care i-ar fi ghicit ]ndat[ sup[rarea.
Dup[ cin[ Herdelea, aduc`ndu-=i iar aminte de scrisoarea lui Pintea, deschise u=a od[ii unde Laura ]=i fr[m`nta nenorocirea, =i-i zise din prag:
— Da cu omul cela ce facem, domni=oar[? Tu, care =tii at`tea etichete, nu crezi c[-i vremea s[-i r[spundem?
