Belciug abia sosise acas[, ]nso\it de c`\iva sfetnici de-ai bisericii, care, ]nghi\ind ]n sec, ]l priveau cum m`nca =i a=teptau s[ ispr[veasc[ spre a lua o ]n\elegere ]n privin\a cl[dirii noii biserici. Preotul era ]n toane deosebit de bune =i primi pe Titu cu o adev[rat[ explozie de prietenie.

— Noroc, poete!... Are s[ mi se surpe hornul de c`nd n-ai mai fost pe la mine... Ce mai veste-poveste prin \ara muzelor?

Ce v`nt bun te aduce?

Poezia era una din pasiunile preotului, ]n amintirea vre-murilor c`nd =i el m`zg[lise versuri spre a-=i u=ura inima, demult, ]nainte de a intra ]n seminar, de dragul unor ochi alba=tri

=i m`ngìo=i.

— A= vrea s[-\i spun c`teva vorbe, p[rinte, zise Titu, uluit de primirea prea c[lduroas[, cu un glas care ar[ta c[ ar dori o

]ntrevedere f[r[ martori.

Belciug d[du afar[ pe sfetnici:

— Haide\i, pleca\i acas[ c[ acum n-am vreme de voi! Veni\i dup[-amiazi, pe la vecernie!

C`nd r[maser[ singuri, popa ]i turn[ un pahar de vin.

— Ei, s[ tr[ie=ti =i s[ te v[d c`t Co=buc de mare! ur[ Belciug, ciocnind =i golind paharul dintr-o du=c[.

Titu voise s[ aduc[ vorba mai pe departe, dar din pricina amabilit[\ii preotului, se pomeni c[-i zice proste=te:

— Ne-ar trebui bri=ca dumitale pentru desear[... +tii c[-i balul desear[... Dumneata tot nu te duci, iar noi...

Dup[ toanele bune ale preotului, Titu s-ar fi a=teptat s[-l

]ntrerup[ scurt =i s[-i spun[ „ai zis“, ca alt[dat[. Cum ]ns[ Belciug t[cea =i se ]ntuneca, t`n[rul se opri singur, ]ncurcat, cu o privire nedumerit[... Trecu un r[stimp greu p`n[ ce popa, cu ochii ]n farfuria goal[ =i juc`ndu-se cu furculi\a, ]ncepu rar, g`nditor:

135

Liviu Rebreanu

— Am s[ v-o dau, fire=te, dar numai pentru dumneata...

Pentru dumneata, ]n\elegi?... C[ci pentru p[rin\ii dumitale n-a= da-o, mai bine s-o ard[ focul... Uite a=a! |i-o spun verde: n-a= da-o... Acum dumneata e=ti b[iat de=tept =i m[ vei pricepe f[r[ multe explica\ii. C`nd a venit tat[l dumitale aici m-am bucurat din inim[, =ti\i prea bine, =i am f[cut ce-am putut ca s[-i fiu de folos. N-a= fi crezut niciodat[ c[-mi va fi potrivnic, ca s[ nu zic vr[jma= pe fa\[. S[ nu cread[ d`nsul c[

eu sunt prost. Am sim\it de mult c[ m[ sap[ =i am t[cut. Dar toate au o margine... toate... C`nd am deschis ochii, m-am speriat de ce-am v[zut...

Nu ridic[ deloc privirea din farfurie. Numai cu \[ranii era mai ]ndr[zne\. }ncolo se sfia c`nd spunea cuiva ]n fa\[ lucruri nepl[cute... Titu st[tea pe ghimpi. Cuvintele preotului i se p[reau nedrepte =i jignitoare. Se g`ndi o clip[ s[-i tr`nteasc[

o obr[znicie =i s[ sf`r=easc[. Dar aceasta ar fi ]nsemnat s[

r[m`n[ f[r[ tr[sur[.

— Acuma nu mai lua ]n seam[ =i dumneata toate m[run\i=urile, zise d`nsul ]n cele din urm[, v[z`nd c[ Belciug a ]ncetat.

}ntr-adev[r, preotul p[rea c[-=i sleise toat[ mustrarea.

R[spunse cu alt glas:

— Dar =tii c[ n-am vizitiu?... Omul meu trebuie s[ mearg[

de noapte la moar[ ]n Dumitri\a, c[ morile de ap[ din Jidovi\a macin[ scump =i prost, pe c`nd ]n Dumitri\a e o moar[ de foc care face o f[in[ ca aurul...

— Nu-i nimic, am s[ m`n eu caii! vorbi Titu, g`ndindu-se c[ va lua pe Ion al Glaneta=ului ca vizitiu, fire=te f[r[ s[

afle popa.

— Numai s[ b[ga\i de seam[ s[ nu v[ r[stoarne c[-s hodini\i

=i buie=tri... Petrecere bun[!

Trec`nd spre cas[, Titu ]n=tiin\[ pe Ion c[-l ia ca vizitiu desear[. Venind, ]=i preg[tise o cunun[ de ]nflorituri pentru a povesti ce-a p[\it la popa. Dar n-a mai putut spune nimic deoarece sosise Pintea.

136

Ion

Dup[ mas[ lucrurile erau potrivite a=a fel ca Laura s[

r[m`n[ ]ntre patru ochi cu Pintea, spre a-=i putea desc[rca sufletele... St[tur[ ]mpreun[, singuri, aproape un ceas =i totu=i nu vorbir[ deloc de iubire, ci numai de nimicuri ne]nsemnate, f[c`nd pauze mari =i ro=ind copil[re=te c`nd li se ]nt`lneau privirile furi=e... Fiecare ]=i zicea ]n sine c[ ar trebui s[ ]nceap[

celalt =i ]n sf`r=it se m`ngìar[ c[ se vor l[muri mai bine desear[, la bal, unde ]n potopul de lume =i de muzic[ le va veni mai lesne s[-=i deschid[ inimile.

Herdelea, parc-ar fi sim\it c[ tinerii au pierdut vremea degeaba, facu ce f[cu =i prinse pe Pintea ]ntr-o convorbire serioas[ de numai c`teva minute, dar de-ajuns ca s[-i spun[ tot ce trebuie s[ spun[ un socru cumsecade unui ginere cinstit.

C`nd ]i declar[ limpede c[ nu poate s[ dea Laurei nici un ban zestre, t`n[rul s-a ru=inat =i s-a emo\ionat, iar c`nd b[tr`nul a ad[ugat c[ fata va avea totu=i un trusou modest =i cele ce-i trebuiesc ]n cas[, Pintea a protestat c[ n-are nevoie de nici o a\[, c[ Laura e cea mai m`ndr[ comoar[ din lume =i c[ de altfel la logodn[ n[d[jduie=te s[ vin[ cu p[rin\ii s[i, care vor

]ndr[gi pe Laura desigur tot a=a cum o iube=te el.

— M-am crezut dator s[-\i ar[t situa\ia din vreme cum este, ca s[ n-avem pe urm[ ne]n\elegeri, ]ncheie Herdelea mul\umit, b[t`ndu-l pe um[r.

Spre sear[ Pintea a plecat ]n Armadia, la gazd[, s[ lase r[gaz fetelor s[ se preg[teasc[ ]n tihn[ de bal...

Tr[sura popii se umplu de cutii, de leg[turi, de geaman-tane, parc-ar fi pornit tocmai ]n Siberia. Titu trebui s[ se coco\eze pe capr[, l`ng[ Ion; fetele ]nsele de-abia se vedeau dintre bagaje. Herdelea d[duse lui Titu bani de cheltuial[, dar

]i spuse de nenum[rate ori s[ nu fie m`n[ spart[, s[-i \ie lega\i cu =apte a\e, c[ci nu se poate =ti c`t va mai sta Pintea pe-aici

=i fiecare gologan e num[rat; s[ pl[teasc[ peste taxa de intrare cel mai mult cincizeci de crei\ari, ca s[ salveze onoarea familiei, s[ fie trecu\i ]n Gazeta Transilvaniei printre „suprasolven\i“, dar s[ nu se ]ntind[ la chef...

137

Liviu Rebreanu

— Dumnezeu s[ v-ajute! murmur[ d[sc[li\a, cu lacrimi ]n ochi, v[z`nd bri=ca urnindu-se.

Tocmai c`nd s[ intre ]n Armadia ]=i aduse aminte Laura c-a uitat s[-=i ia evantaiul. Se oprir[, se sf[tuir[. Erau c`t p-aici s[