Ion scuip[ iar, ]=i trase p[l[ria pe ochi =i t[cu. Auzise =i el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche =i i-au ie=it pe cealalt[. I se p[reau fleacuri fa\[ de cele ce se dospeau acuma 107
Liviu Rebreanu
]n sufletul lui. B[taia cu Simion nu st`rnise ]n sat mare v`lv[, c[ci Simion era o fire ar\[goas[, gata ve=nic s[ ia de piept pe oricine. Pe urm[ ]nc[ier[rile din pricina p[m`nturilor erau mai dese chiar dec`t certurile fl[c[ilor la hor[. Doar amestecul preotului d[duse pu\in de vorb[ pe la c`rcium[... Ion ]ns[ era at`t de p[truns de ]ncrederea mereu nel[murit[ ce i-o de=teptaser[
lacrimile Anei, ]nc`t parc[ ve=nic umbla prin nouri. Sim\ea totu=i nevoia unui imbold care s[-i limpezeasc[ g`ndurile =i s[-i ]ndrumeze faptele. Avea r[bdarea s[-l a=tepte nepripit, convins c[ trebuie s[ vie de undeva. +i fiindc[ de c`te ori ]=i sf[r`ma mintea singur s[-=i g[seasc[ drumul, se izbea parc[
numai de por\i z[vor`te — c[uta s[ nici nu se mai g`ndeasc[
la ceea ce va trebui s[ se ]nt`mple. Acuma tocmai ]ncepuse s[-l ]mpresoare b[nuielile =i s[-l ]nfurie.
— Las[-i, domni=orule, c[ de data asta nici capul nu m[ doare, f[cu d`nsul, ca =i c`nd vorbele lui Titu i-ar fi crestat limba.
Titu, crez`nd c[ fl[c[ul se sfie=te s[ zic[ ceva r[u despre Belciug, urm[ mai aprins:
— De ce s[-i la=i, Ionic[? Ori \i-e fric[ de popa?
— Ba nu mi-e fric[ nici de Dumnezeu, dac[ mi-i sufletul curat, domni=orule!
— Nici s[ nu-\i fie, c[ om mai ur`cios ca Belciug nu se afl[
sub soare!... Cìnos la suflet =i viclean ca dracul... A ]nceput s[ m[ sc`rbeasc[ de c`nd am v[zut c[-=i pune mintea cu fl[c[ii
=i-=i v`r[ nasul ]n sfezile voastre...
}ntr-adev[r, p`n[ deun[zi, Titu, singur din toat[ familia, p[rtinise pe preotul Belciug. Chiar c`nd p[rin\ii lui se mai ciorov[iau cu d`nsul, prietenia lor r[m`nea neatins[. Popa ]l lua cu tr[sura ori de c`te ori se ducea ]n Armadia sau la Bistri\a =i tr[geau c`te un pui de chef, oc[r`nd ]mpreun[ pe unguri, c[ci Belciug era mare na\ionalist, de=i nu se prea ar[ta a fi, de fric[
s[ nu-=i piard[ ajutorul de la stat, f[r[ de care n-ar mai fi putut tr[i ]n r`ndul oamenilor... }nver=unarea lui ]mpotriva lui Ion
]ns[ zdruncinase dragostea lui Titu. Mai ]ntì i se p[rea ne-dreapt[ =i nedreptatea totdeauna ]l revolta, afar[ dac[ nu 108
Ion
pornea de la d`nsul. Pe urm[ Ion ]i era tot at`t de drag pe c`t
]i fusese Belciug. M`ndria fl[c[ului, iste\imea =i st[ruin\a lui de a ]mplini ceea ce ]=i punea ]n g`nd, voin\a lui ]nc[p[\`nat[
]i pl[cea tocmai pentru c[ toate acestea lui ]i lipseau, m[car c[ ar fi dorit mult s[ le aib[. Se hot[r`se chiar s[ spun[ preotului c[ e nedrept cu Ion, dar niciodat[ nu g[sise momentul potrivit =i mai ales curajul trebuincios. Acuma, fa\[ cu fl[c[ul,
]=i v[rsa toat[ nemul\umirea pe care ar fi vrut s-o tr`nteasc[
lui Belciug. }l mira ]ns[ =i-l ]ncurca ]nf[\i=area lui Ion care-l asculta parc[ ar fi fost vorba de altcineva. }n cele din urm[
Titu ]=i curm[ indignarea =i ]ntreb[ iscoditor:
— Mi se pare mie c[ alte necazuri te m[n`nc[ pe tine, mai mari?
Ion se opri, ]=i ]ncruci=[ bra\ele pe piept =i-l privi lung. Titu vedea cum ]i scap[r[ ochii ]n ]ntuneric, ca la pisici.
— Altele, domni=orule, bine zici, r[spunse scurt =i ap[sat.
— +i nu-mi spui mie? se sup[r[ Titu. S[ =tii, Ioane, c[ m-ai sup[rat! Z[u m-ai sup[rat...
Fl[c[ul ]=i ]ndrept[ sumanul pe umeri ca =i c`nd nu s-ar fi putut hot[r] s[ vorbeasc[. Titu ]ns[, muncit de g`ndul c[ are s[ descopere cine =tie ce tain[ mare, ]i d[du ghes ner[bd[tor:
— Hai, spune ce te doare! Iute!... Hai!...
St[teau ]n mijlocul =oselei, sub R`pile Dracului. Dinspre Pripas se apropia o calea=c[ ]n trap gr[bit. Se d[dur[ am`ndoi la o parte, iar Ion ]=i ridic[ p[l[ria, zic`nd „bun[ seara“
necunoscu\ilor din tr[sur[. Apoi, c`nd uruitul ro\ilor se potoli, spuse foarte rar:
— Trebuie s[ iau pe fata lui Vasile Baciu, domni=orule!
Titu r`se cu o voio=ie decep\ionat[:
— Asta \i-i sup[rarea?... Fugi d-aici, Ioane, c[ r`d =i curcile de tine!
— Asta-i, domni=orule, =i-i mare! C[ badea Vasile nu mi-o d[ =i, dac[ nu mi-o d[ de bun[voie, e r[u de tot!...
— Nu ]n\eleg de ce te ag[\i tu de fata asta? E sl[bu\[ =i ur`\ic[... Eu unul n-a= lua-o nici s[ mi-o c`nt[reasc[ ]n aur!
109
Liviu Rebreanu
— A=a-i, a=a-i, dar f[r[ d`nsa nu mai scap de s[r[cie p`n[-i Prut =i Siret!
— Aaa! f[cu Titu dup[ o pauz[ ce voia s[ t[lm[ceasc[
