Laurei: „Foarte dr[gu\!“ Se ]ncinse apoi o ciripeal[ general[. To\i sl[veau spectacolul =i pe interpre\i, ]=i angajau cadrilurile =i „ro-mana“ =i de-abia a=teptau s[ ]nceap[ dansul...

Dup[ ce ]=i f[cu datoria aici, Titu trecu la alt[ mas[ unde

=edea Lucre\ia Dragu ]mpreun[ cu p[rin\ii ei, am`ndoi gra=i ca ni=te butoaie. Conferen\iarul de adineaori, t`n[rul profesor de literatur[ +tefan Oprea, =i un student ]n drept se ]nv`rteau

]n fa\a fetei, ]nclin`ndu-se din c`nd ]n c`nd =i cople=ind-o cu complimente. Titu salut[ pe b[tr`ni cuviincios =i familiar, apoi

]=i trase un scaun l`ng[ Lucre\ia, c[reia ]i s[rut[ m`na, f[r[ a uita s[ i-o str`ng[ pu\in, ca omul cu drepturi c`=tigate. Fata se ro=i, iar ceilal\i doi curtezani ]ng[lbenir[ v[z`nd ]ndr[zneala poetului. Ei st[teau ]n picioare de un sfert de ceas.

— Lua\i loc, domnilor, dac[ v[ face pl[cere! zise dr[g[la=

Lucre\ia, cu ochii la conferen\iarul ]ncurcat.

}ncepu un duel de aluzii =i ]n\ep[turi ]ntre cavaleri, spre spaima doamnei Dragu care avea groaz[ de orice discu\ii ce nu le ]n\elegea. Oprea =i Titu, de=i prieteni, se vr[jm[=eau ]n ascuns, fiindc[ profesorul str`mba din nas asupra poeziilor lui Titu, iar poetul spunea ]n gura mare pretutindeni c[ Oprea nu se pricepe ]n literatur[ nici c`t straja de noapte din Pripas. Acum Titu se repezi mai ]ntì asupra conferin\ei profesorului, c[ut`nd s[-l doboare ]n fa\a Lucre\iei. Lupta ]ns[ r[mase nehot[r`t[: z`mbir[ to\i c`nd Titu imit[ st`ng[ciile rivalului s[u, dar totu=i nimeni nu-l aprob[, nici m[car printr-o vorb[. Atunci poetul se ag[\[ de fracul conferen\iarului, cu mai mult noroc, c[ci to\i izbucnir[ ]ntr-un hohot de r`s la care trebui s[ ia parte chiar Oprea spre a nu ar[ta c[ i-e necaz. }n tot balul, profesorul singur era ]n frac; =i-l comandase ]nadins =i, ]n sufletul lui, se f[lea =i se sim\ea superior tuturor purt`ndu-l. Ceilal\i 141

Liviu Rebreanu

domni veniser[ care ]n jachet[, care ]n redingot[, cei mai mul\i

]n sacouri negre, unii chiar ]n haine de strad[ deschise... Cu toat[ biruin\a lui Titu, at`t p[rin\ii c`t =i Lucre\ia nu ]ncetar[

de-a dovedi o aten\ie deosebit[ profesorului care putea fi un ginere minunat, mai ales c[ fata bate balurile cam de mul\i ani =i zadarnic. Titu ]nsu=i b[gase de seam[ sfor\[rile Lucre\iei de a ]nl[n\ui pe Oprea ]nc[ din vara trecut[, dar nu se alar-mase. El mai ]ntì nu se socotea printre candida\ii serio=i. }n ochii lui, Lucre\ia era o fat[ dr[gu\[, cu care po\i sta de vorb[

f[c`nd exerci\ii =i declara\ii de dragoste =i c[reia, ]n cele din urm[, ajungi s[-i furi o s[rutare nevinovat[. Dac[ n-ar fi fost ea, s-ar fi g[sit alta, tot at`t de melancolic[ =i de vis[toare, care s[-i inspire poemele de amor romantic. Mai cu seam[ de c`nd n[d[jduia de la Roza Lang o iubire mai p[m`nteasc[, Lucre\ia cobor`se pe planul al doilea ]n inima lui. Dac[ n-o p[r[sise ]nc[ de tot, era numai pentru a exaspera pe Oprea.

}ntr-o clip[ c`nd conferen\iarul se ad`nci cu Dragu ]n ni=te dezbateri asupra lefurilor profesorilor, care nici g`nd s[ se m[reasc[, Titu se plec[ mai aproape de Lucre\ia =i-i =opti:

— Cred c[ am cadrilul al doilea?

— O, de-abia acuma te treze=ti s[ mi-l ceri?... Dar l-am dat de mult!

— Da... Credeam c[ nici nu mai e nevoie s[ \i-l cer... +tiai prea bine c[ sunt totdeauna al dumitale... Bine. Nu face nimic. Cine e fericitul, dac[ nu-s indiscret?

— El, murmur[ fata ar[t`nd pe Oprea.

— Mhm, se ]ntunec[ Titu. Foarte bine. Mi l-ai preferat. S[

\ii minte!... Dar cadrilul ]ntì?

— Cu pl[cere...

Titu mai bolborosi ceva, apoi se scul[ plictisit, aproape jignit, =i se dep[rt[. Lucre\ia ]ns[ r[mase cu inima c`t un purice.

Min\ise =i tremura s[ nu se r[zbune minciuna. Refuzase lui Titu cadrilul al doilea pentru c[ voia s[-l dea lui Oprea, care nu ]ndr[znea s[ i-l cear[. Se fr[m`nt[ c`teva minute, apoi deodat[ ]ntreb[:

142

Ion

— Domnule Oprea, ai vizavi pentru al doilea?

— Vizavi a= g[si, dar n-am pereche, domni=oar[! zise profesorul =ov[ind.

— Nici eu, m[rturisi Lucre\ia plec`nd ochii cu o sfial[

ispititoare.

Se f[cu. El i-l ceru, iar ea i-l d[du...

Zgomotul de pahare =i de glasuri ]ncruci=ate, mirosul amestecat de sudori, de b[utur[ =i de parfum ieftin, z[pu=eala care cre=tea repede =i ]nro=ea fe\ele, silind pe domni=oare s[ treac[

deseori ]n dosul unui paravan japonez ca s[-=i =tearg[ cu pudr[

luciul de gr[sime de pe nas, toate fur[ st[p`nite deodat[ de sunetele pasionate ale unei some=ane sprintene, pornit[ din arcu=urile tarafului de l[utari, ]n sala devenit[ acuma de dans.

Muzica aprinse inimile tineretului. Toate picioarele se mi=cau pe loc ner[bd[toare.

— Goghi! Goghi! trecu din gur[ ]n gur[ ca un suspin de u=urare.

Era numele \iganului din Bistri\a care avea cel mai vestit taraf de l[utari din jude\, care fusese angajat spre a m[ri splen-doarea petrecerii =i din pricina c[ruia se am`nase p`n[ acuma balul.

Perechile de dansatori intrau r`nd pe r`nd ]n sala de dans, urmate de mamele credincioase ce-=i luau locurile de paz[

=i admira\ie pe scaunele a=ezate l`ng[ pere\i. Aici muzica umplea aerul, iar lumini\ele candelabrului din mijlocul tava-nului tremurau =i picurau stearin[, oblig`nd pe cavaleri s[

ocoleasc[ locul primejdios.

Laura dansa cu Pintea care, nefiind dansator ]ncercat, gre=ea adeseori pa=ii, ceea ce pe Laura o ru=ina =i-i amintea pe Aurel cel ne]ntrecut. De c`te ori se ]ncurca, Pintea ]i cerea iertare =i-i str`ngea m`na, iar fata, drept r[spuns, z`mbea cu resemnare

]ngereasc[ =i ]ntorcea capul dup[ celelalte perechi. Aproape toate domni=oarele erau ]n costume na\ionale, ca =i Laura, d`nd o ]nf[\i=are mai cald[ =i pitoreasc[ seratei.

Titu nici nu mai avea chef s[ intre ]n sala de dans, at`t de mult ]l plictisea cadrilul al doilea. Ca s[-=i uite necazul, se 143

Liviu Rebreanu

]ncurc[ la taifas cu silvicultorul Madarasy, un ungur cumsecade, nelipsit de la serb[rile rom`ne=ti, vorbind =i chiar citind bine rom`ne=te. Era un admirator al talentului lui Titu =i de aceea se ]ntre\ineau deseori despre literatur[, ajuta\i de numeroase pahare, c[ci ungurului ]i pl[cea mult vinul acri=or, spun`nd ve=nic c[ vinul =i literatura merg m`n[-n m`n[. La masa lor se opri mai pe urm[ =i solg[bir[ul Vasile Chi\u care, de=i rom`n, venea numai ]n calitate de reprezentant al autorit[\ii statului spre a se ]ncredin\a c[, sub pretextul balului, nu se pune cumva la cale vreo a\`\are ]mpotriva Ungariei sau vreo manifesta\ie antipatriotic[. Vorbea pu\in =i se ar[ta posomor`t parc[ l-ar fi durut din\ii. Rom`nii ]l dispre\uiau, dar numai ]n ascuns, =i-i ziceau „renegatul“.

Veselia cre=tea ]n r`ndurile dansatorilor. C`\iva mai ]nfoca\i se f[cur[ ]n cur`nd leoarc[ de sudori, ]nc`t trebuir[ s[ se retrag[ ]ntr-o odaie mai dosnic[, s[ se r[coreasc[ pu\in =i s[-=i schimbe gulerele. }n schimb, domni=oarele parc[ aveau =apte suflete, nu oboseau deloc =i z`mbeau ]ntruna =i din ce ]n ce mai ademenitor.

D`ndu-=i seama c[ to\i ochii o urm[resc, Laura dansa aproape numai cu Pintea. Doar c`torva profesori =i studen\i, care nu i-au f[cut curte niciodat[, le-a acordat c`te o tur[, c`te una singur[, arunc`nd ]ns[ lui Pintea ni=te priviri din care s[

]n\eleag[ c[ to\i o plictisesc, afar[ de d`nsul. C`nd, la ultima figur[ a cadrilului, s-a pomenit fa\[-n fa\[ cu Aurel Ungureanu, i-a r[spuns foarte rece, ascunz`ndu-=i cu dib[cie emo\ia.

De altfel Aurel, poate ]nadins ca s-o ispiteasc[, a dansat cu Ghighi mai mult ca de obicei. Fire=te, Pintea nu s-a clintit toat[

seara din preajma Laurei, iar c`nd ea dansa cu al\ii, n-o sc[pa din ochi o clip[. Tocmai la cadrilul al doilea a ]nceput s-o tutuiasc[ =i s[-i spun[ =i din gur[ ceea ce-i scrisese de at`tea ori: c[ o iube=te cum nimeni ]n lume n-a mai iubit o femeie =i c[ are ambi\ia s-o fac[ cea mai fericit[ fiin\[ de pe globul p[m`ntesc. Laura ]l asculta ]ntì foarte mi=cat[, neobi=nuit[

cu declara\ii at`t de f[\i=e. Pe urm[ ]ns[ i s-a deschis =i ei graiul, 144