Simion se uit[ la Ion =i r[spunse cam ru=inat:
— Apoi am, vezi bine c[ am. Cine n-are?
Iar[ t[cur[ c`teva clipe. Dar pe urm[, ]ncetul cu ]ncetul,
]=i revenir[ cu to\ii =i Simion povesti din fir ]n p[r ce a p[\it cu Ion, care t[g[duia aprig tot. Se amestecar[ to\i ]n vorb[, unii d`nd dreptate unuia, al\ii celuilalt. Ciorov[iala ]ns[ ]i apropia mereu. Simion de altfel nu cerea dec`t brazdele pe care i le t[g[duia fl[c[ul, c[ci de b[tut s-au b[tut ]n parte. }n cele din urm[ ascultar[ sfatul mo=neagului din V[rarea: Ion s[-i dea
]napoi dou[ brazde =i Simion s[-=i retrag[ jalba. Spuse aprodului c[ s-au ]mp[cat =i ]l rugar[ s[ le ]ng[duie s[ ]n=tiin\eze
=i pe domnul p[rinte c[ nu mai vor s[ mearg[ la judecat[.
Aprodul ]l b[tu pe um[r =i le f[cu semn s[-l urmeze. Intrar[ ]n gang. }n dreapta =i ]n st`nga erau birourile c[r\ilor funduare.
Inima lui Ion b[tu mai repede. Aci are el s[ vie cu Ana =i cu 121
Liviu Rebreanu
Vasile Baciu, s[-i scrie toate p[m`nturile pe numele lui... Ur-car[ apoi pe o scar[ veche, foarte roas[. }n odaia de a=teptare d[dur[ peste Belciug, care se plimba de ici-colo, cu p[l[ria ]n m`n[, cu fa\a mai palid[ ca de obicei. Aprodul, ar[t`ndu-i pe cei doi \[rani, ]i zise r`njind mul\umit:
— S-au ]mp[cat... Nu trebuie judecat[...
Preotul se opri brusc, ca =i c`nd glasul aprodului l-ar fi speriat. V[z`nd ]ns[ pe Simion ]mpreun[ cu Ion, ]n\elese =i se ]nfurie. Se b[gase ]n cearta dintre d`n=ii ]ntr-o clip[ de necaz prostesc, crez`nd c[ izbind pe feciorul Glaneta=ului are s[
simt[ lovitura =i familia Herdelea. A=a se gr[bise de scrisese p`ra lui Simion, sus\in`nd-o =i prin m[rturia lui de preot. Peste c`teva zile ]ns[, potolindu-=i sup[rarea, i-a p[rut r[u c[ s-a amestecat. Nu se cuvine ca un preot s[-=i n[p[stuiasc[
credincio=ii, t`r`ndu-i ]n fa\a judec[torilor unguri. Ar fi fost mul\umit dac[ s-ar fi putut ]mp[ca lucrurile, f[r[ s[ mai ajung[
prin Armadia, dar =i f[r[ s[ ias[ d`nsul mic=orat, c[ci din gur[
tuna =i fulgera mereu ]mpotriva lui Ion. Fiindc[, ]n asemenea
]mprejur[ri, pricina=ii n-au ]ndr[znit s[ se ]nvoiasc[ acas[, Belciug a venit cam ]n sil[ la judecat[, muncit de g`ndul cum ar putea potrivi toate a=a ]nc`t s[ r[m`n[ cu fa\a curat[. }=i f[cuse, plictisindu-se ]n sala de a=teptare, o cuv`ntare bine sim\it[ prin care s[ apeleze la inima judec[torului pentru a dob`ndi iertarea vinovatului, dac[ f[g[duie=te s[ se ]ndrepte... Atunci a picat aprodul cu ]mp[carea, r[sturn`ndu-i deodat[ toate inten\iile. I se p[ru c[ \[ranii s-au ]ntov[r[=it ca s[-=i bat[ joc de d`nsul.
— Piei din ochii mei, m[garule! se r[sti la Simion, indignat. M-ai adus p`n[ aici ca acuma s[ m[ faci de r`s ]naintea oamenilor?... Las’ c[ =tiu eu ce poam[ e=ti =i tu! Am s[ te ]nv[\ eu minte =i pe tine, becisnicule!
Simion se f[cu mic de tot =i morm[i foarte ]ncet, s[ nu-l aud[ popa, dar totu=i s[-=i poat[ zice c[ n-a t[cut:
— Apoi nu te-am adus eu, domnule p[rinte, c[ dumneata m-ai adus!...
122
Ion
C`\iva \[rani, care-=i a=teptau r`ndul, se adunar[ ciopor
]ntr-un col\, sp[im`nta\i. Numai o bab[, neput`ndu-se st[p`ni, bolborosi:
— Mai rar pop[ ca acesta... }n loc s[ ]mpace oamenii, ]i
]nvr[jbe=te...
Pe Ion ]nd`rjirea preotului ]l ului. }n g`nd ]i r[s[ri deodat[
]ntrebarea: „Ce-o fi av`nd cu mine?“ O presim\ire ur`t[ ]ncepea s[ i se ]ncuibeze ]n inim[. Pleo=tit se apropie de fereastra ce d[dea
]n curtea judec[toriei. Se rezem[ de perete =i se uit[ din ce ]n ce mai z[p[cit ]mprejur. }n antreu se cobor`se o t[cere grea, ]ntret[iat[ numai de pa=ii preotului care ]=i reluase plimbarea de ici-colo, mai nervos, arunc`nd deseori priviri zdrobitoare spre Simion Lungu. C`nd Belciug obosi =i se opri, se auzir[ din sala de judecat[ ]ntreb[ri gr[bite, ]ntr-o rom`neasc[ pocit[, rostite de un glas aspru =i urmate de r[spunsuri umile, ]nfrico=ate...
O team[ stranie cuprinse pe Ion ]ncetul cu ]ncetul. Sim\ea o amenin\are de care nu se putea feri. Se mira cum de nu s-a sinchisit el deloc p`n[ acuma de afacerea aceasta? De ce nu s-a ]mp[cat mai dinainte, c`nd ar fi fost at`t de u=or? }i p[rea foarte r[u c[ n-a cerut cel pu\in ]nv[\[torului s[-l lumineze ce s[ spun[ =i cum s[ r[spund[... Se ]ntoarse =i-=i arunc[ ochii afar[. Curtea era str`mt[, pardosit[ cu piatr[ =i ]mprejmuit[ cu un gard de sc`nduri foarte ]nalt. }n fund o cas[ joas[, cenu=ie, posomor`t[, cu ferestrele z[brelite cu drugi gro=i de fier... Ion tres[ri. Asta era temni\a. Un fior de groaz[ ]i furnic[ sufletul...
}n curte trei \[rani t[iau lemne sub privegherea unui paznic ]n uniform[ ur`t[, cu pu=ca la um[r. |[ranii h`\ìau fer[str[ul alene =i nep[s[tori, pe c`nd paznicul nu-i sc[pa din ochi =i doar uneori ]=i ]ndrepta cureaua de la arm[, m`ndru =i poruncitor. „Vas[zic[ aici...?“ se g`ndi fl[c[ul, curm`ndu-=i ]ns[ firul g`ndirii, cuprins de ]ngrijorare.
Alt aprod, b[tr`n, lene=, cu ochelari, ]i introduse ]n[untru.
La biroul din mijloc, cu spatele la fereastra dinspre strad[, st[tea un domn gros, cu o chelie ascuns[ pu\in sub ni=te fire rare de p[r lung, cu ochii ]ncrunta\i, av`nd dinainte, pe mas[, o cruce 123
Liviu Rebreanu
de metal. Belciug, cu o ]nf[\i=are solemn[, se a=ez[ ]ndat[ ]n st`nga, l`ng[ perete, pe un scaun. La alt birou, un domn sfrijit
=i g[lbejit, cu must[\i c[r[mizii =i cu o c[rare aleas[ foarte ]ngrijit, r[sfoia ]ntr-un teanc de acte, scoase c`teva h`rtii =i le puse ceremonios pe masa judec[torului. Aerul era ap[sat =i at`t de vr[jma=, ]nc`t cei doi \[rani se uitar[ repede unul la altul, ]ngrozi\i, gata parc[ s-o tuleasc[ ]n orice clip[.
Deodat[ ]ns[ ]ntreb[rile judec[torului pornir[ ner[bd[toare.
Cum te cheam[? De c`\i ani e=ti?... Ion sim\i de-acum foarte limpede cum ]l ]nv[luie primejdia. De-acum s-a ispr[vit... Nu mai e nici o sc[pare... C`nd Simion r[spunse, f[r[ s[ se uite la Belciug, c[ s-au ]mp[cat afar[ =i c[-=i retrage jalba, mai avu o sc`nteiere de n[dejde. Dar se stinse ]ndat[. Judec[torul nici nu l[s[ pe Simion s[ ispr[veasc[, s[ri ]n picioare =i ]ncepu s[
r[cneasc[:
— Atunci de ce mai veni\i pe-aici, tic[lo=ilor, s[ m[
