Siguran\a nu-l mulcomi dec`t o clip[. F[\[rnicia Anei ]l bi-ciuia. Se g`ndi ]ntì s[-i ]ntoarc[ spatele. G`ndul acesta ]ns[

fu repede strivit de dorin\a ce i se ]nv`ltora mai puternic[ ]n 159

Liviu Rebreanu

suflet, de-a r[m`ne ]n preajma fetei, de a mai n[d[jdui. De-acuma ]ncepu s[ mearg[ =i mai des pe la Baciu, iar c`nd nu se ducea, d[dea t`rcoale casei, privind cum se apropie celalt, holb`nd ochii s[ vad[ cum se s[rut[ sau se ]mbra\i=eaz[ ]n poart[, nec[jindu-se chiar c[ nu le aude vorbele...

Ion ]ns[ vorbea pu\in. Prin t[cere urm[rea s[ de=tepte mai mult[ iubire ]n inima Anei, s[ se fac[ mai dorit. Voia s[-l cheme ea tot mai ]n[untru. Astfel ajunsese din uli\[ ]n poart[, apoi ]n ograd[, pe urm[ pe prisp[... Acuma mai trebuia s[ p[trund[

]n cas[. Fata privea apropierile acestea ca ni=te izb`nzi ale ei asupra lui =i sim\ea ]n fiecare sear[ tot mai nebun[ o pornire de a se topi ]n bra\ele fl[c[ului, de a-i da dovada ]ntreag[ a iubirii. Deseori ]i zicea cu sfial[ feciorelnic[ ]n glas:

— De ce nu vii ]n cas[, Ionic[?

Fl[c[ul ]ns[ ]i ]nchidea gura ve=nic cu ]ntrebarea plin[ de imputare:

— Dar tat[l t[u?

}n sf`r=it se apropia Cr[ciunul. O iarn[ ur`cioas[ se zb[tea s[ coboare pe p[m`nt, dar parc[ nu avea ]nc[ destul[

putere. V[zduhul cernea mereu fulgi lene=i care se topeau p`n[ s[ ajung[ jos =i se pr[p[deau ]n b[ltoacele de noroi.

Ion sosea totu=i ]n toate nop\ile, nesmintit. Apoi, ]ntr-o sear[

r[scolit[ de z[pad[ m[runt[, veni mai devreme pu\in. Casa z[cea ]n ]ntuneric, neagr[ ca un bivol adormit. Intr[ ]n ograd[ =i se a=ez[ pe prisp[, mai ]nchis =i mai hot[r`t ca alt[ dat[. A=tept[ f[r[ nici un g`nd ]n minte. Doar inima ]i b[tea mai aspru, muncit[ poate de o presim\ire. Primprejur t[cerea era a=a de mare c[ fl[c[ul auzea cum cad ]n noroi fulgii =i chiar cum se ciocnesc ]n v[zduh ca ni=te f`lfìri de aripi mici. }ntr-un t`rziu u=a tinzii se deschise sc`r\ìnd =i Ana se ascunse repede ]n sumanul lui, zic`ndu-i ]ndat[

rug[toare =i alin[toare:

— Ast[-sear[ trebuie s[ vii ]n cas[, Ionic[!... Nu te las p`n[

nu vii... Tata doarme dus. A venit beat din Jidovi\a =i acu sfor[ie de hurduc[ pere\ii!...

160

Ion

Ion ]i cuprinse mijlocul =i-i m`ngìe s`nii peste c[ma=a lung[.

Apoi se scul[ f[r[ o vorb[ =i porni dup[ ea. }n tind[ se oprir[.

Fata trase z[vorul, pe urm[ ]l lu[ de m`n[ =i-l duse ]n cas[.

}n odaie era parc[ mai ]ntuneric. Numai ferestrele se deslu=eau pu\in ca ni=te g[uri cenu=ii. Ion cuno=tea ]nc[perea.

Auzea din pat sfor[itul ]nec[cios al lui Baciu at`t de aproape c[ i se p[rea pref[cut. Un junghi rece ]i cutremura inima. +tia c[, de s-ar trezi b[tr`nul =i l-ar sim\i aici, ar fi ]n stare s[-i crape capul f[r[ vorb[ cu securea de sub pat al c[rei t[i= parc[-l z[rea lucind amenin\[tor.

St[tur[ c`teva clipe nemi=ca\i, ascult`nd horc[ielile. }=i auzeau b[t[ile inimilor, ]ndurerate de ]ncordare. Sfor[itul se

]ncurc[ deodat[ ]ntr-o tuse groas[. Vasile Baciu se urni ]n a=ternut ca =i c`nd ar fi dat s[ se scoale. Ion ]nghe\[. Fata ]i str`nse m`na cu desperare. B[tr`nul ]ns[ se ]nv`rti pu\in, se

]ntoarse iar cu fa\a ]n sus =i sfor[itul re]ncepu, mai n[prasnic.

Ana dormea pe cuptor, dup[ horn, ]ntr-un culcu= de velin\e,

\oale, perne, cear=afuri aruncate de-a valma. }n vatr[, sub o spuz[ groas[, s`sìau c`\iva bu=teni verzi de arin... Fata se

]n[l\[ ]n v`rful picioarelor p`n[ la urechea fl[c[ului =i-i =opti, str`ng`ndu-i mereu m`na:

— Las[-\i sumanul pe prichici... S[ nu faci zgomot c[ ne omoar[ pe am`ndoi!...

Oasele lui Ion p`rìr[ urc`ndu-se ]n culcu=.

O lu[ ]n bra\e, iar ea tremura ca zg`l\ìt[ de friguri. Apoi Ana ]ncepu s[-i =opteasc[ imput[ri multe, s[ se jeleasc[ =i s[-l roage s[ fie cuminte. Ion o asculta lini=tit, tr[g`nd ]ns[ mereu cu urechea spre patul lui Vasile Baciu, care era cu picioarele tocmai l`ng[ capul lor. }i era fric[ s[ nu-l trezeasc[ =oaptele ei

=i-i astup[ gura cu o s[rutare.

Apoi, cu o mi=care brusc[, ]i ridic[ p`n[-n brù c[ma=a. Picioarele fetei erau fierbin\i =i str`nse. }=i ]ncol[ci bra\ele ]n jurul g`tului lui, ]l str`nse cu o putere neb[nuit[, parc-ar fi vrut s[-l sugrume, =i-i lih[i ]n ureche, pl`ng[toare, dar f[r[ ]mpotrivire:

— Ionic[... ce vrei s[ faci... ce faci?... Nu... Nu...

161

Liviu Rebreanu

O podidir[ lacrimile =i pl`nse cu sughi\uri, bolborosind

]ntruna vorbe rug[toare, ]n vreme ce Ion o ostoia s[rut`nd-o:

— Taci... taci... taci...

Gemetele Anei ]ns[ se ]n\esau tot mai nest[vilite, p`n[ ce se sf`r=ir[ ]ntr-un \ip[t scurt, surd, care o sp[im`nt[ ]ntr-at`ta c[-=i ]ncle=t[ din\ii ]n buzele fl[c[ului, zv`rcolindu-se.

|ip[tul fetei se ]nfipse ca o suli\[ ]n ]ntunericul casei =i zb`rnì mai prelung ]n urechile lui Vasile Baciu care, de=i strivit de b[utur[, se de=tept[, ascult[ cu mintea ]nc`lcit[ =i, auzind oft[rile ]n[bu=ite ]n lacrimi, morm[i nedumerit:

— Ce face\i voi acolo?

Glasul tulbure ]nghe\[ s`ngele ]n vinele ]ndr[gosti\ilor. Ana

]=i amu\i brusc suspinele, pierz`ndu-se ]n bra\ele fl[c[ului.

Trecu astfel un minut. Baciu asculta, jum[tate treaz, jum[tate prin somn. Apoi cotrob[i cu m`na pe lavi\a de la capul patului, ca =i c`nd ar fi c[utat chibriturile. Creierii lui obosi\i de be\ie parc[ b[nuiau ce se petrece pe cuptor =i ]ntr-o clip[ f[cu o mi=care s[ se scoale, s[ vad[ =i s[-i opreasc[. Dar ]n acela=i timp ]i trecu prin g`nd c[ trebuie s[ fie George =i deci poate s[-l lase ]n pace. G`ndul acesta ]l pr[v[li ]ntr-un somn mai lini=tit.

Totu=i bìgui proste=te p`n[ s[-l cople=easc[ toropeala:

— Apoi... ia seama... nu... vezi bine... ru=ine... porc[ria...

asta...

}ndr[gosti\ii nu mai suflar[ nici o =oapt[. St[teau ]mbr[\i=a\i