Solg[bir[ul nu era tare ]n replici =i, la toate dovezile profesorului, r[spundea cu un z`mbet de superioritate:

— N[scociri tenden\ioase!... Da\i-mi argumente serioase, nu flec[rii iredentiste!

Maiereanu se chercheli repede =i se sim\i obligat s[ contrazic[ pe to\i. Respingea cu m`ndrie ]nvinuirile lui Sp[taru =i comb[tea vehement pe solg[bir[u, c[ut`nd s[ arate ambelor 153

Liviu Rebreanu

tabere c[ iredentismul rom`nesc nu exist[ dec`t ]n ]nchipuirea =ovini=tilor. Fiindc[ ceilal\i nu-l l[sau niciodat[ s[-=i ispr[veasc[ cuv`nt[rile, Maiereanu se ro=ea, bufnea =i ridica ochii ]n tavan de sup[rare.

— Vrem s[ fim liberi =i independen\i, domnilor! url[ Sp[taru

]n cele din urm[. Vrem s[ ne unim cu fra\ii no=tri de pretutindeni!

Damian dovedi ]ndat[ perceptorului, cu date din istoria tuturor popoarelor, c[ dorin\a de unire cu fra\ii de acela=i s`nge e o pornire fireasc[ pe care n-o poate ]mpiedica nici o putere omeneasc[, iar Madarasy, ]nsufle\it deodat[ de b[utur[, se ridic[ =i strig[:

— Eu admit, domnilor! Fra\ii s[ fie fra\i! Dreptatea s[ triumfe!

Solg[bir[ul Chi\u, desperat, se scul[ iar s[ plece. }=i ]mbr[c[

]ncet paltonul =i se duse p`n[ la u=[, morm[ind furios =i a=tept`nd s[ sar[ cineva s[-l opreasc[. Neg[sindu-se ]ns[ acuma nimeni s[-l cheme ]napoi, se ]ntoarse singur, mai cu seam[

c[-i veni ]n minte un r[spuns zdrobitor:

— Dac[ n-ar fi libertate ]n \ara asta, a\i putea dumneavoastr[

vorbi astfel =i ]nc[ ]n fa\a mea? r[cni d`nsul sco\`ndu-=i haina

=i a=ez`ndu-se iar la loc.

Sp[taru, Damian =i chiar doctorul Filipoiu, care de obicei t[cea ca mutul la be\ie, ]i r[spunser[ deodat[, cu aceea=i vorb[:

— Renegatule, s[ taci!

Atunci ]ns[ interveni Maiereanu, declar`nd senten\ios, c[

nu ]ng[duie nim[nui s[ terorizeze pe Chi\u =i ad[ug`nd c[ el, ca cet[\ean cinstit, nu vrea s[ aud[ de himere =oviniste. Popa din V[rarea, beat-leuc[, cu capul pe mas[, bolborosi:

— Eu nu vreau nimic... Nu vreau... Jos!... Nu vreau!...

Herdelea vorbea ]ncet, ungure=te, cu perceptorul =i dez-aproba cu un z`mbet ]ncurcat pe Sp[taru, de=i ]n sufletul lui admira ]ndr[zneala cu care profesorul oc[r[=te pe solg[bir[u

=i pe unguri. Perceptorul, secondat de Lang, explica lui Herdelea cu multe argumente c[ nic[ieri nu sunt rom`nii mai ferici\i ca ]n \ara ungureasc[, iar ]nv[\[torul asculta cu acela=i z`mbet nedumerit, ]nfrico=at s[ nu intre cumva =i el ]n gura lui Sp[taru.

154

Ion

Pe la miezul nop\ii Belciug refuz[ s[ mai bea, spun`nd c[ a doua zi trebuie s[ slujeasc[ ]n biseric[ =i deci, dup[ regulile ca-nonice, are nevoie de reculegere trupeasc[ =i sufleteasc[. Se st`rni o furtun[ de protest[ri, iar popa din V[rarea d[du ]ndat[ de du=c[

un pahar, spre a-i servi drept pild[, =i zise c[ ceea ce face Belciug e un dogmatism nevrednic de vremurile noastre moderne.

Vijelia fu mulcomit[ de ]ntrebarea brusc[, pus[ de Madarasy:

— Dar poetul nostru?

Atunci b[gar[ de seam[ to\i c[ Titu lipse=te. Chemat[, cr`=m[ri\a ]i l[muri, tr[g`nd =iret cu ochiul, c[ domni=orul a

=ters-o mai bine de dou[ ceasuri. Herdelea sim\i un fior de spaim[. Se temea c[ Titu va fi plecat acas[ =i, g`ndindu-se la scandalul pe care i-l va face d[sc[li\a, ]=i ticlui un plan cum s-o tuleasc[ =i el mai repede. Lang ]ns[ r[spunse silvicultoru-lui, clipind ]n\eleg[tor:

— Ei, ce vre\i, tinere\ea, s`nge fierbinte! Cine =tie ]n ce bra\e se odihne=te acuma poetul nostru!

V`lv[taia chefului izbucni mai neast`mp[rat[, mai ame\itoare...

8

Titu st[tuse pe ghimpi. }l rodea o emo\ie ca ]n preajma unui examen greu. }=i zicea mereu „]n sf`r=it“ =i i se p[rea c[ fiece minut de ]nt`rziere e o pierdere ireparabil[. B[use numai at`ta c`t s[-i ]nt[reasc[ ]ndr[zneala =i cu g`ndul mereu s[ dispar[

neobservat de nimeni. C`rcium[reasa, care-l simpatiza fiindc[-i f[cea complimente, ]i d[du o m`n[ de ajutor, sco\`ndu-i pe furi= paltonul din odaia unde chefuiau domnii.

P`n[ ]n uli\[ a avut o clip[ de team[: ce-ar fi dac[ s-ar strica petrecerea din cauza discu\iilor =i s-ar pomeni cu Lang?

V`ntul aspru, care b[tea dinspre Some=, ]i alung[ ]ns[ din minte orice grij[ =i-i vr[ji ]n suflet od[i\a cald[, ]mpodobit[ cu chipul alb al femeii dorite.

Satul dormea ]ntr-o bezn[ ad`nc[. Numai ]n fereastra casei lui Lang lic[rea o ]nchipuire de lumin[, de-abia strecurat[

prin perdelele l[sate.

155

Liviu Rebreanu

Titu se apropie cu pa=i de lup. U=a tinzii nu era ]ncuiat[.

Trase mai tare din \igara aprins[ spre a dibui mai u=or odaia din st`nga =i ca s[ nu se ]mpiedice de ceva prin ]ntuneric. Avu

]ns[ grija s[ ]nv`rteasc[ de dou[ ori, foarte ]ncet, cheia ]n broasca antreului. Apoi deschise ca un ho\ u=a dormitorului =i se furi=[ ]n v`rful picioarelor.

Pe noptiera de l`ng[ patul larg, lampa, cu abajurul de h`rtie ro=ie, cu flac[ra sc[zut[, lumina slab odaia. Abajurul st[tea str`mb, ca o p[l[rie pe capul unui be\iv, a=a ]nc`t aproape toat[ lumina c[dea asupra patului d`ndu-i o ]nf[\i=are pompoas[ =i trandafirie. }n pat, Roza Lang, cu spatele spre u=[, dormea u=or, parc[ somnul ar fi surprins-o ]ntr-o a=teptare pl[cut[.

P[rul ei, desprins, se ]mpr[=tiase pe perna moale, numai c`teva

=uvi\e se odihneau pe spinarea-i alb[ =i plin[. Umerii c[m[=ii alunecaser[ p`n[ aproape de mijloc, iar poalele i se urcaser[

mai sus de =oldurile rotunde. Bra\ul st`ng, ]ntins lene=, ]=i rezema degetele sub\iri pe dunga patului. Picioarele goale, r[zvr[tite, erau unul ascuns p`n[-n genunchi, iar celalt ]ndoit pu\in =i aruncat peste plapuma mototolit[.

Titu privi z[p[cit corpul femeii =i ochii i se oprir[ pe =oldurile care parc[-l ]ndemnau s[ le ]mbr[\i=eze. Nu mai =tia ce s[ fac[. Carnea i se ]nf[\i=a ]n toat[ ademenirea ei, tulbur`n-du-i sim\urile. Goliciunea ]l chema =i ]n acela=i timp ]l =i

]nsp[im`nta. Mai mult ]n ne=tire ]=i lep[d[ paltonul. }=i sim\ea s`ngele clocotind. Inima ]i b[tea ]n piept ca un ciocan vr[jma=,