]n jurul focului, ]nc[lzindu-=i mìnile, pre\[luind mereu va-loarea porcilor, mai arunc`nd uneori c`te o glum[ =i tr[g`nd

]n r[stimpuri c`te o du=c[ de rachiu dintr-o plosc[ plin[. Mai t`rziu cobor`r[ ]n curte =i domni=oarele, comp[timir[ mult pe s[rmanele dobitoace, =i-=i primir[ por\iile din urechile rume-nite pe care le m`ncar[ la fa\a locului, potrivit obiceiului ce r[m[sese din copil[rie la toate bojot[ile.

Munca mai grea de-abia de-acuma ]ncepea cu spinteca-rea, ]mp[r\irea c[rnii =i a sl[ninii, sp[latul ma\elor, facerea c`rna\ilor... Avur[ to\i de lucru toat[ ziua =i mai r[m`nea pe mìne topirea unturii =i alte m[run\i=uri. Totu=i d[sc[li\a, aleg`nd c[rnurile, a g[sit vreme s[ repead[ o tocan[ gras[

=i piperat[ =i chiar s[ r[stoarne o m[m[ligu\a l`ng[ ea, spre

]nc`ntarea stomacului lui Herdelea, cam prea ]nc[rcat de rachiu. Cu toate st[ruin\ele ]nv[\[torului, familia Glaneta=u nu se ]nduplec[ nici m[car s[ guste din bun[tatea de m`ncare.

— Am \inut postul at`tea s[pt[m`ni... n-o s[ ne spurc[m acuma, cu c`teva zile ]nainte de sfintele s[rb[tori, c[ doar nu suntem copii =i n-om plesni, se l[muri Zenobia ]nghi\indu-=i saliva de poft[.

Seara, dup[ ce Glaneta=u =i Zenobia plecar[, iar Herdelea adormise ]mbr[cat =i pe c`nd d[sc[li\a f[cea planuri cu fetele pentru a doua zi ]n salon, Ion, cu limba dezlegat[ de b[utur[, povesti lui Titu cum st[ cu Ana.

Domni=orul ]l ascult[ foarte satisf[cut, ]i ceru am[nunte =i,

]n cele din urm[, ]l puse s[ jure c[ i-a spus tot.

— +i crezi c-a r[mas ]ns[rcinat[? ]ntreb[ Titu cu ochii str[lucitori de curiozitate.

166

Ion

— Cum o vrea Dumnezeu, domni=orule, r[spunse fl[c[ul.

+i de n-a r[mas p`n[ acuma, mai are vreme s[ r[mìe! ad[ug[

apoi cu un r`s larg care-i dezvelea gingiile ro=ii =i-i ]ntip[rea pe fa\[ at`ta r[utate =i ]nc[p[\`nare, ]nc`t Titu se ]nfrico=[ =i murmur[ dojenitor:

— Al dracului mai e=ti, m[i Ioane!

2

Chiar ]n ajunul Cr[ciunului sosi o scrisoare de la p[rin\ii lui Pintea prin care se fixa data logodnei pentru a doua duminic[ dup[ Boboteaz[. Astfel s[rb[torile fur[ ]n casa Herdelea mai vesele dec`t de obicei. }nv[\[torul se aprovizionase din bel=ug cu rachiu, d[sc[li\a f[cuse ni=te cozonaci ca aurul, Laura cu Ghighi preg[tir[ trei feluri de pr[jituri ca s[ ajung[ =i pentru a treia zi de Cr[ciun c`nd se vor aduna ]n Pripas prietenele lor, dou[ oale uria=e vechi, legate cu s`rm[, pline de sarmale, forfoteau pe cuptor, ]n sf`r=it ca ]n toate bunele gospod[rii rom`ne=ti cu prilejul Cr[ciunului, a=a c[ puteau veni colind[torii =i musafirii.

Cel dintì s-a ]nfiin\at Ion, c`nt`nd o colind[ frumoas[ sub fereastra luminat[ =i pe urm[ mai c`nt`nd una ]n cas[, dup[

ce fu cinstit cu b[utur[ =i c`\iva gologani, cum e datina. Pe c`nd era feciorul Glaneta=ului ]n[untru, un c`rd de fete ]ncepu afar[ Lerui Doamne. Herdelea le pofti ]n cas[, dar fetele fugir[ ru=inate, mai ales afl`nd c[-i =i Ion acolo. Toat[ seara colind[torii se \inur[ apoi lan\ spre ]nduio=area d[sc[li\ei care,

]n asemenea ]mprejur[ri sfinte, ]=i aducea totdeauna aminte de tinere\ea ei =i l[crima.

Mai t`rziu sosir[ =i so\ii Lang care, ]n urma invita\iei lui Titu, venir[ s[ vad[ cum se serbeaz[ ajunul Cr[ciunului rom`nesc. }n realitate Titu, acuma muncit numai de dorul femeii iubite, ]i poftise pe am`ndoi ca s[ se poat[ ]nt`lni cu ea, iar Lang primise cu bucurie, =i ]ndat[, presim\ind c[ e rost de b[utur[ mult[ =i gratuit[. Sosirea acestor musafiri tulbur[

167

Liviu Rebreanu

mul\umirea doamnei Herdelea, bosumflat[ c[ Titu i-a adus ]n cas[ ni=te jidani s[-i p`ng[reasc[ s[rb[torile, oric`t se silise t`n[rul s[-i explice c[ so\ii Lang, de=i el e evreu, nu sunt jidani, deoarece nu \in legea jidoveasc[, ba chiar nici o lege.

Profit`nd de sup[rarea mamei sale, Titu propuse oaspe\ilor s[-i plimbe pu\in ca s[ aud[ cum r[sun[ de colinzi tot satul. Lang, dedulcindu-se la rachiu, fire=te, se codi, spre bucuria vajnicu-lui ]ndr[gostit care astfel putu pleca singur cu Roza. Au hoin[rit vreun ceas prin locurile cele mai ]ntunecoase, f[r[ s[ simt[

frigul sau s[ se ]mpiedice de z[pada r[bd[toare.

Dup[ miezul nop\ii i-a venit inima la loc =i d[sc[li\ei ]n clipa c`nd s-au pomenit cu corul studen\ilor liceului din Armadia, sosit ]nadins s[ c`nte trei colinzi „p[rin\ilor celor mai dr[g[la=e domni=oare dimprejur“, cum a spus ]ndr[zne\, ]ntr-o cuv`ntare patetic[ =i cu paharul plin ]n m`n[, un elev care diviniza ]n tain[ pe Ghighi.

Veselia lu[ propor\ii at`t de mari ]nc`t, mai t`rziu, uit`nd ne]n\elegerile ce-i desp[r\eau de Belciug, se c[r[b[nir[ cu to\ii s[-i fac[ o surpriz[ cu o colind[ b[tr`neasc[ pe care doamna Herdelea o =tia din copil[rie =i pe care pe-aici nimeni n-o cuno=tea. Preotul, care juca durac cu c`\iva \[rani frunta=i,

]nc`ntat de colind[torii nea=tepta\i =i distin=i, ]i primi cu o bucurie rar[, puse la b[taie o damigean[ de vin, nu-i mai l[s[ s[

plece p`n[ diminea\a, iar ]n cele din urm[ ]=i ]ng[dui chiar c`teva glume lume=ti cu Roza Lang, spre indignarea lui Titu

]ng[lbenit de gelozie...

Dar s[rb[torile trecur[ ca p[rerea =i logodna Laurei b[tu la u=[. Vremea fiind scurt[, to\i se a=ternur[ pe munc[, s[ se prezinte cumsecade ]n fa\a mirelui =i a cuscrilor. Logodnica trebuia s[-=i ispr[veasc[ o rochie nou[, foarte simpl[ =i frumoas[, ]n care o s[ cunoasc[ pe viitorii ei socri. Ghighi nu voia nici ea s[ apar[ ca o slujnic[ =i-=i transform[ o rochi\[, f[c`nd-o aproape nou[. }ns[=i doamna Herdelea consim\i ca fetele s[-i lucreze o rochie modern[, de=i ea era vr[jma=a luxului =i se

]nc[p[\`na s[ se ]mbrace ]n haine de acum zece ani =i p[strate 168

Ion

bine, fiindc[ le purta cu mult[ sim\ire. Herdelea alerga mereu prin Armadia, dup[ cump[r[turile trebuincioase, mai fericit poate dec`t to\i, povestind oricui ]l asculta ce noroc are fata lui, l[ud`nd p`n[-n cer pe Pintea, pe Laura, pe toat[ lumea...

Numai Titu nu se interesa de nimic, umbl`nd ve=nic pe urmele Rozei Lang, ]nc`t prin Jidovi\a =i prin Armadia ]ncepea s[ se

=opteasc[ ici-colo c[ nu poate fi lucru curat ]ntre feciorul dasc[lului din Pripas =i nevasta noului ]nv[\[tor din Jidovi\a.

Serile re]ncepur[ discu\iile ]n casa Herdelea, uneori mai potolite, alteori mai aprinse. Pricina era tot Pintea, dar acum sub forma zestrei. Adev[rat c[ George nu cerea nici un ban =i nici altfel de zestre. Herdelea se f[lea chiar c[ „omul vrea pe Laura =i numai pe Laura“. Totu=i fetele ad[ugau c[ f[r[ zestre nu ]nseamn[ f[r[ trusou =i c[ ]n trusou intr[ =i cele cuvenite pentru ]nceputul tinerei gospod[rii, deoarece n-ar fi demn s[-i pretind[ omului p`n[ =i scaunul pe care s[ se a=eze ]n casa lui. Ba chiar buna-cuviin\[ spune c[ tat[l miresei e dator s[

pl[teasc[ ne]nsemnata tax[ de hirotonisire a ginerelui. B[tr`nii

]ns[ repetau mereu c[ orice lux e primejdios la temelia unei c[snicii noi, c[ =i a=a sunt destule cheltuieli cu logodna =i cu nunta, =i mai ales s[ nu uite c[ mai r[m`ne ]n cas[ o fat[ de m[ritat... Argumentele fetelor, fiind stropite cu lacrimi, avur[ darul s[ conving[ pe Herdelea care, amanet`ndu-=i leafa =i dob`ndind girul notarului Stoessel, ]mprumut[ o mie cinci sute de zlo\i de la Banca Some=an[ spre a putea \ine piept dorin\elor Laurei.

Logodna se f[cu f[r[ mare ceremonie =i f[r[ invita\i. Numai Elvira Filipoiu =i domni=oarele Sp[taru, cele mai bune prietene ale Laurei, fuseser[ poftite ]n mod excep\ional. }ncolo nici un str[in, de=i Titu st[ruise din r[sputeri s[ cheme =i pe so\ii Lang.

George ]mpreun[ cu p[rin\ii au sosit dup[-amiaz[. B[tr`nul Pintea avea o ]nf[\i=are impun[toare. }nalt =i sp[tos, se \inea drept ca bradul, cu toate c[ se apropia de =aptezeci, =i fa\a-i era rumen[, p[r`nd chiar aprins[ al[turi de albea\a must[\ilor ce se ]mbinau cu o barb[ stufoas[ de apostol. }n ochii alba=tri 169

Liviu Rebreanu

cumin\i bl`nde\ea se ]mperechea cu sclipiri de voin\[ =i hot[r`re.

P[rul mare, nins =i zb`rlit, p[rea o coroan[ de z[pad[ potrivit[

pe fruntea lat[ =i pu\in br[zdat[. Era preot din vremea veche, p[stor harnic, dar =i gata s[ pedepseasc[ oile neascult[toare.

Al[turi de d`nsul preoteasa f[cea impresia unui copil oropsit.

Mic[, ajung`nd de-abia p`n[ la inima b[tr`nului, cu pielea obrajilor scorojit[ de mii de zb`rcituri, cu ochii c[prui ve=nic speria\i, cu p[rul lins, de o culoare nehot[r`t[, femeia se v[ieta ]ntruna, avea sumedenie de junghiuri =i vorbea cu glas tremurat =i

]nfrico=at, privind des spre st[p`nul ei, ca =i c`nd mereu ar fi vrut s[-i implore ]ng[duin\a de-a deschide =i ea gura.