— Eu am un principiu: nu m[ amestec ]n c[s[toriile copiilor. Fiecare s[ doarm[ cum ]=i a=terne. Treaba lor e s[ fie cu ochii ]n patru...

Nici ]nv[\[torul nu fu prea mul\umit cu r[spunsul cuscru-lui, dar ]l ]nghi\i sur`z`nd ca =i c`nd ar fi auzit o glum[ bun[.

174

Ion

Se ]nvoir[ ca ziua cununiei s-o stabileasc[ Pintea, prin scrisoare, dup[ ce se vor fi ]n=tiin\at toate neamurile. Deocamdat[ r[mase hot[r`t doar at`ta: c[ nunta vor face-o ]n Armadia, pentru a-i putea da solemnitatea cuvenit[.

Familia Pintea plec[ noaptea t`rziu spre Lechin\a cu tr[sura.

Cum ie=ir[ din sat, b[tr`nul ]ncepu s[ d[sc[leasc[ pe George c[ s-a pripit, c[ nu-i place ce a v[zut aici, c[ se bag[ ]ntr-o ceat[

de calici care mai umbl[ s[-=i ascund[ mizeria prin sfor[ial[ ]n vorbe ca =i ]n fapte, c[ ]n sf`r=it s[ ia bine seama p`n[ ce nu-i prea t`rziu... George se scandaliz[ c[ un tat[ poate vorbi astfel despre ni=te oameni a=a de simpatici care ca mìne ]i vor fi rude.

C[ci nu va renun\a la Laura pentru toate comorile lumii. }n\elege c[ b[tr`nul ar fi fost mai bucuros s[-l ]nsoare cu vreo str`mb[

bogat[ =i c[-l doare o nor[ f[r[ zestre. Dar orice ]ncerc[ri de a-l opri, mai ales dup[ ce s-au =i logodit, sunt absolut zadarnice. +i dec`t s[-i terfeleasc[ mireasa, mai bine s[-i vorbeasc[ de altce-va. B[tr`nul, cotropit de oboseal[ =i de somn, a capitulat repede, urm`nd pilda preotesei care, leg[n`ndu-se ]n hurduc[turile tr[surii, dormita u=or cu gura c[scat[ =i cu ochii ]nl[crima\i...

}n casa Herdelea ]ns[ lumina nu se stinse p`n[ spre diminea\[. O bucurie mare st[p`nea toat[ familia. De-abia acum

]=i d[deau seama de norocul Laurei. }nv[\[torul ]n=ir[ triumf[tor

=i de mai multe ori toate neamurile lui George, ]ntreb`nd mereu pe Laura dac[ n-a avut el dreptate c`nd a st[ruit s[-=i alunge g[rg[unii din cap =i s[ fie cuminte? Pe fa\a logodnicei se

]ntip[rise, ca o masc[, un sur`s de fericire. F[g[dui surorii sale c[ o va lua cu d`nsa s[ o mai scoat[ prin lume, c[ci nu se =tie de unde sare norocul omului =i mai ales al unei fete. Iat[, ea, dac[ nu se ducea atunci la S`ngeorz, n-ar intra azi ]ntr-o familie at`t de mare =i de distins[. Doamna Herdelea t[cea, zdrobit[ de emo\ie, cu ochii umezi, str`ng`nd buzele pung[ ca s[

n-o podideasc[ pl`nsul, iar Ghighi, una-dou[, se repezea la Laura =i o acoperea de s[rut[ri... Titu nu lua parte la bucuria general[. El tocmai acuma fr[m`nta ]n minte o poezie ]n care voia s[ c`nte iubirea herculean[.

175

Liviu Rebreanu

— Norocul Laurei poate s[ fie =i norocul t[u, Titule! ]i zise Herdelea c[ut`nd s[-l dezmor\easc[.

— A=! Norocul meu sunt eu ]nsumi! r[spunse t`n[rul cu emfaz[.

— Bine, bine, nu zic ba, urm[ ]nv[\[torul. M[ g`ndesc ]ns[

c[ acuma, cu at`tea rude mari ]n lume, \i-ar fi mai u=or =i \ie s[ treci ]n Rom`nia, cum a trecut Co=buc, s[ te apuci mai serios de isprav[...

— Las’ c[ mai este vreme, morm[i Titu scurt, dornic s[

schimbe vorba.

Herdelea ]ns[ se sup[r[ =i-i imput[ c[-=i pierde timpul cu fleacuri ]n loc s[-=i croiasc[ un rost ]n via\[, c[ trebuie s[ munceasc[ dac[ vrea s[ r[zbeasc[... V[z`nd c[ discu\ia se

]ngroa=[, Titu se dezbr[c[ =i se culc[ foarte am[r`t c[ nici chiar tat[l s[u nu-i respect[ n[zuin\ele, hot[r`t ca a doua zi s[ se

]nt`lneasc[ negre=it cu Rozica, singura fiin\[ ]n lume care-l

]n\elege aievea.

Numai mama lui Herdelea era ]ngrijorat[ =i pl`ngea c[ Laura, s[r[cu\a de ea, e pe cale s[ se ]nstr[ineze, ]n loc s[ se fi m[ritat mai pe aproape, cu vreun fl[c[u bogat, poate chiar din Pripas...

3

Spre sf`r=itul c`=legilor se r[sp`ndi zvonul ]n sat c[ Ana lui Vasile Baciu ar fi ]ns[rcinat[. Nimeni nu =tia de unde a pornit vorba =i mul\i nu credeau. Vestea ]ns[ umbla din cas[ ]n cas[,

]n =oapt[, ca un t`lhar. Femeile o ]nfloreau, o dichiseau cu voluptate. C`nd trecea Ana pe uli\[, nenum[rate perechi de ochi o p`ndeau de dup[ toate gardurile =i din toate ferestrele, ]n tain[, m[sur`ndu-i mijlocul, pip[indu-i burta, cercet`ndu-i mersul. +i cele mai =irete spuneau celor proaste:

— Nu vezi, leli\[, cum umbl[ s[-=i ascund[ p[catul, cum se str`nge ]n bete ca ]ntr-un chimir?

+i cele mai p[c[toase o b`rfeau mai st[ruitor, ca omul care nu poate avea odihn[ din pricina paiului din ochiul aproapelui.

176

Ion

Ana, de altfel, din noaptea aceea, tr[ia cu frica ]n s`n. Se mira c[ George tace, c`nd ea era sigur[ c[ el =tie tot. }n fiece minut se a=tepta s[ i se dea ]n vileag p[catul =i a=teptarea aceasta era mai chinuitoare ca ]ns[=i con=tiin\a gre=elii. De atunci

]ncoace George n-a mai c[lcat pragul casei lui Baciu, de=i fa\[

de Ana se purta parc[ nu s-ar fi ]nt`mplat nimic. Vasile Baciu nu pricepea de ce nu mai vine George =i, ]ntr-o sear[, s-a sf[tuit

=i s-a chibzuit cu fata cum s[ afle pricina schimb[rii lui? Atunci, din ]ncurc[tura ei, din g[lbenirea obrajilor ei, din b`lbìelile ei speriate, \[ranul =i-a adus aminte ca prin vis... =i fa\a i s-a luminat. B[nui pricina. Apoi c`nd, ]n c`teva nop\i, sim\i c[ Ana iese afar[ pe furi= =i r[m`ne ]n frig c`te-un ceas, dou[, se lini=ti pe deplin. }n\elegea tot =i era mul\umit. P[\ania fetei aducea apa tocmai la moara lui. }i p[rea chiar bine c[ a p[c[tuit, c[ a=a George va trebui s[ o ia mai repede, iar el va sc[pa de o grij[.

}=i zicea c[ fl[c[ul acum vine ]ntr-ascuns, dar cur`nd va trebui s[ vie ]n pe\it. De aceea, ]nt`lnindu-l, ]i ar[ta mai mult[ prietenie ca ]n trecut, ]i f[cea cu ochiul spre a-i ar[ta c[ =tie =i nu-i sup[rat, =i-l cinstea ca pe un ginere gata, ceea ce pe George ]l z[p[cea...

Fata ]ns[ a=tepta nop\ile cu ner[bdare din ce ]n ce mai mare.

Zilele scurte de iarn[ i se p[reau nesf`r=ite =i, ]ndat[ ce se ]nsera, ]=i pierdea cump[tul, se ro=ea la fiece vorb[ a tat[lui ei, ]=i f[cea mereu de lucru pe-afar[ ca s[ asculte de n-a sosit cumva Ion, cu frica ]n inim[ c[ poate n-o s[ mai vie, =i nu =tia cum s[ a=tearn[ patul mai repede, s[ se culce b[tr`nul =i s[

sting[ lampa. +i fl[c[ul se ]nfiin\a nesmintit, ve=nic spre miezul nop\ii, sc`r\ìnd pu\in porti\a ca s[-i dea de =tire... }n cas[

]ns[ n-a mai intrat niciodat[. Ana a preg[tit, chiar de-a doua zi, un culcu= moale ]ntr-un stog de paie din gr[dini\[. Peste o s[pt[m`n[ s-au mutat ]n podul grajdului, unde erau mai ad[posti\i de orice primejdie.

Pe la Cr[ciun, Ana a =tiut sigur c[ a r[mas grea =i, ]ntr-o

]mbr[\i=are p[tima=[, printre vorbe de iubire, =opti lui Ion c[

de acuma via\a ei at`rn[ de voin\a lui. Fl[c[ul nu zise nimic, 177

Liviu Rebreanu

dar de atunci nu mai veni ]n fiecare noapte.

Zv`rcolindu-se f[r[ somn pe cuptor, fata ]l a=tepta totu=i mereu, ]=i ascu\ea urechile s[ aud[ sc`r\ìtul porti\ei, ]i \iuiau creierii de ]ncordare =i nu putea ]nchide ochii p`n[ diminea\a.