]ndeplinea func\iunea de casier... Titu se duse drept la Roma=cu, care ]ns[ ]i str`nse m`na murmur`nd z`mbitor:
— S-a achitat... Domnul Pintea...
Titu protest[, fire=te, numai de form[:
— Cum se poate una ca asta? }mi pare r[u, drag[ George, z[u a=a!... Atunci, domnule profesor, uite o coroan[ din partea mea!
— Ca suprasolvire?
— Da! f[cu Titu cu m`ndrie.
— Cele mai calde mul\umiri! r[spunse profesorul-casier
]nsemn`ndu-i numele ]ntr-un caiet liniat special de d`nsul cu diferite cerneluri.
Marea sal[ de gimnastic[ era transformat[ ]n sal[ de spectacol, ]mpodobit[ cu ghirlande de brad, la care lucraser[ o s[pt[m`n[ ]ntreag[, dup[-amiaza, to\i elevii liceului. }n fund se ]n[l\a scena improvizat[ din catedre suprapuse, cu culise de scoar\e =i covoare pestri\e, restul ]nc[perii fiind ocupat de 139
Liviu Rebreanu
mai multe r`nduri de scaune, adunate de pe la domnii din ora=
cu condi\ia s[ le fie ]napoiate ]ndat[ dup[ sf`r=itul seratei.
Scaunele erau rezervate numai pentru doamne, c[ci domnii,
]n afar[ de c`\iva mai b[tr`ni, st[teau ]n picioare pe l`ng[
pere\i, lùndu-=i ]ns[rcinarea de-a ]ngro=a ropotele de aplauze ce porneau din celalt fund al s[lii unde se ]n=irau elevii din cursul superior, pu=i acolo s[-=i manifesteze admira\ia =i
]nsufle\irea.
Aranjorii a=ezar[ pe domni=oare ]n r`ndul ]ntì, pe locurile cele mai bune, p[strate ]nadins pentru ele ]n schimbul unor sur`suri gra\ioase. Titu cu Pintea r[maser[ mai pe l`ng[ u=[.
Spectacolul ]ncepuse... Acuma un elev lung =i slab declama o anecdot[ \ig[neasc[, str`mb`ndu-se ]ntruna, repezindu-se
]ncoace =i ]ncolo pe scen[, schimb`nd mereu glasul =i st`rnind r`sete zgomotoase ]n fund =i z`mbete discrete pe scaune.
Programul de altfel era ]nc[rcat =i variat; mai urmar[ vreo zece declama\ii, recit[ri =i dialoguri, toate gustate cu cuvenita pl[cere na\ional[. Apoi veni conferin\a unui profesor de literatur[, ]ntret[iat[, mai ales ]n partea a doua, de foarte dese c[sc[turi ascunse cu mult[ discre\ie. Conferen\iarul fu r[spl[tit totu=i cu o furtun[ de aplauze bucuroase care parc[ ]nsemnau
„bine c[ s-a ispr[vit“...
Toat[ lumea r[sufl[ mai u=urat[. }ntr-o clip[ bufetul se umplu cu publicul care ie=ea spre a ]ng[dui elevilor s[ transforme sala de spectacol ]n sal[ de dans, str`ng`nd scaunele =i a=ez`ndu-le de-a lungul pere\ilor, s[ stropeasc[ pu\in du=umelele cu le=ie rece =i s[ ]mpr[=tie pe jos sac`z ca s[ nu se fac[ lunecu=uri s[-=i fr`ng[ picioarele vreun dansator prea pasionat.
Titu avusese grij[ s[ opreasc[ masa cea mai bun[ ]n bufet.
Toate tovar[=ele de sindrofie se adunar[ aici, patronate de doamna Filipoiu. }n jurul lor roiau aranjorii =i al\i cavaleri de seam[. }n mijlocul interesului ]ns[ st[tea Pintea pe care Titu ]l prezenta cu m`ndrie tuturor:
— Cumnatul meu in spe!
140
Ion
De altfel mai toat[ Armadia =tia c[ fata lui Herdelea se m[rit[; chiar =i ]mprejurimile. }nv[\[torul se l[udase la ber[ria Grivi\a
=i vestea s-a ]mpr[=tiat ca fulgerul. Mai ales fetele erau curioase
=i examinau pe furi= pe Pintea, s[ vad[ cum se ]nf[\i=eaz[ cel ce va fi so\ul prietenei lor. +i toate g[seau prilejul s[ =opteasc[
Laurei: „Foarte dr[gu\!“ Se ]ncinse apoi o ciripeal[ general[. To\i sl[veau spectacolul =i pe interpre\i, ]=i angajau cadrilurile =i „ro-mana“ =i de-abia a=teptau s[ ]nceap[ dansul...
Dup[ ce ]=i f[cu datoria aici, Titu trecu la alt[ mas[ unde
=edea Lucre\ia Dragu ]mpreun[ cu p[rin\ii ei, am`ndoi gra=i ca ni=te butoaie. Conferen\iarul de adineaori, t`n[rul profesor de literatur[ +tefan Oprea, =i un student ]n drept se ]nv`rteau
]n fa\a fetei, ]nclin`ndu-se din c`nd ]n c`nd =i cople=ind-o cu complimente. Titu salut[ pe b[tr`ni cuviincios =i familiar, apoi
]=i trase un scaun l`ng[ Lucre\ia, c[reia ]i s[rut[ m`na, f[r[ a uita s[ i-o str`ng[ pu\in, ca omul cu drepturi c`=tigate. Fata se ro=i, iar ceilal\i doi curtezani ]ng[lbenir[ v[z`nd ]ndr[zneala poetului. Ei st[teau ]n picioare de un sfert de ceas.
— Lua\i loc, domnilor, dac[ v[ face pl[cere! zise dr[g[la=
Lucre\ia, cu ochii la conferen\iarul ]ncurcat.
}ncepu un duel de aluzii =i ]n\ep[turi ]ntre cavaleri, spre spaima doamnei Dragu care avea groaz[ de orice discu\ii ce nu le ]n\elegea. Oprea =i Titu, de=i prieteni, se vr[jm[=eau ]n ascuns, fiindc[ profesorul str`mba din nas asupra poeziilor lui Titu, iar poetul spunea ]n gura mare pretutindeni c[ Oprea nu se pricepe ]n literatur[ nici c`t straja de noapte din Pripas. Acum Titu se repezi mai ]ntì asupra conferin\ei profesorului, c[ut`nd s[-l doboare ]n fa\a Lucre\iei. Lupta ]ns[ r[mase nehot[r`t[: z`mbir[ to\i c`nd Titu imit[ st`ng[ciile rivalului s[u, dar totu=i nimeni nu-l aprob[, nici m[car printr-o vorb[. Atunci poetul se ag[\[ de fracul conferen\iarului, cu mai mult noroc, c[ci to\i izbucnir[ ]ntr-un hohot de r`s la care trebui s[ ia parte chiar Oprea spre a nu ar[ta c[ i-e necaz. }n tot balul, profesorul singur era ]n frac; =i-l comandase ]nadins =i, ]n sufletul lui, se f[lea =i se sim\ea superior tuturor purt`ndu-l. Ceilal\i 141
Liviu Rebreanu
domni veniser[ care ]n jachet[, care ]n redingot[, cei mai mul\i
