Astfel toat[ familia se bucur[ c`nd ]nv[\[torul, ]ntr-o sear[, vesti c[ a ]nt`lnit ]n Armadia pe notarul din Gargal[u, care tocmai are mare nevoie de un ajutor priceput =i ar primi cu pl[cere pe Titu, pl[tindu-i o leaf[ foarte bun[. Titu ]ng[lbeni.

— Gargal[u? zise d`nsul cu glas stins, m[sur`nd ]n g`nd dep[rtarea dintre Jidovi\a =i locul surghiunului.

— Gargal[u... Nu e departe, r[spunse b[tr`nul, parc[ ar fi ghicit rostul ]ntreb[rii. Al =aptelea sat de la Armadia... Notarul e un om de isprav[. Ave\i s[ v[ ]n\elege\i ca fra\ii. +i pe urm[

185

Liviu Rebreanu

acolo po\i str`nge =i bani, c[ci nu vei avea nici o cheltuial[,

]nc`t s[ po\i pleca mai t`rziu unde te ]ndeamn[ inima... Nu-i vorba s[ te ]mpotmole=ti ]n Gargal[u. E ceva provizoriu...

Herdelea vorbea at`t de bl`nd c[ Titu nu g[si putin\a s[ se supere. Dar, fiindc[ voia s[ se sf[tuiasc[ mai ]ntì cu Rozica, r[spunse ]n doi peri:

— Bine, bine... Acum s[ m[ mai g`ndesc =i eu pu\in, o zi, dou[... C[ doar nu arde...

Roza Lang, sim\ind c[ lumea forfote=te, ]l pov[\ui s[ se duc[, dar ]l puse s[ jure c[ nu o va ]n=ela =i c[ va veni c`t mai des posibil. }n schimb ]i f[g[dui =i ea c[ va merge s[-l vad[, fiindc[

de acum nu mai poate tr[i f[r[ iubirea lui, de=i trebuie s[ fie cu ochii ]n patru, c[ci o lume ]ntreag[ umbl[ s[-i sf`=ie inima...

}n joia c`nd Herdelea v[zu iar ]n Armadia pe Friedman =i-l

]ncuno=tiin\[ c[ s[pt[m`na viitoare Titu poate pleca la post, pe la amiaz[ se ]nt`lni, prin fa\a liceului, nas ]n nas cu judec[torul, care tocmai ie=ea de la slujb[. }nv[\[torul salut[

respectuos, dar b[g[ de seam[ c[ ungurul ]ncrunt[ din spr`ncene f[r[ m[car s[ mi=te din cap. Dup[ ce se dep[rt[

c`\iva pa=i, judec[torul ]l strig[ ]napoi =i-l ]ntreb[ brusc, privindu-l aspru =i iscoditor:

— Ascult[, domnule Herdelea, dumneata ai f[cut unui \[ran din Pripas o pl`ngere, la minister, ]mpotriva mea?

}nv[\[torul =ov[i o clip[ =i pe urm[ r[spunse b`lbìnd cu limba de plumb, abia g[sind cuvintele ungure=ti ]n minte:

— Eu! Oo, cum v[ ]nchipui\i una ca asta? Eu care... re-spectul legilor...

— Foarte bine, morm[i judec[torul ]ntorc`ndu-i spatele cu dispre\.

}nt`lnirea aceasta ]i ]nfipse un cui ]n inim[. Vas[zic[ ungurul b[nuie=te, poate chiar =tie sigur, c[ el e autorul reclama\iei?... P`n[ acas[ ]ntoarse =i suci toate urm[rile posi-bile ale nenorocitei ]nt`lniri. Dar cum s[ fi aflat ungurul? Sau poate chiar el ]nsu=i o fi sc[pat undeva vreo vorb[ tr[d[toare?

Cu neputin\[ n-ar fi, c[ci ]ntre prieteni cam are =i el obiceiul 186

Ion

s[ spuie vrute =i nevrute. Apoi fusese destul de nerod s[ se

]ncread[ c[ l-a pocnit at`t de ur`t ]nc`t parc[-l =i vedea desti-tuit, de nu =i ]ntemni\at... Dac[ ]ns[ se dovede=te acum aievea c[ el a f[cut jalba, atunci ungurul e ]n stare s[-=i ]mplineasc[

amenin\area. Vorbele de deun[zi ale copistului ]i r[sunau ]n urechi iar[=i, parc[ mai ]nfrico=[toare.

Acas[ tocmai sosise scrisoarea lui Pintea care hot[ra cununia pentru Duminica Tomii. Se sili s[ se bucure, ca =i ceilal\i, dar inima ]i r[mase mohor`t[. G[si un pretext =i se repezi peste drum, la Glaneta=u, s[ reaminteasc[ lui Ion c[, dac[ va sufla vreun cuv`nt, va fi foarte r[u pentru am`ndoi. Fl[c[ul i se p[ru cam nep[s[tor, de=i s-a jurat iar[=i c[ mai bine s[-l taie

]n buc[\i dec`t s[ v`nd[ tocmai pe domnul ]nv[\[tor care i-a f[cut numai bine. Jur[mintele lui totu=i nu-l lini=tir[. Din toat[

purtarea lui Ion parc[ citea =i mai l[murit primejdia.

Sufletul i se umplu de o ]ngrijorare dureroas[. Familiei ]ns[

nu se ]ndura s[-i m[rturiseasc[ nimic. De ce s[ le tulbure bucuria? La urma urmelor poate frica ]l face s[ exagereze, poate c[ con=tiin\a vinov[\iei ]=i bate joc de d`nsul... Un strop de n[dejde ]i picura ]n inim[, pornind o lupt[ vajnic[ cu presim\irile rele.

5

Vasile Baciu se zv`rcoli toat[ noaptea ca pe j[ratic. Baba Firoana parc[-i urnise ]n creieri toate g`ndurile care acuma nu-=i mai reg[seau locurile. Stinse lampa brusc ca =i c`nd i-ar fi fost ru=ine de lumin[. Prin ]ntuneric putea geme mai slobod.

Patul i se p[rea de fier, oric`t ]ndrepta paiele sub cear=af ca un bolnav ostenit de z[cere. Dup[ cuptor, Ana, cu respira\ia supt[, ]=i ascu\ea auzul, ]ntocmai ca ]n noaptea c`nd se fr`nsese

]ntìa oar[ ]n bra\ele lui Ion, p`ndind somnul tat[lui ei =i a=tept`nd, la fiece mi=care, s-o ]nha\e de picioare, s-o trag[

jos din culcu= =i s-o zdrobeasc[...

Spre ziu[, fata a\ipi pu\in. C`nd se trezi, speriat[, ]n cas[

p[trunseser[ zorile albe de iarn[ =i b[tr`nul nu se mai vedea.

187

Liviu Rebreanu

}n sufletul ei groaza se m[sura cu p[rerea de r[u. Barem de-ar fi b[tut-o, ar fi sc[pat de ad[starea aceasta mai chinuitoare ca orice durere. Lacrimile =i vaietele i-ar fi u=urat suferin\a trupeasc[, ]n vreme ce astfel o piatr[ de moar[ ]i turte=te ]ncetul cu ]ncetul inima, vr`nd s[ stoarc[ un r[spuns la ]ntrebarea: ce vrea s[ fac[ tata? Ea de mult ]=i ]nchipuia c[ b[tr`nul =tie cu cine a p[c[tuit =i se minuna mereu c[ tace. Uneori se g`ndea c[ ]nadins a=teapt[ p`n[ se va ]ntoarce Ion de la munte. Dar acuma fl[c[ul era iar acas[ =i Vasile Baciu se n[t`ngea ]n t[cere.

Dou[ zile sp[lase =i fiersese ]n tind[ rufele murdare; azi avea de g`nd s[ le laie =i s[ le limpezeasc[ ]n G`rla Popii ce curge ]n dosul casei, la cap[tul gr[dinii. Se ]nc[l\[ cu opincile, ]=i suflec[ poalele =i zadiile, =i porni cu toporul subsuoar[, s[ sparg[ ghea\a =i s[-=i potriveasc[ locul. }n gr[din[ z[pada r`dea, alb[ =i sticlitoare, ca obrazul unei fecioare neprih[nite.

Anei parc[-i era mil[ s-o calce cu opincile greoaie =i s[ strice pojghi\a de fulgi proaspe\i care suspinau dureros sub pa=ii ei.

Din c`teva lovituri de topor desfund[ o gaur[ rotund[ ]n ghea\a groas[ de-o palm[ =i c[ptu=it[ cu om[t. Apa zbucni afar[ ]n bolbociri m`nioase, ca =i c`nd s-ar fi c[znit s[ se smulg[ de sub ap[sarea ]nvelitoarei de ghea\[, ]nmuind =i m`njind f[r[

cru\are z[pada de primprejur... Apoi fata se duse =i se ]ntoarse, av`nd subsuoar[ un co= de rufe ude de le=ie, peste rufe scaunul de l[ut =i maiul, iar ]ntr-o m`n[ aduc`nd o oal[ cu ap[ fierbinte

]n care s[-=i dezmor\easc[ degetele c`nd o va fi r[zbit gerul.

}=i ]mp[r\ise treburile a=a ]nc`t s[ se poat[ ]ntoarce de mai multe ori ]n cas[ cu buc[\ile l[ute =i limpezite, s[ vad[ dac[ a venit b[tr`nul. B[tea zdrav[n cu maiul rufa a=ezat[ pe scaunul lung =i cu picioare scurte, ca s[ ias[ mai ]ntì le=ia, apoi o d[dea

]n g`rl[. O b[tea iar =i iar o d[dea prin ap[, p`n[ ce r[m`nea ca z[pada de curat[; pe urm[ o storcea bine, o scutura =i o punea la o parte... Gerul ]i d`rdìa carnea =i oasele. Oboseala o istovea din ce ]n ce. Nu sim\ea ]ns[ nimic. Apa fierbinte se r[ci ]n oal[, uitat[. }n schimb capul ]i duduia de aceea=i ]ntrebare aprins[: „Ce 188

Ion

va face?“ +i cu c`t se ]nte\ea, cu at`t lua parc[ mai multe ]n\elesuri:

„Ce va face tat[l ei, ce va face Ion, ce va face lumea...“