— S[ m[ ]nve\i, domnule ]nv[\[tor, =i s[ nu m[ la=i, c[ pa-costea asta m[ omoar[! zise d`nsul mohor`t.
— Ia nu mai umbla cu copil[rii, Ioane, ca doar b[rbat e=ti, nu pleav[! r[spunse ]nv[\[torul jum[tate ]n glum[, jum[tate
]n serios, ]n\eleg`ndu-i ]ngrijorarea.
— Dumneata nu =tii ce =tiu eu, domnule ]nv[\[tor, altminteri ai zice tot ca mine! murmur[ fl[c[ul cl[tin`nd din cap.
Herdelea citi h`rtia morm[ind p`n[ la sf`r=it, apoi, ca =i c`nd n-ar fi p[truns-o ]ndeajuns, o mai citi o dat[.
147
Liviu Rebreanu
— Hm! f[cu d`nsul ridic`nd ochii spre fl[c[u. Eu zic s[-i dai dracului pe to\i, Ionic[, =i s[ te mul\ume=ti cu pedeapsa!
Adic[ ce-o s[ fie dac[-i sta =i tu la r[coare dou[ s[pt[m`ni?...
Altfel te pomene=ti c[ p[\im =i mai r[u!
}nv[\[torul se temea acuma s[ se mai amestece. Dac-ar fi fost dup[ sufletul lui, s-ar fi dus cu Ion =i p`n[ la ]mp[ratul.
S-a g`ndit ]ns[ bine =i =i-a dat seama c[ orice arm[ are dou[
t[i=uri. Judec[torul ]mp[r\ea dreptatea dup[ cum i se n[z[rea; se credea mare cunosc[tor de oameni =i t[lm[cea legile astfel
]nc`t s[ se potriveasc[ cu dorin\ele lui. Herdelea ar fi fost fericit s[-l poat[ plesni pu\in, mai ales c[ fa\[ de d`nsul ungurul se ar[ta m`ndru =i uneori chiar dispre\uitor. Dar ]l =tia r[zbun[tor
=i aceasta ]i domolea pornirea. C`nd ar afla judec[torul c[ el a f[cut pl`ngerea, nu s-ar l[sa p`n[ nu l-ar zdrobi... Pe urm[
ar trebui s[ ]ncurce =i pe Belciug ]n bucluc. Nici vorb[, felul cum preotul se poart[ cu d`nsul ]n vremea din urm[ l-ar
]ndrept[\i s[-i trag[ o s[puneal[ bun[, s[-l ]nve\e minte. +i totu=i ce-ar folosi el dintr-o ruptur[ zgomotoas[ cu Belciug?
}ncerc[ s[ l[mureasc[ fl[c[ului toate primejdiile. Sfaturile lui pa=nice ]ns[ mai mult ]nt[r`tau pe Ion care se b[tea mereu cu pumnii ]n piept:
— Iau eu toate r[spunderile! Mai bine s[ m[ sp`nzure dec`t s[ m[ calce a=a ]n picioare!
Hot[r`rea fl[c[ului ]nmuie ]mpotrivirea ]nv[\[torului. Toat[
seara se tocmir[. Cu c`t Hardelea =ov[ia mai tare, cu at`t Ion st[ruia mai aprig, parc[ ]n joc ar fi fost ]ns[=i via\a lui.
D[sc[li\a =i fetele ]mp[rt[=eau pe deplin scrupulele ]nv[\[-
torului =i ]ndemnau din c`nd ]n c`nd pe Ion s[ se ast`mpere sau, ]n orice caz, s[ se duc[ la notar s[-i fac[ „l[cr[ma\ia“. }n cele din urm[ ]=i d[du p[rerea =i Titu:
— +i eu cred c[ mai bine ar fi s[-i l[sa\i ]n plata Domnului, c[ de temni\[, orice ai face, tot nu scapi, asta-i sf`nt. Dar dac[
nu vrea =i nu vrea, nu v[d de ce nu i-ai face pl`ngerea? Eu zic s[ i-o faci f[r[ grij[... +i ca s[ nu-\i cunoasc[ scrisul, pune pe Laura s[ o copieze, =i gata!... Foarte simplu!
148
Ion
P[rerea lui fu adoptat[ de to\i =i Herdelea capitul[:
— Adev[rat, cine poate s[ cunoasc[ scrisul Laurei?
Se a=ez[ =i f[cu o jalb[ am[nun\it[ =i sim\it[, ]n care judec[-
torul =i preotul se ]ntov[r[=eau spre a n[p[stui pe un biet \[ran nevinovat. C`nd o citi pe rom`ne=te lui Ion, to\i se ]nduio=ar[.
Laura o transcrise ]ndat[ cu oarecare emo\ie. Herdelea avu grij[
s-o pun[ tot pe ea s[ scrie =i adresa pe plicul mare: ministrului de justi\ie...
— Uite, Ionic[! Mìne diminea\[ o dai recomandat[ la po=ta din Armadia, =i s[ fie ]ntr-un ceas bun! zise ]nv[\[torul mi=cat.
Ion era uluit de mul\umire; puse pe mas[ trei zlo\i =i nu vru s[ ias[ din cas[ p`n[ ce Herdelea nu-i primi.
— Nici nu =tii dumneata ce bine mi-ai f[cut, murmur[
fl[c[ul s[rut`nd m`na ]nv[\[torului.
— Bine c[ i-ai f[cut-o, zise Titu dup[ ce plec[ Ion. Adic[
de ce s[-=i bat[ joc de el to\i m[garii?
7
