din mintea lui orice ]ndoial[:

— Apoi s[ =tii c[ gre=e=ti, bade Vasile, c[ eu nu-s de vin[!

Nu, crede-m[! Eu pot s[ pun m`na pe cruce c[ nici nu m-am atins de ea... Mie mi-a fost tare drag[ Anu\a =i am venit pe la dumneavoastr[ =i m-am silit ]n fel =i chip s[ facem cum e mai bine. Apoi dac[ s-a ]nt`mplat altfel, nu-i vina mea, bade Vasile. C[ eu m-am dat la o parte c`nd am v[zut cum a ie=it altul noaptea din cas[ =i ]nc[ am auzit ce-am auzit...

Vasile Baciu pricepu ]ndat[ =i sim\i ca =i c`nd l-ar fi tr[snit cu o m[ciuc[ ]n cre=tetul capului. Ochii i se ro=ir[ =i ograda

]ncepu s[ se clatine mereu mai tare, apoi s[ se ]nv`rteasc[

parc[ s-ar fi zdruncinat p[m`ntul. Mai ascult[ o vreme jelania fl[c[ului, imput[rile lui, m`ngìerile lui, dar nu le mai

]n\elegea. V[zu ca prin vis cum vine spre d`n=ii mama lui George, care vorbi mult cu glasu-i pl`ng[tor, ]=i fr`nse mìnile, se ]nchin[, se uit[ spre cer... }n creierii lui ]ns[ nu mai p[trundea nimic. Acolo se z[vor`se singur g`ndul c[

192

Ion

George nu-i vinovat =i acuma se zv`rcolea ca o fiar[ prins[

]n capcan[.

Se ]ntoarse acas[, f[r[ s[ =tie cum, n[ucit, b[l[b[nindu-se pe picioare mai r[u dec`t dac[ ar fi b[ut trei zile =i trei nop\i.

Drumul i se p[ru nesf`r=it. De-abia a=tepta s[ soseasc[, s[ se izbeasc[ cu capul de to\i pere\ii, cel pu\in astfel s[-=i ast`mpere chinul ce-l rodea ne]ncetat.

C`nd deschise poarta, v[zu pe Ana care venea de la g`rl[

cu co=ul ]nc[rcat de rufe limpezite. Cum o z[ri, Vasile sim\i o tres[rire aprig[. }ntr-o clip[ mintea i se lumin[ iar =i ]n g`ndurile lui r[s[ri Ion al Glaneta=ului, cu o ]nf[\i=are dispre\uitoare =i triumf[toare, ar[t`nd cu m`na p`ntecele Anei. Apoi, repede, fata disp[ru, r[m`n`nd ]n ochii lui numai burta ei ]ncins[ cu betele tricolore peste zadiile sumese, o burt[ uria=[, vinovat[, ur`t[, a\`\[toare, ]n care ru=inea se l[f[ia sfid[toare =i trufa=[.

C`nd a dat cu ochii de tat[l s[u, Ana s-a oprit ]ncremenit[

de privirea lui rece, st[ruitoare =i s[lbatic[ ce-i str[b[tea ]n inim[ ca un pumnal. Groaza i se trezi ]n suflet at`t de sf`=ietoare c[ ]ncepu s[ \ipe desperat[, cu un glas foarte sub\ire:

— Nu m[ omor], t[tuc[, nu m[ omor], nu m[ omor]!

Co=ul ]i c[zu din bra\e, rufele albe se ]mpr[=tiar[ prin z[pad[, iar mìnile ei moarte se ]ncruci=ar[, ca o ap[rare, pe p`ntecele rotund ]n vreme ce \ip[tul ei se repeta tot mai jalnic, mai slab =i mai r[gu=it.

}ntocmai ca fiara care, cu privirea st[p`nitoare =i-a ame\it prada, dar totu=i spre a-=i spori pl[cerea s`ngeroas[, mai a=teapt[ un r[stimp ]nainte de-a o zdrobi, tot astfel =i Vasile Baciu st[tu pe loc sorbind cu ochii dezn[dejdea Anei =i ascult`ndu-i strig[tele ]ngrozite care ]l ]nt[r`tau ca ni=te ]ndemnuri vr[jma=e... }n sf`r=it, cu pa=i grei =i rari, se apropie de ea,

]=i ]nfipse m`na ]n p[rul ei =i, cu o smucitur[ setoas[, o tr`nti jos. Apoi porni s[-i care pumni ]n cap, ]n coaste, ]n burt[, cu o iu\eal[ fulger[toare, g`fìnd =i mugind:

— Rapandul[!... Rapandul[!... Amu te omor!... Neru=inat[!...

Feciorul Glaneta=ului ]\i trebuia?... Na, rapandul[!...

193

Liviu Rebreanu

|ipetele Anei se ]nte\ir[ iar, mai dureroase =i mai dezn[-

d[jduite:

— Iart[-m[, tat[!... Nu m[ omor], tat[!...

Vaietele ei, cu c`t mai sf`=ietoare, cu at`t pe Baciu ]l

]nt[r`tau mai tare =i-l f[ceau s[ r[cneasc[ mai avan, parc[ astfel ar fi vrut s[-i ]n[bu=e glasul. Deoarece ]ns[ strig[tele fetei nu sl[beau, ci se ]ngro=au ca =i c`nd ar izvor] acum din p`ntece, ochii lui umfla\i de m`nie z[rir[ din nou burta batjocoritoare =i

]ndat[ ]ncepu s[ o loveasc[ cu piciorul, icnind mai mul\umit, parc[ prin fiecare izbitur[ =i-ar fi r[corit sufletul. Mìnile Anei,

]ncruci=ate, se sileau instinctiv s[ prind[ loviturile cr`ncene ca-re-i amenin\au rodul p[catului. +i cizmele grele c[deau mereu, sf[r`m`ndu-i carnea zdrelit[ de ger, zdrobindu-i oasele.

Ca ni=te p[s[ri speriate alergau \ipetele fetei, se risipeau chem[toare prin sat, se r[sfr`ngeau peste dealurile zgribulite de frig... Baciu o lovea mereu, parc[ tot mai nes[turat. Apoi, ca s[-i ]n[bu=e vaietele, o tr`nti cu capul ]n z[pada care se ro=i ]ndat[ de s`ngele ce-o podidi pe gur[ =i pe nas, pe c`nd pieptul ei tot mai hor[ia de gemetele neputincioase.

R[cnetele =i strig[tele din ograda lui Vasile Baciu scular[

degrab[ ]n picioare tot satul. Femeile de prin vecini sosir[ ]n-tr-un suflet, dar se oprir[ sp[im`ntate la poart[ =i numai de-acolo ]ndr[znir[ s[-l roage:

— Las-o, bade Vasile, c-ai omor`t-o... Tulai!... Uite-o c[ nu mai sufl[!... Vai de mine =i de mine c-a ucis-o!... S[ri\i, oameni buni, c-o omoar[!... Tulai!

Drept cel dintì b[rbat sosi Avrum care, cu curajul dob`ndit din numeroasele b[t[lii ce s-au desf[=urat ]n c`rciuma lui, intr[

de-a dreptul ]n ograd[ =i se repezi la Vasile:

— Destul, omule!... N-auzi?... Ho, ho! Destul!

Baciu ]ns[ nu mai auzea nimic, iar c`nd Avrum i se ag[\[

de bra\ul cu care lovea, ]l scutur[ ca o pan[, izbind mai ]nd[r[t pe fata ce acuma z[cea nemi=cat[, cu fa\a la p[m`nt, cu mìnile mereu ]mpreunate pe p`ntece, gem`nd foarte rar =i prelung.

194

Ion

Femei =i copii, care au v[zut sau auzit m[car ceva, r[sp`ndeau ]n sat vestea, cu ochii mari de spaim[:

— Vasile Baciu bate de-un ceas pe Ana =i cic[ vrea s-o omoare!

C`\iva b[rba\i de prin apropiere, ]ndemna\i de nevestele lor, venir[ =i ]ncercar[ s[-l ostoiasc[, f[r[ ]ns[ a se repezi ca Avrum, fiindc[ omul, orice ar face ]n ocolul lui, e st[p`n =i str[inul n-are ce s[ se amestece. Vasile Baciu, plictisit de mul\imea de gur[-casc[ =i spre a sc[pa de chil[ielile din ce ]n ce mai st[ruitoare, t`r] fata ]n cas[, aproape le=inat[, ]ncuie u=a =i urm[ b[taia mai cu sete. Strig[tele ei se auzir[ iar[=i, dar mai ]n[bu=te:

— Nu m[ omor]!... Iart[-m[!... T[tuc[!...

Prin ograd[ =i ]n uli\[ lumea adunat[ ]=i f[cea cruce, cl[tina din cap, pe c`nd o bab[ ]=i fr`ngea mìnile spun`nd tuturor:

— A nebunit Vasile, oameni buni, =i n-are s-o lase p`n[

n-o omoar[!...